ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 806/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 806/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 806/2016

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 17 octombrie 2012,

reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., reprezentat de C.,

prin D., anularea parțială a Hotărârilor nr. 4 din 26 aprilie

aprilie 2012, nr. 8 din 26 aprilie 2012 emise de Comisia de aplicare a Legii

nr. 198/2004, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate,

obligarea pârâtului la plata unor juste despăgubiri pentru imobilele

expropriate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 1593/2013, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea reclamantei, a dispus

anularea parțială a celor cinci hotărâri atacate în ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor acordate și a obligat pârâtul

la plata unor despăgubiri pentru imobilele expropriate, astfel: suma de

545.075 lei pentru terenul în suprafață de 6.582 mp; suma de

1.830.001 lei pentru terenul In suprafață de 23.054 mp; suma de

1.060.088 lei pentru terenul în suprafață de 12.801 mp; suma de

76.869 lei pentru terenul în suprafață de 1.011 mp și suma de

75.284 lei pentru terenul în suprafață de 886 mp, conform expertizei

tehnice efectuate în cauză care face parte din hotărâre. Pârâtul a

fost obligat să plătească reclamantei suma de 7.428 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut ca

exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se face numai pentru cauză

de utilitate publica, după o dreaptă și prealabilă

despăgubire. Varianta ocolitoare a municipiului Sibiu se încadrează

în prevederile art. 5 și 6 din Legea nr. 33/1994, iar expropriatorul este

intimatul, conform ari. 2 din Legea nr. 198/2004, Despăgubirile se compun

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul proprietarului,

iar despăgubirea acordată de instanță nu poate li mai

mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât

cea solicitată de expropriat, în termenii art. 26 și 27 din Legea nr.

33/1994.

Asupra terenului în litigiu

proprietar tabular este reclamanta. Prin Hotărârile nr. 5-8 din 26 aprilie

2012, emise de pârâtă, a fost dispusă exproprierea suprafeței de

teren arabil, proprietatea reclamantei. Despăgubirea stabilită este

apreciată ca nesatisfăcătoare și necorespunzătoare

prețului de piață. Reelamanta nu a acceptat acest cuantum al

despăgubirii și a depus dovezi ale prețului de piață

în zonă.

În cauză a fost

efectuată expertiză tehnică de specialitate prin care s-a

stabilit valoarea terenului, conform celor cuprinse în dispozitivul

sentinței, valoare considerată de prima instanță ca

reală, rezonabilă și justă, apreciată la prețui

pieței, conform prevederilor art. 1 din Protocol nr. 1 anexa la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În temeiul art. 274 C. proc.

civ., pârâtul a fost obligat Ia suportarea cheltuielilor de judecată,

cuprinzând onorariul de expertiză, deoarece cheltuielile privind

apărarea reclamantei, deși cerute, nu au fost dovedite în forma

legală.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel ambele părți.

Prin apelul formulat,

reclamanta a solicitat schimbarea m parte a sentinței aplicate și

obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată avansate de

apelantă la fond.

În motivarea apelului,

reclamanta a arătat că, deși a obligat pârâtul la suportarea

cheltuielilor de judecată, Tribunalul nu l-a obligat, și la plata

onorariului avocatului, achitat de apelantă prin virament bancar și

justificat prin extras de cont.

Pârâtul a solicitat, prin

apelul promovat, schimbarea sentinței sub aspectul cuantumului

despăgubirilor și respingerea acțiunii reclamantei.

În expunerea motivelor de apel

se arată că valoarea de 18 euro/mp, stabilită de experți în

expertiza de la fond prin metoda comparației directe este exagerată

în raport cu momentul actual în care, atât cererea cât. și oferta pe

piața imobiliară sunt în scădere, chiar experții

arătând că în zonă nu există oferte sau tranzacții.

Aceasta în condițiile în care metoda comparației directe constă

în analizarea tranzacțiilor și a ofertelor pentru terenuri

comparabile cu proprietatea de evaluat, ceea ce face ca metoda să nu

poată fi aplicată în acest caz.

Pârâtul - apelant susține

că valoarea este exagerată și raportat la valoarea acordată

de expropriator care respectă dispozițiile art. 11 din Legea nr.

255/2010 și art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011, fiind stabilite de un

expert evaluator Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați

din România, ținând cont de expertizele întocmite și actualizate de

camerele notarilor publici potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea nr.

571/2003 privind C. fisc.

