ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4815/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea judecătorească atacată cu contestație în anulare Prin decizia nr. 1739 din 25 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. București împotriva sentinței civile nr. 1141 din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În consecință, a modificat, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 134 din 31 iulie 2006 și a procesului-verbal din 11 aprilie 2006 emis de Direcția Regională Vamală București în ceea ce privește accesoriile în sumă de 1.016.284 RON aferente perioadei 1 ianuarie 2001 - 25 mai 2004 și exonerarea de la plata acestei sume, ca inadmisibilă, și respingerii capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat. De asemenea, instanța de recurs a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a respins recursul declarat de reclamanta SC N.R. SRL împotriva aceleași sentințe, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele: În privința încadrării tarifare a produsului „Alimet” este de reținut că organele de control au apreciat corect că analogul hidroxil al metioninei este un compus diferit de metionină, încadrându-se la poziția NN, cum a procedat reclamanta la momentul importurilor, soluție împărtășită, sub acest aspect, și de prima instanță. Reclamanta SC N. SRL susține că în urma analizei tehnice rezultă destinația identică acelor doi compuși, că Alimet este forma lichidă a metioninei (88% substanță activă), însă concluziile expertizei sunt în această privință categorice: metionina are structura acido-amino-4-metiltio butiric, iar produsul aliment are structura 2 hidroxi 4 metiltio butiric diferiți, cu structură moleculară diferită.

Prin urmare, corect a concluzionat instanța de judecată că fiind vorba de substanțe diferite, în mod explicit, încadrările tarifare sunt diferite. Diferența între cele două substanțe, a reținut prima instanță rezultă și din Directiva 82/471/CEE, produsele fiind menționate la poziții diferite, cu formule chimice diferite, precum și din Registrul CAS, poziționarea diferită (nr. x și z). Susținerile reclamantei conform cărora la momentul importului a întrunit condițiile de legalitate în privința încadrării tarifare a produsului în discuție care a fost validată de autoritățile vamale prin acordarea „liberului de vamă” și că, apoi, după 5 ani printr-o interpretare discutabilă s-ar fi schimbat încadrarea tarifară, nu sunt întemeiate.

În realitate, reține instanța de recurs, încadrarea tarifară de la momentul importurilor este opera reclamantei, produsă prin întocmirea declarațiilor vamale, iar noua încadrare tarifară a produsului Alimet a avut loc în urma controlului ulterior efectuat în baza art. 61 alin. (5) din Legea nr. 141/1997 privind C. vam. al României, în vigoare la data efectuării controlului, recursul formulat de reclamantă fiind nefondat. În schimb, se arată în considerentele deciziei atacate, recursurile declarate de pârâte sunt întemeiate atât în privința modului în care s-a soluționat de către instanța de fond capătul de cerere referitor la accesoriile în număr de 1.016.284 RON aferente perioadei 1 ianuarie 2001 - 25 mai 2004, cât și în privința cheltuielilor de judecată acordate în primă instanță.

În privința accesoriilor calculate pentru perioada 1 ianuarie - 25 mai 2004, instanța de recurs reține că reclamanta nu a formulat contestație în procedură administrativă, motiv pentru care atacarea sub acest aspect a actului administrativ fiscal direct la instanța de contencios administrativ face ca cererea respectivă să fie inadmisibilă, contestația reglementată în art. 175 C. proc. fisc. fiind o astfel de procedură administrativă obligatorie. 2. Contestația în anulare formulată de SC N.R. SRL București Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare SC N.R. SRL București, invocând prevederile art. 318 Teza I-a din C. proc. civ., în sensul că soluția pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale.

În motivare, contestatoarea a arătat că instanța de recurs a soluționat în mod greșit capătul de cerere privind accesoriile în cuantum de 1.016.284 RON, reținând, din eroare, că pentru „accizări” este necesară formularea unei plângeri prealabile distincte de aceea care vizează actul fiscal principal. În realitate, consideră contestatoarea, soluția pronunțată pe acest aspect este rezultatul unei greșeli materiale, instanța de recurs neobservând faptul că în cauză sunt incidente prevederile speciale cuprinse în art. 175 și urm. din O.G. nr. 92/2003, precum și pct. 2.1. din Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 519/2005, în raport de care contestația administrativă îndreptată împotriva actului fiscal se consideră formulată și împotriva accesoriilor.

