ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 508/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

La 29 octombrie 2009 revizuenta SC K.R.

SA, în contradictoriu cu intimatul M.N. a solicitat revizuirea deciziei civile nr.

113/A din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București pentru motivul prevăzut de art.

322 pct. 5 C. proc. civ.

În fapt s-a invocat împrejurarea că

după pronunțarea deciziei nr. 113/2009 – prin care revizuenta a fost obligată

(în calitate de pârâtă) să plătească intimatului (în calitate de reclamant)

suma de 1.404.212 lei reprezentând despăgubiri pentru folosirea de către

societate a unor realizări tehnice aparținând acestuia – s-au descoperit

documente noi în biroul ce a aparținut intimatului, deținute de acesta, de care

instituția nu avea cunoștință, documente care dacă ar fi fost avute în vedere

soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată în dosar.

Desenele descoperite la intimat nu

au fost preluate în baza de date computerizată a cărei înregistrare a început

cu anul 2002, în sistem de două dimensiuni și respectiv în anii 2005 – 2006 în

sistem tridimensional, ceea ce a constituit un impediment la prezentarea

acestor date de către SC K. la expertiză.

În concret s-a invocat găsirea între

documentele aflate în biroul intimatului – cercetat de o comisie special

desemnată, la 30 septembrie 2009, după concedierea acestuia la 28 martie 2009 –

a unor desene datând din 1984 proiectate, desenate verificate și aprobate de

angajați ai instituției (ing. P., M.M., inginer S. și subinginer M.) și

modificate în 1999, desene pe care le-a folosit intimatul aplicând aceeași

metodă de restrângere a câmpurilor de toleranță și care a pretins că este o

realizare tehnică proprie, nouă la nivelul unității.

Metoda de reducere a consumului de

material prin restrângerea câmpurilor de toleranță nu era însă ceva nou pentru

societatea comercială, ea fiind aplicată cu diverse ocazii înainte de anul

1999.

Revizuenta a

invocat faptul că acest desen, aflat între

documentele intimatului M., nu există în datele biroului de

proiectare, arhivate în sistem computerizat ceea ce a făcut imposibilă

prezentarea lui la momentul efectuării expertizei tehnice.

Desenul descoperit arată în mod clar

două variante de forjare, respectiv varianta aplicată în mod curent în

fabricație și varianta așa zisă „noul tip de turn” care nu reprezintă, potrivit

desenelor invocate, o noutate pentru societate.

Cele două variante se regăsesc în

desenul furnizat de către producător (firma H.) odată cu livrarea mașinilor,

dar varianta „noul tip de turn” nu a fost aplicată, optându-se la acea dată

pentru cealaltă variantă.

Curtea de Apel București – secția a

IX–a, prin decizia nr. 258/A din 11 noiembrie 2010 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Instanța a analizat situația

invocată în raport de condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 pentru acest

motiv de revizuire și a reținut că una din aceste condiții nu este întrunită în

cauză.

Astfel s-a constatat că sunt

întrunite condițiile referitoare la hotărâre, aceasta rămânând definitivă în

apel, și evocând fondul (urmare a deciziei apelului s-a schimbat în tot

sentința primei instanțe și s-a admis în parte cererea).

Cât privește actele noi s-a reținut

că acestea privesc înscrisuri (două desene: o piesă forjată, datată la 16

ianuarie 1984 și, respectiv, desenul datat 1983 prevăzând ansamblul sculelor

pentru mașina AMP 50; înscrisurile sunt doveditoare, (expertul s-a exprimat

ulterior, după examinarea acestora, că în prezența lor nu ar fi statuat în

sensul noutății invenției pretins a fi fost realizată de intimatul M.N.);

înscrisurile au existat la momentul pronunțării hotărârii atacate desenele

datând din 1984 și 1983.

Cât privește noutatea înscrisului curtea

a notat susținerea revizuentei care a arătat că a identificat înscrisurile

împreună cu un număr mare de alte înscrisuri în fișetul de documente ce a

aparținut intimatului, angajat al instituției, cu ocazia verificărilor

efectuate în biroul acestuia ulterior datei de 30 septembrie 2009.

Cât privește cerința ca înscrisul să

fi fost reținut de partea potrivnică s-a constatat că aceasta nu este

îndeplinită în cauză întrucât documentele au fost găsite în biroul unde își

desfășurase activitatea intimatul, aflat la sediul revizuentei și care din 1

octombrie 2008 aceasta nu s-a mai prezentat la serviciu, fiind ulterior concediat

la 28 martie 2009.

S-a reținut că paza juridică a

documentelor a aparținut revizuentei în toată perioada (înainte de pronunțare

și înfățișare), apărările revizuentei, inclusiv arhivarea electronică din 2002

neconducând la o altă concluzie, revizuenta putând procura aceste documente,

din locul în care ele au fost descoperite – cu atât mai mult cu cât concedierea

intimatului s-a situat înainte de pronunțare.

Împotriva deciziei nr. 258/A/2010 a

declarat recurs revizuenta pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.:

S-a susținut că decizia este

nelegală și netemeinică având în vedere că în cauză este vorba despre o

societate comercială mare, cu circa 1500 salariați, amplasată pe o suprafață

totală de 34 de ha din care suprafața aferentă clădirilor este de cca 13 ha, totalizând 69 de construcții.

S-a invocat

împrejurarea că reprezentanții unei asemenea

societăți pot avea paza juridică numai a acelor documente

aflate în spații special amenajate și nu a documentelor pe care angajații le-ar

putea depozita în oricare din spațiile celor 69 de clădiri și că nu există o

pază a actelor deținute personal de salariați și care nu informează unitatea că

le dețin.

