ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1807/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1807/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ,

la data de 29 mai 2006, sub nr. 2216/85/2006, reclamanta SC A.T. SRL București

a chemat în judecată pârâta SC E.P. SA Sibiu, solicitând instanței ca, prin

sentința ce o va pronunța, să dispună: evacuarea pârâtei din imobilul situat în

Sibiu; reintegrarea societății sale în imobilul de mai sus, până la expirarea

contractului de asociere în participațiune încheiat cu pârâta, și obligarea

pârâtei la plata daunelor provocate prin blocarea accesului în imobil, cu

cheltuieli de judecată.

La termenul de

judecată din data de 19 iunie 2006, pârâta SC E.P. SA Sibiu a depus întâmpinare

la dosar, prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii, ca lipsită

de interes, iar în subsidiar - respingerea acțiunii, ca nefondată.

La termenul de

judecată din data de 10 iulie 2006, reclamanta SC A.T. SRL București a depus la

dosar precizare de acțiune, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata

sumei de 150.000 RON cu titlu de daune, reprezentând: c/v materiilor prime și

materialelor degradate ca urmare a interzicerii accesului și activității în

imobilul din Sibiu, c/v mărfurilor și utilajelor dispărute în perioada cuprinsă

între data de 18 mai 2006- 05 iulie 2006, salariile angajaților reclamantei din

aceeași perioadă, costul reparării și repunerii în funcțiune a utilajelor de

producție deconectate de la rețeaua de energie electrică și penalitățile

datorate de întârzierea executării contractelor comerciale.

La data de 12 septembrie

2006, s-a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu formulată de

numita SC I.T.G. SA București, în contradictoriu cu reclamanta SC A.T. SRL

București și intervenientele forțate chemate în judecată SC A. SA Sibiu, SC F. SA

Sibiu și SC F.S. SA Sibiu, prin care a solicitat obligarea reclamantei și a

intervenientelor forțate să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul

situat în Sibiu, înscris în C.F. nr. 11678 Sibiu, nr. top. 5203/2, format din

teren și construcții- hala de fabricație plăcuțe, hală de fabricație, masă

grafit, hală debitat bușteni, clădire birouri și cabină poartă; evacuarea

reclamantei și a intervenientelor forțate din imobilul proprietatea sa, și

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de

judecată din data de 18 septembrie 2006, pârâta SC E.P. SA Sibiu a depus la

dosar cerere reconvențională, prin care a solicitat: obligarea reclamantei SC

A.T. SRL București să-i pună la dispoziție evidența financiar-contabilă

aferentă punctului de lucru din Sibiu, pe perioada 1995- 2006, conform art. 13 lit.

d) din contractul de asociere; obligarea reclamantei la plata de daune

cominatorii de 1000 lei pe zi de întârziere; obligarea să efectueze lucrările

de reparații, consolidare și modernizare a clădirilor și rețelelor de

utilități, conform art. 27 din contract, iar, în caz de refuz, să fie obligată

la plata contravalorii acestor lucrări, conform expertizei tehnice ce urmează a

fi efectuată în cauză; rezilierea contractului de asociațiune în participațiune

încheiat la 5 septembrie 1995, pentru neîndeplinirea, respectiv, îndeplinirea

defectuoasă a clauzelor contractuale.

La termenul de

judecată din data de 29 septembrie 2009, reclamanta SC A.T. SRL București a

depus la dosar o nouă precizare de acțiune, prin care a solicitat obligarea

pârâtei la plata sumei de 326.861,81 lei, cu titlu de daune, din care: 20.762

lei - cheltuieli de reinstalare a liniei de producție; 247.452 lei - cheltuieli

cu salariile din perioada iunie 2006- martie 2007; 27.547,50 lei - cheltuielile

de pază din aceeași perioadă, și 31.100,31 lei cheltuieli de întreținere.

Prin sentința

comercială nr. 749/c, pronunțată la data de 13 aprilie 2010, Tribunalul Sibiu, secția

comercială și de contencios administrativ, a respins excepția lipsei de

interes; a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta SC A.T. SRL

București, în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SA Sibiu; a obligat pârâta SC E.P.

