ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3793/2011

Contrar celor reținute în cauză de instanțe, prăjinile în discuție nu au fost înlocuite, ci din contră, acestea au fost returnate defecte după exploatare și, ca urmare a acestor defecte au fost casate, astfel că raportat la dispozițiile art. 7.4 din contract, dar și la tarifele exprimate în anexa 3 la contract, reclamanta a emis facturile pe care și-a întemeiat pretențiile. Precizează că fiecare prăjină de foraj deține o fișă de evidență în care sunt consemnate caracteristicile ei și locurile unde a lucrat; de asemenea, anterior expedierii prăjinilor către beneficiar, asupra acestor prăjini s-a efectuat controlul vizual, dimensional și electromagnetic care atestă starea corespunzătoare a prăjinilor la preluarea de către intimata D., în plus, în cauză erau incidente dispozițiile art. 6.1 – 6.3 din contract; au fost prelevate probe pentru efectuarea unei analize metalografice și a proprietăților mecanice și cum, rezultatul acestor analize nu i-a fost transmis, a procedat la efectuarea unei analize suplimentare din același eșantion de prăjină, care a atestat starea ireproșabilă a materialului din care sunt confecționate prăjinile și existența urmelor de coroziune, care evident sunt ulterioare expedierii către D. și anterioare întoarcerii prăjinilor la T., adică exact perioada în care au fost exploatate de pârâta D., lucru pe care aceasta nu l-a negat, cum nu neagă nici că noroiul - fluidul de foraj nu este în sarcina sa, caracteristicile și compozițiile chimice ale acestuia nefiindu-i opozabile. În raport de cele mai sus menționate, consideră că instanța de apel a acordat „ceea ce nu s-a cerut”, în sensul că nu a analizat înscrisurile depuse în probațiune la care a făcut referire în cuprinsul motivelor de apel, cum ar fi adresa nr. 13599 din 17 octombrie 2008, emanată de la intimată, care dacă ar fi fost analizată, ar fi condus la dezlegarea corectă a pricinii.

Consideră că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, mai mult, aceasta cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, în contextul în care sunt reținute fără a fi analizate și motivate aspecte cum că existența urmelor de coroziune nu au fost probate, ori că nu s-a făcut dovada de către reclamantă a „manevrării, depozitării sau exploatării necorespunzătoare” împrejurare în care plata restului facturilor s-a amânat referindu-se la facturi ce nu fac obiectul acțiunii inițiale, ci au fost menționate de reclamantă doar comparativ, pentru a-și demonstra pretențiile.

Înțelege să critice decizia și pentru că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății – contractul încheiat între părți și corespondența purtată ulterior – a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în ce privește motivarea refuzurilor de plată ale pârâtei, concluzia finală la care s-ar fi impus să se ajungă fiind aceea că toate acțiunile de la momentul plecării prăjinilor de la reclamantă, inclusiv transportul (6.4) erau în sarcina și reprezentau responsabilitatea intimatei-pârâte până în momentul returnării lor la reclamantă.

Totodată, critică decizia recurată întrucât a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, atâta vreme cât pentru a forma o convingere clară a instanței de apel, pe lângă celelalte probe ce au fost administrate în cauză, reclamanta a solicitat completarea probatoriului cu expertiza tehnică judiciară, a cărei încuviințare a fost respinsă eronat de către instanță, ca fiind neconcludentă în contextul în care reclamanta avea prelevate probe din prăjini în baza unui proces verbal însușit de ambele părți.

