ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 806/2016

Decizia nr. 806/2016 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 17 octombrie 2012, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., reprezentat de C., prin D., anularea parțială a Hotărârilor nr. 4 din 26 aprilie 2012. nr. 5 din 26 aprilie 2012, nr. 6 din 26 aprilie 2012, nr. 7 din 26 aprilie 2012, nr. 8 din 26 aprilie 2012 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, obligarea pârâtului la plata unor juste despăgubiri pentru imobilele expropriate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1593/2013, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea parțială a celor cinci hotărâri atacate în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate și a obligat pârâtul la plata unor despăgubiri pentru imobilele expropriate, astfel: suma de 545.075 lei pentru terenul în suprafață de 6.582 mp; suma de 1.830.001 lei pentru terenul In suprafață de 23.054 mp; suma de 1.060.088 lei pentru terenul în suprafață de 12.801 mp; suma de 76.869 lei pentru terenul în suprafață de 1.011 mp și suma de 75.284 lei pentru terenul în suprafață de 886 mp, conform expertizei tehnice efectuate în cauză care face parte din hotărâre. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 7.428 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ca exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se face numai pentru cauză de utilitate publica, după o dreaptă și prealabilă despăgubire. Varianta ocolitoare a municipiului Sibiu se încadrează în prevederile art. 5 și 6 din Legea nr. 33/1994, iar expropriatorul este intimatul, conform ari. 2 din Legea nr. 198/2004, Despăgubirile se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul proprietarului, iar despăgubirea acordată de instanță nu poate li mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, în termenii art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994. Asupra terenului în litigiu proprietar tabular este reclamanta.

Prin Hotărârile nr. 5-8 din 26 aprilie 2012, emise de pârâtă, a fost dispusă exproprierea suprafeței de teren arabil, proprietatea reclamantei. Despăgubirea stabilită este apreciată ca nesatisfăcătoare și necorespunzătoare prețului de piață. Reelamanta nu a acceptat acest cuantum al despăgubirii și a depus dovezi ale prețului de piață în zonă. În cauză a fost efectuată expertiză tehnică de specialitate prin care s-a stabilit valoarea terenului, conform celor cuprinse în dispozitivul sentinței, valoare considerată de prima instanță ca reală, rezonabilă și justă, apreciată la prețui pieței, conform prevederilor art. 1 din Protocol nr. 1 anexa la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În temeiul art. 274 C. proc.

civ., pârâtul a fost obligat Ia suportarea cheltuielilor de judecată, cuprinzând onorariul de expertiză, deoarece cheltuielile privind apărarea reclamantei, deși cerute, nu au fost dovedite în forma legală. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Prin apelul formulat, reclamanta a solicitat schimbarea m parte a sentinței aplicate și obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată avansate de apelantă la fond. În motivarea apelului, reclamanta a arătat că, deși a obligat pârâtul la suportarea cheltuielilor de judecată, Tribunalul nu l-a obligat, și la plata onorariului avocatului, achitat de apelantă prin virament bancar și justificat prin extras de cont. Pârâtul a solicitat, prin apelul promovat, schimbarea sentinței sub aspectul cuantumului despăgubirilor și respingerea acțiunii reclamantei.

În expunerea motivelor de apel se arată că valoarea de 18 euro/mp, stabilită de experți în expertiza de la fond prin metoda comparației directe este exagerată în raport cu momentul actual în care, atât cererea cât. și oferta pe piața imobiliară sunt în scădere, chiar experții arătând că în zonă nu există oferte sau tranzacții. Aceasta în condițiile în care metoda comparației directe constă în analizarea tranzacțiilor și a ofertelor pentru terenuri comparabile cu proprietatea de evaluat, ceea ce face ca metoda să nu poată fi aplicată în acest caz. Pârâtul - apelant susține că valoarea este exagerată și raportat la valoarea acordată de expropriator care respectă dispozițiile art. 11 din Legea nr. 255/2010 și art. 5 alin. (1) din H.G.