SA la plata sumei de 326.861,91 lei cu titlu de daune; a respins capătul de

cerere privind evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu, și de

reintegrare a reclamantei în acest imobil; a respins cererea de intervenție în

interes propriu a SC I.T.G. SRL București, formulată în contradictoriu cu

intervenientele SC A. SA, SC F. SA și SC F.S. SA; a luat act de renunțarea la

judecata cererii de intervenție față de SC F.S. SA Sibiu; a respins cererea

reconvențională formulată de pârâta SC E.P. SA Sibiu și a obligat pârâta SC E.P.

și intervenienta SC I.T.G. SRL la plata sumei de 14.806 lei cheltuieli de

judecată în favoarea reclamantei.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, că, prin sentința civilă nr. 1341/2006,

Tribunalul Sibiu a dispus reintegrarea reclamantei în imobilul din Sibiu, capătul

de cerere privind evacuarea pârâtei din acest imobil și reintegrarea

reclamantei în acest imobil rămânând fără obiect.

Cu privire la

excepția lipsei de interes, instanța a reținut că acesta este neîntemeiată,

deoarece pârâta SC E.P. SA a solicitat rezilierea contractului de asociere

pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă, acțiune ce

a făcut obiectul dosarului nr. 6870/2003 al Tribunalului Sibiu, acțiune

respinsă prin sentința nr. 564/C/2004, definitivă și irevocabilă prin

respingerea apelului de către Curtea de Apel Alba Iulia și anularea recursului

de către Înalta Curte de Casație și Justiție, așa încât, contrar susținerilor

pârâtei, raporturile contractuale există.

Cu privire la fondul

acțiunii principale astfel cum a fost precizată, instanța a reținut referitor

la suma de 20.762 lei, reprezentând cheltuieli cu reinstalarea liniei de

producție, că pârâta SC E.P. SA este în culpă, fapta săvârșită de aceasta fiind

dovedită cu martori, rezoluție procuror.

În legătură cu

obligarea pârâtei la plata sumei de 247.752 lei, reprezentând salariile

achitate pe perioada iunie 2006 – martie 2007, prima instanță a constatat că în

această perioadă reclamanta nu a desfășurat activitate din cauza faptului că

utilajele, linia de producție au fost demontate de către pârâtă, fiind necesară

o perioadă de timp până la reluarea activității. Reclamanta în această

perioadă, conform evidenței contabile a înregistrat cheltuieli cu funcționarea,

salariile, paza de specialitate și de întreținere. Acestea din urmă rezultă din

facturile emise către SC T.P. SRL, către SC E. SA, R.T.C. SA, SC E.O.G. România,

SC V. SA, SC A.C. SA, SC P.C. SRL – servicii calculatoare, SC C.C. –

legitimații, SC B.S.N.C. - medierea muncii.

La aceste cheltuieli

se adaugă cheltuieli cu taxe judiciare, taxe ORC, ș.a, efectuate în procedurile

judiciare deschise ca urmare a faptei pârâtei, respectiv de a împiedica

desfășurarea activității de către reclamantă.

Prin fapta sa, de a

împiedica reclamanta să desfășoare activitatea în imobilul în cauza, parata a încălcat

prevederile art. 8 și art. 15 din contractul de asociere, astfel că, în baza

art. 969 C. civ., pârâta a fost obligată la plata sumelor pe care reclamanta

le-a efectuat cu plata salariaților, a personalului de paza și a cheltuielilor

de întreținere.

Cu privire la

cheltuielile cu repunerea în funcțiune a liniei de fabricație, acestea au fost

efectuate ca urmare a deteriorării și demontării unor utilaje de prelucrare de

către pârâtă. În acest caz, fapta pârâtei întrunește elementele răspunderii

civile delictuale, astfel că, în baza art. 998 C. civ., pârâta a fost obligată

și la plata sumei de 20.762 lei, cheltuieli efectuate cu reinstalarea liniei de

fabricație .

Cu privire la cererea

reconvențională prin care pârâta a solicitat reclamantei să-i pună la

dispoziție evidența financiar-contabilă pe perioada 1995 – 2006, prima instanță

a reținut, în esență, că, prezentarea raportului anual către pârâtă nu putea

avea decât semnificația verificării de către aceasta din urmă a rezultatelor

financiar - contabile or, acceptând, începând din anul 1995 până în anul 2003

încasarea sumei prevăzute în contract, pârâta, tacit, a achiesat la rezultatele

obținute în urma asocierii, inclusiv la prezentarea raportului anual.

