ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1807/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 29 mai 2006, sub nr. 2216/85/2006, reclamanta SC A.T. SRL București a chemat în judecată pârâta SC E.P. SA Sibiu, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună: evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu; reintegrarea societății sale în imobilul de mai sus, până la expirarea contractului de asociere în participațiune încheiat cu pârâta, și obligarea pârâtei la plata daunelor provocate prin blocarea accesului în imobil, cu cheltuieli de judecată. La termenul de judecată din data de 19 iunie 2006, pârâta SC E.P.

SA Sibiu a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii, ca lipsită de interes, iar în subsidiar - respingerea acțiunii, ca nefondată. La termenul de judecată din data de 10 iulie 2006, reclamanta SC A.T. SRL București a depus la dosar precizare de acțiune, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 RON cu titlu de daune, reprezentând: c/v materiilor prime și materialelor degradate ca urmare a interzicerii accesului și activității în imobilul din Sibiu, c/v mărfurilor și utilajelor dispărute în perioada cuprinsă între data de 18 mai 2006- 05 iulie 2006, salariile angajaților reclamantei din aceeași perioadă, costul reparării și repunerii în funcțiune a utilajelor de producție deconectate de la rețeaua de energie electrică și penalitățile datorate de întârzierea executării contractelor comerciale.

La data de 12 septembrie 2006, s-a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu formulată de numita SC I.T.G. SA București, în contradictoriu cu reclamanta SC A.T. SRL București și intervenientele forțate chemate în judecată SC A. SA Sibiu, SC F. SA Sibiu și SC F.S. SA Sibiu, prin care a solicitat obligarea reclamantei și a intervenientelor forțate să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Sibiu, înscris în C.F. nr. 11678 Sibiu, nr. top. 5203/2, format din teren și construcții- hala de fabricație plăcuțe, hală de fabricație, masă grafit, hală debitat bușteni, clădire birouri și cabină poartă; evacuarea reclamantei și a intervenientelor forțate din imobilul proprietatea sa, și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 18 septembrie 2006, pârâta SC E.P. SA Sibiu a depus la dosar cerere reconvențională, prin care a solicitat: obligarea reclamantei SC A.T. SRL București să-i pună la dispoziție evidența financiar-contabilă aferentă punctului de lucru din Sibiu, pe perioada 1995- 2006, conform art. 13 lit. d) din contractul de asociere; obligarea reclamantei la plata de daune cominatorii de 1000 lei pe zi de întârziere; obligarea să efectueze lucrările de reparații, consolidare și modernizare a clădirilor și rețelelor de utilități, conform art. 27 din contract, iar, în caz de refuz, să fie obligată la plata contravalorii acestor lucrări, conform expertizei tehnice ce urmează a fi efectuată în cauză; rezilierea contractului de asociațiune în participațiune încheiat la 5 septembrie 1995, pentru neîndeplinirea, respectiv, îndeplinirea defectuoasă a clauzelor contractuale.

La termenul de judecată din data de 29 septembrie 2009, reclamanta SC A.T. SRL București a depus la dosar o nouă precizare de acțiune, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 326.861,81 lei, cu titlu de daune, din care: 20.762 lei - cheltuieli de reinstalare a liniei de producție; 247.452 lei - cheltuieli cu salariile din perioada iunie 2006- martie 2007; 27.547,50 lei - cheltuielile de pază din aceeași perioadă, și 31.100,31 lei cheltuieli de întreținere. Prin sentința comercială nr. 749/c, pronunțată la data de 13 aprilie 2010, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția lipsei de interes; a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta SC A.T.

