ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3231/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 decembrie 2008 reclamanta SC B.R. SRL a chemat în judecată pârâta SC B.B.C. SRL, solicitând instanței constatarea încetării de plin drept prin reziliere a contractului de lucrări din 17 aprilie 2008, obligarea pârâtei la plata sumei de 66.119,46 lei, c/valoare lucrări executate în baza contractului, și a penalităților în cuantum de 11.736,20 lei, calculate pentru perioada 6 iunie 2008 – 15 august 2008, și în continuare până la achitarea debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că părțile au încheiat contractul de lucrări din 17 aprilie 2008, având ca obiect lucrări de foraj piloți la obiectivul „Ecran piloți forați secanți 620 mm pentru prag de fund la pod pe DN7 km 157+016”, fixând prețul unitar pe metru liniar lucrare executată, prețul mobilizării utilajelor și echipamentelor de foraj necesare lucrărilor și prețul unitar de staționare a echipamentelor și personalului reclamantei din motive neimputabile acesteia. Potrivit contractului, termenul de plată al facturilor, întocmite pe baza fișelor de foraj și rapoartelor zilnice de activitate semnate zilnic de părți, a fost stabilit la 3 zile de la aprobarea lor, care trebuia să aibă loc în 3 zile de la emitere, acestea considerându-se aprobate dacă pârâta nu emitea în termen aprobarea scrisă.

Reclamanta a arătat că, prin notificare, a comunicat rezilierea contractului începând cu 26 mai 2008, în temeiul art. VIII pct. 2 din contract, pentru nerespectarea de către pârâtă a obligației de indicare a persoanei împuternicite pentru semnarea situațiilor de lucrări, fișelor de foraj și rapoartelor zilnice de șantier, necesară pentru confirmarea cantității și calității lucrărilor executate, precum și a celei de asigurare ritmică și la timp a materialelor și serviciilor necesare executării contractului. Se susține că executantul a fost nevoit să întrerupă lucrările, deoarece lungimea carcaselor puse la dispoziție de beneficiar nu corespundea proiectului și ar fi împiedicat realizarea lucrărilor conform specificațiilor tehnice din proiect și caietul de sarcini, iar modificarea nu s-ar fi putut realiza doar în baza acordului antreprenorului general, fără dispoziție de șantier din partea proiectantului, aprobate de verificatorul tehnic.

Pentru lucrările executate până la data rezilierii contractului, a fost emisă factura fiscală din 30 mai 2008, scadentă la 6 iunie 2008, care nu a fost achitată, reclamanta calculând penalități în cuantum de 11.736,20 lei pentru perioada scursă până la data de 15 august 2008. Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constatate încetarea de plin drept prin reziliere a contractului de lucrări din 17 aprilie 2008, din culpa exclusivă a reclamantei, și să se dispună obligarea reclamantei la plata sumei de 79.421,27 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciu efectiv și beneficiu nerealizat suferite ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale și rezilierii abuzive a contractului, cu cheltuieli de judecată, urmând ca să se dispună compensarea pretențiilor reciproce până la valoarea creanței invocate de reclamantă.

În apărare, pârâta a susținut că rezilierea, chiar și convențională, nu poate acționa independent de culpa părții împotriva căreia s-a invocat. Astfel, a precizat că aspectele invocate nu pot constitui temei al rezilierii și a arătat că fișele tehnice de șantier și două din situațiile de lucrări au fost semnate, lipsa semnăturii pe cea de a treia fiind explicată prin modificarea la nivelul conducerii din șantier, iar comenzile de beton nu au fost onorate la timp din cauza solicitărilor peste capacitatea de deservire și defecțiunile intervenite la stația de beton, pentru situațiile de staționare fiind aplicabile prevederile pct. 1.6 din oferta reclamantului. Totodată, subliniază că fișele de șantier consemnează dimensiunile carcaselor cerute în specificațiile tehnice.