Susținerile pârâtei

în sensul că solicită prezentarea raportului anual, deoarece reclamanta a

diminuat rezultatele financiare, inclusiv a cotei sale de profit, prin

înstrăinarea utilajelor mai întâi către SC A. SA, iar apoi către SC F. SA au

fost respinse, în primul rând, deoarece asocierea reclamantei cu alte firme

este permisă de contractul de asociere și s-a făcut în interesul asociației.

Prevederile art. 24 ale contractului stabilesc calitatea reclamantei de

administrator cu puteri depline al asociației, iar potrivit art. 13 lit. c) din

contract, reclamanta hotărăște singură asupra problemelor legate de

funcționarea asociației, și în al doilea rând, încheierea contractului de

asociere în participațiune de către reclamanta SC A.T. SRL și SC A. SA, pe

perioada 2001-2006 s-a făcut cu același scop ca și al asocierii reclamantei cu

pârâta SC E.P. SA, respectiv exploatarea și prelucrarea de materiale lemnoase.

De asemenea, participarea reclamantei la constituirea SC F. SA s-a făcut în

același scop, societatea SC F. SA închiriind apoi reclamantei linia de fabricație

H. și alte utilaje.

Cât privește

obligarea reclamantei să efectueze lucrările de reparație, consolidare și

modernizare a clădirilor și a rețelelor de utilități, conform art. 27 din

contract, s-a reținut că, potrivit procesului - verbal de predare-primire a

clădirilor și terenurilor din Sibiu, încheiat la data de 12 septembrie 1995, la

majoritatea clădirilor, la acea dată, lipseau ușile, ramele și geamurilor

ferestrelor, instalațiile interioare, acoperișul sau podeaua. Reclamanta,

desfășurându-și activitatea în acest imobil, a fost nevoită să efectueze

lucrări de reparație, consolidare și modernizare a acestor clădiri, cât și a

rețelelor de utilități.

Expertiza tehnică

efectuată în cauză a reținut starea de degradare a clădirilor la data preluării

de către reclamantă, cât și faptul că această stare se datorează neexecutării

de către pârâtă a reparațiilor curente a clădirilor.

Ulterior anului 1995,

reclamanta a efectuat, conform art. 26 din Legea 10/1995, lucrări de

întreținere și de reparații care revin unui administrator, utilizator al

construcțiilor, însă datorită faptului că, construcțiile au fost executate

între anii 1956-1960, gradul de uzură a acestora este de peste 65%, iar în

lipsa unor reparații capitale ce revin proprietarului starea acestora s-a

înrăutățit, astfel că expertul a concluzionat că nu se justifică niciun fel de

remedieri, construcțiile fiind compromise.

Cu privire la

rezilierea contractului de asociere în participațiune, referitor la faptul că

reclamanta a permis altor societăți să desfășoare activități în incinta

imobilului în litigiu, fără acordul pârâtei, instanța a reținut că, dată fiind

obligația principală a asociatului-aparent-reclamanta, de a administra

asocierea cu bună-credință, reclamanta, în condițiile în care a participat la

constituirea sau la asocierea cu alte societăți, a colaborat cu acestea pentru

realizarea obiectivului asociației, în acest sens fiind și prevederile art. 13 lit.

c) din contract, potrivit cărora reclamanta hotărăște asupra problemelor legate

de funcționarea asociației.

Cât privește

înstrăinarea de către reclamantă a utilajelor aduse ca aport la asociere, s-a

reținut că, de vreme ce, prin asociere, nu se creează o entitate juridică nouă,

asociații rămân proprietarii bunurilor aportate care au doar obligația de a le

menține la dispoziția asociației în scopul folosirii lor, putând, prin urmare,

să transmită altor persoane nuda proprietate. În aceste condiții, s-a procedat

și cu aportul reclamantei la asociere, respectiv, dreptul de proprietate a fost

transmis altei societăți, însă folosința a rămas la dispoziția asocierii între

reclamantă și pârâtă. Nu doar faptic a rămas linia de fabricație în posesia

asociației ci s-a încheiat și un contract de închiriere a acestei linii, între

noul proprietar SC F. SA și SC A.T. SRL.