Procedând astfel, mai afirmă contestatoarea, instanța de recurs i-a încălcat accesul liber la justiție din perspectiva art. 6 pct. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. 3. Procedura derulată în soluționarea contestației în anulare În prezenta cauză niciuna dintre intimate nu a formulat întâmpinare. Prin concluziile scrise depuse în ședința publică de la 5 noiembrie 2010, contestatoarea și-a completat argumentele prezentate în cererea introductivă, invocând și împrejurarea că excepția pe baza căreia s-a soluționat capătul de cerere în discuție nu a fost pusă în dezbaterea părților, fiind astfel în imposibilitate de a se apăra. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând decizia atacată prin prisma motivului prevăzut de art. 318 alin. (1) Teza I C. proc.

civ., Înalta Curte constată că cererea de față este fondată pentru argumentele prezentate în continuare. Argumente de fapt și de drept relevante Contestatoarea și-a fundamentat calea extraordinară de atac de retractare exercitată pe prevederile art. 318 alin. (1) Teza I C. proc. civ., text care dispune că: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (…)”. În speță s-a susținut că soluția pronunțată în privința recursurilor formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. București a fost determinată de o astfel de greșeală. Verificând dosarul de recurs, Înalta Curte constată că recursurile formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V.

București au vizat capătul de cerere privind accesoriile în sumă de 1.016.284 RON, aferente declarațiilor vamale din perioada 1 ianuarie 2001 - 25 mai 2004 întrucât actele administrativ fiscale atacate: decizia nr. 134 din 31 iulie 2006 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și procesul-verbal de control din 11 aprilie 2006 fuseseră anulate de instanța de fond numai în această privință. Soluționând aceste recursuri, instanța a reținut că „reclamanta nu a formulat contestație în procedura administrativă” și a concluzionat ca atacarea, direct la instanța de contencios administrativ a actelor fiscale, în partea privitoare la accesorii, este inadmisibilă.

Această concluzie este însă rezultatul unei greșeli materiale, pentru că instanța de recurs nu a observat că la filele din dosarul de fond se găsește contestația administrativă formulată de către SC N.R. SRL, înregistrată la Direcția Regională Vamală București sub nr. 16163 din 10 mai 2006, unde se arată explicit că se contestă procesul-verbal de control din 11 aprilie 2006 atât în partea privitoare la debitul principal, taxe vamale și TVA, cât și în partea privitoare la accesorii. Mai mult decât atât, după cum bine a punctat contestatoarea, chiar și în lipsa unei contestări exprese a accesoriilor, deveneau incidente prevederile pct. 2.1 din Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 519/2005, emise pentru aplicarea art. 175 din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., potrivit cărora: „În situația în care contestatorul precizează că obiectul contestației îl formează actul administrativ atacat, fără însă a menționa înlăuntrul termenului acordat de organul de soluționare, cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe feluri de impozite, taxe, datorie vamală, contribuții, precum și accesorii ale acestora, sau măsurile pe care le contestă, contestația se consideră formulată împotriva întregului act administrativ fiscal”.

De altfel, soluționând contestația administrativă, Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia nr. 134 din 31 iulie 2006 s-a considerat legal învestită și în privința accesoriilor, respingând-o în întregime, pentru suma totală de 2.859.278 RON, ce cuprinde 1.389.978 RON - taxe vamale, 262.325 RON TVA, 714.885 RON dobânzi taxe vamale, 135.543 RON dobânzi TVA, 207.840 RON penalități până la 31 decembrie 2005 și 148.707 RON majorări de întârziere până la 31 martie 2006. Conchizând, Înalta Curte reține că, într-adevăr, decizia instanței de recurs în privința modului în care au fost soluționate recursurile autorităților publice, este rezultatul unei greșeli materiale, așa încât contestația în anulare de față este fondată.

2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 319 și 320 C. proc. civ., se va admite contestația în anulare și se va anula decizia nr. 1739 din 25 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în partea privitoare la recursurile Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Autorității Naționale a Vămilor, fixându-se termen pentru soluționarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de SC N.R. SRL București împotriva deciziei nr. 1739 din 25 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Anulează decizia contestată, în partea privind soluționarea recursurilor formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. București. Fixează termen pentru soluționarea recursurilor la 28 ianuarie 2011. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2010.