SRL București, în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SA Sibiu; a obligat pârâta SC E.P. SA la plata sumei de 326.861,91 lei cu titlu de daune; a respins capătul de cerere privind evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu, și de reintegrare a reclamantei în acest imobil; a respins cererea de intervenție în interes propriu a SC I.T.G. SRL București, formulată în contradictoriu cu intervenientele SC A. SA, SC F. SA și SC F.S. SA; a luat act de renunțarea la judecata cererii de intervenție față de SC F.S. SA Sibiu; a respins cererea reconvențională formulată de pârâta SC E.P. SA Sibiu și a obligat pârâta SC E.P. și intervenienta SC I.T.G. SRL la plata sumei de 14.806 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, că, prin sentința civilă nr. 1341/2006, Tribunalul Sibiu a dispus reintegrarea reclamantei în imobilul din Sibiu, capătul de cerere privind evacuarea pârâtei din acest imobil și reintegrarea reclamantei în acest imobil rămânând fără obiect. Cu privire la excepția lipsei de interes, instanța a reținut că acesta este neîntemeiată, deoarece pârâta SC E.P. SA a solicitat rezilierea contractului de asociere pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr. 6870/2003 al Tribunalului Sibiu, acțiune respinsă prin sentința nr. 564/C/2004, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Alba Iulia și anularea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, așa încât, contrar susținerilor pârâtei, raporturile contractuale există.

Cu privire la fondul acțiunii principale astfel cum a fost precizată, instanța a reținut referitor la suma de 20.762 lei, reprezentând cheltuieli cu reinstalarea liniei de producție, că pârâta SC E.P. SA este în culpă, fapta săvârșită de aceasta fiind dovedită cu martori, rezoluție procuror. În legătură cu obligarea pârâtei la plata sumei de 247.752 lei, reprezentând salariile achitate pe perioada iunie 2006 – martie 2007, prima instanță a constatat că în această perioadă reclamanta nu a desfășurat activitate din cauza faptului că utilajele, linia de producție au fost demontate de către pârâtă, fiind necesară o perioadă de timp până la reluarea activității. Reclamanta în această perioadă, conform evidenței contabile a înregistrat cheltuieli cu funcționarea, salariile, paza de specialitate și de întreținere.

Acestea din urmă rezultă din facturile emise către SC T.P. SRL, către SC E. SA, R.T.C. SA, SC E.O.G. România, SC V. SA, SC A.C. SA, SC P.C. SRL – servicii calculatoare, SC C.C. – legitimații, SC B.S.N.C. - medierea muncii. La aceste cheltuieli se adaugă cheltuieli cu taxe judiciare, taxe ORC, ș.a, efectuate în procedurile judiciare deschise ca urmare a faptei pârâtei, respectiv de a împiedica desfășurarea activității de către reclamantă. Prin fapta sa, de a împiedica reclamanta să desfășoare activitatea în imobilul în cauza, parata a încălcat prevederile art. 8 și art. 15 din contractul de asociere, astfel că, în baza art. 969 C. civ., pârâta a fost obligată la plata sumelor pe care reclamanta le-a efectuat cu plata salariaților, a personalului de paza și a cheltuielilor de întreținere.

Cu privire la cheltuielile cu repunerea în funcțiune a liniei de fabricație, acestea au fost efectuate ca urmare a deteriorării și demontării unor utilaje de prelucrare de către pârâtă. În acest caz, fapta pârâtei întrunește elementele răspunderii civile delictuale, astfel că, în baza art. 998 C. civ., pârâta a fost obligată și la plata sumei de 20.762 lei, cheltuieli efectuate cu reinstalarea liniei de fabricație . Cu privire la cererea reconvențională prin care pârâta a solicitat reclamantei să-i pună la dispoziție evidența financiar-contabilă pe perioada 1995 – 2006, prima instanță a reținut, în esență, că, prezentarea raportului anual către pârâtă nu putea avea decât semnificația verificării de către aceasta din urmă a rezultatelor financiar - contabile or, acceptând, începând din anul 1995 până în anul 2003 încasarea sumei prevăzute în contract, pârâta, tacit, a achiesat la rezultatele obținute în urma asocierii, inclusiv la prezentarea raportului anual.

