ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1739/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1141 din 18 martie 2009 pronunțată în dosarul nr. 10916/2/2006 Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ și fiscal, admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC N. SRL București și a anulat parțial decizia nr. 134 din 31 iulie 2006 emisă de A.N.A.F. și procesul-verbal de control nr. 1213 din 11 aprilie 2006 al D.R.V. București, în ceea ce privește accesoriile în sumă de 1.016.284 lei, aferente declarațiilor din perioada 1 ianuarie 2001 – 25 mai 2004. De asemenea, pârâtele au fost obligate să-i plătească reclamantei suma de 7.039 reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: În consecință, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei mai sus menționate, cu toate că operațiunile de import au fost verificate la momentul realizării lor sub aspectul legalității încadrării tarifare, iar organul vamal a considerat corectă încadrarea tarifară făcută de reclamantă, recte 29.30.40.10. Produsul importat, Alimet, nu constituie altceva decât forma lichidă a metioninei, folosit fiind în exclusivitate ca aditiv furajer în hrana animalelor. Metionina poate fi furnizată ca produs comercial fie sub formă uscată - pulbere DL metionina (cu 99% substanță activă), fie sub formă lichidă DL metionina hidroxianalog (MHA cu 88% substanță activă).

Soluționarea legalității încadrării tarifare, arată reclamanta, presupune o opțiune între destinația produsului importat, aspect care are prioritate și care definește un produs, constituind rațiunea care a determinat realizarea importurilor și structura moleculară a produsului, singurul argument care a justificat adoptarea măsurilor dispuse prin actul de control. Referitor la accesoriile calculate de organul de control, învederează instanței că până la adoptarea Legii nr. 174/2004, acestea se datorau doar după expirarea termenului de 7 zile pentru plata debitelor constatate suplimentar, de la data comunicării acestora, astfel că în mod nelegal au fost calculate de la data declarațiilor vamale de import.

Examinând cererea reclamantei prin prisma actelor dosarului și a reglementărilor legale aplicabile, Curtea a reținut următoarele: Prin procesul verbal de control nr. 12801 din 11 aprilie 2006 (f. 22 și urm. voi. I) s-a reținut că în perioada 2001-2005 reclamanta SC N. România SRL a efectuat un număr de 55 de importuri de „ALIMET - Liquid methinonine hidroxy analogue pentru uz furajer", pentru care a declarat, în declarațiile vamale în detaliu în regim de import definitiv, depuse cu ocazia vămuirii, încadrarea în codul tarifar 29.30.40.10, cu consecința exceptării de la plata taxelor vamale pentru mărfuri origine SUA). Această încadrare tarifară a fost reținută ca eronată de către organul de control, care a apreciat ca fiind corectă încadrarea tarifară 29.30.90.30, cu taxa vamală 20% pentru mărfuri origine SUA, întrucât analogul hidroxil al metioninei reprezintă o cu totul altă specie chimică decât metionina.

În consecință, au fost stabilite în sarcina reclamantei, drepturile vamale de import potrivit legii, astfel: - 1.389.978 RON reprezentând taxe vamale, - 262.325 RON reprezentând TVA, - 850.428 RON reprezentând dobânzi calculate până la data de 31 decembrie 2005, compuse din 714.885 RON dobânzi taxe vamale și respectiv 135.543 RON dobânzi TVA, - 207.840 RON penalități calculate până la data de 31 decembrie 2005 - 148.707 RON majorări de întârziere calculate până la data de 31 martie 2006. Prin decizia nr. 134 din 31 iulie 2006 a A.N.A.F. – D.G.S.C. (f. 16 și urm. vol. I), adoptată în soluționarea contestației nr. 16163/1/MG din 11 mai 2006, aceasta din urmă a fost respinsă ca neîntemeiată. Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert A.D.C.

(f. 324 și urm. voi. II), Metionina este un aminoacid esențial, anume acid 2-amino-4-metiltio butiric. Produsul în discuție în prezenta cauză, importat de reclamantă pe parcursul celor 5 ani de referință, este Alimet, care - potrivit aceluiași raport de expertiză - este analogul hidroxil al susmenționatei metionine, adică acid 2 hidroxi-4-metiltio butiric, fiind un compus organic cu funcțiuni mixte, având în structura sa grupările tio, hidroxil și carboxil, prezentându-se ca un lichid stabil de culoare brună, cu miros specific de sulf, în registrul CAS (Chemical Abstract Number) situându-se la poziția 583-91-5. Se folosește în producția de furaje, pentru asigurarea necesarului de metionina din acestea.