Tribunalul București – secția a VI-a comercială prin sentința nr. 663 din 28 ianuarie 2010 a admis acțiunea principală astfel cum a fost formulată și s-a respins cererea reconvențională ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. VI din contract, termenul de plată al facturilor, întocmite pe baza fișelor de foraj și rapoartelor zilnice de activitate semnate zilnice de părți, a fost stabilit la 3 zile de la aprobarea lor, care trebuia să aibă loc în 3 zile de la emitere, acestea considerându-se aprobate dacă pârâta nu emitea în termen aprobarea scrisă, nerespectarea scadenței de plată antrenând plata unor penalități în procent de 0,25%/zi.

Pe lângă obligația de plată a prețului, dispozițiile art. IV din contract stabileau în sarcina pârâtei – beneficiare obligația de a executa lucrările și serviciile prevăzute în anexă, de a aproviziona materialele necesare executării lucrărilor, ritmic și la timp, conform cerințelor beneficiarului, cu respectarea condițiilor de calitate prevăzute în caietul de sarcini, precum și de a verifica situațiile de plată prezentate și a recepționa și lua în primire lucrarea, pe faze, conform graficului stabilit. Părțile au prevăzut posibilitatea denunțării unilaterale a contractului cu un preaviz de 10 zile, dar și un pact comisoriu de grad IV pentru situația în care una din părți nu își îndeplinește obligații esențiale rezultate din contract (art. VIII).

Potrivit ofertei acceptate de beneficiar, s-a considerat că activitățile executantului se vor desfășura continuu, fără impedimente, într-o secvență logică ce asigura eficiența de lucru maximă, agreată în prealabil, ceea ce însemna asigurarea ritmică și la timp a betonului și carcaselor la locație, în cantitățile și la termenele stabilite, conform cerințelor reclamantei, precum și semnarea zilnică de către ambele părți a fișelor de foraj și rapoartelor de activitate, în baza cărora se întocmeau situațiile de plată și facturile săptămânale.

Prin notificările din 12 mai 2008 și 23 mai 2008, reclamanta a comunicat nerespectarea de către pârâtă a obligației de indicare a persoanei împuternicite pentru semnarea situațiilor de lucrări, fișelor de foraj și rapoartelor zilnice de șantier, necesară pentru confirmarea cantității și calității lucrărilor executate, precum și a celei de asigurare ritmică și la timp a materialelor și serviciilor necesare executării contractului, ceea ce a determinat-o să întrerupă lucrările și să considere reziliat contractul, conform pactului comisoriu inserat la art. VIII.

Totodată, prin adresele din 8 mai 2008 și 12 mai 2008, reclamanta a evidențiat pârâtei faptul că lungimea carcaselor puse la dispoziție de beneficiar nu corespundea proiectului și ar fi împiedicat realizarea lucrărilor conform specificațiilor tehnice din proiect și caietul de sarcini, iar modificarea nu s-ar fi putut realiza doar în baza acordului antreprenorului general, fără dispoziție de șantier din partea proiectantului, aprobate de verificatorul tehnic, lucrările fiind reluate după ce, în acest interval, pârâta a livrat carcasele specificate în proiect. Din cuprinsul întâmpinării și cererii reconvenționale, instanța a reținut că pârâta a recunoscut implicit creanța invocată de reclamantă compusă din c/valoarea facturii fiscale din 30 mai 2008 și penalitățile aferente calculate conform clauzei penale inserate în contract, solicitând compensarea acesteia cu propriile pretenții.

De asemenea, pârâta a recunoscut că ultima situație de lucrări nu a fost semnată din cauza schimbărilor intervenite la nivelul conducerii șantierului și că betonul nu a fost livrat la timp, conform solicitărilor reclamantei, din cauza depășirii capacității de deservire și defecțiunilor apărute la stația de betoane, precum și schimbul de adrese privind carcasele necesare pe șantier care au întrerupt activitatea pe șantier, nefiind în măsură să indice persoana desemnată pentru urmărirea executării lucrărilor pe șantier. Pârâta nu a indicat însă și cauzele străine, neimputabile care au determinat aceste nerespectări ale clauzelor contractuale, care au fost de natură a încetini ritmul de execuție a lucrărilor.

