ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1739/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1739/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1141 din 18 martie 2009 pronunțată în dosarul nr. 10916/2/2006 Curtea

de Apel București, Secția contencios administrativ și fiscal,

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC N. SRL

București și a anulat parțial decizia nr. 134 din 31 iulie 2006

emisă de A.N.A.F. și procesul-verbal de control nr. 1213 din 11

aprilie 2006 al D.R.V. București, în ceea ce privește accesoriile în

sumă de 1.016.284 lei, aferente declarațiilor din perioada 1 ianuarie

2001 – 25 mai 2004. De asemenea, pârâtele au fost obligate să-i

plătească reclamantei suma de 7.039 reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

În consecință, s-a stabilit în sarcina

reclamantei obligația de plată a sumei mai

sus menționate, cu toate

că operațiunile de import au fost verificate la momentul

realizării lor sub aspectul legalității încadrării

tarifare, iar organul vamal a considerat corectă încadrarea tarifară

făcută de reclamantă, recte 29.30.40.10.

Produsul

importat, Alimet, nu constituie altceva decât forma lichidă a

metioninei, folosit fiind în exclusivitate ca

aditiv furajer în hrana animalelor. Metionina

poate fi furnizată ca

produs comercial fie sub formă uscată - pulbere DL metionina

(cu 99% substanță activă), fie sub

formă lichidă DL metionina hidroxianalog (MHA cu

88%

substanță activă).

Soluționarea

legalității încadrării tarifare, arată reclamanta,

presupune o opțiune între destinația produsului importat, aspect care

are prioritate și care definește un produs, constituind rațiunea

care a determinat realizarea importurilor și structura moleculară a

produsului, singurul argument care a justificat adoptarea măsurilor

dispuse prin actul de control.

Referitor la accesoriile calculate de organul de control,

învederează instanței că până la adoptarea Legii nr.

174/2004, acestea se datorau doar după expirarea termenului de 7 zile

pentru plata debitelor constatate suplimentar, de la data comunicării

acestora, astfel că în mod nelegal au fost calculate de la data

declarațiilor vamale de import.

Examinând cererea reclamantei prin prisma actelor dosarului

și a

reglementărilor

legale aplicabile, Curtea a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de control nr. 12801 din 11 aprilie 2006 (f. 22

și urm. voi. I) s-a reținut că în perioada 2001-2005 reclamanta

SC N. România SRL a efectuat un număr de 55 de importuri de „ALIMET -

Liquid methinonine hidroxy analogue pentru uz furajer", pentru care a

declarat, în declarațiile vamale în detaliu în regim de import definitiv,

depuse cu ocazia vămuirii, încadrarea în codul tarifar 29.30.40.10, cu

consecința exceptării de la plata taxelor vamale pentru mărfuri

origine SUA).

Această

încadrare tarifară a fost reținută ca eronată de către

organul de control, care a apreciat ca fiind corectă încadrarea

tarifară 29.30.90.30, cu taxa vamală 20% pentru mărfuri origine

SUA, întrucât analogul hidroxil al metioninei reprezintă o cu totul

altă specie chimică decât metionina.

În consecință, au fost stabilite în sarcina reclamantei,

drepturile vamale de import potrivit legii, astfel:

-

1.389.978 RON reprezentând taxe

vamale,

-

262.325 RON reprezentând TVA,

- 850.428 RON reprezentând dobânzi calculate până la data de 31

decembrie 2005, compuse din 714.885 RON dobânzi taxe vamale și respectiv

135.543 RON dobânzi TVA,

- 207.840 RON penalități calculate până la data de 31

decembrie 2005

- 148.707 RON majorări de întârziere calculate până la data de

31 martie 2006.

Prin decizia nr. 134 din 31 iulie 2006 a A.N.A.F. – D.G.S.C.

(f. 16 și urm. vol. I), adoptată în soluționarea

contestației nr.

16163/1/MG din 11 mai 2006, aceasta din urmă

a fost respinsă ca neîntemeiată.

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară

întocmit în cauză de expert A.D.C. (f. 324 și urm. voi. II), Metionina

este un aminoacid esențial, anume acid 2-amino-4-metiltio butiric.

Produsul în discuție în prezenta cauză, importat de

reclamantă pe parcursul celor 5 ani de referință, este Alimet, care

- potrivit aceluiași raport de expertiză - este analogul hidroxil al

susmenționatei metionine, adică acid 2 hidroxi-4-metiltio butiric, fiind

un compus organic cu funcțiuni mixte, având în structura sa grupările

tio, hidroxil și carboxil, prezentându-se ca un lichid stabil de culoare

brună, cu miros specific de

sulf, în

registrul CAS (Chemical Abstract Number) situându-se la poziția 583-91-5.

Se

folosește în producția de furaje, pentru asigurarea

necesarului de metionina din acestea.