Susținerile pârâtei în sensul că solicită prezentarea raportului anual, deoarece reclamanta a diminuat rezultatele financiare, inclusiv a cotei sale de profit, prin înstrăinarea utilajelor mai întâi către SC A. SA, iar apoi către SC F. SA au fost respinse, în primul rând, deoarece asocierea reclamantei cu alte firme este permisă de contractul de asociere și s-a făcut în interesul asociației. Prevederile art. 24 ale contractului stabilesc calitatea reclamantei de administrator cu puteri depline al asociației, iar potrivit art. 13 lit. c) din contract, reclamanta hotărăște singură asupra problemelor legate de funcționarea asociației, și în al doilea rând, încheierea contractului de asociere în participațiune de către reclamanta SC A.T.

SRL și SC A. SA, pe perioada 2001-2006 s-a făcut cu același scop ca și al asocierii reclamantei cu pârâta SC E.P. SA, respectiv exploatarea și prelucrarea de materiale lemnoase. De asemenea, participarea reclamantei la constituirea SC F. SA s-a făcut în același scop, societatea SC F. SA închiriind apoi reclamantei linia de fabricație H. și alte utilaje. Cât privește obligarea reclamantei să efectueze lucrările de reparație, consolidare și modernizare a clădirilor și a rețelelor de utilități, conform art. 27 din contract, s-a reținut că, potrivit procesului - verbal de predare-primire a clădirilor și terenurilor din Sibiu, încheiat la data de 12 septembrie 1995, la majoritatea clădirilor, la acea dată, lipseau ușile, ramele și geamurilor ferestrelor, instalațiile interioare, acoperișul sau podeaua.

Reclamanta, desfășurându-și activitatea în acest imobil, a fost nevoită să efectueze lucrări de reparație, consolidare și modernizare a acestor clădiri, cât și a rețelelor de utilități. Expertiza tehnică efectuată în cauză a reținut starea de degradare a clădirilor la data preluării de către reclamantă, cât și faptul că această stare se datorează neexecutării de către pârâtă a reparațiilor curente a clădirilor. Ulterior anului 1995, reclamanta a efectuat, conform art. 26 din Legea 10/1995, lucrări de întreținere și de reparații care revin unui administrator, utilizator al construcțiilor, însă datorită faptului că, construcțiile au fost executate între anii 1956-1960, gradul de uzură a acestora este de peste 65%, iar în lipsa unor reparații capitale ce revin proprietarului starea acestora s-a înrăutățit, astfel că expertul a concluzionat că nu se justifică niciun fel de remedieri, construcțiile fiind compromise.

Cu privire la rezilierea contractului de asociere în participațiune, referitor la faptul că reclamanta a permis altor societăți să desfășoare activități în incinta imobilului în litigiu, fără acordul pârâtei, instanța a reținut că, dată fiind obligația principală a asociatului-aparent-reclamanta, de a administra asocierea cu bună-credință, reclamanta, în condițiile în care a participat la constituirea sau la asocierea cu alte societăți, a colaborat cu acestea pentru realizarea obiectivului asociației, în acest sens fiind și prevederile art. 13 lit. c) din contract, potrivit cărora reclamanta hotărăște asupra problemelor legate de funcționarea asociației.

Cât privește înstrăinarea de către reclamantă a utilajelor aduse ca aport la asociere, s-a reținut că, de vreme ce, prin asociere, nu se creează o entitate juridică nouă, asociații rămân proprietarii bunurilor aportate care au doar obligația de a le menține la dispoziția asociației în scopul folosirii lor, putând, prin urmare, să transmită altor persoane nuda proprietate. În aceste condiții, s-a procedat și cu aportul reclamantei la asociere, respectiv, dreptul de proprietate a fost transmis altei societăți, însă folosința a rămas la dispoziția asocierii între reclamantă și pârâtă. Nu doar faptic a rămas linia de fabricație în posesia asociației ci s-a încheiat și un contract de închiriere a acestei linii, între noul proprietar SC F. SA și SC A.T.