Răspunzând criticilor formulate de pârâtă în apelul promovat, Curtea de Apel București – secția a V-a comercială prin decizia nr. 89 din 23 februarie 2011 a respins apelul ca nefondat. În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut cu privire la primul motiv de apel, referitor la împrejurarea susținută de apelanta pârâtă-reclamantă cu privire la semnătura situațiilor tehnice și a fișelor tehnice se constată următoarele. Conform înscrisurilor aflate la dosarul de fond la filele 39-83 înscrisurile reprezentând situații de lucrări și fișe tehnice – situațiile de lucrări efectuate în perioada 12 mai 2008 – 18 mai 2008 și 19 mai 2008 – 25 mai 2008 nu au fost semnate de reprezentanții SC B.B.C.

SRL. În ceea ce privește situațiile reprezentând raportările zilnice se constată de asemenea că acestea nu au fost semnate de reprezentantul SC B.B.C.

SRL începând cu 5 mai 2008 – până la 22 mai 2008. În ceea ce privește perioada din 5 mai-11 mai 2008 cu privire la care se susține că s-a semnat situația de lucrări săptămânal – se constată că reclamanta invocă nesemnarea acelor situații începând cu data de 12 mai 2008 – conform notificării din 12 mai 2008 respectiv prin notificarea din 23 mai 2008 – deci după data invocată de apelanta pârâtă (a se vedea situațiile de lucrări pentru perioada 12 mai 2008- 18 mai 2008 respectiv 19 mai – 25 mai 2008). În ceea ce privește motivele de apel referitoare la livrarea betonului și livrarea carcaselor la dimensiunile cerute, din rapoartele zilnice de lucru nesemnate de reprezentanții apelantei – pârâte rezultă că în mai multe zile nu s-au efectuat lucrări pentru următoarele motive: lipsă carcase, lipsă beton, beton insuficient, așteptat beton, cu mențiunea (la 26 mai 2008 – că antreprenorul nu respectă prevederile contractuale de 3 săptămâni (fila 67 dosar T.B.).

Așadar nici această susținere a apelantei nu poate fi reținută în sensul că nu se poate reține culpa societății. Cu privire la emiterea facturii din 30 mai 2008 pe care apelanta o recunoaște și solicită compensarea, rezultă implicit că-și recunoaște culpa în neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Cu privire la indicarea cauzelor străine neimputabile apelantei se constată că activitatea nu s-a desfășurat continuu și fără impedimente în acest sens fiind rapoartele zilnice de lucrări în care se indică perioadele și motivele pentru care nu s-a lucrat, ori cauzele ce au determinat nedesfășurării ritmice a activității sunt imputabile pârâtei care susține în întâmpinare și cerere reconvențională că în zilele de 17 mai 2008 – a fost zi plină în ziua de 21 mai 2008 s-a lucrat în ritmul impus, la fel și în zilele 13 mai 2008. Cu privire la susținerea apelantei în sensul nemotivării hotărârii instanței de fond pentru lipsa temeiurilor de fapt și de drept această susținere este nefondată, instanța de fond motivând pentru ce a apreciat întemeiată acțiunea reclamantei este evident că nu mai putea relua aceleași motive pentru care cererea reconvențională a fost respinsă.

Pe de altă parte, prin cererea reconvențională pârâta – reclamantă solicita obligarea la plata sumei de 79.421,27 lei reprezentând daune-interese pentru beneficiul nerealizat pentru rezilierea contractului însă dacă aprecia că rezilierea s-ar datora culpei reclamantei – pârâte putea solicita în cererea reconvențională rezilierea contractului din culpa acesteia – lucru pe care nu l-a făcut sau putea ca pe calea întâmpinării să invoce excepția de neexecutare a contractului. Cum culpa neexecutării contractului revine în întregime pârâtei pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în contract și oferta completare la contract în mod corect instanța de fond a analizat și a dispus rezilierea contractului din culpa pârâtei.

Cu petiția înregistrată la data de 6 aprilie 2011 pârâta a declarat recurs criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Astfel se susține că instanța de apel a schimbat cauza cererii de chemare în judecată întrucât avea obligația să analizeze dacă prin contract pârâta și-a asumat obligația de a indica o persoană împuternicită să semneze dacă această obligație era esențială și dacă s-a încălcat această obligație. Se mai susține că s-a făcut o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, contractul din 17 aprilie 2008, completat cu oferta intimatei schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Învederează că instanța de apel a analizat obligațiile recurentei în raport de art. V din contract, care privește „obligațiile executantului”, calitate pe care o are intimata, (aceasta vând în contract calitatea de „beneficiar).

