ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6588/2012

Asupra recursului civil de față; Prin decizia civilă nr. 157 din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței civile nr. 896/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, dispunând schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii contestației formulată de reclamanții H.D. și H.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 13 aprilie 2010 reclamanții H.D. și H.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, au solicitat obligarea pârâtului la exproprierea suprafeței de 1647 mp teren (conform titlului de proprietate P1.

din 26 octombrie 1994) și la plata despăgubirilor stabilite conform art. 25-27 din Legea nr. 33/1994, cu obligarea și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 896 din 23 iunie 2011 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții H.D. și H.E. împotriva pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și în consecință: A fost obligat pârâtul la exproprierea suprafeței de 1639 mp teren parcela - cu stabilirea despăgubirii aferentă acesteia de 15 euro /mp și să plătească reclamanților H.D. și H.E. echivalentul în RON la data plății a sumei de 24585 euro cu titlu de despăgubire, precum și suma de 2300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a dispus darea în debit a pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA București pentru suma de 400 RON, reprezentând onorariul expertului H.V., sumă ce va fi plătită în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Sibiu. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanții au dobândit prin cumpărare imobilul teren identificat ca tarlaua TA1. parcela PA1. în suprafață de 1 ha și 300 mp., iar acesta a fost dezmembrat în două corpuri funciare alăturate cu numere cadastrale noi PA1./1 de 8653 mp și PA1./2 de 1639 mp. Parcela cu număr cadastral nr. PA1./1 în suprafață de 8653 mp a fost vândută de reclamanți C.N.A.D.N.R. SA pentru edificarea centurii ocolitoare a Municipiului Sibiu. Terenul cu număr cadastral PA1./2 de 1639 mp a rămas în proprietatea reclamanților, însă conform concluziilor expertizei tehnice accesul carosabil la acesta este imposibil datorită faptului că este situat între șoseaua de centură și un dig de protecție.

Pe lateral, terenul se învecinează cu alte terenuri proprietate privată, iar accesul peste acestea (pe baza unui eventual drept de servitute) ar fi foarte anevoios pentru că, așa cum rezultă din probele dosarului, ar trebui traversate mai multe parcele peste care nu există amenajată o cale de acces. Ca urmare, având în vedere că terenul nu mai poate fi folosit nici ca destinație agricolă și nici pentru construcții, el și-a pierdut pentru reclamanți orice valoare și se impune despăgubirea lor pentru pierderea suferită. Cu privire la apelul formulat în cauză de către pârât, s-au reținut următoarele: Prin actul de dezmembrare și vânzare cumpărare autentificat sub nr. V1. din 7 iunie 2004, reclamanții au dezmembrat terenul proprietatea lor dobândit cu titlu de drept de reconstituire în baza Legii 18/199, conform titlului de proprietate nr. P1.

din 26 octombrie 1994, tarla TA1. și tarla nr. TA2. în mai multe parcele, iar parcele cu nr. PA1./1 arabil de 8653 mp și parcela nr. PA3. în suprafață de 54 mp au fost vândute C.N.A.D.N.R. SA. În proprietatea reclamanților au rămas mai multe parcele astfel dezmembrate printre care și imobilul în litigiu și care s-a solicitat de către reclamanți să fie expropriat. În cuprinsul proceselor-verbale de negociere ce au precedat încheierea contractului sus menționat, apelantul nu și-a asumat vreo obligație de a expropria și celelalte parcele rămase în proprietatea reclamanților. Mai mult, pentru realizarea obiectivului de investiții „Varianta de ocolire a Municipiului Sibiu” s-a declanșat procedura de expropriere pentru utilitate publică a terenurilor afectate de acest obiectiv prin H.G.

nr. 1682/2006 și HG nr. 471/2009, iar în aceste hotărâri nu se regăsește și parcela în litigiu proprietatea reclamanților. La data introducerii cererii de chemare în judecată era în vigoare Legea nr. 198/2004, iar din economia textului cuprins la art. 9 alin. (1) rezultă că se poate adresa instanței judecătorești competente, în termenul prevăzut de la data comunicării hotărârii de stabilire a despăgubirilor, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii, fără a se putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii - ceea ce înseamnă că nu se poate contesta în instanță exproprierea dispusă prin hotărâre de guvern, ci numai cuantumul despăgubirii stabilite prin hotărârea Comisiei constituite în baza Legii 18/2004.

