ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6588/2012

Asupra recursului civil

de față;

Prin decizia civilă nr. 157 din 18 noiembrie 2011,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a

admis apelul declarat de pârâtul Statul

Român, prin C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței civile nr. 896/2011 pronunțată de Tribunalul

Sibiu, dispunând schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii contestației

formulată de reclamanții H.D. și H.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român,

prin C.N.A.D.N.R.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată

la data de 13 aprilie 2010 reclamanții H.D. și H.E., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, au solicitat obligarea pârâtului la exproprierea

suprafeței de 1647 mp teren (conform titlului de proprietate P1. din 26

octombrie 1994) și la plata despăgubirilor stabilite conform art. 25-27 din Legea

nr. 33/1994, cu obligarea și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 896 din 23 iunie 2011 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea civilă formulată de

reclamanții H.D. și H.E. împotriva pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și

în consecință:

A fost obligat pârâtul

la exproprierea suprafeței de 1639 mp teren parcela - cu stabilirea despăgubirii

aferentă acesteia de 15 euro /mp și să plătească reclamanților H.D. și H.E. echivalentul

în RON la data plății a sumei de 24585 euro cu titlu de despăgubire, precum și suma

de 2300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a dispus darea în debit

a pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA București pentru suma de 400 RON,

reprezentând onorariul expertului H.V., sumă ce va fi plătită în contul Biroului

Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții au dobândit

prin cumpărare imobilul teren identificat ca tarlaua TA1. parcela PA1. în suprafață

de 1 ha și 300 mp., iar acesta a fost dezmembrat în două corpuri funciare alăturate

cu numere cadastrale noi PA1./1 de 8653 mp și PA1./2 de 1639 mp.

Parcela cu număr cadastral

nr. PA1./1 în suprafață de 8653 mp a fost vândută de reclamanți C.N.A.D.N.R. SA

pentru edificarea centurii ocolitoare a Municipiului Sibiu.

Terenul cu număr cadastral

PA1./2 de 1639 mp a rămas în proprietatea reclamanților, însă conform concluziilor

expertizei tehnice accesul carosabil la acesta este imposibil datorită faptului

că este situat între șoseaua de centură și un dig de protecție. Pe lateral, terenul

se învecinează cu alte terenuri proprietate privată, iar accesul peste acestea (pe

baza unui eventual drept de servitute) ar fi foarte anevoios pentru că, așa cum

rezultă din probele dosarului, ar trebui traversate mai multe parcele peste care

nu există amenajată o cale de acces.

Ca urmare, având în vedere

că terenul nu mai poate fi folosit nici ca destinație agricolă și nici pentru construcții,

el și-a pierdut pentru reclamanți orice valoare și se impune despăgubirea lor pentru

pierderea suferită.

Cu privire la apelul formulat

în cauză de către pârât, s-au reținut următoarele:

Prin actul de dezmembrare

și vânzare cumpărare autentificat sub nr. V1. din 7 iunie 2004, reclamanții au dezmembrat

terenul proprietatea lor dobândit cu titlu de drept de reconstituire în baza Legii

18/199, conform titlului de proprietate nr. P1. din 26 octombrie 1994, tarla TA1.

și tarla nr. TA2. în mai multe parcele, iar parcele cu nr. PA1./1 arabil de 8653

mp și parcela nr. PA3. în suprafață de 54 mp au fost vândute C.N.A.D.N.R. SA.

În proprietatea reclamanților

au rămas mai multe parcele astfel dezmembrate printre care și imobilul în litigiu

și care s-a solicitat de către reclamanți să fie expropriat.

În cuprinsul

proceselor-verbale de negociere ce au precedat încheierea contractului sus menționat,

apelantul nu și-a asumat vreo obligație de a expropria și celelalte parcele rămase

în proprietatea reclamanților.

Mai mult, pentru realizarea

obiectivului de investiții „Varianta de ocolire a Municipiului Sibiu” s-a declanșat

procedura de expropriere pentru utilitate publică a terenurilor afectate de acest

obiectiv prin H.G. nr. 1682/2006 și HG nr. 471/2009, iar în aceste hotărâri nu se

regăsește și parcela în litigiu proprietatea reclamanților.

La data introducerii cererii

de chemare în judecată era în vigoare Legea nr. 198/2004, iar din economia textului

cuprins la art. 9 alin. (1) rezultă că se poate adresa instanței judecătorești competente,

în termenul prevăzut de la data comunicării hotărârii de stabilire a despăgubirilor,

expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii, fără a se putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii

- ceea ce înseamnă că nu se poate contesta în instanță exproprierea dispusă prin

hotărâre de guvern, ci numai cuantumul despăgubirii stabilite prin hotărârea Comisiei

constituite în baza Legii 18/2004.

Or, în speță, procedura

de expropriere s-a declanșat prin hotărârile de guvern menționate mai sus și care

nu privesc și terenul reclamanților.

Împrejurarea că terenurile

limitrofe au fost expropriate nu justifică solicitarea reclamanților.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs

reclamanții H.D. și H.E.