Rezultă, prin urmare, că suntem în prezența a doi compuși diferiți, cu structură moleculară diferită, cu încadrări tarifare explicit diferite. Faptul că Alimetul este un precursor al metioninei (foarte asemănător, dar diferit din punct de vedere chimic, principala diferență fiind aceea a prezenței unui radical hidroxi (OH) în locul unui radical amino (NH2), Alimetul fiind convertit în metionina de/în corpul animalelor, după cum reiese din însăși descrierea produsului (fila 349 voi. II), constituie un argument în plus că nu suntem în prezența a doi compuși identici. Or, în condițiile inexistenței unei identități între cele două substanțe, încadrarea tarifară diferită este justificată, iar încadrarea Alimet la codul tarifar 29.30.90.30 s-a făcut în mod legal.

Diferența între cele două substanțe este consacrată expres și în Directiva 82/471 /CEE privind anumite produse utilizate în hrana animalelor, forma consolidată, în anexa căreia metionina, cu formula chimică CH 3 S(CH 2 )2-CH(NH 2 )-COOH, este menționată la subpunctul 3.1, în cadrul punctului 3 Aminoacizi și sărurile lor, pe când analogul hidroxil al metioninei, cu formula chimică CH 3 S(CH 2 ) 2 -CH(OH)-COOH, este menționat la subpunctul 4.1.1, ca analog al metioninei (subpunctul 4.1.) în cadrul punctului 4 analogi ai aminoacizilor. De asemenea, în Registrul CAS metionina are numărul 59-51-8, pe când hidroxianalogul acesteia are numărul 583-91-5. Or, exceptarea de la plata taxelor vamale de import s-a făcut „pentru unele categorii de mărfuri", expres menționate în hotărârile de guvern succesive în materie, atât cu denumirea, dar și cu încadrarea tarifară.

Or, exceptarea a operat exclusiv pentru produsul metionina (de uz furajer) pentru importurile aferente perioadei 2001-2004, respectiv metionina pentru importurile aferente anului 2005, în ambele ipoteze, indiferent de uz, codul tarifar fiind același, 29.30.40.10. În lumina considerentelor expuse, instanța a apreciat ca fiind justă încadrarea tarifară a produsului Alimet la cod tarifar 29.30.90.30, cu consecința lipsei de incidență a exceptării reglementate de actele normative mai sus menționate, astfel că va respinge ca neîntemeiate criticile reclamantei privind stabilirea obligațiilor vamale de import ce constituie debit principal, anume 1.389.978 RON reprezentând taxe vamale și 262.325 RON reprezentând TVA.

Pentru diferențele de impozite, taxe, contribuții, precum și cele administrate de organele vamale, stabilite de organele competente, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței impozitului, taxei sau contribuției, pentru care s-a stabilit diferența, până la data stingerii acesteia inclusiv. Pentru această perioadă, 25 mai 2004 - 31 decembrie 2005, accesoriile calculate de organul fiscal sunt în sumă totală de 190.691 de lei, din care 109.562 lei cu titlu de dobânzi, 31.218 lei cu titlu de penalități, iar 49.911 lei cu titlu de majorări. În raport de cele două reglementări, redate mai sus, Curtea a reținut nelegalitatea stabilirii accesoriilor aferente perioadei 01 ianuarie 2001 - 25 mai 2004, cât timp acestea deveneau scadente abia la expirarea termenului de grație de 7 zile, instituit de lege pentru plata diferențelor, termen care curge de la data comunicării sumelor de plată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs atât reclamanta, cât și pârâtele. În recursul său, reclamanta a arătat, în esență, că încadrarea tarifară corectă este la poziția 29.30.40.10, instanța de fond greșind atunci când s-a raportat la structura moleculară a produselor și nu a avut în vedere că apartenența la o anumită categorie presupune analiza tehnică, ceea ce ar fi condus la încadrarea tarifară cu exonerarea de plată a taxelor vamale. Reclamanta a mai arătat că încadrarea tarifară de la momentul importurilor a fost cea corectă, validată de organele vamale prin acordarea liberului de vamă, iar nu încadrarea tarifară realizată de organele de control după 5 ani de la data realizării importurilor, în baza unei interpretări discutabile.