În fine, în situația în care se va trece peste toate criticile aduse deciziei curții de apel, concluzionând că aceasta a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fiind necesară administrarea de probe noi și întrucât nu i s-a permis reclamantei administrarea unui probatoriu complex care putea să ducă la dezlegarea acestei pricini astfel cum rezultă în mod evident din argumentarea motivelor de recurs, solicită casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată. Recursul nu este fondat. Asupra recursului astfel declarat, se constată următoarele: Examinând cu prioritate excepția tardivității recursului declarat de reclamantă, așa cum a fost invocată aceasta de către intimata pârâtă, se constată că nu este întemeiată, întrucât faptul că pe dovezile de comunicare a deciziei curții de apel sunt aplicate ștampile distincte este lipsit de relevanță, de vreme ce comunicarea deciziei s-a făcut atât la sediul indicat, cât și la sediul avocatului ales de aceasta. Drept urmare, reținând că față de data comunicării valabile a hotărârii, respectiv, 17 februarie 2011, recursul reclamantei introdus la data de 28 februarie 2011 este declarat în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., instanța urmează să respingă excepția invocată de intimata-pârâtă, ca fiind neîntemeiată. 1. În ce privește primul motiv de recurs, potrivit căruia instanța de apel a acordat „ceea ce nu s-a cerut”, în sensul că nu a analizat înscrisurile depuse în probațiune la care s-a făcut referire în cuprinsul motivelor de apel, înscrisuri ce vizau netemeinicia sentinței pronunțate de instanța de fond, se constată că nu este întemeiat. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta reiterează și prezintă cu o argumentare amplă criticile de netemeinicie aduse soluției pronunțate de Tribunalul Sibiu, or, potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., instanța de recurs nu poate supune examinării decât criticile de nelegalitate adresate soluției pronunțate în apel. Pe de altă parte, susținerile recurentei conținute în acest prim motiv de recurs nu îndeplinesc cerințele art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pe care se presupune că recurenta îl invocă, susținând că instanța de apel a acordat „ceea ce nu s-a cerut”. Analizând totuși hotărârea instanței de apel, din perspectiva textului legal mai sus menționat, se constată că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut și nu a acordat „ceea ce nu s-a cerut” așa cum eronat afirmă recurenta, fără a-și argumenta susținerile în sensul cerut de invocarea acestor dispoziții legale. În raport de obiectul cauzei deduse judecății, se constată astfel că prin soluția adoptată, instanțele, admițând în parte acțiunea reclamantei, au acordat ceea ce s-a cerut, respectiv penalități de întârziere în cuantum de 66.949,42 lei, respingând ca neîntemeiate pretențiile reclamantei privind contravaloare înlocuire prăjini returnate de la sonde, în contextul în care printr-o precizare de acțiune, reclamanta a arătat că înțelege să-și micșoreze cuantumul pretențiilor în sensul că renunță la capătul de cerere privind suma de 6.640 lei reprezentând chirie material tubular în valoare de 6.640,20 lei. 2. Nici susținerea conform căreia hotărârea curții de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) nu poate fi primită, întrucât se constată că decizia pronunțată de instanța de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, iar susținerile sau apărările formulate de părți au fost examinate și admise sau respinse, după caz, printr-o motivare corespunzătoare, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument pe care părțile își întemeiază poziția în proces. Astfel, reținând că existența urmelor de coroziune nu a fost probată, instanța a avut în vedere raportul de analiză extrajudiciară privind analiza chimică a unui tronson dintr-o prăjină de 55 x 974, din care a rezultat că structura este uniformă pe grosimea peretelui, concluzionându-se că nu poate fi atrasă răspunderea pârâtei pentru fenomenele de coroziune localizată, care au condus la degradarea prăjinilor în discuție. Tot astfel, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada manevrării, depozitării sau exploatării necorespunzătoare a materialului tubular pus la dispoziția beneficiarului, întrucât în cazul în care prestatorul constata producerea unor daune prin deteriorarea materialului, avea obligația întocmirii unui document în prezența beneficiarului, or, în speță, se constată lipsa acestui document. În lipsa dovedirii prejudiciului, în cuantumul solicitat, instanța a apreciat că refuzul pârâtei de plată a valorii de înlocuire a prăjinilor returnate este întemeiat, iar referirile la alte facturi apar în motivarea tribunalului și nu în cea aparținând curții de apel și doar pentru a răspunde susținerilor reclamantei, care le-a menționat comparativ, cum chiar aceasta recunoaște. 3. Cea de-a treia critică, conform căreia instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul și corespondența purtată între părți (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), în ce privește motivarea refuzurilor de plată ale pârâtei, este de asemenea neîntemeiată, deoarece se constată că instanța de apel a dat o interpretare corectă dispozițiilor contractuale și corespondenței purtate între părți și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora. Faptul că urmare a interpretării dispozițiilor legale și contractuale și aprecierii probatoriului administrat, instanța de apel a ajuns la concluzia că refuzul de plată al pârâtei mai sus menționat a fost justificat, - o altă concluzie decât cea susținută de recurenta reclamantă, în sensul că răspunderea pentru toate acțiunile de la momentul plecării prăjinilor de la reclamantă până la momentul returnării lor acesteia aparține intimatei pârâte, nu poate fi imputat instanței, ci exprimă mai degrabă nemulțumirea recurentei reclamante față de soluția pronunțată de curtea de apel, care nu a admis în totalitate pretențiile pe care aceasta le-a formulat. 4. Cea de-a patra critică, potrivit căreia decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în esență, întrucât în mod eronat, prin încheierea din 19 mai 2010, instanța i-a respins reclamantei proba cu expertiza tehnică ca neconcludentă este și ea neîntemeiată, atât timp cât această probă a fost solicitată abia în apel, la mai mult de 1 an de la emiterea facturilor și la aproape 2 ani de la returnarea prăjinilor utilizate în procesul de producție în intervalul 2007 – 2008, apreciindu-se întemeiat că după o perioadă atât de îndelungată, datele obținute nu ar mai putea conferi certitudine chestiunilor aflate în litigiu. De altfel, această critică nu reprezintă o critică de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei pronunțate de curtea de apel. 5. În fine, susținerile recurentei formulate în subsidiar, în conformitate cu care procesul a fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, având în vedere că nu i-a fost admisă administrarea unor probe noi, respectiv a unui probatoriu complex, de natură să conducă la o altă dezlegare a pricinii, cea corectă în accepțiunea recurentei, sunt de asemenea neîntemeiate, întrucât se constată că instanțele au pronunțat o soluție judicioasă, în raport de actele aflate la dosarul cauzei și de dispozițiile legale aplicabile în speță. În consecință, față de cele mai sus arătate, se va respinge excepția tardivității recursului, invocată de intimata pârâtă și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul reclamantei SC T. SRL București va fi respins, ca nefondat, neexistând niciun motiv de recurs întemeiat care să conducă la modificarea sau casarea deciziei curții de apel, în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar decizia curții de apel se va menține, ca fiind legală.