nr. 53/2011, fiind stabilite de un expert evaluator Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România, ținând cont de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 77 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. Mai susține că, chiar dacă despăgubirile au fost stabilite pe baza unei expertize efectuate potrivit Legii nr. 33/1994, instanța nu trebuie să se raporteze doar la expertiză, ci, în conformitate cu art. 27 din Legea nr. 33/1994, trebuie ca rezultatul expertizei să fie comparat cu oferta și pretențiile formulate de părți. Apreciază că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile legii și de faptul câ susținerile experților nu sunt însoțite de probe care să dovedească că valoarea stabilită este cea care reflectă realitatea pe piața imobiliară.

În drept, invocă dispozițiile art. 466 și următoarele C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată, reclamanta A. a solicitat respingerea apelului pârâtului, arătând că în fața instanței de ibnd acesta nu a uvut obiecțiuni la ultimul supliment de expertiză efectuat în cauză și nu a cerut efectuarea unei eontraexpertize. Mai precizează că valoarea despăgubirii stabilită în prima variantă de calcu! reprezintă o justă despăgubire. Pârâtul nu a formulat întâmpinare în apel. Prin Decizia civilă nr. 7/2014, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat sentința atacată numai sub aspectul cuantumului cheituielilor de judecată acordate de prima instanță pe care I-a stabilit la suma de 16.660 lei.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, A fost respins apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței primei instanțe. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, cu privire la apelul pârâtului, că experții au probat că au efectuat demersuri pentru a alia prețuî de tranzacționare a terenurilor în zonă la data expertizării și că nu au identificat astfel de situații, astfel că metoda folosită de experți este una care corespunde criteriilor legale conținute în art. 26 din Legea nr. 33/1994, prețui ofertelor de vânzare reținute de experți nefiind preluat ca atare de experți- ei supus unor corecți uni în baza unor criterii specifice. În lipsa unor tranzacții notariale recente, care să stea la baza unei variante de preț prin metoda comparației directe cum susține pârâtul, în speță nu pot fi reținute ca incidente cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de care se prevalează pârâtul.

Este adevărat că în procedura prealabilă desfășurată de expropriator raportul de evaluare se întocmește în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 255/2010 avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 77 1 alin. (5) din C. fisc. însă, pentru etapa ulterioară, în oare proprietarul expropriat poate contesta cuantumul despăgubirii în fața instanței de judecată, din interpretarea art. 22 din aceeași lege rezultă că stabilirea cuantumului despăgubirii se face în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, deci ținându-se seama de prețui cu care se vând imobilele la data întocmirii raportului de expertiză, iar nu de cel stabilit în expertizele notarilor.

Ca urmare, s-a reținut că valoarea terenurilor în litigiu s-a determinat cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Curtea de Apel a apreciat că nici încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi reținută în speță, prețul stabilit de prima instanță fiind rezultatul aprecierii tuturor actelor dosarului, a expertizei, cât și a art. 1 din Protocolul nr. I anexă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanța nefiind obligată să țină cont doar de suma oferită de expropriator (așa cum încearcă să sugereze pârâtul), S-a reținut de asemenea că în fața instanței de fond comisia de experți a răspuns obiecțiunilor pârâtului (reiterate sub formă de critici prin apelul de față) prin cele două suplimente îa raportul de expertiză și, după depunerea ultimului din acestea la dosar, reprezentantul pârâtului a arătat eă nu are alte obiecțiuni Ia raportul de expertiză.

Această poziție exprimată de reprezentantul pârâtului echivalează cu o achiesare la concluziile și explicațiile comisiei de experți, iar expertiza contrară putea fi cerută de către pârât îa primul termen după depunerea lucrării, în conformitate cu dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., termen care în speță a fost împlinit.

