ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 471/2012

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

I – Obiectul cauzei și hotărârea

pronunțată de Tribunalul Vaslui la primă instanță.

Reclamanta SC R.C. SRL Vaslui a

solicitat, prin acțiunea introductivă înregistrată, la data de 14 mai 2008, pe

rolul Tribunalului Vaslui, obligarea pârâtei C.D. Jud. Vaslui la plata sumei de

181.896,05 lei actualizată conform indicelui de inflație, sumă reprezentând valoarea

lucrărilor executate în baza contractului de lucrări nr. 4188/2006.

Potrivit reclamantei, prin contractul

de lucrări susmenționat, s-a obligat să execute în beneficiul pârâtei un pot de

beton armat peste râul Bârlad, în satul Dumești, iar conform art. 19.4 din

contract, a solicitat obligarea pârâtei la plata parțială a lucrărilor executate,

dovedite cu situațiile de plată.

Susține reclamanta, că deși situațiile

de plată pentru lucrările executate au fost însușite de pârâtă, aceasta refuză

nejustificat plata parțială a lucrărilor.

În apărare, pârâta a susținut că

reclamanta nu a executat nicio lucrare din cele convenite prin contract,

solicitând rezilierea contractului, cerere la care a renunțat în cursul

judecății.

Tribunalul Vaslui astfel investit, a

încuviințat la cererea părților probe cu înscrisuri și o expertiză tehnică

având ca obiectiv identificarea în teren a lucrărilor executate de reclamantă

în baza contractului de lucrări, verificate și acceptate de beneficiar conform

situațiilor de lucrări.

Examinând materialul probator

administrat prima instanță, prin sentința civilă nr. 151 din 7 februarie 2010 a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, reținând că lucrările executate

de reclamantă pentru care s-au întocmit situațiile de lucrări pe luna iunie

2007, nu se înscriu în categoria lucrărilor ce au făcut obiectul contractului nr.

4188/2006, fiind distincte de acestea, deoarece au vizat executarea unui pod de

lemn provizoriu ca variantă de circulație în zona satului Dumești, până la

edificarea podului de beton.

Reține instanța în acest sens că nota

de comandă nr. 2338 emisă de pârâtă pentru executarea podului de lemn

provizorie prin termenii utilizați nu poate fi atașată contractului încheiat

inițial de către părți și prin urmare nu se supune clauzelor consimțite de

părți în contract referitoare la plata parțială a lucrărilor executate.

II Apelul – Decizia nr. 15 din 23

martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială.

Împotriva sentinței pronunțate de

tribunal ca primă instanță au declarat apel ambele părți, pârâta criticând

neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, iar reclamanta

susținând, în esență, că dezlegarea dată de prima instanță este greșită sub

aspectul situației de fapt reținută, argumentele instanței fiind

contradictorii.

Instanța de apel a încuviințat la

cererea reclamantei apelante o nouă expertiză tehnică, cu trei obiective vizând

stabilirea lucrărilor executate de reclamanta în temeiul contractului, valoarea

acestora, data executării și data acceptării de beneficiar.

Prin decizia pronunțată la 23 martie

2011 curtea de apel respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă și

admite apelul pârâtei în sensul că obligă reclamanta la plata sumei de 1.375

lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel reține că documentația tehnică pentru executarea podului de beton a

fost predată reclamantei la data de 28 ianuarie 2008, astfel că, lucrările pe

care aceasta pretinde că le-a executat anterior acestei date nu putea fi

realizate, în absența suportului tehnic.

Concluziile, expertizei tehnice

dispuse în această fază procesuală, cu privire la completarea documentației,

sunt înlăturate de instanță care apreciază că în lipsa documentației tehnice la

momentul începerii lucrărilor 31 octombrie 2006, pretenția reclamantei de

achitare a contravalorii lucrărilor este nefondată.

III Recursul.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen legal, reclamanta SC R.C. SRL întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Argumentele recurentei în susținerea criticii

de nelegalitate invocate au vizat următoarele aspecte:

Potrivit recurentei, ambele instanțe

ignorând obiectul cererii de chemare în judecată, nu au stabilit corect

raporturile dintre părți, în condițiile în care prin acțiune nu s-a solicitat

valoarea lucrărilor suplimentare efectuate la podul provizoriu în cuantum, de

36.000 lei, lucrări executate în baza notei de comandă nr. 2338 din 21 mai 2007

și care au fost achitate.

Susține recurenta că obiectul cererii

l-a constituit contravaloarea lucrărilor executate la podul de beton respectiv la

infrastructura podului, potrivit documentației tehnice inițiale care a cuprins planul

de săpătură și dimensiunile podului.