Cât privește cererea

de intervenție formulată de SC I.T.G. SRL prima instanță a reținut că deși este

adevărat că, așa cum rezultă din extrasul C.F. nr. 11678 Sibiu, nr. cadastru

5203/2, imobilul construcții și teren în Sibiu, sunt proprietatea

intervenientei forțate SC I.T. SRL dobândit cu titlu de aport în natură pentru

majorarea capitalului, potrivit art. 25 din contract, schimbarea proprietarului

bunului adus ca aport în asociere nu poate afecta contractul încheiat, noilor

proprietari fiindu-le opozabil contractul de asociere.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel, în termen, pârâta SC E.P. SA Sibiu, la data de 26

mai 2010, și intervenienta SC I.T.G. SA București, la data de 2 iunie 2010,

motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la data de 17 septembrie

2010.

Prin decizia

comercială nr. 115/A/2010, pronunțată la data de 15 octombrie 2010, Curtea de

Apel Alba Iulia, secția comercială, a respins apelurile declarate de pârâta SC

E.P. SA Sibiu și de intervenienta SC I.T.G. SA București împotriva sentinței

comerciale nr. 749/C/2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. 2216/85/2006,

și a obligat apelanții să plătească intimatei SC A.T. SRL Sibiu suma de 3000

lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că față de

dispozițiile art. 254 alin. (2) C. com. asociatul în participațiune, în speță

pârâta, nu are niciun drept asupra directivelor asociației, neputându-se opune

la operațiile pe care le inițiază și efectuează asociatul titular al afacerii,

în speță reclamanta, titularul întreprinderii, fiind exclusivul ei proprietar,

nu numai în raporturile cu terții dar chiar față de asociatul în participație

și chiar pentru lucrurile aduse de asociat în asociație [art. 253 și art. 254

alin. (1) C. com.].

Așa fiind, caracterul

„

intuituu personae

” al asociației despre care vorbește apelanta, și

care, de altfel se referă la modalitatea de suportare a pasivului asociației,

nu poate împiedica inițiativa și responsabilitatea astfel descrise ale

reclamantei.

În acest context,

chiar faptul participării reclamantei la constituirea altor societăți

comerciale, respectiv SC A. SA și SC, ulterior SC F. SA, nu sunt de natură a

semnifica o atitudine abuzivă, de vreme ce, dreptul la profit al pârâtei nu a

fost diminuat, aceasta cu atât mai mult cu cât SC F. SA a închiriat ulterior

linia de fabricație reclamantei. Câtă vreme mașinile și utilajele înstrăinate

se aflau la dispoziția asociației prin intermediul reclamantei, este fără

relevanță titularul nudei proprietăți a acestora.

Cât privește

cuantumul prejudiciului cauzat s-au avut legal în vedere lucrările de expertiză

efectuate în cauză, atât la momentul reintegrării reclamantei în spațiu cât și

ulterior pe parcursul procesului când s-au stabilit costurile estimative pentru

repunerea în funcțiune a liniei de fabricație, costurile pentru producția

pierdută în perioada de stagnare a liniei, contracte nerealizate și pierderi de

material lemnos existent pe linie și nefinisat în momentul dezafectării liniei

precum și cheltuielile legate de produsele tehnologice, materiale, energie,

etc.

Cu privire la cererea

reconvențională, s-a constatat că, din dispozițiile art. 13 lit. d) din

contractul de asociere, se poate desprinde o anumită interdependență între

aceste obligații, în sensul că acceptarea fără obiecțiuni a sumelor primite cu

titlu de beneficiu presupune că beneficiara era în cunoștință despre suma

datorată care coincide cu suma primită. Așa fiind, urmează că expirarea

termenului de un an, fără a fi fost contestată suma primită cu titlu de

beneficiu înseamnă, de fapt și executarea de către reclamantă a obligației de

prezentare a raportului prevăzut de art. 13 lit. d) din contract astfel încât

numai în sens șicanator mai poate fi cerut în prezent, după scurgerea atâtor

ani.