În ceea ce privește apelul reclamantei, Curtea a reținut că, față de soluția primei instanțe, reclamanta este îndreptățită a obține contravaloarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite în cauză, respectiv a sumei de 11.700 lei, în privința onorariului de avocat, s-a reținut că acesta a fost achitat de reclamantă reprezentantului acesteia la data de 10 octombrie 2012 prin virament bancar, împrejurare dovedită în fața primei instanțe cu o copte conformă cu originalul a extrasului de cont emis pentru Cabinet de avocat E. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B. Prin Decizia civilă nr. 2720/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtului, a casat hotărârea atacată si a trimis cauza spre rejudecarea apelului.

Instanța de recurs a reținut că instanța de fond și-a însușit în mod greșit valoarea stabilită prin expertiză fără a efectua verificări cu privire la existența sau inexistența unor contracte de vânzare-cumpărare, în afara criteriului menționat de art. 26 din Legea nr. 33/1994. Instanța de casare a stabilit că, în rejudecare, să se dispună măsurile necesare pentru determinarea situațiilor tranzacțiilor imobiliare la momentul de referință și numai în cazul în care se va constata că nu există asemenea tranzacții se vor avea în vedere, ca și criterii subsidiare de evaluare, alte metode propuse. În rejudecare, prin Decizia nr. 37 pronunțată în data de 17 decembrie 2015, curtea de apel a admis apelurile declarate de reclamantă și de pârât, a schimbat sentința atacată sub aspectul cuantumului despăgubirilor și al cheltuielilor de judecată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, stabilind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei prin raportare la data exproprierii, așa cum reiese din Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale. În vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor, instanța de apel a avut în vedere concluziile suplimentului la expertiză și completările aduse raportului depus reținând că acestea respectă criteriile impuse prin dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994.

Totodată, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, instanța a analizat problema diferenței existente între valoarea terenului stabilită prin expertiza judiciară efectuată în primă instanță și cea efectuată în apel reținând că valoarea stabilită prin expertiza efectuată în apel, spre deosebire de cea inițială, a fost determinată prin raportare ta tranzacții având ca obiect terenuri similare, situate în aceeași unitate teritorial - administrativă. Curtea de apel a admis și apelul reclamantei sub aspectul cheltuielilor de judecată, stabilind în sarcina pârâtului obligația de a plăti reclamantei cheltuielile de judecată efectuate de aceasta în primă instanță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel și, în subsidiar, admiterea recursului si modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârât.

Criticile recurentei vizează încălcarea de instanța de apel, pe de o parte, a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 și, pe de altă parte, a dispozițiilor art. 27 din aceeași lege. în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a criticat faptul că valoarea reținută de instanța de apel nu reprezintă valoarea reală, de piață a imobilelor expropriate și că stabilirea cuantumului despăgubirilor nu a respectat criteriile legale de vreme ce au fost luate în calcul două tranzacții având ca obiect parcele din același imobil. în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, recurema critică faptul că instanța nu a comparat valoarea rezultată din expertiză cu oferta și cu pretențiile formulate de părți înainte de a stabili valoarea finală a cuantumului despăgubirilor.

Totodată, mai susține recurenta că suplimentele la raportul de expertiză nu respectă standardele internaționale de evaluare. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, care se subsumează motivelor de nelegalitate prevăzute de art, 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Înalta Carte constată că recursul este nefondat și urmează să îl respingă. În ceea ce privește criticile recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte constată că recurenta grupează aceste critici în mai multe probleme, motiv pentru care instanța va analiza fiecare set de critici individual.

Dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2 )din Legea nr. 33/1994 prevăd că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudicial cauzal proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în imitat ea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Prima problemă ridicată de recurentă sub aspectul încălcării art. 26 din Legea nr. 33/1994 este că valoarea reținută de instanță în hotărârea recurată nu reprezintă valoarea reală, de piață a imobilului expropriat, aspect care reiese din concluziile experților cuprinse Ia pagina patru din cel de-al doilea supliment la raportul de expertiză.

