ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3793/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3793/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 1882/C din 30 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu,

secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea

formulată și precizată de reclamanta SC T. SRL București în contradictoriu cu

pârâta SC D. SA, sucursala Foraj Mediaș.

S-a admis în parte

acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC T. SRL în contradictoriu cu

pârâta SC D. SA Mediaș și, în consecință, a fost obligată pârâta SC D. SA să

plătească reclamantei suma de 66.949,42 lei cu titlu de penalități de

întârziere în plată și suma de 2.955 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

parțiale.

S-au respins

pretențiile reclamantei, privind prejudiciul înregistrat, reprezentând

înlocuire prăjini defecte.

Pentru a se pronunța

această sentință, au fost reținute următoarele considerente:

Prima instanța a

soluționat cu prioritate excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei SC D.

SA, sucursala Mediaș, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,

reținând că potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt desmembrăminte

fără personalitate juridică ale societății comerciale, ceea ce atrage și lipsa

capacității de a sta în justiție în calitate de reclamantă sau, după caz,

pârâtă.

Astfel, față de

dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., acțiunea reclamantei față de

pârâta Sucursala Foraj Mediaș s-a respins, arătându-se că aceasta nu are

exercițiul drepturilor procesuale.

Pe fondul cauzei,

analizând cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC D. SA, în raport

de probatoriul administrat, acțiunea s-a apreciat a fi întemeiată în parte,

pentru următoarele considerente:

S-a arătat că între

părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 12 din 23 martie 2007,

având ca obiect furnizarea garniturilor de foraj (prăjini grele, prăjini de

foraj, prăjini de antrenare, carotiere mecanice, reducții de legătură), precum

și instalații de prejmuire a erupțiilor, necesare pentru lucrări de foraj și

intervenții sonde, prin comandă de servicii la cererea beneficiarului.

S-a motivat că prin

contract părțile au stabilit prețul serviciilor, modalitățile de plată, precum

și celelalte obligații ce le revin atât prestatorului, în cauză reclamanta, cât

și beneficiarului, în speță pârâta (f. 5), dar pârâta nu și-a onorat obligația

de plată la scadență a serviciilor prestate de reclamantă, fapt pentru care

aceasta a uzat de procedura concilierii directe prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., invitând pârâta prin faxul din 2 decembrie 2008 (f. 123) la

rezolvarea pe cale amiabilă a pretențiilor privind plata penalităților pentru

întârziere în facturi, chirie material tubular și contravaloarea prăjinii

returnate cu defecte, în total suma de 1.905.668,84 lei.

S-a reținut că, din

interogatoriul luat pârâtei (f. 143), rezultă că neplata facturilor s-a datorat

refuzului comunicat la data de 14 octombrie 2008 prin F.1338, în conformitate

cu dispozițiile art. 74 din contract, prin care prestatorul are dreptul să

efectueze verificări la sondele beneficiarului cu privire la modul de

exploatare și întreținere a materialului tubular pus la dispoziție și, în cazul

în care se constată daune prin deteriorarea materialului tubular datorită

manevrării, depozitării sau exploatării necorespunzătoare, este necesar

întocmirea unui document de constatare în prezența beneficiarului.

S-a arătat că în

cauză raportul de analiză extrajudiciară, privind analiza chimică a unui

tronson dintr-o prăjină de 55 X 974, conduce la concluzia că materialul

prăjinii supus analizei corespunde prăjinilor gradul S135-spec.API Std.5D,

structura este uniformă pe grosimea peretelui, ceea ce arată că nu poate fi

considerată responsabilă pentru fenomenele de coroziune localizată care au

condus la degradarea prăjinii (f. 141).

S-a precizat că acest

raport nu este suficient pentru a dovedi prejudiciul suferit, întrucât potrivit

clauzei contractuale fapta păgubitoare trebuia demonstrată prin manevrarea,

depozitarea sau exploatarea necorespunzătoare de către beneficiar și nu prin

calitățile chimice, mecanice și metalografice ale materialului folosit la

producerea prăjinilor.

