ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3231/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3231/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată la data de 15 decembrie 2008 reclamanta SC B.R. SRL a chemat în
judecată pârâta SC B.B.C. SRL, solicitând instanței constatarea încetării de
plin drept prin reziliere a contractului de lucrări din 17 aprilie 2008,
obligarea pârâtei la plata sumei de 66.119,46 lei, c/valoare lucrări executate
în baza contractului, și a penalităților în cuantum de 11.736,20 lei, calculate
pentru perioada 6 iunie 2008 – 15 august 2008, și în continuare până la
achitarea debitului principal, cu cheltuieli de judecată.
În motivare,
reclamanta a arătat că părțile au încheiat contractul de lucrări din 17 aprilie
2008, având ca obiect lucrări de foraj piloți la obiectivul „Ecran piloți forați
secanți 620 mm pentru prag de fund la pod pe DN7 km 157+016”, fixând prețul unitar pe metru liniar lucrare executată, prețul mobilizării utilajelor și
echipamentelor de foraj necesare lucrărilor și prețul unitar de staționare a
echipamentelor și personalului reclamantei din motive neimputabile acesteia.
Potrivit
contractului, termenul de plată al facturilor, întocmite pe baza fișelor de
foraj și rapoartelor zilnice de activitate semnate zilnic de părți, a fost
stabilit la 3 zile de la aprobarea lor, care trebuia să aibă loc în 3 zile de
la emitere, acestea considerându-se aprobate dacă pârâta nu emitea în termen
aprobarea scrisă.
Reclamanta a arătat
că, prin notificare, a comunicat rezilierea contractului începând cu 26 mai
2008, în temeiul art. VIII pct. 2 din contract, pentru nerespectarea de către
pârâtă a obligației de indicare a persoanei împuternicite pentru semnarea situațiilor
de lucrări, fișelor de foraj și rapoartelor zilnice de șantier, necesară pentru
confirmarea cantității și calității lucrărilor executate, precum și a celei de
asigurare ritmică și la timp a materialelor și serviciilor necesare executării
contractului.
Se susține că
executantul a fost nevoit să întrerupă lucrările, deoarece lungimea carcaselor
puse la dispoziție de beneficiar nu corespundea proiectului și ar fi împiedicat
realizarea lucrărilor conform specificațiilor tehnice din proiect și caietul de
sarcini, iar modificarea nu s-ar fi putut realiza doar în baza acordului
antreprenorului general, fără dispoziție de șantier din partea proiectantului,
aprobate de verificatorul tehnic.
Pentru lucrările executate
până la data rezilierii contractului, a fost emisă factura fiscală din 30 mai
2008, scadentă la 6 iunie 2008, care nu a fost achitată, reclamanta calculând
penalități în cuantum de 11.736,20 lei pentru perioada scursă până la data de
15 august 2008.
Pârâta a formulat
cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constatate încetarea de
plin drept prin reziliere a contractului de lucrări din 17 aprilie 2008, din
culpa exclusivă a reclamantei, și să se dispună obligarea reclamantei la plata
sumei de 79.421,27 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciu
efectiv și beneficiu nerealizat suferite ca urmare a nerespectării clauzelor
contractuale și rezilierii abuzive a contractului, cu cheltuieli de judecată,
urmând ca să se dispună compensarea pretențiilor reciproce până la valoarea
creanței invocate de reclamantă.
În apărare, pârâta a
susținut că rezilierea, chiar și convențională, nu poate acționa independent de
culpa părții împotriva căreia s-a invocat.
Astfel, a precizat că
aspectele invocate nu pot constitui temei al rezilierii și a arătat că fișele
tehnice de șantier și două din situațiile de lucrări au fost semnate, lipsa
semnăturii pe cea de a treia fiind explicată prin modificarea la nivelul
conducerii din șantier, iar comenzile de beton nu au fost onorate la timp din
cauza solicitărilor peste capacitatea de deservire și defecțiunile intervenite
la stația de beton, pentru situațiile de staționare fiind aplicabile
prevederile pct. 1.6 din oferta reclamantului. Totodată, subliniază că fișele
de șantier consemnează dimensiunile carcaselor cerute în specificațiile
tehnice.