În recursurile lor pârâtele au arătat, în esență, că hotărârea primei instanțe este nelegală sub aspectul soluționării capătului de cerere referitor la accesoriile calculate pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 25 mai 2004, urmare a ignorării incidenței prevederilor art. 141 alin. (1) și (2) din Codul Vamal, conform cărora obligația bugetară se datorează de la data înregistrării vamale. Recurenta A.N.A.F., în recursul său, a invocat inadmisibilitatea acestui capăt de cerere în condițiile în care modul de calcul al accesoriilor nu a fost contestat în calea de atac administrativă, ci reclamanta s-a adresat direct instanței de judecată. De asemenea, a fost criticată hotărârea instanței de fond și în privința acordării cheltuielilor de judecată reclamantei, cu toate că a fost respins capătul de cerere din acțiunea acesteia.

Examinând recursurile Înalta Curte reține următoarele: În privința încadrării tarifare a produsului „Alimet” este de reținut, constată Înalta Curte, că organele de control au apreciat corect că analogul hidroxil al metioninei este un compus diferit de metionină, încadrându-se la poziția 29.30.40.10., cum a procedat reclamanta la momentul importurilor, soluție împărtășită, sub acest aspect, și de prima instanță. Reclamanta SC N. SRL susține cu insistență că în urma analizei tehnice rezultă destinația identică acelor doi compuși, că Alimet este forma lichidă a metioninei (88% substanță activă),însă concluziile expertizei sunt în această privință categorice: metionina are structura acido-amino-4-metiltio butiric, iar produsul aliment are structura 2 hidroxi 4 metiltio butiric diferiți, cu structură moleculară diferită.

Prin urmare, corect a concluzionat instanța de judecată că fiind vorba de substanțe diferite, în mod explicit, încadrările tarifare sunt diferite. Diferența între cele două substanțe, a reținut prima instanță rezultă și din Directiva 82/471/CEE, produsele fiind menționate la poziții diferite, cu formule chimice diferite, precum și din Registrul CAS, poziționarea diferită (nr. 59-51-8 și 583-91-5). Susținerile reclamantei conform cărora la momentul importului a întrunit condițiile de legalitate în privința încadrării tarifare a produsului în discuție care a fost validată de autoritățile vamale prin acordarea „liberului de vamă” și că, apoi, după 5 ani printr-o interpretare discutabilă s-ar fi schimbat încadrarea tarifară, nu sunt întemeiate.

În realitate, reține Înalta Curte , încadrarea tarifară de la momentul importurilor este opera reclamantei, produsă prin întocmirea declarațiilor vamale, iar noua încadrare tarifară a produsului Alimet a avut loc în urma controlului ulterior efectuat în baza art. 61 alin. (5) din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, în vigoare la data efectuării controlului. Față de cele ce preced, recursul formulat de reclamantă este nefondat. În schimb, recursurile declarate de pârâte sunt întemeiate atât în privința modului în care s-a soluționat de către instanța de fond capătul de cerere referitor la accesoriile în număr de 1.016.284 lei aferente perioadei 1 ianuarie 2001 – 25 mai 2004, cât și în privința cheltuielilor de judecată acordate în primă instanță.

În privința accesoriilor calculate pentru perioada 1 ianuarie – 25 mai 2004, Înalta Curte reține că, astfel cum a arătat în recursul său pârâta A.N.A.F. reclamanta nu a formulat contestație în procedură administrativă, motiv pentru care atacarea sub acest aspect a actului administrativ fiscal direct la instanța de contencios administrativ, face ca cererea respectivă să fie inadmisibilă, contestația reglementată în art. 175 C. proc. fisc. fiind o astfel de procedură administrativă obligatorie. În consecință, recursurile pârâtelor urmând a fi admise și respins capătul de cerere respectiv, rezultă că acțiunea reclamantei SC N. SRL va fi respinsă în întregime, astfel că nu se justifică obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță.

Așa fiind, Înalta Curte văzând prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportate la art. 304 alin. (1) pct. 9, va admite recursurile formulate de pârâte împotriva sentinței civile nr. 1141 din 18 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 10916/2/2006 și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge capătul de cerere privind anularea actelor administrativ fiscale atacate, în ceea ce privește accesoriile în sumă de 1.016.284 lei, ca inadmisibil și va respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondat, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., formulat împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC N. România SRL împotriva sentinței civile nr. 1141 din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursurile declarate de pârâtele A.N.A.F. și A.N.V. – prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București împotriva aceleiași sentințe. Modifică , în parte , sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 134 din 31 iulie 2006 și a procesului verbal nr. 1213 din 11 aprilie 2006 emis de D.R.V. București în ceea ce privește accesoriile în sumă de 1.016.284 lei aferente perioadei 1 ianuarie 2001 – 25 mai 2004 și exonerarea de la plata acestei sume, ca inadmisibilă și respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.