Cu privire la acest aspect, instanța va reține că dispozițiile art, 26 din Legea nr. 33/1994 indică în cuprinsul alin. (2) criteriile care vor fi avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, despăgubiri care, potrivit alin. (1), se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Totodată, se va reține că, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea imobilului expropriat se determină prin raportare la prețui cu care se vând imobile de același fel în unitatea administrativ - teritorială unde este situat imobilul expropriat. Rezultă că stabilirea despăgubirilor potrivit criteriilor indicate în alin. (2) al art. 26 înseamnă, implicit, fixarea valorii reale, de piață a imobilului expropriat.

Or, în speță, Înalta Curte constată că determinarea cuantumului despăgubirilor s-a (acut prin raportare la prețul cu care au fost vândute imobile similare situate în aceeași unitate teritorial - administrativă, respectându-se așadar criteriile cuprinse în art. 26 din Legea nr. 33/1994 a căror aplicare este menită, în logica acestui text de lege, să conducă la stabilirea prețului de piață al imobilului expropriat. Mai mult decât atât, din cuprinsul deciziei recuraîe, reiese că instanța de apel a analizat problema diferenței existente între valoarea imobilului stabilită prin expertiza efectuată la fond și valoarea rezultată din expertiza efectuată în rejudecare concluzionând că această diferență se justifică prin prisma comparabilelor diferite utilizate de experți.

Înalta Curte constată eă analiza făcută de instanța de apel respectă întocmai dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în condițiile în care instanța a reținut concluziile acelui raport de expertiză (efectuat în rejudecare) care a utilizat drept comparabile tranzacții ale unor imobile similare situate în aceeași unitate administrativ - teritorială, efectuate în perioada de referință. Cât privește susținerile recurentei privind opiniile exprimate de experții desemnați în cauză, instanța de recurs constată că acestea țin de aprecierea probelor, prerogativă exclusivă a instanțelor de fond. Or, dacă respectarea criteriilor prevăzute de dispozițiile legale menționase poale face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii, stabilită în concordanță cu criteriile prevăzute de textul de lege menționat, constituie o problemă de temeinicie a hotărârii care excedează controlului instanței de recurs. A doua problemă ridicată de recurentă în cadru! criticilor privind încălcarea art. 26 din lege vizează faptul că, în momentul stabilirii despăgubirilor, instanța nu a ținut cont de prejudiciul cauzat proprietarului. Potrivit susținerilor recurentei, în urma exproprierii, imobilul a fost fragmentat excesiv, pierzând accesul la utilități și la drumul public, hlocându-sc. totodată, orice posibilitate de investiții. Instanța constată că, într-adevăr, dispozițiile art. 26 stabilesc că despăgubirile se compun atât din valoarea reală a imobilului, cât și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Cu toate acestea, așa cum corect a statuat instanța de apel, orice prejudiciu trebuie deopotrivă reclamat prin acțiunea introductivă și dovedit. În speță, instanța constată că, prin cererea de chemare în judecată, recurenta a contestat doar cuantumul despăgubirilor sub aspectul componentei valorii imobilului. Așa cum s-a arătat mai sus, despăgubirile cuvenite în urma exproprierii acoperă atât valoarea imobilului expropriat, cât și prejudiciul cauzat proprietarului. Urmărind a obține despăgubiri și pentru componenta de prejudiciu suferit în urma exproprierii, altul decât contravaloarea imobilului expropriat, în mod corect, instanța de apel a reținut că reclamanta trebuia să învestească instanța eu un petit având acest obiect.

Apreciind că instanța de apel a acordat eficiență principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, se va reține așadar că această critică este neîntemeiată. În cadrul celui de-al treilea set de critici privind încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr, 33/1994 recurenta susține că aceste dispoziții au fost nesocotite în condițiile în care cele două tranzacții ce au stat ia baza determinării valorii imobilului expropriat au ca obiect parcele ale aceluiași imobil.

Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată în condițiile în care dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 au în vedere operațiunea de vânzare a cărei componentă esențială este prețul, în realitate, luând în considerare finalitatea dispozițiilor citate, anume stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța reține că interpretarea recurentei potrivit căreia textul de lege ar exclude operațiunile de vânzare ce vizează părți dintr-un imobil înscris în aceeași carte funciară este eronată. Pe de altă parte, din aceste contracte reiese că proprietarii vânzători sunt diferiți. Or. operațiunile de vânzare, cu particularitățile pe care le prezintă sub aspectul negocierii prețului (obiect esențial al vânzării), interesează din perspectiva acestui articol, cu condiția ca acestea să vizeze „imobile de același fel" situate în aceeași unitate administrativ - teritorială.