Transferarea acestor obligații asupra sa, a condus la încălcarea voinței părților contractante cu privire la obligațiile asumate de fiecare, fiind încălcat astfel art. 969 C. civ. Apoi, art. VIII (rezilierea contractului) prevede încetarea de plin drept a contractului „dacă una din părți . nu îndeplinește una din obligațiile esențiale rezultate din prezentul contract” (clauza invocată în prezentul litigiu). Or, raportat la cauza invocată de intimata-reclamantă în notificarea de reziliere și în cererea de chemare în judecată, nici în contractul din 17 aprilie 2008 (cu deosebire art. IV), nici în oferta intimatei nu există nici o obligație în sarcina recurentei cu privire la „desemnarea unei persoane” împuternicite să semneze situațiile de lucrări, fișele de foraj și rapoartele zilnice.

Cu atât mai puțin există în sarcina acesteia obligația de a desemna persoana respectivă printr-un „comunicat oficial”, cum susține intimata-reclamantă. Pe de altă parte, nici în raport de cauza analizată de instanța de apel (nesemnarea situațiilor), nu există o clauză de reziliere. Nesemnarea situațiilor de lucrări nu atrăgea nici o sancțiune, ci dimpotrivă, era acoperită contractual de art. VI, alin. (4), clauză prin care s-a stipulat aprobarea tacită a acestora dacă nu se emitea aprobarea scrisă în termen de 3 zile. De altfel, nesemnarea celei de a treia situații de lucrări (primele două fiind semnate) nu a împiedicat-o pe intimată să emită factura, intimata însăși făcând aplicarea clauzei contractuale cu privire la aprobarea tacită.

Este evident, așadar, că părțile nu au considerat necesar să includă în contract „nesemnarea” situațiilor ca o clauză esențială, câtă vreme au prevăzut și o aprobare tacită a situațiilor nesemnate. Fișele tehnice, respectiv documentele esențiale ale lucrărilor executate de intimata-reclamantă, prin care se atestă toate elementele importante ale lucrării, inclusiv calitatea și cantitatea, au fost semnate. Ca urmare, nici sub aspectul neindicării unei persoane împuternicite să semneze, nici sub aspectul nesemnării unora din documente, nu există o clauză esențială în contract a cărei încălcare să conducă la rezilierea contractului, motiv pentru care interpretarea dată contractului de către ambele instanțe – de fond și apel – a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului.

Decizia instanței de apel este lipsită de temei legal sub aspectul considerentului că, din recunoașterea facturii emise de intimata-reclamantă pentru lucrările executate, rezultă „implicit” că nu recunoaște culpa în neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Prin recunoașterea facturii emise intimata-reclamantă și-a recunoscut doar lucrările executate de intimată, nu și culpa recurentei-pârâte în executarea contractului. Concluzia „implicită” pe care o trage instanța de apel, fiind o prezumție simplă, trebuia să aibă „greutatea și puterea de a naște probabilitatea”, așa cum dispune art. 1203 C. civ., dispoziție încălcată de instanță, deoarece recunoașterea lucrărilor executate de intimată nu conduce la recunoașterea culpei în executarea contractului.

De asemenea, „recunoașterea” nu poate fi prezumată, ci doar afirmată în mod expres. Cu privire la penalitățile de întârziere pretinse de intimata-reclamantă, ambele instanțe au încălcat dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, și au nesocotit excepția de neexecutare invocată, care are ca temei reciprocitatea și interdependența obligațiilor reciproce. Cu privire la cererea reconvențională, în mod nelegal instanța de apel motivează respingerea apelului pe considerentul că nu s-a solicitat rezilierea contractului prin cererea reconvențională. Clauza cuprinsă în art. VIII din Contract reprezintă un pact comisoriu de gradul IV în baza căruia rezilierea nu se mai pronunță de instanța de judecată, ci are loc prin voința părții care și-a executat obligațiile, instanța verificând doar îndeplinirea condițiilor.