S-a arătat că

întrucât în materia răspunderii contractuale, creditorul trebuie să dovedească

existența contractului și faptul că obligația nu a fost executată, în cauză,

existența contractului este dovedită, lipsă fiind documentul de constatare al

dovedirii cuantumului prejudiciului suferit prin deteriorarea materialului

tubular de către beneficiar prin manevrarea, depozitarea sau exploatarea

necorespunzătoare a materialului tubular pus la dispoziția beneficiarului,

situație în care refuzul pârâtei este întemeiat, considerent pentru care

pretențiile reclamantei privind plata sumei de 1.775.914,92 reprezentând

valoarea de înlocuire a prăjinilor returnate cu defecte a fost respinsă.

În ceea ce privește

petitul privind penalitățile de întârziere în plată, față de clauza

contractuală 4.12, având în vedere că debitorul nu a probat în niciun fel că

întârzierea în plată nu îi este imputabilă, în baza dispozițiilor art. 1066 C.

civ. prima instanță a obligat pârâta la plata sumei de 66.949,42 lei,

reprezentând penalități de întârziere în plata facturilor.

În consecință,

acțiunea reclamantei față de pârâta SC D. SA a fost admisă în parte, fiind

obligată pârâta la plata sumei de 66.949,42 lei cu titlu de penalități de

întârziere în plată și respingându-se ca neîntemeiate pretențiile privind

prejudiciul suferit.

S-a mai arătat că nu

au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 111

din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială, s-a

respins ca nefondat apelul pârâtei, formulat împotriva sentinței mai sus

menționate.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește

critica referitoare la reținerea eronată a primei instanțe, încă din practicaua

hotărârii, în legătură cu valoarea de înlocuire a prăjinilor returnate cu

defecte (asupra căreia reclamanta și-a formulat pretențiile la pct. 2 din

acțiune), în fapt este vorba despre o greșeală de redactare, având în vedere

considerentele ce-au stat la baza soluției pe fond, din care rezultă că prima

instanță s-a pronunțat asupra a aceea ce s-a cerut (f. 160 verso dosar fond).

Apoi, își raportează

apelanta criticile la concluziile raportului extrajudiciar de analiză,

susținând că acesta probează starea ireproșabilă a materialului din care sunt

confecționate prăjinile, deci materialul nu poate fi vinovat de producerea

coroziunii și existența urmelor de coroziune, care ar fi ulterioare expedierii

către pârâtă și anterioare întoarcerii prăjinilor de la aceasta, or această din

urmă susținere nu a fost probată.

Împrejurarea, că

pârâta a acceptat la plată și chiar a achitat o factură emisă tot pentru

valoarea de înlocuire a unor prăjini defecte de la sonde, nu conduce automat la

concluzia că actualele pretenții ale reclamantei se refuză nejustificat.

Atât factura nr. 134,

cât și factura nr. 291 în discuție (f. 39,73 dosar fond) se referă la prăjini

(material tubular casat) returnate defecte la sonda 3400 Cioceni, doar că prima

s-a emis la 9 iunie 2008 iar cea de-a doua abia la 3 octombrie 2008, deși

privesc utilizarea acestora anterioară primei date la aceeași sondă.

În absența altor

elemente doveditoare apare ca nejustificată emiterea a două facturi diferite în

condițiile în care ambele ar reflecta valoarea unor prăjini returnate defecte,

de la aceeași sondă 3400 Cioceni, cu care s-a acționat în aceeași perioadă.

Aceasta dacă nu

cauzele ce-au generat înlocuirea n-ar fi diferite.

În ceea ce privește

refuzul pârâtei de plată a facturii nr. 291 din 3 octombrie 2008 (f.80),

contrar celor susținute de către reclamanta pârâtă, i-a fost comunicat acesteia

prin adresa nr. 13381 din 14 octombrie 2008, depusă la fond la fila 147 purtând

număr de înregistrare al reclamantei (nr. 3290 din 14 octombrie 2008).

Față de cele expuse,

pe fond în mod corect a reținut prima instanță că reclamanta nu a probat că

prejudiciul s-a produs prin deteriorarea materialului tubular datorită

manevrării, depozitării sau exploatării necorespunzătoare de către pârâtă,

conform art. 7.4 din contractul nr. 12 din 23 martie 2007.