În speță, se constată că au fost respectate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 de vreme ee au fost identificate două contracte de vânzare - cumpărare al căror obiect îi constituie terenuri având aceeași categorie de folosință cu îerenul expropriat și situate în raza aceleiași localități care au fosi utilizate drept comparabile în suplimentul la raportul de expertiză încuviințat în apel. Mai mult, se va reține că, procedând la identificarea unor contracte de vânzare - cumpărare care, ulterior, au stat la baza întocmirii suplimentului la raportul de expertiză, instanța de apel a respectat dezlegările instanței de recurs cuprinse în Decizia nr. 2720/2014 prin care s-a dispus rejudecarea apelului.

În ceea ce privește celelalte susțineri ale recurentei privind modalitate, în care experții au stabilit comparabilele și, ulterior, au procedat la determinarea valorii imobilului expropriat, Înalta Curte nu le va analiza de vreme ce se referă Ia aspecte de temeinicie ale hotărârii recurate. Totodată, referitor la eriticile prin care recurenta susține neîegalitatea suplimentelor ia raportul de expertiză invocând nerespectarea anumitor norme cuprinse în standardele internaționale de evaluare, instanța, analizând conținutul acesior critici, constată că, în realitate, acestea fac trimitere la modalitatea în care experții au stabilit comparabilele în baza cărora a fost efectuată expertiza, situație echivalentă unei aprecieri a probelor.

Prin urmare. se va reține că aceste critici vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii care. în condițiile abrogării pct. 11 al art. 304 din C. proc. civ., nu pol face obiectul analizei instanței de recurs. Cu privire la eriticile recurentei ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994. Înalta Curte reține că, față de modalitatea de formulare a criticilor, sub pretextul încălcării art. 27 din lege, recurenta pune în discuție o problemă de apreciere a probatoriului care nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în mod similar criticilor anterioare, instanța nu va proceda la analiza lor. O altă problemă ridicată de recurentă vizează încălcarea de instanța de apel a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sub aspectul componentei dreptului la un proces echitabil.

Analizând aceste critici, instanța constată că reproșuriie recurentei privesc, mai degrabă, o chestiune administrativă iegată de disfuncționalîtățiie sistemului de înregistrare a ședințelor de judecată care nu este de natură să afecteze legalitatea hotărârii reeurate. Sub aspectul criticilor de nelegalitate circumscrise pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a motivat stabilirea unor prețuri pentru imobilele supuse exproprierii prin comparare locmai cu imobilele expropriate. Instanța reține că motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. presupune fie existența unei contradicții între considerente și dispozitivul hotărârii, fie o contradicție înăuntrul considerentelor sau chiar lipsa motivării ori o motivare superficială a hotărârii sau identificarea unor considerente care nu au legătura cu pricina.

Analizând hotărârea recurată, instanța constată că nu se verifică motivul de nelegalitate prevăzut de art. 7 C. proc. civ. sub aspectul celor relevate de recurentă. Motivarea instanței de apel este una coerentă în condițiile în care aceasta a reținut sumele indicate în suplimentul la raportul de expertiză ca fiind, pe de o parte, prețurile cu care se tranzacționau imobile similare celor în litigiu în perioada de referință și, pe de altă parte, plecând de la prima constatare, instanța a reținut, în continuare, că aceleași sume reprezintă cuantumul despăgubirilor datorate reclamantei, despăgubiri calculate, în etapa rejudeeării, cu respectarea criteriilor cuprinse în art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a dezlegărilor instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 37 din data de 17 decembrie 2015 a Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă. Irevocabilă, Pronunțată în ședință publică,.astăzi, 5 aprilie 2016.