Ca urmare, prin capătul 1 din cererea reconvențională s-a solicitat instanței să constate încetarea de plin drept a contractului, în temeiul art. VIII din Contract, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de către intimată, cerere pe care instanța de apel nu a observat-o și nu a analizat-o. Atât sentința primei instanțe, cât și decizia instanței de apel încalcă voința părților contractante, cuprinsă în art. VIII din Contract, cu privire la cauzele în care poate interveni rezilierea. Recursul este nefondat. Examinând punctual fiecare motiv de recurs se reține că nu poate fi reținută schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, întrucât recurenta nu se referă la cauza acțiunii ci la cauza de reziliere a contractului încheiat de părți.

Instanța de apel a făcut trimitere la art. V din contract (pag. 6 alin. (3) din decizie, astfel cum este indicat de recurenta) în argumentarea ideii că oferta este parte integrantă din contract. Instanța de apel nu a analizat obligațiile recurentei în calitate de beneficiar, în raport de art. V, așa cum susține recurenta că instanța de apel s-ar fi raportat greșit la obligațiile executantului. Aceasta este constatarea directă, pe care instanța de apel o face în baza art. V din contract, art. VIII din contract și oferta de preț, respectiv: " . Curtea constată că această ofertă face parte integrantă din contract.". Verificarea situațiilor de lucrări, recepția lucrărilor și plata acestora sunt obligațiile esențiale ale beneficiarului într-un contract de antrepriză.

La pct. 4 și 5 ale art. IV din contract se stipulează că beneficiarul se obligă să verifice situațiile de plată prezentate de executant și să recepționeze și să ia în primire lucrarea, pe faze, conform graficului. În lipsa desemnării unui reprezentant de către recurentă nu se putea proceda la recepționarea lucrărilor efectuate și semnarea situațiilor de lucrări în baza cărora urmau a fi emise facturile. În condițiile în care, fiind vorba de execuția de piloni forați, lucrările efectuate deveneau lucrări ascunse și nu mai puteau fi recepționate și confirmate ulterior, verificarea lor și semnarea situațiilor de lucrări, la momentul la care acest fapt era posibil, erau esențiale pentru derularea contractului în continuare.

Inițial recurenta a contestat cantitățile de lucrări executate (în răspunsul la notificarea de reziliere), returnând factura emisă de B., și abia ulterior în fața instanței de judecată, a revenit asupra poziției sale. Deși inițial în cadrul încercării de soluționare pe cale amiabilă a litigiului, recurenta a contestat cantitatea de lucrări executată, ulterior prin precizarea la întâmpinare și cererea reconvențională recurenta pârâtă a recunoscut expres prin reprezentantul său legal efectuarea lucrărilor de către SC B.R. SRL, precum și obligația sa de plată către SC B.R. SRL a sumei de 66.119,46 lei, corespunzătoare facturii din 30 mai 2008 si situațiilor de lucrări întocmite de subscrisă. Această mărturisire a recurentei făcută în cursul judecații, constituie mijloc de probă conform art. 1204 C. civ.

și poate fi opusă părții. Conform aceleiași precizări la întâmpinare făcută de recurentă, aceasta a fost de acord și cu "aplicarea dobânzii legale", recunoscând astfel faptul ca nu a achitat la scadență obligația de plată a debitului principal. Intimata nu a "abandonat" lucrările. Recurenta nu-și poate invoca propria culpă în încetarea contractului. Intimata a reziliat contractul, după ce in prealabil a notificat recurenta să-și îndeplinească obligațiile contractuale, iar aceasta a refuzat timp de doua săptămâni să dea curs solicitării din notificare. În aceste condiții, pentru a-și proteja interesele, intimata a fost obligată să rezilieze contractul și să se retragă de pe șantier, nefinalizarea lucrărilor fiind imputabilă astfel atitudinii de rea credință a recurentei.