Tribunalul București
– secția a VI-a comercială prin sentința nr. 663 din 28 ianuarie 2010 a admis acțiunea principală astfel cum a fost formulată și s-a respins cererea reconvențională
ca nefondată.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. VI din contract, termenul
de plată al facturilor, întocmite pe baza fișelor de foraj și rapoartelor
zilnice de activitate semnate zilnice de părți, a fost stabilit la 3 zile de la
aprobarea lor, care trebuia să aibă loc în 3 zile de la emitere, acestea
considerându-se aprobate dacă pârâta nu emitea în termen aprobarea scrisă,
nerespectarea scadenței de plată antrenând plata unor penalități în procent de
0,25%/zi.
Pe lângă obligația de
plată a prețului, dispozițiile art. IV din contract stabileau în sarcina
pârâtei – beneficiare obligația de a executa lucrările și serviciile prevăzute
în anexă, de a aproviziona materialele necesare executării lucrărilor, ritmic și
la timp, conform cerințelor beneficiarului, cu respectarea condițiilor de
calitate prevăzute în caietul de sarcini, precum și de a verifica situațiile de
plată prezentate și a recepționa și lua în primire lucrarea, pe faze, conform
graficului stabilit.
Părțile au prevăzut
posibilitatea denunțării unilaterale a contractului cu un preaviz de 10 zile,
dar și un pact comisoriu de grad IV pentru situația în care una din părți nu își
îndeplinește obligații esențiale rezultate din contract (art. VIII).
Potrivit ofertei
acceptate de beneficiar, s-a considerat că activitățile executantului se vor
desfășura continuu, fără impedimente, într-o secvență logică ce asigura eficiența
de lucru maximă, agreată în prealabil, ceea ce însemna asigurarea ritmică și la
timp a betonului și carcaselor la locație, în cantitățile și la termenele
stabilite, conform cerințelor reclamantei, precum și semnarea zilnică de către
ambele părți a fișelor de foraj și rapoartelor de activitate, în baza cărora se
întocmeau situațiile de plată și facturile săptămânale.
Prin notificările din
12 mai 2008 și 23 mai 2008, reclamanta a comunicat nerespectarea de către
pârâtă a obligației de indicare a persoanei împuternicite pentru semnarea situațiilor
de lucrări, fișelor de foraj și rapoartelor zilnice de șantier, necesară pentru
confirmarea cantității și calității lucrărilor executate, precum și a celei de
asigurare ritmică și la timp a materialelor și serviciilor necesare executării
contractului, ceea ce a determinat-o să întrerupă lucrările și să considere
reziliat contractul, conform pactului comisoriu inserat la art. VIII.
Totodată, prin
adresele din 8 mai 2008 și 12 mai 2008, reclamanta a evidențiat pârâtei faptul
că lungimea carcaselor puse la dispoziție de beneficiar nu corespundea proiectului
și ar fi împiedicat realizarea lucrărilor conform specificațiilor tehnice din
proiect și caietul de sarcini, iar modificarea nu s-ar fi putut realiza doar în
baza acordului antreprenorului general, fără dispoziție de șantier din partea
proiectantului, aprobate de verificatorul tehnic, lucrările fiind reluate după
ce, în acest interval, pârâta a livrat carcasele specificate în proiect.
Din cuprinsul
întâmpinării și cererii reconvenționale, instanța a reținut că pârâta a
recunoscut implicit creanța invocată de reclamantă compusă din c/valoarea
facturii fiscale din 30 mai 2008 și penalitățile aferente calculate conform
clauzei penale inserate în contract, solicitând compensarea acesteia cu
propriile pretenții.
De asemenea, pârâta a
recunoscut că ultima situație de lucrări nu a fost semnată din cauza
schimbărilor intervenite la nivelul conducerii șantierului și că betonul nu a
fost livrat la timp, conform solicitărilor reclamantei, din cauza depășirii
capacității de deservire și defecțiunilor apărute la stația de betoane, precum și
schimbul de adrese privind carcasele necesare pe șantier care au întrerupt
activitatea pe șantier, nefiind în măsură să indice persoana desemnată pentru
urmărirea executării lucrărilor pe șantier.
Pârâta nu a indicat
însă și cauzele străine, neimputabile care au determinat aceste nerespectări
ale clauzelor contractuale, care au fost de natură a încetini ritmul de execuție
a lucrărilor.
Răspunzând criticilor
formulate de pârâtă în apelul promovat, Curtea de Apel București – secția a V-a
comercială prin decizia nr. 89 din 23 februarie 2011 a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea
soluției, instanța de control judiciar a reținut cu privire la primul motiv de
apel, referitor la împrejurarea susținută de apelanta pârâtă-reclamantă cu
privire la semnătura situațiilor tehnice și a fișelor tehnice se constată
următoarele.
