ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 471/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I – Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul Vaslui la primă instanță. Reclamanta SC R.C. SRL Vaslui a solicitat, prin acțiunea introductivă înregistrată, la data de 14 mai 2008, pe rolul Tribunalului Vaslui, obligarea pârâtei C.D. Jud. Vaslui la plata sumei de 181.896,05 lei actualizată conform indicelui de inflație, sumă reprezentând valoarea lucrărilor executate în baza contractului de lucrări nr. 4188/2006. Potrivit reclamantei, prin contractul de lucrări susmenționat, s-a obligat să execute în beneficiul pârâtei un pot de beton armat peste râul Bârlad, în satul Dumești, iar conform art. 19.4 din contract, a solicitat obligarea pârâtei la plata parțială a lucrărilor executate, dovedite cu situațiile de plată.

Susține reclamanta, că deși situațiile de plată pentru lucrările executate au fost însușite de pârâtă, aceasta refuză nejustificat plata parțială a lucrărilor. În apărare, pârâta a susținut că reclamanta nu a executat nicio lucrare din cele convenite prin contract, solicitând rezilierea contractului, cerere la care a renunțat în cursul judecății. Tribunalul Vaslui astfel investit, a încuviințat la cererea părților probe cu înscrisuri și o expertiză tehnică având ca obiectiv identificarea în teren a lucrărilor executate de reclamantă în baza contractului de lucrări, verificate și acceptate de beneficiar conform situațiilor de lucrări.

Examinând materialul probator administrat prima instanță, prin sentința civilă nr. 151 din 7 februarie 2010 a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, reținând că lucrările executate de reclamantă pentru care s-au întocmit situațiile de lucrări pe luna iunie 2007, nu se înscriu în categoria lucrărilor ce au făcut obiectul contractului nr. 4188/2006, fiind distincte de acestea, deoarece au vizat executarea unui pod de lemn provizoriu ca variantă de circulație în zona satului Dumești, până la edificarea podului de beton. Reține instanța în acest sens că nota de comandă nr. 2338 emisă de pârâtă pentru executarea podului de lemn provizorie prin termenii utilizați nu poate fi atașată contractului încheiat inițial de către părți și prin urmare nu se supune clauzelor consimțite de părți în contract referitoare la plata parțială a lucrărilor executate.

II Apelul – Decizia nr. 15 din 23 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială. Împotriva sentinței pronunțate de tribunal ca primă instanță au declarat apel ambele părți, pârâta criticând neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, iar reclamanta susținând, în esență, că dezlegarea dată de prima instanță este greșită sub aspectul situației de fapt reținută, argumentele instanței fiind contradictorii. Instanța de apel a încuviințat la cererea reclamantei apelante o nouă expertiză tehnică, cu trei obiective vizând stabilirea lucrărilor executate de reclamanta în temeiul contractului, valoarea acestora, data executării și data acceptării de beneficiar. Prin decizia pronunțată la 23 martie 2011 curtea de apel respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă și admite apelul pârâtei în sensul că obligă reclamanta la plata sumei de 1.375 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel reține că documentația tehnică pentru executarea podului de beton a fost predată reclamantei la data de 28 ianuarie 2008, astfel că, lucrările pe care aceasta pretinde că le-a executat anterior acestei date nu putea fi realizate, în absența suportului tehnic. Concluziile, expertizei tehnice dispuse în această fază procesuală, cu privire la completarea documentației, sunt înlăturate de instanță care apreciază că în lipsa documentației tehnice la momentul începerii lucrărilor 31 octombrie 2006, pretenția reclamantei de achitare a contravalorii lucrărilor este nefondată. III Recursul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC R.C.

SRL întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Argumentele recurentei în susținerea criticii de nelegalitate invocate au vizat următoarele aspecte: Potrivit recurentei, ambele instanțe ignorând obiectul cererii de chemare în judecată, nu au stabilit corect raporturile dintre părți, în condițiile în care prin acțiune nu s-a solicitat valoarea lucrărilor suplimentare efectuate la podul provizoriu în cuantum, de 36.000 lei, lucrări executate în baza notei de comandă nr. 2338 din 21 mai 2007 și care au fost achitate. Susține recurenta că obiectul cererii l-a constituit contravaloarea lucrărilor executate la podul de beton respectiv la infrastructura podului, potrivit documentației tehnice inițiale care a cuprins planul de săpătură și dimensiunile podului.