SRL. Cât privește cererea de intervenție formulată de SC I.T.G. SRL prima instanță a reținut că deși este adevărat că, așa cum rezultă din extrasul C.F. nr. 11678 Sibiu, nr. cadastru 5203/2, imobilul construcții și teren în Sibiu, sunt proprietatea intervenientei forțate SC I.T. SRL dobândit cu titlu de aport în natură pentru majorarea capitalului, potrivit art. 25 din contract, schimbarea proprietarului bunului adus ca aport în asociere nu poate afecta contractul încheiat, noilor proprietari fiindu-le opozabil contractul de asociere. Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen, pârâta SC E.P. SA Sibiu, la data de 26 mai 2010, și intervenienta SC I.T.G. SA București, la data de 2 iunie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la data de 17 septembrie 2010. Prin decizia comercială nr. 115/A/2010, pronunțată la data de 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, a respins apelurile declarate de pârâta SC E.P.

SA Sibiu și de intervenienta SC I.T.G. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 749/C/2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. 2216/85/2006, și a obligat apelanții să plătească intimatei SC A.T. SRL Sibiu suma de 3000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că față de dispozițiile art. 254 alin. (2) C. com. asociatul în participațiune, în speță pârâta, nu are niciun drept asupra directivelor asociației, neputându-se opune la operațiile pe care le inițiază și efectuează asociatul titular al afacerii, în speță reclamanta, titularul întreprinderii, fiind exclusivul ei proprietar, nu numai în raporturile cu terții dar chiar față de asociatul în participație și chiar pentru lucrurile aduse de asociat în asociație [art. 253 și art. 254 alin. (1) C. com.].

Așa fiind, caracterul „ intuituu personae ” al asociației despre care vorbește apelanta, și care, de altfel se referă la modalitatea de suportare a pasivului asociației, nu poate împiedica inițiativa și responsabilitatea astfel descrise ale reclamantei. În acest context, chiar faptul participării reclamantei la constituirea altor societăți comerciale, respectiv SC A. SA și SC, ulterior SC F. SA, nu sunt de natură a semnifica o atitudine abuzivă, de vreme ce, dreptul la profit al pârâtei nu a fost diminuat, aceasta cu atât mai mult cu cât SC F. SA a închiriat ulterior linia de fabricație reclamantei. Câtă vreme mașinile și utilajele înstrăinate se aflau la dispoziția asociației prin intermediul reclamantei, este fără relevanță titularul nudei proprietăți a acestora.

Cât privește cuantumul prejudiciului cauzat s-au avut legal în vedere lucrările de expertiză efectuate în cauză, atât la momentul reintegrării reclamantei în spațiu cât și ulterior pe parcursul procesului când s-au stabilit costurile estimative pentru repunerea în funcțiune a liniei de fabricație, costurile pentru producția pierdută în perioada de stagnare a liniei, contracte nerealizate și pierderi de material lemnos existent pe linie și nefinisat în momentul dezafectării liniei precum și cheltuielile legate de produsele tehnologice, materiale, energie, etc. Cu privire la cererea reconvențională, s-a constatat că, din dispozițiile art. 13 lit. d) din contractul de asociere, se poate desprinde o anumită interdependență între aceste obligații, în sensul că acceptarea fără obiecțiuni a sumelor primite cu titlu de beneficiu presupune că beneficiara era în cunoștință despre suma datorată care coincide cu suma primită.

Așa fiind, urmează că expirarea termenului de un an, fără a fi fost contestată suma primită cu titlu de beneficiu înseamnă, de fapt și executarea de către reclamantă a obligației de prezentare a raportului prevăzut de art. 13 lit. d) din contract astfel încât numai în sens șicanator mai poate fi cerut în prezent, după scurgerea atâtor ani. Oricum, de vreme ce o atare obligație există între părți prin termenii contractului mai sus indicați, pârâta apelantă era obligată, ca în caz de refuz să solicite în mod expres reclamantei prezentarea bilanțului, numai eventualul refuz al acesteia putând face obiectul judecății, ceea ce în cauză nu s-a dovedit. Mai mult, reclamanta susține că este oricând dispusă să prezinte pârâtei situațiile solicitate.