Conform înscrisurilor
aflate la dosarul de fond la filele 39-83 înscrisurile reprezentând situații de
lucrări și fișe tehnice – situațiile de lucrări efectuate în perioada 12 mai
2008 – 18 mai 2008 și 19 mai 2008 – 25 mai 2008 nu au fost semnate de
reprezentanții SC B.B.C. SRL.
În ceea ce privește
situațiile reprezentând raportările zilnice se constată de asemenea că acestea
nu au fost semnate de reprezentantul SC B.B.C. SRL începând cu 5 mai 2008 –
până la 22 mai 2008.
În ceea ce privește
perioada din 5 mai-11 mai 2008 cu privire la care se susține că s-a semnat
situația de lucrări săptămânal – se constată că reclamanta invocă nesemnarea
acelor situații începând cu data de 12 mai 2008 – conform notificării din 12
mai 2008 respectiv prin notificarea din 23 mai 2008 – deci după data invocată
de apelanta pârâtă (a se vedea situațiile de lucrări pentru perioada 12 mai
2008- 18 mai 2008 respectiv 19 mai – 25 mai 2008).
În ceea ce privește
motivele de apel referitoare la livrarea betonului și livrarea carcaselor la
dimensiunile cerute, din rapoartele zilnice de lucru nesemnate de reprezentanții
apelantei – pârâte rezultă că în mai multe zile nu s-au efectuat lucrări pentru
următoarele motive: lipsă carcase, lipsă beton, beton insuficient, așteptat
beton, cu mențiunea (la 26 mai 2008 – că antreprenorul nu respectă prevederile contractuale
de 3 săptămâni (fila 67 dosar T.B.).
Așadar nici această
susținere a apelantei nu poate fi reținută în sensul că nu se poate reține
culpa societății.
Cu privire la
emiterea facturii din 30 mai 2008 pe care apelanta o recunoaște și solicită
compensarea, rezultă implicit că-și recunoaște culpa în neîndeplinirea obligațiilor
contractuale.
Cu privire la
indicarea cauzelor străine neimputabile apelantei se constată că activitatea nu
s-a desfășurat continuu și fără impedimente în acest sens fiind rapoartele
zilnice de lucrări în care se indică perioadele și motivele pentru care nu s-a
lucrat, ori cauzele ce au determinat nedesfășurării ritmice a activității sunt
imputabile pârâtei care susține în întâmpinare și cerere reconvențională că în
zilele de 17 mai 2008 – a fost zi plină în ziua de 21 mai 2008 s-a lucrat în
ritmul impus, la fel și în zilele 13 mai 2008.
Cu privire la
susținerea apelantei în sensul nemotivării hotărârii instanței de fond pentru
lipsa temeiurilor de fapt și de drept această susținere este nefondată,
instanța de fond motivând pentru ce a apreciat întemeiată acțiunea reclamantei
este evident că nu mai putea relua aceleași motive pentru care cererea
reconvențională a fost respinsă.
Pe de altă parte,
prin cererea reconvențională pârâta – reclamantă solicita obligarea la plata
sumei de 79.421,27 lei reprezentând daune-interese pentru beneficiul nerealizat
pentru rezilierea contractului însă dacă aprecia că rezilierea s-ar datora
culpei reclamantei – pârâte putea solicita în cererea reconvențională
rezilierea contractului din culpa acesteia – lucru pe care nu l-a făcut sau
putea ca pe calea întâmpinării să invoce excepția de neexecutare a
contractului.
Cum culpa
neexecutării contractului revine în întregime pârâtei pentru nerespectarea
obligațiilor prevăzute în contract și oferta completare la contract în mod
corect instanța de fond a analizat și a dispus rezilierea contractului din
culpa pârâtei.
Cu petiția
înregistrată la data de 6 aprilie 2011 pârâta a declarat recurs criticile
vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8
și 9 C. proc. civ.
Astfel se susține că
instanța de apel a schimbat cauza cererii de chemare în judecată întrucât avea
obligația să analizeze dacă prin contract pârâta și-a asumat obligația de a
indica o persoană împuternicită să semneze dacă această obligație era esențială
și dacă s-a încălcat această obligație.
Se mai susține că s-a
făcut o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, contractul din 17
aprilie 2008, completat cu oferta intimatei schimbând înțelesul lămurit și
vădit neîndoielnic al acestuia.