Oricum, de vreme ce o

atare obligație există între părți prin termenii contractului mai sus indicați,

pârâta apelantă era obligată, ca în caz de refuz să solicite în mod expres

reclamantei prezentarea bilanțului, numai eventualul refuz al acesteia putând

face obiectul judecății, ceea ce în cauză nu s-a dovedit. Mai mult, reclamanta

susține că este oricând dispusă să prezinte pârâtei situațiile solicitate.

Cât privește

obligarea reclamantei la efectuarea lucrărilor de reparație, consolidare și

modernizare a clădirilor și rețelelor de utilități în conformitate cu art. 27

din contract, s-a constatat, în primul rând, faptul că reclamanta a efectuat o

serie de lucrări de amenajare și reparații în spațiul de producție preluat în

vederea exploatării, și s-a constatat, cu ocazia lucrărilor de expertiză efectuate

în cauză un grad de uzură structurală a respectivelor clădiri în proporție de

peste 65 % dar care în conformitate cu art. 1420 C. civ. revin proprietarului,

respectiv, pârâtei - apelante.

Pe de altă parte,

obligația reclamantei, rezultând din dispozițiile art. 27 din contractul de

asociere, este de o largă generalitate, nefiind indicate tipurile de lucrări ce

se doresc a fi realizate sau măcar un criteriu de determinare a acestora. În

lipsă, această clauză se interpretează în favoarea reclamantei, debitoarea

obligației, în conformitate cu dispozițiile art. 983 C. civ., semnificând prin

aceasta că rămâne la latitudinea pârâtei reconvenționale determinarea acestora,

sens în care s-a procedat de altfel, aceasta executând lucrările necesare

exploatării activității.

Cât privește cererea

de intervenție formulată SC I.T.G. SRL București, s-a constatat că în mod

întemeiat s-a reținut de către prima instanță împrejurarea că în conformitate

cu dispozițiile art. 25 din contractul de asociere, schimbarea proprietarului

SC C.R. SA adică al pârâtei din prezenta cauză, parte în contractul de asociere

din 5 septembrie 1995, nu va afecta respectivul contract, noilor proprietari

fiindu-le opozabil prezentul contract. Este vorba, prin urmare, despre o

aplicabilitate în cauză a dispozițiilor art. 1441 C. civ. potrivit cu care

cumpărătorul trebuie să respecte și să suporte locațiunea făcută de către

proprietar, în speță de către pârâtă, lucru, de altfel, firesc și care se

înscrie pe linia apărării securității raporturilor juridice civile și

comerciale.

În aceste condiții,

în care intervenienta a dobândit aportul în natură, constând din spațiile de

producție ale pârâtei, grevat de dreptul conferit reclamantei prin contractul

de asociere, pe perioada contractului, adică până în anul 2015, în mod

întemeiat, prima instanță a respins cererea de intervenție formulată în cauză

de SC I.T.G. SRL.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen, pârâta SC E.P. SA Sibiu și intervenienta

SC I.T.G. SA București.

Pârâta a invocat

motive circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

potrivit cărora modificarea hotărârii se poate face atunci când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii, când instanța, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv când hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

În dezvoltarea

motivelor de recurs a arătat, în esență, că, din considerentele hotărârii nu

rezultă că instanța de apel a analizat potrivit art. 7 și art. 12 din contract

dacă părțile au realizat în comun activitățile față de caracterul

intuitum

personae

al contractului și dacă obiectul de activitate a fost respectat

prin activitatea de administrare și conducere realizată de reclamantă, deoarece

din probele administrate în cauză este evident că, din 1 februarie 2001,

aceasta nu a mai gestionat afacerile asociației cedând folosința imobilului în

favoarea SC A. SA ca și utilajele care au fost înstrăinate, iar, ulterior, la

10 iulie 2003, aceasta din urmă le-a înstrăinat SC F. SA Sibiu, astfel că,

între 2003 – 2006, SC A. SA a continuat să administreze asocierea și să

gestioneze afacerile în imobil, fără să aibă o posesie legală asupra

utilajelor.

Față de această

situație este greșită reținerea faptului că recurenta - pârâtă ar fi săvârșit o

faptă ilicită când a demontat utilajele, fiind stabilit cu autoritate de lucru

judecat, în penal, că la data deposedării utilajele se aflau în posesia SC A. SA,

în același sens făcând dovadă și procesul – verbal din 18 mai 2006 și cel

încheiat de executorul judecătoresc.