Mai susține că,

chiar dacă despăgubirile au fost stabilite pe baza unei expertize

efectuate potrivit Legii nr. 33/1994, instanța nu trebuie să se

raporteze doar la expertiză, ci, în conformitate cu art. 27 din Legea nr.

33/1994, trebuie ca rezultatul expertizei să fie comparat cu oferta

și pretențiile formulate de părți.

Apreciază că

instanța de fond nu a ținut cont de prevederile legii și de

faptul câ susținerile experților nu sunt însoțite de probe care

să dovedească că valoarea stabilită este cea care

reflectă realitatea pe piața imobiliară.

În drept, invocă

dispozițiile art. 466 și următoarele C. proc. civ.

Prin întâmpinarea

formulată, reclamanta A. a solicitat respingerea apelului pârâtului,

arătând că în fața instanței de ibnd acesta nu a uvut

obiecțiuni la ultimul supliment de expertiză efectuat în cauză

și nu a cerut efectuarea unei eontraexpertize. Mai precizează că

valoarea despăgubirii stabilită în prima variantă de calcu!

reprezintă o justă despăgubire.

Pârâtul nu a formulat

întâmpinare în apel.

Prin Decizia civilă nr.

7/2014, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamantă

și a schimbat sentința atacată numai sub aspectul cuantumului

cheituielilor de judecată acordate de prima instanță pe care I-a

stabilit la suma de 16.660 lei.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței,

A fost respins apelul declarat

de pârâtul B. împotriva sentinței primei instanțe.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut, cu privire la

apelul pârâtului, că experții au probat că au efectuat demersuri

pentru a alia prețuî de tranzacționare a terenurilor în zonă la

data expertizării și că nu au identificat astfel de

situații, astfel că metoda folosită de experți este una

care corespunde criteriilor legale conținute în art. 26 din Legea nr.

33/1994, prețui ofertelor de vânzare reținute de experți nefiind

preluat ca atare de experți- ei supus unor corecți uni în baza unor

criterii specifice.

În lipsa unor tranzacții

notariale recente, care să stea la baza unei variante de preț prin

metoda comparației directe cum susține pârâtul, în speță nu

pot fi reținute ca incidente cele statuate de Înalta Curte de Casație

și Justiție prin decizia de care se prevalează pârâtul.

Este adevărat că în

procedura prealabilă desfășurată de expropriator raportul

de evaluare se întocmește în conformitate cu dispozițiile art. 11 din

Legea nr. 255/2010 avându-se în vedere expertizele întocmite și

actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 77

1

alin.

(5) din C. fisc. însă, pentru etapa ulterioară, în oare proprietarul

expropriat poate contesta cuantumul despăgubirii în fața

instanței de judecată, din interpretarea art. 22 din aceeași

lege rezultă că stabilirea cuantumului despăgubirii se face în

conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, deci ținându-se seama de

prețui cu care se vând imobilele la data întocmirii raportului de expertiză,

iar nu de cel stabilit în expertizele notarilor. Ca urmare, s-a reținut

că valoarea terenurilor în litigiu s-a determinat cu respectarea

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Curtea de Apel a apreciat

că nici încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994

nu poate fi reținută în speță, prețul stabilit de

prima instanță fiind rezultatul aprecierii tuturor actelor dosarului,

a expertizei, cât și a art. 1 din Protocolul nr. I anexă la Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, instanța nefiind obligată

să țină cont doar de suma oferită de expropriator (așa

cum încearcă să sugereze pârâtul), S-a reținut de asemenea

că în fața instanței de fond comisia de experți a

răspuns obiecțiunilor pârâtului (reiterate sub formă de critici

prin apelul de față) prin cele două suplimente îa raportul de

expertiză și, după depunerea ultimului din acestea la dosar,

reprezentantul pârâtului a arătat eă nu are alte obiecțiuni Ia

raportul de expertiză. Această poziție exprimată de

reprezentantul pârâtului echivalează cu o achiesare la concluziile și

explicațiile comisiei de experți, iar expertiza contrară putea

fi cerută de către pârât îa primul termen după depunerea

lucrării, în conformitate cu dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc.

civ., termen care în speță a fost împlinit.

În ceea ce privește

apelul reclamantei, Curtea a reținut că, față de

soluția primei instanțe, reclamanta este îndreptățită

a obține contravaloarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate

și dovedite în cauză, respectiv a sumei de 11.700 lei, în

privința onorariului de avocat, s-a reținut că acesta a fost

achitat de reclamantă reprezentantului acesteia la data de 10 octombrie

2012 prin virament bancar, împrejurare dovedită în fața primei

instanțe cu o copte conformă cu originalul a extrasului de cont emis

pentru Cabinet de avocat E.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâtul B.