Cât privește obligarea reclamantei la efectuarea lucrărilor de reparație, consolidare și modernizare a clădirilor și rețelelor de utilități în conformitate cu art. 27 din contract, s-a constatat, în primul rând, faptul că reclamanta a efectuat o serie de lucrări de amenajare și reparații în spațiul de producție preluat în vederea exploatării, și s-a constatat, cu ocazia lucrărilor de expertiză efectuate în cauză un grad de uzură structurală a respectivelor clădiri în proporție de peste 65 % dar care în conformitate cu art. 1420 C. civ. revin proprietarului, respectiv, pârâtei - apelante. Pe de altă parte, obligația reclamantei, rezultând din dispozițiile art. 27 din contractul de asociere, este de o largă generalitate, nefiind indicate tipurile de lucrări ce se doresc a fi realizate sau măcar un criteriu de determinare a acestora.

În lipsă, această clauză se interpretează în favoarea reclamantei, debitoarea obligației, în conformitate cu dispozițiile art. 983 C. civ., semnificând prin aceasta că rămâne la latitudinea pârâtei reconvenționale determinarea acestora, sens în care s-a procedat de altfel, aceasta executând lucrările necesare exploatării activității. Cât privește cererea de intervenție formulată SC I.T.G. SRL București, s-a constatat că în mod întemeiat s-a reținut de către prima instanță împrejurarea că în conformitate cu dispozițiile art. 25 din contractul de asociere, schimbarea proprietarului SC C.R. SA adică al pârâtei din prezenta cauză, parte în contractul de asociere din 5 septembrie 1995, nu va afecta respectivul contract, noilor proprietari fiindu-le opozabil prezentul contract.

Este vorba, prin urmare, despre o aplicabilitate în cauză a dispozițiilor art. 1441 C. civ. potrivit cu care cumpărătorul trebuie să respecte și să suporte locațiunea făcută de către proprietar, în speță de către pârâtă, lucru, de altfel, firesc și care se înscrie pe linia apărării securității raporturilor juridice civile și comerciale. În aceste condiții, în care intervenienta a dobândit aportul în natură, constând din spațiile de producție ale pârâtei, grevat de dreptul conferit reclamantei prin contractul de asociere, pe perioada contractului, adică până în anul 2015, în mod întemeiat, prima instanță a respins cererea de intervenție formulată în cauză de SC I.T.G. SRL. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, pârâta SC E.P.

SA Sibiu și intervenienta SC I.T.G. SA București. Pârâta a invocat motive circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., potrivit cărora modificarea hotărârii se poate face atunci când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat, în esență, că, din considerentele hotărârii nu rezultă că instanța de apel a analizat potrivit art. 7 și art. 12 din contract dacă părțile au realizat în comun activitățile față de caracterul intuitum personae al contractului și dacă obiectul de activitate a fost respectat prin activitatea de administrare și conducere realizată de reclamantă, deoarece din probele administrate în cauză este evident că, din 1 februarie 2001, aceasta nu a mai gestionat afacerile asociației cedând folosința imobilului în favoarea SC A. SA ca și utilajele care au fost înstrăinate, iar, ulterior, la 10 iulie 2003, aceasta din urmă le-a înstrăinat SC F. SA Sibiu, astfel că, între 2003 – 2006, SC A. SA a continuat să administreze asocierea și să gestioneze afacerile în imobil, fără să aibă o posesie legală asupra utilajelor.

Față de această situație este greșită reținerea faptului că recurenta - pârâtă ar fi săvârșit o faptă ilicită când a demontat utilajele, fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat, în penal, că la data deposedării utilajele se aflau în posesia SC A. SA, în același sens făcând dovadă și procesul – verbal din 18 mai 2006 și cel încheiat de executorul judecătoresc. Este, astfel, contrară conținutului art. 12 din contract aprecierea instanței potrivit căreia asociata reclamantă putea în cadrul atribuțiilor de administrare să înființeze noi societăți comerciale atât timp cât utilajele trebuia să se afle la dispoziția asociației. Motivarea instanței este contrară și dispozițiilor art. 251 - 256 C. com.