Este, astfel,

contrară conținutului art. 12 din contract aprecierea instanței potrivit căreia

asociata reclamantă putea în cadrul atribuțiilor de administrare să înființeze

noi societăți comerciale atât timp cât utilajele trebuia să se afle la

dispoziția asociației.

Motivarea instanței

este contrară și dispozițiilor art. 251 - 256 C. com. și caracterului

intuitum

personae

care nu permite cedarea drepturilor și obligațiilor decurgând din

contractul de asociere în participațiune altor persoane străine de contract.

Cât privește

obligarea recurentei - pârâte la suportarea cheltuielilor ocazionate cu

instalarea liniei de producție, hotărârea este lipsită de temei legal, deoarece

de când și-a reînceput activitatea reclamanta nu a înregistrat nici venituri

nici cheltuieli, iar din data de 1 iunie 2006 personalul acesteia a fost

transferat de la SC A. SA ceea ce dovedește că acțiunea recurentei – pârâte a

fost îndreptată împotriva SC A. SA, iar nu a reclamantei, ceea ce conducea la

respingerea cererii acesteia din urmă pe motivul lipsei calității procesuale

pasive.

De asemenea, în mod

nejustificat, instanța de apel a respins apelul recurentei – pârâte cu privire

la obligarea acesteia la plata sumei de 328.861,81 lei fără a lua în

considerare nici motivele de apel, nici concluziile scrise deși, același

complet de judecată a mai soluționat o cauză având ca obiect constatarea

nulității art. 18 și art. 19 din contract – ceea ce îl pune într-o situație de

incompatibilitate.

Totodată,

nerespectând principiul contradictorialității instanța de apel nu a ținut cont

de apărările din care rezultă că până la 1 iunie 2006 reclamanta nu a avut activități

productive în imobil, salariile personalului transferat de la SC A. SA nu se

justifică din punct de vedere economic, a efectuat cheltuieli nejustificate

pentru punerea în funcțiune a liniei de producție, potrivit concluziilor expertizei,

paza de specialitate a fost o opțiune personală, aceste cheltuieli neputându-i

fi imputate, ca și toate cheltuielile legate de utilități și personal.

Instanța de apel nu a

analizat faptul că recurenta – pârâtă a fost obligată de două ori la plata cheltuielilor

de judecată odată fiind incluse în cuantumul total al despăgubirilor și odată

separat, potrivit dispozitivului hotărârii.

Cât privește cererea

reconvențională a reiterat susținerile potrivit cărora instanța de apel trebuia

să aibă în vedere caracterul abuziv al comportamentului reclamantei în cadrul

asocierii, care a încălcat prevederile art. 27 – 29 din contract în sensul că

aceasta nu a efectuat investițiile necesare pentru amenajarea și consolidarea

clădirilor, atât timp cât din 1995 până în 2006, reclamanta și terțe persoane

au folosit spațiul.

Intervenienta în

interes propriu a invocat motive circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ., arătând că față de conținutul art. 25 din contract, greșit s-a

reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 1441 C. civ., deoarece prin acest

articol din contract s-a vizat schimbarea proprietății SC C.R. SA – care la

data contractului avea ca unic acționar statul, iar nu schimbarea

proprietarului imobilului în litigiu.

În ceea ce privește

aplicabilitatea dispozițiilor art. 1441 C. civ., acesta vizează doar

raporturile de locațiune, opozabilitatea față de terți operând numai în

condițiile în care s-ar fi prevăzut și în contract, respectiv în condițiile

Decretului-lege nr. 115/1938 prin notarea contractului în Cartea Funciară.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor și a reiterat

susținerile și apărările de la fond și apel.

Analizând recursurile

se găsesc nefondate.

Referitor la recursul

formulat de pârâta SC E.P. SA Sibiu, în privința motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că recurenta – pârâtă se referă

la ipoteza nemotivării hotărârii deși, potrivit considerentelor acesteia,

rezultă că instanța a avut în vedere în limitele învestirii prin apel toate

susținerile părții și s-a referit și a analizat toate probele administrate,

respectând, astfel, dispozițiile art. 261 C. proc. civ.