Prin Decizia civilă nr.

2720/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

pârâtului, a casat hotărârea atacată si a trimis cauza spre rejudecarea

apelului.

Instanța de recurs a

reținut că instanța de fond și-a însușit în mod

greșit valoarea stabilită prin expertiză fără a

efectua verificări cu privire la existența sau inexistența unor

contracte de vânzare-cumpărare, în afara criteriului menționat de

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Instanța de casare a

stabilit că, în rejudecare, să se dispună măsurile necesare

pentru determinarea situațiilor tranzacțiilor imobiliare la momentul

de referință și numai în cazul în care se va constata că nu

există asemenea tranzacții se vor avea în vedere, ca și criterii

subsidiare de evaluare, alte metode propuse.

În rejudecare, prin Decizia

nr. 37 pronunțată în data de 17 decembrie 2015, curtea de apel a

admis apelurile declarate de reclamantă și de pârât, a schimbat

sentința atacată sub aspectul cuantumului despăgubirilor și

al cheltuielilor de judecată, menținând celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut aplicabilitatea în

speță a dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010,

stabilind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei prin raportare la

data exproprierii, așa cum reiese din Decizia nr. 380/2015 a Curții

Constituționale.

În vederea stabilirii

cuantumului despăgubirilor, instanța de apel a avut în vedere

concluziile suplimentului la expertiză și completările aduse

raportului depus reținând că acestea respectă criteriile impuse

prin dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994.

Totodată, sub aspectul

cuantumului despăgubirilor, instanța a analizat problema

diferenței existente între valoarea terenului stabilită prin

expertiza judiciară efectuată în primă instanță

și cea efectuată în apel reținând că valoarea

stabilită prin expertiza efectuată în apel, spre deosebire de cea

inițială, a fost determinată prin raportare ta tranzacții

având ca obiect terenuri similare, situate în aceeași unitate teritorial -

administrativă.

Curtea de apel a admis și

apelul reclamantei sub aspectul cheltuielilor de judecată, stabilind în

sarcina pârâtului obligația de a plăti reclamantei cheltuielile de

judecată efectuate de aceasta în primă instanță.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta solicitând, în principal, admiterea recursului,

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel și, în subsidiar, admiterea recursului si

modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii apelului

declarat de pârât.

Criticile recurentei

vizează încălcarea de instanța de apel, pe de o parte, a

dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 și,

pe de altă parte, a dispozițiilor art. 27 din aceeași lege. în

dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a criticat faptul că valoarea

reținută de instanța de apel nu reprezintă valoarea

reală, de piață a imobilelor expropriate și că

stabilirea cuantumului despăgubirilor nu a respectat criteriile legale de

vreme ce au fost luate în calcul două tranzacții având ca obiect

parcele din același imobil. în ceea ce privește încălcarea

dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, recurema critică faptul

că instanța nu a comparat valoarea rezultată din expertiză

cu oferta și cu pretențiile formulate de părți înainte de a

stabili valoarea finală a cuantumului despăgubirilor. Totodată,

mai susține recurenta că suplimentele la raportul de expertiză

nu respectă standardele internaționale de evaluare.

Analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, care se subsumează

motivelor de nelegalitate prevăzute de art, 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Înalta Carte constată că recursul este nefondat și

urmează să îl respingă.

În ceea ce privește

criticile recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 26 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte constată că

recurenta grupează aceste critici în mai multe probleme, motiv pentru care

instanța va analiza fiecare set de critici individual.

Dispozițiile art. 26

alin. (1) și (2 )din Legea nr. 33/1994 prevăd că

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudicial cauzal proprietarului sau altor persoane îndreptățite

și că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în imitat ea

administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și

dovezile prezentate de aceștia.

Prima problemă

ridicată de recurentă sub aspectul încălcării art. 26 din

Legea nr. 33/1994 este că valoarea reținută de

instanță în hotărârea recurată nu reprezintă valoarea

reală, de piață a imobilului expropriat, aspect care reiese din

concluziile experților cuprinse Ia pagina patru din cel de-al doilea

supliment la raportul de expertiză.

Cu privire la acest aspect,

instanța va reține că dispozițiile art, 26 din Legea nr.