și caracterului intuitum personae care nu permite cedarea drepturilor și obligațiilor decurgând din contractul de asociere în participațiune altor persoane străine de contract. Cât privește obligarea recurentei - pârâte la suportarea cheltuielilor ocazionate cu instalarea liniei de producție, hotărârea este lipsită de temei legal, deoarece de când și-a reînceput activitatea reclamanta nu a înregistrat nici venituri nici cheltuieli, iar din data de 1 iunie 2006 personalul acesteia a fost transferat de la SC A. SA ceea ce dovedește că acțiunea recurentei – pârâte a fost îndreptată împotriva SC A. SA, iar nu a reclamantei, ceea ce conducea la respingerea cererii acesteia din urmă pe motivul lipsei calității procesuale pasive.

De asemenea, în mod nejustificat, instanța de apel a respins apelul recurentei – pârâte cu privire la obligarea acesteia la plata sumei de 328.861,81 lei fără a lua în considerare nici motivele de apel, nici concluziile scrise deși, același complet de judecată a mai soluționat o cauză având ca obiect constatarea nulității art. 18 și art. 19 din contract – ceea ce îl pune într-o situație de incompatibilitate. Totodată, nerespectând principiul contradictorialității instanța de apel nu a ținut cont de apărările din care rezultă că până la 1 iunie 2006 reclamanta nu a avut activități productive în imobil, salariile personalului transferat de la SC A. SA nu se justifică din punct de vedere economic, a efectuat cheltuieli nejustificate pentru punerea în funcțiune a liniei de producție, potrivit concluziilor expertizei, paza de specialitate a fost o opțiune personală, aceste cheltuieli neputându-i fi imputate, ca și toate cheltuielile legate de utilități și personal.

Instanța de apel nu a analizat faptul că recurenta – pârâtă a fost obligată de două ori la plata cheltuielilor de judecată odată fiind incluse în cuantumul total al despăgubirilor și odată separat, potrivit dispozitivului hotărârii. Cât privește cererea reconvențională a reiterat susținerile potrivit cărora instanța de apel trebuia să aibă în vedere caracterul abuziv al comportamentului reclamantei în cadrul asocierii, care a încălcat prevederile art. 27 – 29 din contract în sensul că aceasta nu a efectuat investițiile necesare pentru amenajarea și consolidarea clădirilor, atât timp cât din 1995 până în 2006, reclamanta și terțe persoane au folosit spațiul. Intervenienta în interes propriu a invocat motive circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., arătând că față de conținutul art. 25 din contract, greșit s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 1441 C. civ., deoarece prin acest articol din contract s-a vizat schimbarea proprietății SC C.R. SA – care la data contractului avea ca unic acționar statul, iar nu schimbarea proprietarului imobilului în litigiu. În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 1441 C. civ., acesta vizează doar raporturile de locațiune, opozabilitatea față de terți operând numai în condițiile în care s-ar fi prevăzut și în contract, respectiv în condițiile Decretului-lege nr. 115/1938 prin notarea contractului în Cartea Funciară. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor și a reiterat susținerile și apărările de la fond și apel.