Efectuarea unei

expertize judiciare s-a solicitat doar în apel, după mai mult de 1 an de la

emiterea facturilor și la aproape 2 ani de la returnarea prăjinilor utilizate

în procesul de producție în perioada 2007 - 2008.

Proba a fost respinsă

prin încheierea din 19 mai 2010 ca neconcludentă, în condițiile în care după o

perioadă atât de îndelungată, acestea n-ar mai putea fi identificate cu

certitudine, în absența unor date care să confirme conservarea exact a

prăjinilor în cauză în condiții optime și împrejurarea certă că nu au mai fost

utilizate ulterior.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs reclamanta S.C. T. S.R.L. București,

întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și

solicitând:

În principal,

admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul

obligării intimatei S.C. D. S.A. Mediaș la plata sumei de 1.775.914,92 RON

reprezentând valoare înlocuire prăjini returnate defecte de la sonde conform

facturilor fiscale emise de către reclamantă;

În subsidiar,

admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de apel.

Fără a preciza

temeiul de drept invocat, prin formularea motivelor de recurs, recurenta

reclamantă susține, în esență, următoarele:

reținute în cauză de instanțe, prăjinile în discuție nu au fost înlocuite, ci

din contră, acestea au fost returnate defecte după exploatare și, ca urmare a

acestor defecte au fost casate, astfel că raportat la dispozițiile art. 7.4 din

contract, dar și la tarifele exprimate în anexa 3 la contract, reclamanta a

emis facturile pe care și-a întemeiat pretențiile.

Precizează că fiecare

prăjină de foraj deține o fișă de evidență în care sunt consemnate

caracteristicile ei și locurile unde a lucrat; de asemenea, anterior expedierii

prăjinilor către beneficiar, asupra acestor prăjini s-a efectuat controlul

vizual, dimensional și electromagnetic care atestă starea corespunzătoare a

prăjinilor la preluarea de către intimata D., în plus, în cauză erau incidente

dispozițiile art. 6.1 – 6.3 din contract; au fost prelevate probe pentru

efectuarea unei analize metalografice și a proprietăților mecanice și cum,

rezultatul acestor analize nu i-a fost transmis, a procedat la efectuarea unei

analize suplimentare din același eșantion de prăjină, care a atestat starea

ireproșabilă a materialului din care sunt confecționate prăjinile și existența

urmelor de coroziune, care evident sunt ulterioare expedierii către D. și

anterioare întoarcerii prăjinilor la T., adică exact perioada în care au fost

exploatate de pârâta D., lucru pe care aceasta nu l-a negat, cum nu neagă nici

că noroiul - fluidul de foraj nu este în sarcina sa, caracteristicile și

compozițiile chimice ale acestuia nefiindu-i opozabile.

În raport de cele mai

sus menționate, consideră că instanța de apel a acordat „ceea ce nu s-a cerut”,

în sensul că nu a analizat înscrisurile depuse în probațiune la care a făcut

referire în cuprinsul motivelor de apel, cum ar fi adresa nr. 13599 din 17

octombrie 2008, emanată de la intimată, care dacă ar fi fost analizată, ar fi

condus la dezlegarea corectă a pricinii.

decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, mai mult, aceasta

cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, în contextul în

care sunt reținute fără a fi analizate și motivate aspecte cum că existența

urmelor de coroziune nu au fost probate, ori că nu s-a făcut dovada de către

reclamantă a „manevrării, depozitării sau exploatării necorespunzătoare”

împrejurare în care plata restului facturilor s-a amânat referindu-se la

facturi ce nu fac obiectul acțiunii inițiale, ci au fost menționate de

reclamantă doar comparativ, pentru a-și demonstra pretențiile.

critice decizia și pentru că instanța de apel, interpretând greșit actul

juridic dedus judecății – contractul încheiat între părți și corespondența

purtată ulterior – a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, în ce privește motivarea refuzurilor de plată ale

pârâtei, concluzia finală la care s-ar fi impus să se ajungă fiind aceea că

toate acțiunile de la momentul plecării prăjinilor de la reclamantă, inclusiv

transportul (6.4) erau în sarcina și reprezentau responsabilitatea

intimatei-pârâte până în momentul returnării lor la reclamantă.