33/1994 indică în cuprinsul alin. (2) criteriile care vor fi avute în

vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, despăgubiri care,

potrivit alin. (1), se compun din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Totodată, se va

reține că, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994,

valoarea imobilului expropriat se determină prin raportare la prețui

cu care se vând imobile de același fel în unitatea administrativ -

teritorială unde este situat imobilul expropriat.

Rezultă că

stabilirea despăgubirilor potrivit criteriilor indicate în alin. (2) al

art. 26 înseamnă, implicit, fixarea valorii reale, de piață a

imobilului expropriat. Or, în speță, Înalta Curte constată

că determinarea cuantumului despăgubirilor s-a (acut prin raportare

la prețul cu care au fost vândute imobile similare situate în aceeași

unitate teritorial - administrativă, respectându-se așadar criteriile

cuprinse în art. 26 din Legea nr. 33/1994 a căror aplicare este

menită, în logica acestui text de lege, să conducă la stabilirea

prețului de piață al imobilului expropriat.

Mai mult decât atât, din

cuprinsul deciziei recuraîe, reiese că instanța de apel a analizat

problema diferenței existente între valoarea imobilului stabilită

prin expertiza efectuată la fond și valoarea rezultată din

expertiza efectuată în rejudecare concluzionând că această

diferență se justifică prin prisma comparabilelor diferite

utilizate de experți.

Înalta Curte constată eă

analiza făcută de instanța de apel respectă întocmai

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în condițiile în care

instanța a reținut concluziile acelui raport de expertiză

(efectuat în rejudecare) care a utilizat drept comparabile tranzacții ale

unor imobile similare situate în aceeași unitate administrativ -

teritorială, efectuate în perioada de referință.

Cât privește

susținerile recurentei privind opiniile exprimate de experții

desemnați în cauză, instanța de recurs constată că

acestea țin de aprecierea probelor, prerogativă exclusivă a

instanțelor de fond. Or, dacă respectarea criteriilor prevăzute

de dispozițiile legale menționase poale face obiectul unei critici de

nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea

judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a

despăgubirii, stabilită în concordanță cu criteriile

prevăzute de textul de lege menționat, constituie o problemă de

temeinicie a hotărârii care excedează controlului instanței de

recurs.

A doua problemă

ridicată de recurentă în cadru! criticilor privind încălcarea

art. 26 din lege vizează faptul că, în momentul stabilirii

despăgubirilor, instanța nu a ținut cont de prejudiciul cauzat

proprietarului. Potrivit susținerilor recurentei, în urma exproprierii,

imobilul a fost fragmentat excesiv, pierzând accesul la utilități

și la drumul public, hlocându-sc. totodată, orice posibilitate de

investiții.

Instanța constată

că, într-adevăr, dispozițiile art. 26 stabilesc că

despăgubirile se compun atât din valoarea reală a imobilului, cât

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite. Cu toate acestea, așa cum corect a statuat instanța

de apel, orice prejudiciu trebuie deopotrivă reclamat prin acțiunea

introductivă și dovedit.

În speță,

instanța constată că, prin cererea de chemare în judecată,

recurenta a contestat doar cuantumul despăgubirilor sub aspectul

componentei valorii imobilului. Așa cum s-a arătat mai sus,

despăgubirile cuvenite în urma exproprierii acoperă atât valoarea

imobilului expropriat, cât și prejudiciul cauzat proprietarului.

Urmărind a obține despăgubiri și pentru componenta de

prejudiciu suferit în urma exproprierii, altul decât contravaloarea imobilului

expropriat, în mod corect, instanța de apel a reținut că

reclamanta trebuia să învestească instanța eu un petit având

acest obiect.

Apreciind că

instanța de apel a acordat eficiență principiului

disponibilității ce guvernează procesul civil, se va reține

așadar că această critică este neîntemeiată.

În cadrul celui de-al treilea

set de critici privind încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr,

33/1994 recurenta susține că aceste dispoziții au fost

nesocotite în condițiile în care cele două tranzacții ce au stat

ia baza determinării valorii imobilului expropriat au ca obiect parcele ale

aceluiași imobil.

Înalta Curte constată

că această critică este neîntemeiată în condițiile în

care dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 au în vedere

operațiunea de vânzare a cărei componentă esențială

este prețul, în realitate, luând în considerare finalitatea

dispozițiilor citate, anume stabilirea cuantumului despăgubirilor,

instanța reține că interpretarea recurentei potrivit căreia

textul de lege ar exclude operațiunile de vânzare ce vizează părți

dintr-un imobil înscris în aceeași carte funciară este eronată.

