ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3600/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC H. SRL București a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Supraveghere și Luptă împotriva Fraudelor, să se dispună anularea deciziei nr. 341 din 21 octombrie 2003, emisă de primul pârât și a procesului-verbal de control încheiat de funcționari ai pârâtei secunde, la data de 4 septembrie 2003, ca nelegale. Pe cale de consecință, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligația de plată la bugetul statului, a sumei totale de 668.727 lei, reprezentând: - 368.509.952 lei, diferențe de taxe vamale; - 163.594.514 lei, dobânzi aferente taxelor vamale; - 29.868.359 lei, penalități de întârziere aferente acelorași taxe; - 70.019.423 lei, diferență T.V.A.; - 31.083.377 lei, dobânzi aferente T.V.A.; - 5.675.102 lei, penalități de întârziere aferente T.V.A.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada aprilie 2000 - iunie 2003 a efectuat o serie de importuri de produse farmaceutice și parafarmaceutice, inclusiv suplimenți nutritivi de uz farmaceutic din Franța, în regim vamal de import definitiv. Controlul efectuat ulterior de organele vamale a vizat un număr de 7 produse fabricate de diferiți producători francezi de produse farmaceutice. Deși documentele emise de exportator și autoritățile vamale franceze demonstrează că produsele importate sunt produse farmaceutice, și nu preparate alimentare, organul de control a considerat că încadrarea tarifară este aceea prevăzută de codul 21.06., în loc de codul 29.36, cum era corect.

La rândul său, autoritatea administrativ-jurisdicțională învestită cu soluționarea contestației, a respins, ca neîntemeiat, primul capăt de cerere referitor la creanțele fiscale ce totalizează 438.529.375 lei și ca nemotivat, capătul de cerere secund, având ca obiect suma de 230.221.352 lei, ignorând faptul plății acestora, încă de la data de 12 septembrie 2003. Prin sentința civilă nr. 625 din 30 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Instanța a reținut că soluția respectivă se impune, deoarece, atât în procesul-verbal de control vamal, cât și în decizia de soluționare nr. 341/2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și în întâmpinarea depusă de Autoritatea Națională a Vămilor, s-a făcut o analiză detaliată a motivelor pentru care ultimele produse (încadrate la codul 21.06.90.92) nu pot fi incluse în clasa „provitamine, vitamine, hormoni” (cod tarifar 29.36.90.19).

Că în realitate, este vorba de suplimente nutritive și oricum, potrivit art. 8 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, singurul organ abilitat să constate încadrarea tarifară este Autoritatea Națională a Vămilor. Afirmația societății importatoare, conform căreia nu s-a ținut seama de obiectul său de activitate, a fost considerată de curte, ca lipsită de relevanță, în raport cu normele legale mai sus menționate. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta SC H. SRL București. Recurenta a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.). De asemenea, curtea de apel nu s-a pronunțat asupra probelor administrate cu care a făcut dovada achitării creanței principale, cu O.P. nr. 234, în valoare de 368.509.953 lei și respectiv, O.P. nr. 235, în valoare de 70.019.423 lei, în termenul de 7 zile de la data încheierii procesului-verbal de control vamal. În opinia recurentei, organul de control a confundat, cu bună știință, produsele farmaceutice importate de ea, cu produse alimentare care au un aport de vitamine și minerale în vederea îmbunătățirii aportului nutritiv al acestor alimente. Cât privește obligarea societății la plata sumei de 230.221.352 lei, reprezentând dobânzi în valoare de 194.677.891 lei și penalități de întârziere în valoare de 35.543.461 lei, s-a reproșat instanței că nici măcar nu a pus-o în discuție, deși fusese învestită prin acțiune.

Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a conținutului acțiunii, reclamanta SC H. SRL București a contestat legalitatea procesului-verbal de control încheiat de inspectori ai Direcției Generale a Vămilor - Direcția Supraveghere Vamală și Luptă împotriva Fraudelor Vamale, la data de 4 septembrie 2003, precum și a deciziei nr. 341 din 31 octombrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor, prin care s-au menținut măsurile luate de organul de control, privind virarea la bugetul de stat, a unor diferențe de taxe vamale, diferențe de T.V.A., dobânzi și penalități de întârziere aferente, în valoare totală de 668.750.727 lei.

Ea a invocat eroarea săvârșită de organul de control, cu prilejul verificării încadrării tarifare a unor produse farmaceutice, parafarmaceutice și suplimenți nutritivi de uz farmaceutic importate din Franța, în perioada aprilie 2000 - iunie 2003. Curtea de apel a înlăturat toate apărările reclamantei în legătură cu încadrarea tarifară, făcând referire exclusiv la avizul serviciului de specialitate din cadrul Direcției Generale a Vămilor, la mențiunile înscrise în actul de control vamal și la întâmpinarea formulată în cauză de Autoritatea Națională a Vămilor. De asemenea, au fost invocate dispozițiile art. 8 C. vam.

Deși la termenul din 3 februarie 2004, reclamanta a depus o petiție prin care solicita încuviințarea probelor cu interogatoriu, înscrisuri și o expertiză tehnică de specialitate în domeniul medico-chimico-farmaceutic, în vederea determinării noțiunii produselor importate și a codurilor tarifare vamale, curtea de apel a încuviințat doar proba cu acte, iar ulterior nu a mai administrat nici această probă. Ori, concludența mijloacelor de probă indicate în cerere, rezultă nu numai din natura pricinii, ci și din apărările contradictorii ale părților în legătură cu corectitudinea încadrării vamale a produselor importate de reclamantă, în regim de import definitiv din Franța, în intervalul care interesează litigiul.

Procedând în modul arătat, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, care nu se fundamentează pe un material probatoriu complet și convingător. Soluția recurată mai este, însă, nelegală, și pentru motivul că instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel asupra celui de al doilea capăt de cerere, având ca obiect suma de 230.221.352 lei, despre care reclamanta a susținut că reprezintă dobânzi și penalități de întârziere nedatorate. De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului și justa soluționare a litigiului, urmează a se admite recursul și a fi casată sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel. Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere va cere părților, copii după actele vamale de import, facturile externe și prospectele în limba română a fiecărui produs importat de reclamantă.

Totodată, va solicita opinia unui expert tehnic în privința naturii produselor importate și desigur, a corectitudinii încadrării tarifare vamale a produselor, raportat la normele legale în vigoare la data efectuării operațiunilor de import. Văzând și dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC H. SRL București împotriva sentinței civile nr. 625 din 30 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.