Rezultă, prin urmare, că suntem în

prezența a doi compuși diferiți, cu structură

moleculară

diferită, cu încadrări tarifare explicit diferite.

Faptul

că Alimetul este un precursor al metioninei (foarte asemănător,

dar diferit din punct de vedere chimic, principala diferență fiind

aceea a prezenței unui radical hidroxi (OH) în locul unui radical amino

(NH2), Alimetul fiind convertit în metionina de/în corpul animalelor, după

cum reiese din însăși descrierea produsului (fila 349 voi. II),

constituie un argument în plus că nu suntem în prezența a doi

compuși identici.

Or,

în condițiile inexistenței unei identități între cele

două substanțe, încadrarea tarifară diferită este

justificată, iar încadrarea Alimet la codul tarifar 29.30.90.30 s-a

făcut în mod legal.

Diferența

între cele două substanțe este consacrată expres și în

Directiva

82/471 /CEE privind anumite

produse utilizate în hrana animalelor, forma consolidată, în anexa

căreia metionina, cu formula chimică CH

3

S(CH

2

)2-CH(NH

2

)-COOH,

este

menționată la subpunctul 3.1, în cadrul punctului 3 Aminoacizi

și sărurile lor, pe când

analogul

hidroxil al metioninei,

cu formula

chimică CH

3

S(CH

2

)

2

-CH(OH)-COOH, este

menționat

la subpunctul 4.1.1, ca analog al metioninei (subpunctul 4.1.) în cadrul

punctului 4 analogi ai aminoacizilor.

De asemenea, în Registrul CAS metionina are numărul 59-51-8, pe

când hidroxianalogul acesteia are numărul 583-91-5.

Or,

exceptarea de la plata taxelor vamale de import s-a făcut „pentru unele

categorii de mărfuri", expres menționate în hotărârile de

guvern succesive în materie, atât cu denumirea, dar și cu încadrarea

tarifară.

Or, exceptarea a operat exclusiv pentru produsul metionina (de uz

furajer) pentru importurile aferente perioadei 2001-2004, respectiv metionina pentru

importurile aferente anului 2005, în ambele ipoteze, indiferent de uz, codul

tarifar fiind același, 29.30.40.10.

În lumina considerentelor expuse, instanța a apreciat ca fiind

justă încadrarea tarifară a produsului Alimet la cod tarifar

29.30.90.30, cu consecința lipsei de

incidență

a exceptării reglementate de actele normative mai sus menționate,

astfel că

va respinge ca neîntemeiate criticile reclamantei privind

stabilirea obligațiilor vamale de import ce constituie debit principal,

anume 1.389.978 RON reprezentând taxe vamale și 262.325 RON reprezentând

TVA.

Pentru diferențele de impozite, taxe, contribuții, precum

și cele administrate de

organele

vamale, stabilite de organele competente, dobânzile se datorează începând

cu

ziua imediat următoare scadenței impozitului, taxei sau

contribuției, pentru care s-a stabilit diferența, până la data

stingerii acesteia inclusiv.

Pentru

această perioadă, 25 mai 2004 - 31 decembrie 2005, accesoriile

calculate de organul fiscal sunt în sumă totală de 190.691 de lei, din

care 109.562 lei cu titlu de dobânzi, 31.218 lei cu titlu de

penalități, iar 49.911 lei cu titlu de majorări.

În

raport de cele două reglementări, redate mai sus, Curtea a

reținut nelegalitatea stabilirii accesoriilor aferente perioadei 01

ianuarie 2001 - 25 mai 2004, cât timp acestea deveneau scadente abia la

expirarea termenului de grație de 7 zile, instituit de lege pentru plata

diferențelor, termen care curge de la data comunicării sumelor de

plată.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, au formulat recurs atât reclamanta, cât și pârâtele.

În recursul său, reclamanta a

arătat, în esență, că încadrarea tarifară corectă

este la poziția 29.30.40.10, instanța de fond greșind atunci

când s-a raportat la structura moleculară a produselor și nu a avut în

vedere că apartenența la o anumită categorie presupune analiza

tehnică, ceea ce ar fi condus la încadrarea tarifară cu exonerarea de

plată a taxelor vamale. Reclamanta a mai arătat că încadrarea tarifară

de la momentul importurilor a fost cea corectă, validată de organele

vamale prin acordarea liberului de vamă, iar nu încadrarea tarifară

realizată de organele de control după 5 ani de la data realizării

importurilor, în baza unei interpretări discutabile.

În recursurile lor pârâtele au

arătat, în esență, că hotărârea primei instanțe

este nelegală sub aspectul soluționării capătului de cerere

referitor la accesoriile calculate pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 25 mai

2004, urmare a ignorării incidenței prevederilor art. 141 alin. (1)

și (2) din Codul Vamal, conform cărora obligația bugetară se

datorează de la data înregistrării vamale. Recurenta A.N.A.F., în

recursul său, a invocat inadmisibilitatea acestui capăt de cerere în

condițiile în care modul de calcul al accesoriilor nu a fost contestat în

calea de atac administrativă, ci reclamanta s-a adresat direct

instanței de judecată. De asemenea, a fost criticată

hotărârea instanței de fond și în privința acordării cheltuielilor

de judecată reclamantei, cu toate că a fost respins capătul de

cerere din acțiunea acesteia.

