ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4815/2010

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

atacată cu contestație în anulare

Prin decizia nr. 1739

din 25 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare

Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. București împotriva sentinței

civile nr. 1141 din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal. În consecință, a modificat, în parte, sentința atacată,

în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 134 din

31 iulie 2006 și a procesului-verbal din 11 aprilie 2006 emis de Direcția Regională

Vamală București în ceea ce privește accesoriile în sumă de 1.016.284 RON aferente

perioadei 1 ianuarie 2001 - 25 mai 2004 și exonerarea de la plata acestei sume,

ca inadmisibilă, și respingerii capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor

de judecată, ca neîntemeiat.

De asemenea, instanța

de recurs a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a respins recursul

declarat de reclamanta SC N.R. SRL împotriva aceleași sentințe, ca nefondat.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele:

În privința încadrării

tarifare a produsului „Alimet” este de reținut că organele de control au apreciat

corect că analogul hidroxil al metioninei este un compus diferit de metionină, încadrându-se

la poziția NN, cum a procedat reclamanta la momentul importurilor, soluție împărtășită,

sub acest aspect, și de prima instanță.

Reclamanta SC N. SRL susține

că în urma analizei tehnice rezultă destinația identică acelor doi compuși, că Alimet

este forma lichidă a metioninei (88% substanță activă), însă concluziile expertizei

sunt în această privință categorice: metionina are structura acido-amino-4-metiltio

butiric, iar produsul aliment are structura 2 hidroxi 4 metiltio butiric diferiți,

cu structură moleculară diferită. Prin urmare, corect a concluzionat instanța de

judecată că fiind vorba de substanțe diferite, în mod explicit, încadrările tarifare

sunt diferite. Diferența între cele două substanțe, a reținut prima instanță rezultă

și din Directiva 82/471/CEE, produsele fiind menționate la poziții diferite, cu

formule chimice diferite, precum și din Registrul CAS, poziționarea diferită (nr.

x și z).

Susținerile reclamantei

conform cărora la momentul importului a întrunit condițiile de legalitate în privința

încadrării tarifare a produsului în discuție care a fost validată de autoritățile

vamale prin acordarea „liberului de vamă” și că, apoi, după 5 ani printr-o interpretare

discutabilă s-ar fi schimbat încadrarea tarifară, nu sunt întemeiate.

În realitate, reține instanța

de recurs, încadrarea tarifară de la momentul importurilor este opera reclamantei,

produsă prin întocmirea declarațiilor vamale, iar noua încadrare tarifară a produsului

Alimet a avut loc în urma controlului ulterior efectuat în baza art. 61 alin.

(5) din Legea nr. 141/1997 privind C. vam. al României, în vigoare la data efectuării

controlului, recursul formulat de reclamantă fiind nefondat.

În schimb, se arată în

considerentele deciziei atacate, recursurile declarate de pârâte sunt întemeiate

atât în privința modului în care s-a soluționat de către instanța de fond capătul

de cerere referitor la accesoriile în număr de 1.016.284 RON aferente perioadei

1 ianuarie 2001 - 25 mai 2004, cât și în privința cheltuielilor de judecată acordate

în primă instanță.

În privința accesoriilor

calculate pentru perioada 1 ianuarie - 25 mai 2004, instanța de recurs reține că

reclamanta nu a formulat contestație în procedură administrativă, motiv pentru care

atacarea sub acest aspect a actului administrativ fiscal direct la instanța de contencios

administrativ face ca cererea respectivă să fie inadmisibilă, contestația reglementată

în art. 175 C. proc. fisc. fiind o astfel de procedură administrativă obligatorie.

formulată de SC N.R. SRL București

Împotriva acestei decizii,

a formulat contestație în anulare SC N.R. SRL București, invocând prevederile

art. 318 Teza I-a din C. proc. civ., în sensul că soluția pronunțată este rezultatul

unei greșeli materiale.

În motivare, contestatoarea

a arătat că instanța de recurs a soluționat în mod greșit capătul de cerere privind

accesoriile în cuantum de 1.016.284 RON, reținând, din eroare, că pentru „accizări”

este necesară formularea unei plângeri prealabile distincte de aceea care vizează

actul fiscal principal. În realitate, consideră contestatoarea, soluția pronunțată

pe acest aspect este rezultatul unei greșeli materiale, instanța de recurs neobservând

faptul că în cauză sunt incidente prevederile speciale cuprinse în art. 175 și urm.

din O.G. nr. 92/2003, precum și pct. 2.1. din Ordinul Agenției Naționale de Administrare

Fiscală nr. 519/2005, în raport de care contestația administrativă îndreptată împotriva

actului fiscal se consideră formulată și împotriva accesoriilor.