Sub un al doilea aspect recurenta arată că aceste lucrări au fost evidențiate în situațiile de plată și centralizatorul, documente însușite de reprezentantul pârâtei, ca autoritate contractantă, pe care instanțele nu le examinează. Sub un ultim aspect recurenta susține că predarea ulterioară a documentației tehnice pentru suprastructura podului de beton nu era de natură să impună concluzia neexecutării lucrărilor de infrastructură în baza documentației tehnice inițiale, lucrări dovedite cu situații semnate de beneficiar.

Înalta Curte verificând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport de criticile formulate și având în vedere materialul probator administrat, constată că recursul este fondat pentru considerente ce urmează: 1. Cu titlu preliminar, Curtea amintește că dispozițiile care reglementează exercitarea și judecarea apelului cuprinse în Titlul IV al Codului de procedură civilă art. 282 – 298 consacră caracterul devolutiv al apelului care presupune o nouă judecată în fond, instanța de apel fiind obligată să verifice, în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță putând dispune completarea probatoriilor administrate în primă instanță precum și administrarea de probe noi.

În cauză, deși instanța de apel a apreciat utilă efectuarea unei noi expertize tehnice care să verifice realitatea lucrărilor executate de reclamantă în temeiul contractului de lucrări nr. 4188/2006 și valoarea acestora, pe baza constatărilor faptice și a situațiilor de lucrări însușite de pârâtă, iar lucrarea depusă de expertul desemnat răspunde în mod clar, explicit și fundamentat obiecțiunilor propuse, instanța de apel o înlătură fără nicio motivare sau analiză pertinentă care să impună această concluzie.

Mergând pe linia primei instanțe, Curtea de apel se preocupă exclusiv de lucrările suplimentare ce au făcut obiectul notei de comandă nr. 2338/2007 respectiv executarea unui pod de lemne provizorie, deși reclamantul a precizat în terminis că a primit contravaloarea acestor lucrări care nu fac obiectul cererii introductive, iar situațiile de lucrări atașate cererii și însușite de pârâtă, nu includ și aceste lucrări suplimentare, ci vizează lucrări la infrastructura podului de beton respectiv terasamente forare, demolare pod și organizare de șantier. Cu alte cuvinte instanța de apel nu examinează obiectul cererii de chemare în judecată în raport de probele administrate pentru a ajunge la concluzia reflectată în soluția pronunțată în sensul că reclamanta nu a executat nicio lucrare în temeiul contractului încheiat cu pârâta.

Raționamentul instanței de apel, în sensul că, în absența documentației tehnice de execuție a podului de beton, documentație pe care beneficiarul a predat-o la 28 ianuarie 2008, reclamanta nu putea executa lucrările atestate de situațiile de lucrări din iunie 2007, se întemeiază pe o ipoteză neconfirmată de probele dosarului, care atestă existența Proiectului Tehnic nr. 346/2005, ce a stat la baza contractului de execuție respectiv documentația topometrică, proiectul P.A.C. și PTh, documentație care a fost predată reclamantului executant la 14 decembrie 2006 conform procesului verbal încheiat cu beneficiarul.

În acest sens, raportul de expertiză, în măsura în care ar fi fost analizat, oferea explicații pertinente cu privire la completarea documentației tehnice și semnificația ei raportat la natura lucrărilor pretins executate de reclamantă, distinct de faptul că minuta încheiată de părți la 29 iunie 2007 și ordinul din 12 februarie 2008, se referă la existența lucrărilor începute și întrerupte la 29 iunie 2007, aspecte care scapă verificării instanței de apel. Așa fiind, cum instanța de apel nu a stabilit în cauză în mod concret situația de fapt printr-un examen obiectiv al tuturor probelor administrate, hotărâre astfel pronunțată apare ca lipsită de temei legal, instanța de apel încălcându-și în mod manifest rolul său devolutiv.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării dispozițiilor legale incidente, constatând că modificarea soluției nu este posibilă în contextul dat, deoarece ar lipsi părțile de un grad de jurisdicție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC R.C. SRL VASLUI împotriva deciziei nr. 15 din 23 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială și în consecință: Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012.