Examinând recursurile Înalta Curte

reține următoarele:

În privința încadrării tarifare

a produsului „Alimet” este de reținut, constată Înalta Curte, că

organele de control au apreciat corect că analogul hidroxil al metioninei este

un compus diferit de metionină, încadrându-se la poziția 29.30.40.10.,

cum a procedat reclamanta la momentul importurilor, soluție

împărtășită, sub acest aspect, și de prima instanță.

Reclamanta SC N. SRL susține cu

insistență că în urma analizei tehnice rezultă

destinația identică acelor doi compuși, că Alimet este

forma lichidă a metioninei (88% substanță activă),însă

concluziile expertizei sunt în această privință categorice:

metionina are structura acido-amino-4-metiltio butiric, iar produsul aliment are

structura 2 hidroxi 4 metiltio butiric diferiți, cu structură moleculară

diferită. Prin urmare, corect a concluzionat instanța de

judecată că fiind vorba de substanțe diferite, în mod explicit, încadrările

tarifare sunt diferite. Diferența între cele două substanțe, a

reținut prima instanță rezultă și din Directiva

82/471/CEE, produsele fiind menționate la poziții diferite, cu

formule chimice diferite, precum și din Registrul CAS, poziționarea diferită

(nr. 59-51-8 și 583-91-5).

Susținerile reclamantei conform

cărora la momentul importului a întrunit condițiile de legalitate în

privința încadrării tarifare a produsului în discuție care a

fost validată de autoritățile vamale prin acordarea „liberului

de vamă” și că, apoi, după 5 ani printr-o interpretare

discutabilă s-ar fi schimbat încadrarea tarifară, nu sunt întemeiate.

În realitate, reține Înalta Curte ,

încadrarea tarifară de la momentul importurilor este opera reclamantei,

produsă prin întocmirea declarațiilor vamale, iar noua încadrare

tarifară a produsului Alimet a avut loc în urma controlului ulterior

efectuat în baza art. 61 alin. (5) din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal

al României, în vigoare la data efectuării controlului.

Față de cele ce preced,

recursul formulat de reclamantă este nefondat.

În schimb, recursurile declarate de pârâte

sunt întemeiate atât în privința modului în care s-a soluționat de

către instanța de fond capătul de cerere referitor la

accesoriile în număr de 1.016.284 lei aferente perioadei 1 ianuarie 2001 –

25 mai 2004, cât și în privința cheltuielilor de judecată

acordate în primă instanță.

În privința accesoriilor calculate

pentru perioada 1 ianuarie – 25 mai 2004, Înalta Curte reține că, astfel

cum a arătat în recursul său pârâta A.N.A.F. reclamanta nu a formulat

contestație în procedură administrativă, motiv pentru care

atacarea sub acest aspect a actului administrativ fiscal direct la

instanța de contencios administrativ, face ca cererea respectivă

să fie inadmisibilă, contestația reglementată în art. 175 C.

proc. fisc. fiind o astfel de procedură administrativă obligatorie.

În consecință, recursurile pârâtelor

urmând a fi admise și respins capătul de cerere respectiv,

rezultă că acțiunea reclamantei SC N. SRL va fi respinsă în

întregime, astfel că nu se justifică obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor

de judecată în primă instanță.

Așa fiind, Înalta Curte văzând

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportate la art. 304 alin. (1)

pct. 9, va admite recursurile formulate de pârâte împotriva sentinței

civile nr. 1141 din 18 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București în dosarul nr. 10916/2/2006 și va modifica sentința

atacată în sensul că va respinge capătul de cerere privind

anularea actelor administrativ fiscale atacate, în ceea ce privește

accesoriile în sumă de 1.016.284 lei, ca inadmisibil și va respinge capătul

de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondat, urmând

să mențină celelalte dispoziții ale sentinței

recurate.

Pentru considerentele expuse mai sus,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ., formulat împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta-reclamantă SC N. România SRL împotriva sentinței civile nr.

1141 din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de pârâtele A.N.A.F.

și A.N.V. – prin Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale București împotriva aceleiași sentințe.

Modifică , în parte , sentința

atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind anularea

Deciziei nr. 134 din 31 iulie 2006 și a procesului verbal nr. 1213 din 11

aprilie 2006 emis de D.R.V. București în ceea ce privește accesoriile

în sumă de 1.016.284 lei aferente perioadei 1 ianuarie 2001 – 25 mai 2004

și exonerarea de la plata acestei sume, ca inadmisibilă și

respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată,

ca neîntemeiat.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 martie 2010.