Procedând astfel, mai

afirmă contestatoarea, instanța de recurs i-a încălcat accesul liber la justiție

din perspectiva art. 6 pct. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

a Libertăților Fundamentale.

în soluționarea contestației în anulare

În prezenta cauză niciuna

dintre intimate nu a formulat întâmpinare.

Prin concluziile scrise

depuse în ședința publică de la 5 noiembrie 2010, contestatoarea și-a completat

argumentele prezentate în cererea introductivă, invocând și împrejurarea că excepția

pe baza căreia s-a soluționat capătul de cerere în discuție nu a fost pusă în dezbaterea

părților, fiind astfel în imposibilitate de a se apăra.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra contestației în anulare

Examinând decizia atacată

prin prisma motivului prevăzut de art. 318 alin. (1) Teza I C. proc. civ., Înalta

Curte constată că cererea de față este fondată pentru argumentele prezentate în

continuare.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Contestatoarea și-a fundamentat

calea extraordinară de atac de retractare exercitată pe prevederile art. 318

alin. (1) Teza I C. proc. civ., text care dispune că:

„Hotărârile instanțelor

de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale (…)”.

În speță s-a susținut

că soluția pronunțată în privința recursurilor formulate de Agenția Națională de

Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. București a

fost determinată de o astfel de greșeală.

Verificând dosarul de

recurs, Înalta Curte constată că recursurile formulate de pârâtele Agenția Națională

de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. București

au vizat capătul de cerere privind accesoriile în sumă de 1.016.284 RON, aferente

declarațiilor vamale din perioada 1 ianuarie 2001 - 25 mai 2004 întrucât actele

administrativ fiscale atacate: decizia nr. 134 din 31 iulie 2006 emisă de Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

și procesul-verbal de control din 11 aprilie 2006 fuseseră anulate de instanța de

fond numai în această privință.

Soluționând aceste recursuri,

instanța a reținut că „reclamanta nu a formulat contestație în procedura administrativă”

și a concluzionat ca atacarea, direct la instanța de contencios administrativ a

actelor fiscale, în partea privitoare la accesorii, este inadmisibilă.

Această concluzie este

însă rezultatul unei greșeli materiale, pentru că instanța de recurs nu a observat

că la filele din dosarul de fond  se găsește contestația administrativă formulată

de către SC N.R. SRL, înregistrată la Direcția Regională Vamală București sub

nr. 16163 din 10 mai 2006, unde se arată explicit că se contestă procesul-verbal

de control din 11 aprilie 2006 atât în partea privitoare la debitul principal, taxe

vamale și TVA, cât și în partea privitoare la accesorii.

Mai mult decât atât, după

cum bine a punctat contestatoarea, chiar și în lipsa unei contestări exprese a accesoriilor,

deveneau incidente prevederile pct. 2.1 din Ordinul Agenției Naționale de Administrare

Fiscală nr. 519/2005, emise pentru aplicarea art. 175 din O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc., potrivit cărora:

„În situația în care contestatorul

precizează că obiectul contestației îl formează actul administrativ atacat, fără

însă a menționa înlăuntrul termenului acordat de organul de soluționare, cuantumul

sumei totale contestate, individualizată pe feluri de impozite, taxe, datorie vamală,

contribuții, precum și accesorii ale acestora, sau măsurile pe care le contestă,

contestația se consideră formulată împotriva întregului act administrativ fiscal”.

De altfel, soluționând

contestația administrativă, Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia nr. 134 din 31 iulie 2006

s-a considerat legal învestită și în privința accesoriilor, respingând-o în întregime,

pentru suma totală de 2.859.278 RON, ce cuprinde 1.389.978 RON - taxe vamale, 262.325

RON TVA, 714.885 RON dobânzi taxe vamale, 135.543 RON dobânzi TVA, 207.840 RON penalități

până la 31 decembrie 2005 și 148.707 RON majorări de întârziere până la 31

martie 2006.

Conchizând, Înalta Curte

reține că, într-adevăr, decizia instanței de recurs în privința modului în care

au fost soluționate recursurile autorităților publice, este rezultatul unei greșeli

materiale, așa încât contestația în anulare de față este fondată.

adoptate

Pentru considerentele

expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

art. 319 și 320 C. proc. civ., se va admite contestația în anulare și se va anula

decizia nr. 1739 din 25 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, în partea privitoare la recursurile Agenției

Naționale de Administrare Fiscală și Autorității Naționale a Vămilor, fixându-se

termen pentru soluționarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în

anulare formulată de SC N.R. SRL București împotriva deciziei nr. 1739 din 25 martie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Anulează decizia contestată,

în partea privind soluționarea recursurilor formulate de pârâtele Agenția Națională

de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. București.

Fixează termen pentru

soluționarea recursurilor la 28 ianuarie 2011.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2010.