Pretinsa abandonare a lucrărilor, nu este cauza rezilierii contractului de către recurentă, care așa cum a arătat nu a notificat niciodată acest fapt, ci este consecința/rezultatul rezilierii contractului de către intimată, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către recurentă. Cu alte cuvinte, întâi a intervenit rezilierea și apoi ca efect încetarea lucrărilor și nicidecum întâi "abandonarea" și apoi rezilierea. B. nu și-a asumat nicio obligație contractuală de execuție a unui număr minim de metri liniari de foraj pe schimb de lucru. Clauza 1.1 din oferta financiară nu a creat nicio obligație în sarcina B. Astfel cum rezultă clar din modul de formulare, în cuprinsul acestei clauze, B. doar a estimat care ar putea fi numărul de metri liniari de foraj pe schimb.

Natura unor astfel de lucrări de foraj, nu permite asumarea unei obligații în acest sens, datorită necunoașterii structurii solului. În ce privește ritmul de execuție al B., de 26 ml forați pe zi de lucru, astfel cum a fost indicat de apelantă, se poate observa că acesta este unul normal, fiind mai ridicat decât ritmul de execuție al contractorului subsecvent C.C.C.F. SA. Conform celor doua procese verbale de execuție depuse de recurentă, ritmul de lucru al contractorului subsecvent a fost între 18 - 22 ml/zi, și nicidecum de 100-120 ml/zi. Exemplificarea în acest sens că în primul proces-verbal încheiat de recurentă cu C.C.C.F. SA, cantitatea totală este de 257 ml forați în perioada 17 iunie 2008 – 30 iunie 2008, ceea ce arată o medie zilnică de 18 ml.

De menționat că prin aceeași clauză s-a luat în considerare un program de lucru într-un singur schimb pe zi și nicidecum doua schimburi, așa cum încearcă să sugereze apelanta, atunci când indica un număr de 100-120 ml de foraj ca și norma zilnică, comparativ cu cei 26 ml executați. Recurenta susține ca nerespectarea obligației referitoare la ritmul de execuție a lucrărilor a reprezentat adevăratul motiv de reziliere a contractului de către intimată. Contractul nu prevede o cantitate minimă de lucrări. În măsura în care acest aspect era esențial pentru contract și recurenta astfel cum se susține, s-ar fi regăsit introdus cu siguranța în contract. Volumul exact de lucrări nu putea fi menționat în contract, pentru că așa cum a arătat mai sus, natura acestor lucrări nu permite o determinare exacta a acestuia.

De altfel, nu este stabilit nici un termen de execuție a lucrărilor stabilit în contract. Capitolul 4 din oferta acceptată nu stabilește obligația intimatei de a executa o cantitate minimă de lucrări, cantitate care de altfel nu este determinată nici la obiectul contractului. Recurenta susține că "abandonarea lucrărilor a condus la rezilierea de plin drept a contractului din vina intimatei, la data de 27 mai 2008 în temeiul art. VIII din contract". Nu există nicio notificare/înștiințare în acest sens din partea recurentei. La 27 mai 2008 când pretinde recurenta că a intervenit rezilierea contractului din partea intimatei, contractul era deja reziliat (încă din data de 23 mai 2008) din culpa recurentei.

În acest sens intimata a notificat recurenta prin adresa din 23 mai 2008. Ceea ce consideră recurenta ca fiind o neîndeplinire a obligațiilor esențiale de către intimată sunt efectele rezilierii anterioare a contractului de către intimată și, în consecință, nu pot constitui motive de reziliere pentru recurentă. Cererea reconvențională a recurentei este neîntemeiată, atât timp cat susținerile și pretențiile acesteia nu se sprijină pe dispoziții contractuale, ci pe condițiile de angajare a răspunderii civile prevăzute la art. 998 și 999 C. civ., astfel cum sunt dezvoltate în cererea reconvențională.

Răspunderea contractuală exclude răspunderea delictuală, prima angajându-se ori de câte ori există un contract între părți litigante, nefiind posibilă nici o combinare, în cadrul unei acțiuni mixte, a regulilor ce se aplică atât în cadrul răspunderii delictuale, cât și celei contractuale, așa cum nu este permisă nici apelarea, în completare, la acțiunea contractuală, pe baza căreia au fost obținute despăgubiri. Față de cele arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC B.B.C. SRL Baia Mare împotriva deciziei comerciale nr. 89 din 23 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a comercială în dosarul nr. 47863/3/2008. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 octombrie 2011.