decizia recurată întrucât a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii, atâta vreme cât pentru a forma o convingere clară a instanței de apel,

pe lângă celelalte probe ce au fost administrate în cauză, reclamanta a

solicitat completarea probatoriului cu expertiza tehnică judiciară, a cărei

încuviințare a fost respinsă eronat de către instanță, ca fiind neconcludentă

în contextul în care reclamanta avea prelevate probe din prăjini în baza unui

proces verbal însușit de ambele părți.

situația în care se va trece peste toate criticile aduse deciziei curții de

apel, concluzionând că aceasta a soluționat procesul fără a intra în cercetarea

fondului, fiind necesară administrarea de probe noi și întrucât nu i s-a permis

reclamantei administrarea unui probatoriu complex care putea să ducă la

dezlegarea acestei pricini astfel cum rezultă în mod evident din argumentarea

motivelor de recurs, solicită casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței care a pronunțat hotărârea casată.

Recursul nu este

fondat.

Asupra recursului

astfel declarat, se constată următoarele:

Examinând cu

prioritate excepția tardivității recursului declarat de reclamantă, așa cum a

fost invocată aceasta de către intimata pârâtă, se constată că nu este

întemeiată, întrucât faptul că pe dovezile de comunicare a deciziei curții de

apel sunt aplicate ștampile distincte este lipsit de relevanță, de vreme ce

comunicarea deciziei s-a făcut atât la sediul indicat, cât și la sediul

avocatului ales de aceasta. Drept urmare, reținând că față de data comunicării

valabile a hotărârii, respectiv, 17 februarie 2011, recursul reclamantei

introdus la data de 28 februarie 2011 este declarat în termenul legal prevăzut

de art. 301 C. proc. civ., instanța urmează să respingă excepția invocată de

intimata-pârâtă, ca fiind neîntemeiată.

primul motiv de recurs, potrivit căruia instanța de apel a acordat „ceea ce nu

s-a cerut”, în sensul că nu a analizat înscrisurile depuse în probațiune la

care s-a făcut referire în cuprinsul motivelor de apel, înscrisuri ce vizau

netemeinicia sentinței pronunțate de instanța de fond, se constată că nu este

întemeiat.

În susținerea acestui

motiv de recurs, recurenta reiterează și prezintă cu o argumentare amplă

criticile de netemeinicie aduse soluției pronunțate de Tribunalul Sibiu, or,

potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., instanța de recurs nu poate

supune examinării decât criticile de nelegalitate adresate soluției pronunțate

în apel.

Pe de altă parte,

susținerile recurentei conținute în acest prim motiv de recurs nu îndeplinesc

cerințele art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pe care se presupune că recurenta îl

invocă, susținând că instanța de apel a acordat „ceea ce nu s-a cerut”.

Analizând totuși

hotărârea instanței de apel, din perspectiva textului legal mai sus menționat,

se constată că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut și nu a

acordat „ceea ce nu s-a cerut” așa cum eronat afirmă recurenta, fără a-și

argumenta susținerile în sensul cerut de invocarea acestor dispoziții legale.

În raport de obiectul

cauzei deduse judecății, se constată astfel că prin soluția adoptată,

instanțele, admițând în parte acțiunea reclamantei, au acordat ceea ce s-a

cerut, respectiv penalități de întârziere în cuantum de 66.949,42 lei,

respingând ca neîntemeiate pretențiile reclamantei privind contravaloare

înlocuire prăjini returnate de la sonde, în contextul în care printr-o

precizare de acțiune, reclamanta a arătat că înțelege să-și micșoreze cuantumul

pretențiilor în sensul că renunță la capătul de cerere privind suma de 6.640

lei reprezentând chirie material tubular în valoare de 6.640,20 lei.

conform căreia hotărârea curții de apel nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii

(art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) nu poate fi primită, întrucât se constată că

decizia pronunțată de instanța de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și

care au format convingerea instanței, iar susținerile sau apărările formulate

de părți au fost examinate și admise sau respinse, după caz, printr-o motivare

corespunzătoare, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument pe care

părțile își întemeiază poziția în proces.