Învederează că
instanța de apel a analizat obligațiile recurentei în raport de art. V din
contract, care privește „obligațiile executantului”, calitate pe care o are
intimata, (aceasta vând în contract calitatea de „beneficiar).
Transferarea acestor
obligații asupra sa, a condus la încălcarea voinței părților contractante cu
privire la obligațiile asumate de fiecare, fiind încălcat astfel art. 969 C.
civ.
Apoi, art. VIII
(rezilierea contractului) prevede încetarea de plin drept a contractului „dacă
una din părți . nu îndeplinește una din obligațiile esențiale rezultate din
prezentul contract” (clauza invocată în prezentul litigiu).
Or, raportat la cauza
invocată de intimata-reclamantă în notificarea de reziliere și în cererea de
chemare în judecată, nici în contractul din 17 aprilie 2008 (cu deosebire art. IV),
nici în oferta intimatei nu există nici o obligație în sarcina recurentei cu
privire la „desemnarea unei persoane” împuternicite să semneze situațiile de
lucrări, fișele de foraj și rapoartele zilnice. Cu atât mai puțin există în
sarcina acesteia obligația de a desemna persoana respectivă printr-un
„comunicat oficial”, cum susține intimata-reclamantă.
Pe de altă parte,
nici în raport de cauza analizată de instanța de apel (nesemnarea situațiilor),
nu există o clauză de reziliere.
Nesemnarea
situațiilor de lucrări nu atrăgea nici o sancțiune, ci dimpotrivă, era
acoperită contractual de art. VI, alin. (4), clauză prin care s-a stipulat
aprobarea tacită a acestora dacă nu se emitea aprobarea scrisă în termen de 3
zile.
De altfel, nesemnarea
celei de a treia situații de lucrări (primele două fiind semnate) nu a
împiedicat-o pe intimată să emită factura, intimata însăși făcând aplicarea
clauzei contractuale cu privire la aprobarea tacită.
Este evident, așadar,
că părțile nu au considerat necesar să includă în contract „nesemnarea”
situațiilor ca o clauză esențială, câtă vreme au prevăzut și o aprobare tacită
a situațiilor nesemnate.
Fișele tehnice,
respectiv documentele esențiale ale lucrărilor executate de intimata-reclamantă,
prin care se atestă toate elementele importante ale lucrării, inclusiv
calitatea și cantitatea, au fost semnate.
Ca urmare, nici sub
aspectul neindicării unei persoane împuternicite să semneze, nici sub aspectul
nesemnării unora din documente, nu există o clauză esențială în contract a
cărei încălcare să conducă la rezilierea contractului, motiv pentru care
interpretarea dată contractului de către ambele instanțe – de fond și apel – a
schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului.
Decizia instanței de
apel este lipsită de temei legal sub aspectul considerentului că, din
recunoașterea facturii emise de intimata-reclamantă pentru lucrările executate,
rezultă „implicit” că nu recunoaște culpa în neîndeplinirea obligațiilor contractuale.
Prin recunoașterea
facturii emise intimata-reclamantă și-a recunoscut doar lucrările executate de
intimată, nu și culpa recurentei-pârâte în executarea contractului.
Concluzia „implicită”
pe care o trage instanța de apel, fiind o prezumție simplă, trebuia să aibă
„greutatea și puterea de a naște probabilitatea”, așa cum dispune art. 1203 C.
civ., dispoziție încălcată de instanță, deoarece recunoașterea lucrărilor
executate de intimată nu conduce la recunoașterea culpei în executarea
contractului.
De asemenea,
„recunoașterea” nu poate fi prezumată, ci doar afirmată în mod expres.
Cu privire la
penalitățile de întârziere pretinse de intimata-reclamantă, ambele instanțe au
încălcat dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, și au nesocotit
excepția de neexecutare invocată, care are ca temei reciprocitatea și
interdependența obligațiilor reciproce.
Cu privire la cererea
reconvențională, în mod nelegal instanța de apel motivează respingerea apelului
pe considerentul că nu s-a solicitat rezilierea contractului prin cererea
reconvențională.
Clauza cuprinsă în art.
VIII din Contract reprezintă un pact comisoriu de gradul IV în baza căruia
rezilierea nu se mai pronunță de instanța de judecată, ci are loc prin voința
părții care și-a executat obligațiile, instanța verificând doar îndeplinirea
condițiilor.