Or, în speță, procedura de expropriere s-a declanșat prin hotărârile de guvern menționate mai sus și care nu privesc și terenul reclamanților. Împrejurarea că terenurile limitrofe au fost expropriate nu justifică solicitarea reclamanților. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții H.D. și H.E. Potrivit art. 3 din Legea nr. 33/1994 instanțele judecătorești sunt competente a hotărî exproprierea, în condițiile în care utilitatea publică a fost declarată. În acest context, prevederea art. 3 le conferă dreptul de a adresa instanței judecătorești cu solicitarea obligării la expropriere, având în vedere situația faptică și împrejurarea că nu există nicio normă care să îngrădească acest drept.

Art. 9 din Legea nr. 198/2004, citat în cuprinsul hotărârii atacate, vizează ipoteza expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii ca urmare a emiterii unei hotărâri de expropriere, iar nu situația în care, raportat la norma generala conținută de art. 3 din Legea nr. 33/1994, se solicită obligarea la expropriere și plata despăgubirilor stabilite conform art. 25 - 27 din Legea nr. 33/1994. Prezentând considerentele care au dus la dezmembrarea proprietății, care susțin lipsirea de orice utilitate a lotului care le-a rămas, reclamanții recurenți solicită admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată, cu referire și la dispozițiile art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cazuri de utilitate publică - or, în cauză s-a declarat utilitatea publică prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

Analizând decizia în raport de criticile formulate, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed: Reclamanții - recurenți au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună exproprierea suprafeței de 1647 mp. teren - parcela PA1., tarlaua TA1., cu obligarea pârâtului-intimat la plata despăgubirilor care li se cuvin, conform art. 25-27 din Legea nr. 33/1994. Cu privire la această suprafață de teren s-a susținut că este practic lipsită de utilitate prin construcția drumului în apropiere. Această suprafață de teren le-a rămas după dezmembrarea proprietății în două corpuri, cealaltă, în suprafață de 8653 mp.

teren, fiind vândută pârâtului-intimat. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3 și 21-29 din Legea nr. 33/1994. Art. 3 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede că instanțele judecătorești competente vor putea hotărî exproprierea numai după ce utilitatea publică s-a declarat potrivit prezentei legi, în vreme ce art. 21-29 reglementează procedura de expropriere și de stabilire a despăgubirilor. În cauza de față nu s-a dispus declararea utilității publice a terenului de 1639 mp., potrivit Legii nr. 33/1994, pentru a se putea discuta exproprierea acestuia, inclusiv sub aspectul despăgubirilor, din perspectiva și a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului - văzând critica astfel cum a fost formulată.

Terenul ce face obiectul dosarului de față le-a rămas reclamanților-recurenți în urma dezmembrării proprietății și vânzării celuilalt lot către pârâta-intimată prin actul autentificat de notar public B.L. la data de 7 iunie 2004 sub nr. V1., fiindu-i necesar acestuia pentru centura ocolitoare a Municipiului Sibiu. Instanța de apel a și reținut că pentru realizarea acestui obiectiv s-a declanșat procedura de expropriere prin HG nr. 1682/2006 și nr. 471/2009, iar în aceste hotărâri nu se regăsește și parcela în litigiu, proprietate a reclamanților. Față de regimul juridic al imobilului în cauză nu se poate reține, așa cum susțin reclamanții-recurenți, că declararea de utilitate publică a terenului în litigiu a intervenit în temeiul art. 2 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local.

Potrivit acestor dispoziții legale, abrogată fiind legea prin Legea nr. 250/2010 ulterior sesizării instanței: „(1) Prin prezenta lege se declară ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcție de drumuri de interes național, județean și local; expropriator este statul român pentru drumurile de interes național, județele pentru drumurile de interes județean, iar municipiile, orașele și comunele pentru drumurile de interes local. În aplicarea prevederilor prezentei legi, statul român este reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R. SA, iar unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale.

(2) În înțelesul prezentei legi, prin lucrări de construcție de drumuri, denumite în continuare lucrări, se înțelege lucrări de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare ori extindere a drumurilor de interes național, județean și local.” Dispozițiile acestei legi au fost reținute în mod greșit în motivarea deciziei de apel, întrucât art. 9 se referă la dreptul expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) din lege - calitate care nu li se poate reține reclamanților-recurenți. Oricum, și în ipoteza în care ar fi intervenit o expropriere, acest text legal limitează controlul judiciar, inclusiv din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 33/1994 la care face trimitere, numai la cuantumul despăgubirilor.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții H.D. și H.E. împotriva deciziei nr. 157 din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012.