Astfel, reținând că

existența urmelor de coroziune nu a fost probată, instanța a avut în vedere

raportul de analiză extrajudiciară privind analiza chimică a unui tronson

dintr-o prăjină de 55 x 974, din care a rezultat că structura este uniformă pe

grosimea peretelui, concluzionându-se că nu poate fi atrasă răspunderea pârâtei

pentru fenomenele de coroziune localizată, care au condus la degradarea

prăjinilor în discuție.

Tot astfel, s-a

reținut că reclamanta nu a făcut dovada manevrării, depozitării sau exploatării

necorespunzătoare a materialului tubular pus la dispoziția beneficiarului,

întrucât în cazul în care prestatorul constata producerea unor daune prin

deteriorarea materialului, avea obligația întocmirii unui document în prezența

beneficiarului, or, în speță, se constată lipsa acestui document.

În lipsa dovedirii

prejudiciului, în cuantumul solicitat, instanța a apreciat că refuzul pârâtei

de plată a valorii de înlocuire a prăjinilor returnate este întemeiat, iar

referirile la alte facturi apar în motivarea tribunalului și nu în cea

aparținând curții de apel și doar pentru a răspunde susținerilor reclamantei,

care le-a menționat comparativ, cum chiar aceasta recunoaște.

critică, conform căreia instanța de apel a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, respectiv contractul și corespondența purtată între părți

(art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), în ce privește motivarea refuzurilor de plată

ale pârâtei, este de asemenea neîntemeiată, deoarece se constată că instanța de

apel a dat o interpretare corectă dispozițiilor contractuale și corespondenței

purtate între părți și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestora.

Faptul că urmare a

interpretării dispozițiilor legale și contractuale și aprecierii probatoriului

administrat, instanța de apel a ajuns la concluzia că refuzul de plată al

pârâtei mai sus menționat a fost justificat, - o altă concluzie decât cea

susținută de recurenta reclamantă, în sensul că răspunderea pentru toate

acțiunile de la momentul plecării prăjinilor de la reclamantă până la momentul

returnării lor acesteia aparține intimatei pârâte, nu poate fi imputat

instanței, ci exprimă mai degrabă nemulțumirea recurentei reclamante față de

soluția pronunțată de curtea de apel, care nu a admis în totalitate pretențiile

pe care aceasta le-a formulat.

critică, potrivit căreia decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în esență, întrucât

în mod eronat, prin încheierea din 19 mai 2010, instanța i-a respins

reclamantei proba cu expertiza tehnică ca neconcludentă este și ea

neîntemeiată, atât timp cât această probă a fost solicitată abia în apel, la

mai mult de 1 an de la emiterea facturilor și la aproape 2 ani de la returnarea

prăjinilor utilizate în procesul de producție în intervalul 2007 – 2008,

apreciindu-se întemeiat că după o perioadă atât de îndelungată, datele obținute

nu ar mai putea conferi certitudine chestiunilor aflate în litigiu.

De altfel, această

critică nu reprezintă o critică de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei

pronunțate de curtea de apel.

susținerile recurentei formulate în subsidiar, în conformitate cu care procesul

a fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, având în vedere că nu

i-a fost admisă administrarea unor probe noi, respectiv a unui probatoriu

complex, de natură să conducă la o altă dezlegare a pricinii, cea corectă în

accepțiunea recurentei, sunt de asemenea neîntemeiate, întrucât se constată că

instanțele au pronunțat o soluție judicioasă, în raport de actele aflate la

dosarul cauzei și de dispozițiile legale aplicabile în speță.

În consecință, față

de cele mai sus arătate, se va respinge excepția tardivității recursului,

invocată de intimata pârâtă și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., recursul reclamantei SC T. SRL București va fi respins, ca

nefondat, neexistând niciun motiv de recurs întemeiat care să conducă la

modificarea sau casarea deciziei curții de apel, în condițiile expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar

decizia curții de apel se va menține, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge

excepția tardivității recursului invocată de intimata-pârâtă.

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. T. S.R.L. București împotriva

deciziei nr. 111 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba–Iulia, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.