Pe de altă parte, din aceste contracte reiese că proprietarii

vânzători sunt diferiți.

Or. operațiunile de

vânzare, cu particularitățile pe care le prezintă sub aspectul

negocierii prețului (obiect esențial al vânzării),

interesează din perspectiva acestui articol, cu condiția ca acestea

să vizeze „imobile de același fel" situate în aceeași

unitate administrativ - teritorială.

În speță, se

constată că au fost respectate dispozițiile art. 26 din Legea

nr. 33/1994 de vreme ee au fost identificate două contracte de vânzare -

cumpărare al căror obiect îi constituie terenuri având aceeași

categorie de folosință cu îerenul expropriat și situate în raza

aceleiași localități care au fosi utilizate drept comparabile în

suplimentul la raportul de expertiză încuviințat în apel.

Mai mult, se va reține

că, procedând la identificarea unor contracte de vânzare - cumpărare

care, ulterior, au stat la baza întocmirii suplimentului la raportul de

expertiză, instanța de apel a respectat dezlegările instanței

de recurs cuprinse în Decizia nr. 2720/2014 prin care s-a dispus rejudecarea

apelului.

În ceea ce privește

celelalte susțineri ale recurentei privind modalitate, în care

experții au stabilit comparabilele și, ulterior, au procedat la

determinarea valorii imobilului expropriat, Înalta Curte nu le va analiza de

vreme ce se referă Ia aspecte de temeinicie ale hotărârii recurate.

Totodată, referitor la

eriticile prin care recurenta susține neîegalitatea suplimentelor ia

raportul de expertiză invocând nerespectarea anumitor norme cuprinse în

standardele internaționale de evaluare, instanța, analizând

conținutul acesior critici, constată că, în realitate, acestea

fac trimitere la modalitatea în care experții au stabilit comparabilele în

baza cărora a fost efectuată expertiza, situație

echivalentă unei aprecieri a probelor. Prin urmare. se va reține

că aceste critici vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii

care. în condițiile abrogării pct. 11 al art. 304 din C. proc. civ.,

nu pol face obiectul analizei instanței de recurs.

Cu privire la eriticile

recurentei ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea

nr. 33/1994. Înalta Curte reține că, față de modalitatea de

formulare a criticilor, sub pretextul încălcării art. 27 din lege,

recurenta pune în discuție o problemă de apreciere a probatoriului

care nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., motiv pentru care, în mod similar criticilor anterioare,

instanța nu va proceda la analiza lor.

O altă problemă

ridicată de recurentă vizează încălcarea de instanța

de apel a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sub

aspectul componentei dreptului la un proces echitabil. Analizând aceste

critici, instanța constată că reproșuriie recurentei

privesc, mai degrabă, o chestiune administrativă iegată de

disfuncționalîtățiie sistemului de înregistrare a

ședințelor de judecată care nu este de natură să

afecteze legalitatea hotărârii reeurate.

Sub aspectul criticilor de

nelegalitate circumscrise pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta

susține că instanța de apel a motivat stabilirea unor

prețuri pentru imobilele supuse exproprierii prin comparare locmai cu

imobilele expropriate.

Instanța reține

că motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ. presupune fie existența unei contradicții între considerente

și dispozitivul hotărârii, fie o contradicție înăuntrul

considerentelor sau chiar lipsa motivării ori o motivare superficială

a hotărârii sau identificarea unor considerente care nu au legătura

cu pricina.

Analizând hotărârea

recurată, instanța constată că nu se verifică motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 7 C. proc. civ. sub aspectul celor

relevate de recurentă. Motivarea instanței de apel este una coerentă

în condițiile în care aceasta a reținut sumele indicate în

suplimentul la raportul de expertiză ca fiind, pe de o parte,

prețurile cu care se tranzacționau imobile similare celor în litigiu

în perioada de referință și, pe de altă parte, plecând de

la prima constatare, instanța a reținut, în continuare, că

aceleași sume reprezintă cuantumul despăgubirilor datorate

reclamantei, despăgubiri calculate, în etapa rejudeeării, cu

respectarea criteriilor cuprinse în art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a

dezlegărilor instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 37 din data de 17

decembrie 2015 a Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă.

Irevocabilă,

Pronunțată în

ședință publică,.astăzi, 5 aprilie 2016.