Ca urmare, prin
capătul 1 din cererea reconvențională s-a solicitat instanței să constate
încetarea de plin drept a contractului, în temeiul art. VIII din Contract, ca
urmare a neîndeplinirii obligațiilor de către intimată, cerere pe care instanța
de apel nu a observat-o și nu a analizat-o.
Atât sentința primei
instanțe, cât și decizia instanței de apel încalcă voința părților
contractante, cuprinsă în art. VIII din Contract, cu privire la cauzele în care
poate interveni rezilierea.
Recursul este
nefondat.
Examinând punctual
fiecare motiv de recurs se reține că nu poate fi reținută schimbarea cauzei
cererii de chemare în judecată, întrucât recurenta nu se referă la cauza
acțiunii ci la cauza de reziliere a contractului încheiat de părți.
Instanța de apel a
făcut trimitere la art. V din contract (pag. 6 alin. (3) din decizie, astfel
cum este indicat de recurenta) în argumentarea ideii că oferta este parte
integrantă din contract. Instanța de apel nu a analizat obligațiile recurentei
în calitate de beneficiar, în raport de art. V, așa cum susține recurenta că
instanța de apel s-ar fi raportat greșit la obligațiile executantului.
Aceasta este constatarea
directă, pe care instanța de apel o face în baza art. V din contract, art. VIII
din contract și oferta de preț, respectiv: " . Curtea constată că această
ofertă face parte integrantă din contract.".
Verificarea
situațiilor de lucrări, recepția lucrărilor și plata acestora sunt obligațiile
esențiale ale beneficiarului într-un contract de antrepriză. La pct. 4 și 5
ale
art. IV din contract se stipulează că
beneficiarul se obligă să verifice situațiile de plată prezentate de executant și
să recepționeze și să ia în primire lucrarea, pe faze, conform graficului.
În lipsa desemnării
unui reprezentant de către recurentă nu se putea proceda la recepționarea
lucrărilor efectuate și semnarea situațiilor de lucrări în baza cărora urmau a
fi emise facturile.
În condițiile în
care, fiind vorba de execuția de piloni forați, lucrările efectuate deveneau
lucrări ascunse și nu mai puteau fi recepționate și confirmate ulterior,
verificarea lor și semnarea situațiilor de lucrări, la momentul la care acest
fapt era posibil, erau esențiale pentru derularea contractului în continuare.
Inițial recurenta a
contestat cantitățile de lucrări executate
(în răspunsul la notificarea de reziliere),
returnând factura emisă de B., și abia ulterior în fața instanței de judecată,
a revenit asupra poziției sale.
Deși inițial în
cadrul încercării de soluționare pe cale amiabilă a litigiului, recurenta a
contestat cantitatea de lucrări executată, ulterior prin precizarea la
întâmpinare și cererea reconvențională recurenta pârâtă a recunoscut expres
prin reprezentantul său legal efectuarea lucrărilor de către SC B.R. SRL,
precum și obligația sa de plată către SC B.R. SRL a sumei de 66.119,46 lei,
corespunzătoare facturii din 30 mai 2008 si situațiilor de lucrări întocmite de
subscrisă.
Această mărturisire a
recurentei făcută în cursul judecații, constituie mijloc de probă conform art. 1204
C. civ. și poate fi opusă părții.
Conform aceleiași
precizări la întâmpinare făcută de recurentă, aceasta a fost de acord și cu
"aplicarea dobânzii legale", recunoscând astfel faptul ca nu a
achitat la scadență obligația de plată a debitului principal.
Intimata nu a "abandonat"
lucrările. Recurenta nu-și poate invoca propria culpă în încetarea
contractului.
Intimata a reziliat
contractul, după ce in prealabil a notificat recurenta să-și îndeplinească
obligațiile contractuale, iar aceasta a refuzat timp de doua săptămâni să dea
curs solicitării din notificare.
În aceste condiții,
pentru a-și proteja interesele, intimata a fost obligată să rezilieze
contractul și să se retragă de pe șantier, nefinalizarea lucrărilor fiind
imputabilă astfel atitudinii de rea credință a recurentei.
Pretinsa abandonare a
lucrărilor, nu este cauza rezilierii contractului de către recurentă, care așa
cum a arătat nu a notificat niciodată acest fapt, ci este consecința/rezultatul
rezilierii contractului de către intimată, ca urmare a neîndeplinirii
obligațiilor contractuale de către recurentă. Cu alte cuvinte, întâi a
intervenit rezilierea și apoi ca efect încetarea lucrărilor și nicidecum întâi "abandonarea"
și apoi rezilierea.