S-a mai invocat că actele nu au

figurat în inventarul documentelor predate de intimat la încheierea activității

și unitatea nu ar fi putut bănui că acesta mai deține documente sustrase pe

parcursul a 30 de ani de activitate.

S-a criticat motivarea instanței care

a reținut că după concediere societatea comercială ar fi putut dispune faptic

de cele două documente. S-a afirmat că pentru aceasta revizuenta ar fi trebuit

să prezume soluția instanței. Or, argumentarea instanței a putut fi cunoscută

la momentul motivării hotărârii, pronunțate la 30 iulie 2009 și în raport de

succesiunea faptelor unitatea nu a putut în mod obiectiv să procure aceste

documente.

În întâmpinarea depusă la dosar

intimatul a solicitat respingerea recursurilor, arătând că susținerile recurentei

– revizuente sunt neadevărate, făcute cu rea credință, cu intenția de a induce în

eroare instanța de judecată:

Înscrisurile la care face referire

și care în opinia recurentei – revizuente nu au putut fi înfățișate instanței

de fond și de apel, erau cunoscute și disponibile în mai multe locuri din sediul

societății așa cum rezultă din:

- copiile legalizate (din dosarul

penal nr. 5224/87/2010 al Tribunalului Teleorman) a trei înscrisuri având

marcate elementele de identificare;

- setul de înscrisuri depuse ca

urmare a solicitării pârâtei de către instanța de apel în dosarul nr. 5980/2/2008

al Înaltei Curți de Casație și Justiție la termenul din 27 ianuarie 2009, ce

cuprinde desene de scule componente ale ansamblului sculelor de forjare AMP 50,

și despre care se susține că nu au putut fi înfățișate instanței de fond și

apel.

Înscrisurile se referă la produse

(inel de rulment forjat, respectiv ansamblul sculelor AMP 50) și nu pot fi

opozabile unor realizări tehnice având ca obiect procese tehnologice de fabricație,

lucru dovedit prin practica judiciară, deci nu constituie dovezi determinante

pentru soluționarea litigiului.

Proiectantul desenului, inginer P.S.,

afirmă că: „desenul nu reprezintă un procedeu tehnic, ci un semifabricat

forjat”.

Examinând decizia atacată prin

prisma criticilor formulate în raport de actele și probele dosarului se

constată că aceasta este legală și temeinică.

În mod judicios instanța, în

soluționarea cererii de revizuire a făcut o analiză a condițiilor impuse de art.

322 pct. 5 la primirea unei revizuiri pentru acest motiv și în mod corect a

constatat că nu este întrunită în cauză cerința expres prevăzută de textul

menționat, înscrisurile să fie reținute de partea potrivnică sau să nu poată fi

înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Susținerea că documentele ar fi fost

sustrase de intimat din arhivele instituției nu a fost probată și de altfel

locul în care acestea s-au găsit, în biroul în care intimatul a lucrat, denotă

contrariul acestei susțineri.

Împrejurarea că ele s-au aflat în

biroul intimatului, la locul acestuia de muncă nici ea nu conduce la o atare

concluzie câtă vreme acest loc de muncă nu s-a situat într-un spațiu privat în

sensul general al termenului ci într-un spațiu de acces potrivit regulilor

ierarhiei administrative care caracterizează desfășurarea raporturilor de muncă

într-o societate comercială.

Exigența recurentei se impunea a fi permanentă

având în vedere raporturile litigioase în care se afla cu unul din salariați –

intimatul – atât în planul raporturilor de muncă cât și al celor deduse din

valorificarea drepturilor de autor pretinse de acesta.

Lipsa de previziune din partea

revizuentei cât privește soluția ce se va da în cauză, nu poate fi primită

drept justificare a neproducerii la timp a diferitelor probe în cauză, această

atitudine ținând nu de o împiedicare în sensul legii ci de o lipsă de diligență

în administrarea poziției procesuale și a conduitei părții în dosar.

Nici susținerile referitoare la

întinderea în spațiu (34 ha și 39 clădiri) și ca activitatea (număr de angajați

și volum de muncă) societății comerciale revizuente nu sunt de natură a defini

împiedicarea prevăzută de lege, care este asimilată în practică și literatura

de specialitate numai cu forța majoră, în raport de sintagma „dintr-o

împrejurare mai presus de voința părților” folosită explicit în textul

menționat.

Elementele invocate – date specifice

unității – țin de organizarea muncii ce impun, cu atât mai mult organizarea

unui serviciu amplu de contencios care să poată răspunde, în apărarea

instituției, eventualelor probleme litigioase.

Nici caracterul de noutate al

elementelor nu se poate reține în cauză în raport de împrejurarea că aceste

desene au fost elaborate, supervizate și modificate de alte persoane angajate

ale unității, cum susține însăși revizuenta și care puteau și trebuiau să fie

cunoscute din perspectiva istoricului de activitate și de evoluție al acesteia,

specific unității.

În raport de împrejurarea că toate

aceste condiții sunt prevăzute de art. 322 pct. 5 cumulativ, lipsa oricăreia

dintre ele atrage inadmisibilitatea cererii de revizuire, cum în mod corect s-a

pronunțat curtea de apel.

Constatând că în cauză nu au fost

dovedite motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 invocate care să determine

modificarea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a

respins ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuenta SC K.R. SA împotriva deciziei nr. 258/A din 1

1 noiembrie

2010 a Curții de Apel

București - secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2012.