Potrivit art. 3 din Legea

nr. 33/1994 instanțele judecătorești sunt competente a hotărî exproprierea, în condițiile

în care utilitatea publică a fost declarată.

În acest context, prevederea

art. 3 le conferă dreptul de a adresa instanței judecătorești cu solicitarea obligării

la expropriere, având în vedere situația faptică și împrejurarea că nu există nicio

normă care să îngrădească acest drept.

Art. 9 din Legea nr. 198/2004,

citat în cuprinsul hotărârii atacate, vizează ipoteza expropriatului nemulțumit

de cuantumul despăgubirii ca urmare a emiterii unei hotărâri de expropriere, iar

nu situația în care, raportat la norma generala conținută de art. 3 din Legea

nr. 33/1994, se solicită obligarea la expropriere și plata despăgubirilor stabilite

conform art. 25 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Prezentând considerentele

care au dus la dezmembrarea proprietății, care susțin lipsirea de orice utilitate

a lotului care le-a rămas, reclamanții recurenți solicită admiterea acțiunii astfel

cum aceasta a fost formulată, cu referire și la dispozițiile art. 1 din Primul Protocol

Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că nimeni nu

poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cazuri de utilitate publică - or,

în cauză s-a declarat utilitatea publică prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

Analizând decizia în raport

de criticile formulate, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în

considerarea argumentelor ce succed:

Reclamanții - recurenți

au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună exproprierea

suprafeței de 1647 mp. teren - parcela PA1., tarlaua TA1., cu obligarea pârâtului-intimat

la plata despăgubirilor care li se cuvin, conform art. 25-27 din Legea nr. 33/1994.

Cu privire la această suprafață de teren s-a susținut că este practic lipsită de

utilitate prin construcția drumului în apropiere.

Această suprafață de teren

le-a rămas după dezmembrarea proprietății în două corpuri, cealaltă, în suprafață

de 8653 mp. teren, fiind vândută pârâtului-intimat.

Acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 3 și 21-29 din Legea nr. 33/1994.

Art. 3 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică prevede că instanțele judecătorești competente vor putea hotărî exproprierea

numai după ce utilitatea publică s-a declarat potrivit prezentei legi, în vreme

ce art. 21-29 reglementează procedura de expropriere și de stabilire a despăgubirilor.

În cauza de față nu s-a

dispus declararea utilității publice a terenului de 1639 mp., potrivit Legii

nr. 33/1994, pentru a se putea discuta exproprierea acestuia, inclusiv sub aspectul

despăgubirilor, din perspectiva și a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol Adițional

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului - văzând critica astfel cum a fost formulată.

Terenul ce face obiectul

dosarului de față le-a rămas reclamanților-recurenți în urma dezmembrării proprietății

și vânzării celuilalt lot către pârâta-intimată prin actul autentificat de notar

public B.L. la data de 7 iunie 2004 sub nr. V1., fiindu-i necesar acestuia pentru

centura ocolitoare a Municipiului Sibiu. Instanța de apel a și reținut că pentru

realizarea acestui obiectiv s-a declanșat procedura de expropriere prin HG nr. 1682/2006

și nr. 471/2009, iar în aceste hotărâri nu se regăsește și parcela în litigiu, proprietate

a reclamanților.

Față de regimul

juridic al imobilului în cauză nu se poate reține, așa cum susțin reclamanții-recurenți,

că declararea de utilitate publică a terenului în litigiu a intervenit în temeiul

art.

2 din

Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor

de construcție de drumuri de interes național, județean și local.

Potrivit acestor

dispoziții legale, abrogată fiind legea prin Legea nr. 250/2010 ulterior sesizării

instanței:

„(1) Prin prezenta lege se declară ca fiind de utilitate publică toate

lucrările de construcție de drumuri de interes național, județean și local; expropriator

este statul român pentru drumurile de interes național, județele pentru drumurile

de interes județean, iar municipiile, orașele și comunele pentru drumurile de interes

local. În aplicarea prevederilor prezentei legi, statul român este reprezentat de

Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R. SA, iar unitățile administrativ-teritoriale

sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale. (2) În înțelesul

prezentei legi, prin lucrări de construcție de drumuri, denumite în continuare lucrări,

se înțelege lucrări de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare ori extindere

a drumurilor de interes național, județean și local.”

Dispozițiile

acestei legi au fost reținute în mod greșit în motivarea deciziei de apel, întrucât

art. 9 se referă la dreptul expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii

consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) din lege -

calitate care nu li se poate reține reclamanților-recurenți.

Oricum, și

în ipoteza în care ar fi intervenit o expropriere, acest text legal limitează controlul

judiciar, inclusiv din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 33/1994 la care face

trimitere, numai la cuantumul despăgubirilor.

În considerarea

acestor argumente, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 304 pct. 9 și

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții H.D. și H.E. împotriva deciziei nr. 157 din 18 noiembrie

2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie

2012.