Analizând recursurile se găsesc nefondate. Referitor la recursul formulat de pârâta SC E.P. SA Sibiu, în privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că recurenta – pârâtă se referă la ipoteza nemotivării hotărârii deși, potrivit considerentelor acesteia, rezultă că instanța a avut în vedere în limitele învestirii prin apel toate susținerile părții și s-a referit și a analizat toate probele administrate, respectând, astfel, dispozițiile art. 261 C. proc. civ. În ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

referitor, în principal, la lipsa calității procesuale pasive, se constată că instanța de apel a avut în vedere calitatea de parte în contractul de asociere a recurentei-pârâte și obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că nu se poate reține temeinicia acestei excepții motivat doar pe împrejurarea că, în fapt, utilajele au fost închiriate unei terțe persoane juridice, această situație neconducând la încetarea efectelor asocierii. Pe fond, se constată că instanța de apel a reținut prin raportare la obligațiile asumate de părți prin contract, corect interpretate și la trăsăturile care caracterizează asocierea în participațiune așa cum sunt puse ele în evidență prin art. 251 – 256 C. com., că părțile prin convenția lor și în conformitate cu art. 255 C. com.

au determinat forma, întinderea și condițiile asocierii, nerezultând, interdicții de tipul celor invocate de recurenta – pârâtă prin recurs. În cadrul asocierii există două categorii de membri, unii oculți, alții fățiși, cei dintâi mărginindu-se să pună la dispoziția celorlalți anumite bunuri necesare activității lucrativ, fără să intre în contact cu terții și fără să poată încheia acte juridice în interes comun, având numai dreptul de a obține o cotă prestabilită din câștiguri. Asociații fățiși, numiți și garanți, conduc activitatea de afaceri încheind în acest scop actele de comerț în numele lor, dar, pe seama tuturor membrilor, iar în cauză nu s-a dovedit prin modul de conducere și gestionare a activității, nesocotirea acestui regim juridic și a drepturilor recurentei – pârâte.

Cât privește susținerile recurentei – pârâte privitoare la încălcarea principiului contradictorialității de către instanță, se constată că aceasta face în realitate aprecieri asupra probelor și a situației de fapt care ar fi trebuit reținută în opinia sa, critici care nu pot fi însă circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece ele vizează netemeinicia hotărârii în privința cererii principale și a cererii reconvenționale, iar potrivit caracterului nondevolutiv al recursului, instanța nu poate reaprecia probele administrate la fond și în apel. S-a mai susținut ca motiv de nelegalitate și situația de incompatibilitate a judecătorilor care au compus completul de judecată dar, așa cum susține chiar recurenta – pârâtă, obiectul judecății fiind diferit, nu se poate reține acest incident de procedură.

În fine, s-au adus critici și în privința nepronunțării instanței de apel asupra faptului obligării recurentei – pârâte de două ori la plata cheltuielilor de judecată, fără a rezulta însă că instanța de apel ar fi fost învestită cu o astfel de cerere, ceea ce face imposibilă analizarea omisso medio în recurs. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat. În privința recursului formulat de intervenienta în interes propriu, se constată că prin art.25 din contract s-a prevăzut, într-adevăr, că schimbarea proprietății SC E.P. SA Sibiu nu va afecta contractul de asociere în participațiune, fiind opozabil noilor acționari.

Așa fiind, nu se poate susține opozabilitatea contractului față de recurentă prin raportare la conținutul art. 25 din contract, dar această interpretare greșită a contractului de asociere, tot nu afectează de nelegalitate hotărârea atât timp cât asocierea în participațiune a fost încheiată anterior, iar aportarea în natură a bunului imobil la capitalul social al recurentei - interveniente s-a făcut chiar de către recurenta – pârâtă, parte în contractul de asociere în participațiune, în calitatea sa de acționar la societatea intervenientă și de proprietară a bunului imobil a cărui folosință a fost adusă de aceasta în asociere. Astfel, nu se poate susține că recurenta – intervenientă nu a avut cunoștință despre această grevare a folosinței cu care a fost de acord de vreme ce nu a pretins acționarei și predarea efectivă a bunului aportat, aplicarea art. 1441 C. civ.

de către instanța de apel făcându-se prin analogie cu situația bunurilor ce au făcut obiectul unei închirieri de la alt proprietar, tocmai în considerarea acestei situații. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și acest recurs va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâta SC E.P. SA Sibiu și de intervenienta SC I.T.G. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 115/A/2010 din 15 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.