În ceea ce privește

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. referitor,

în principal, la lipsa calității procesuale pasive, se constată că instanța de

apel a avut în vedere calitatea de parte în contractul de asociere a

recurentei-pârâte și obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că nu se

poate reține temeinicia acestei excepții motivat doar pe împrejurarea că, în

fapt, utilajele au fost închiriate unei terțe persoane juridice, această

situație neconducând la încetarea efectelor asocierii.

Pe fond, se constată

că instanța de apel a reținut prin raportare la obligațiile asumate de părți

prin contract, corect interpretate și la trăsăturile care caracterizează

asocierea în participațiune așa cum sunt puse ele în evidență prin art. 251 –

256 C. com., că părțile prin convenția lor și în conformitate cu art. 255 C.

com. au determinat forma, întinderea și condițiile asocierii, nerezultând,

interdicții de tipul celor invocate de recurenta – pârâtă prin recurs.

În cadrul asocierii

există două categorii de membri, unii oculți, alții fățiși, cei dintâi

mărginindu-se să pună la dispoziția celorlalți anumite bunuri necesare

activității lucrativ, fără să intre în contact cu terții și fără să poată

încheia acte juridice în interes comun, având numai dreptul de a obține o cotă

prestabilită din câștiguri.

Asociații fățiși,

numiți și garanți, conduc activitatea de afaceri încheind în acest scop actele

de comerț în numele lor, dar, pe seama tuturor membrilor, iar în cauză nu s-a

dovedit prin modul de conducere și gestionare a activității, nesocotirea

acestui regim juridic și a drepturilor recurentei – pârâte.

Cât privește

susținerile recurentei – pârâte privitoare la încălcarea principiului

contradictorialității de către instanță, se constată că aceasta face în

realitate aprecieri asupra probelor și a situației de fapt care ar fi trebuit

reținută în opinia sa, critici care nu pot fi însă circumscrise motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece ele vizează

netemeinicia hotărârii în privința cererii principale și a cererii

reconvenționale, iar potrivit caracterului nondevolutiv al recursului, instanța

nu poate reaprecia probele administrate la fond și în apel.

S-a mai susținut ca

motiv de nelegalitate și situația de incompatibilitate a judecătorilor care au

compus completul de judecată dar, așa cum susține chiar recurenta – pârâtă,

obiectul judecății fiind diferit, nu se poate reține acest incident de

procedură.

În fine, s-au adus

critici și în privința nepronunțării instanței de apel asupra faptului

obligării recurentei – pârâte de două ori la plata cheltuielilor de judecată,

fără a rezulta însă că instanța de apel ar fi fost învestită cu o astfel de

cerere, ceea ce face imposibilă analizarea omisso medio în recurs.

Așa fiind, în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

În privința recursului

formulat de intervenienta în interes propriu, se constată că prin art.25 din

contract s-a prevăzut, într-adevăr, că schimbarea proprietății SC E.P. SA Sibiu

nu va afecta contractul de asociere în participațiune, fiind opozabil noilor

acționari.

Așa fiind, nu se

poate susține opozabilitatea contractului față de recurentă prin raportare la

conținutul art. 25 din contract, dar această interpretare greșită a

contractului de asociere, tot nu afectează de nelegalitate hotărârea atât timp

cât asocierea în participațiune a fost încheiată anterior, iar aportarea în

natură a bunului imobil la capitalul social al recurentei - interveniente s-a

făcut chiar de către recurenta – pârâtă, parte în contractul de asociere în

participațiune, în calitatea sa de acționar la societatea intervenientă și de

proprietară a bunului imobil a cărui folosință a fost adusă de aceasta în

asociere. Astfel, nu se poate susține că recurenta – intervenientă nu a avut

cunoștință despre această grevare a folosinței cu care a fost de acord de vreme

ce nu a pretins acționarei și predarea efectivă a bunului aportat, aplicarea

art. 1441 C. civ. de către instanța de apel făcându-se prin analogie cu

situația bunurilor ce au făcut obiectul unei închirieri de la alt proprietar,

tocmai în considerarea acestei situații.

Așa fiind, în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și acest recurs va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate

de pârâta SC E.P. SA Sibiu și de intervenienta SC I.T.G. SA București împotriva

deciziei comerciale nr. 115/A/2010 din 15 octombrie 2010, pronunțată de Curtea

de Apel Alba-Iulia, secția comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 mai 2011.