B. nu și-a asumat
nicio obligație contractuală de execuție a unui număr minim de metri liniari de
foraj pe schimb de lucru. Clauza 1.1 din oferta financiară nu a creat nicio
obligație în sarcina B. Astfel cum rezultă clar din modul de formulare, în
cuprinsul acestei clauze, B. doar a estimat care ar putea fi numărul de metri
liniari de foraj pe schimb. Natura unor astfel de lucrări de foraj, nu permite
asumarea unei obligații în acest sens, datorită necunoașterii structurii
solului.
În ce privește ritmul
de execuție al B., de 26 ml forați pe zi de lucru, astfel cum a fost indicat de
apelantă, se poate observa că acesta este unul normal, fiind mai ridicat decât
ritmul de execuție al contractorului subsecvent C.C.C.F. SA.
Conform celor doua
procese verbale de execuție depuse de recurentă, ritmul de lucru al
contractorului subsecvent a fost între 18 - 22 ml/zi, și nicidecum de 100-120
ml/zi. Exemplificarea în acest sens că în primul proces-verbal încheiat de
recurentă cu C.C.C.F. SA, cantitatea totală este de 257 ml forați în perioada
17 iunie 2008 – 30 iunie 2008, ceea ce arată o medie zilnică de 18 ml.
De menționat că prin
aceeași clauză s-a luat în considerare un program de lucru într-un singur
schimb pe zi și nicidecum doua schimburi, așa cum încearcă să sugereze apelanta,
atunci când indica un număr de 100-120 ml de foraj ca și norma zilnică,
comparativ cu cei 26 ml executați.
Recurenta susține ca nerespectarea
obligației referitoare la ritmul de execuție a lucrărilor a reprezentat
adevăratul motiv de reziliere a contractului de către intimată.
Contractul nu prevede
o cantitate minimă de lucrări. În măsura în care acest aspect era esențial
pentru contract și recurenta astfel cum se susține, s-ar fi regăsit introdus cu
siguranța în contract.
Volumul exact de
lucrări nu putea fi menționat în contract, pentru că așa cum a arătat mai sus,
natura acestor lucrări nu permite o determinare exacta a acestuia. De altfel,
nu este stabilit nici un termen de execuție a lucrărilor stabilit în contract.
Capitolul 4 din
oferta acceptată nu stabilește obligația intimatei de a executa o cantitate
minimă de lucrări, cantitate care de altfel nu este determinată nici la
obiectul contractului.
Recurenta susține că "abandonarea
lucrărilor a condus la rezilierea de plin drept a contractului din vina
intimatei, la data de 27 mai 2008 în temeiul art. VIII din contract".
Nu există nicio
notificare/înștiințare în acest sens din partea recurentei. La 27 mai 2008 când
pretinde recurenta că a intervenit rezilierea contractului din partea
intimatei, contractul era deja reziliat (încă din data de 23 mai 2008) din
culpa recurentei. În acest sens intimata a notificat recurenta prin adresa din 23
mai 2008.
Ceea ce consideră
recurenta ca fiind o neîndeplinire a obligațiilor esențiale de către intimată
sunt efectele rezilierii anterioare a contractului de către intimată și, în
consecință, nu pot constitui motive de reziliere pentru recurentă.
Cererea
reconvențională a recurentei este neîntemeiată, atât timp cat susținerile și
pretențiile acesteia nu se sprijină pe dispoziții contractuale, ci pe
condițiile de angajare a răspunderii civile prevăzute la art. 998 și 999 C.
civ., astfel cum sunt dezvoltate în cererea reconvențională.
Răspunderea
contractuală exclude răspunderea delictuală, prima angajându-se ori de câte ori
există un contract între părți litigante, nefiind posibilă nici o combinare, în
cadrul unei acțiuni mixte, a regulilor ce se aplică atât în cadrul răspunderii
delictuale, cât și celei contractuale, așa cum nu este permisă nici apelarea,
în completare, la acțiunea contractuală, pe baza căreia au fost obținute
despăgubiri.
Față de cele arătate,
văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâta SC B.B.C. SRL Baia Mare împotriva deciziei comerciale nr. 89
din 23 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a comercială
în dosarul nr. 47863/3/2008.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 20 octombrie 2011.