Sub un al doilea aspect recurenta

arată că aceste lucrări au fost evidențiate în situațiile de plată și

centralizatorul, documente însușite de reprezentantul pârâtei, ca autoritate

contractantă, pe care instanțele nu le examinează.

Sub un ultim aspect recurenta susține

că predarea ulterioară a documentației tehnice pentru suprastructura podului de

beton nu era de natură să impună concluzia neexecutării lucrărilor de

infrastructură în baza documentației tehnice inițiale, lucrări dovedite cu

situații semnate de beneficiar.

Înalta Curte verificând, în cadrul

controlului de legalitate, decizia atacată, în raport de criticile formulate și

având în vedere materialul probator administrat, constată că recursul este

fondat pentru considerente ce urmează:

amintește că dispozițiile care reglementează exercitarea și judecarea apelului

cuprinse în Titlul IV al Codului de procedură civilă art. 282 – 298 consacră

caracterul devolutiv al apelului care presupune o nouă judecată în fond,

instanța de apel fiind obligată să verifice, în limitele cererii de apel

stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță putând

dispune completarea probatoriilor administrate în primă instanță precum și

administrarea de probe noi.

În cauză, deși instanța de apel a

apreciat utilă efectuarea unei noi expertize tehnice care să verifice realitatea

lucrărilor executate de reclamantă în temeiul contractului de lucrări nr. 4188/2006

și valoarea acestora, pe baza constatărilor faptice și a situațiilor de lucrări

însușite de pârâtă, iar lucrarea depusă de expertul desemnat răspunde în mod

clar, explicit și fundamentat obiecțiunilor propuse, instanța de apel o

înlătură fără nicio motivare sau analiză pertinentă care să impună această

concluzie.

Mergând pe linia primei instanțe,

Curtea de apel se preocupă exclusiv de lucrările suplimentare ce au făcut

obiectul notei de comandă nr. 2338/2007 respectiv executarea unui pod de lemne

provizorie, deși reclamantul a precizat în terminis că a primit contravaloarea

acestor lucrări care nu fac obiectul cererii introductive, iar situațiile de

lucrări atașate cererii și însușite de pârâtă, nu includ și aceste lucrări

suplimentare, ci vizează lucrări la infrastructura podului de beton respectiv

terasamente forare, demolare pod și organizare de șantier.

Cu alte cuvinte instanța de apel nu

examinează obiectul cererii de chemare în judecată în raport de probele

administrate pentru a ajunge la concluzia reflectată în soluția pronunțată în

sensul că reclamanta nu a executat nicio lucrare în temeiul contractului

încheiat cu pârâta.

Raționamentul instanței de apel, în

sensul că, în absența documentației tehnice de execuție a podului de beton,

documentație pe care beneficiarul a predat-o la 28 ianuarie 2008, reclamanta nu

putea executa lucrările atestate de situațiile de lucrări din iunie 2007, se

întemeiază pe o ipoteză neconfirmată de probele dosarului, care atestă existența

Proiectului Tehnic nr. 346/2005, ce a stat la baza contractului de execuție

respectiv documentația topometrică, proiectul P.A.C. și PTh, documentație care

a fost predată reclamantului executant la 14 decembrie 2006 conform procesului

verbal încheiat cu beneficiarul.

În acest sens, raportul de expertiză,

în măsura în care ar fi fost analizat, oferea explicații pertinente cu privire

la completarea documentației tehnice și semnificația ei raportat la natura

lucrărilor pretins executate de reclamantă, distinct de faptul că minuta încheiată

de părți la 29 iunie 2007 și ordinul din 12 februarie 2008, se referă la existența

lucrărilor începute și întrerupte la 29 iunie 2007, aspecte care scapă

verificării instanței de apel.

Așa fiind, cum instanța de apel nu a

stabilit în cauză în mod concret situația de fapt printr-un examen obiectiv al

tuturor probelor administrate, hotărâre astfel pronunțată apare ca lipsită de

temei legal, instanța de apel încălcându-și în mod manifest rolul său

devolutiv.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., cu referire

la art. 314 C. proc. civ., va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceiași instanță, în vederea stabilirii situației de fapt și

aplicării dispozițiilor legale incidente, constatând că modificarea soluției nu

este posibilă în contextul dat, deoarece ar lipsi părțile de un grad de jurisdicție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

SC R.C. SRL VASLUI împotriva deciziei nr. 15 din 23 martie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Iași, secția comercială și în consecință:

Casează

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

februarie 2012.