ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3600/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3600/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
SC H. SRL București a
solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea
Națională a Vămilor - Direcția Supraveghere și Luptă împotriva Fraudelor, să se
dispună anularea deciziei nr. 341 din 21 octombrie 2003, emisă de primul pârât
și a procesului-verbal de control încheiat de funcționari ai pârâtei secunde,
la data de 4 septembrie 2003, ca nelegale.
Pe cale de consecință,
reclamanta a cerut exonerarea sa de obligația de plată la bugetul statului, a
sumei totale de 668.727 lei, reprezentând:
- 368.509.952 lei, diferențe
de taxe vamale;
- 163.594.514 lei, dobânzi
aferente taxelor vamale;
- 29.868.359 lei, penalități
de întârziere aferente acelorași taxe;
- 70.019.423 lei, diferență
T.V.A.;
- 31.083.377 lei, dobânzi
aferente T.V.A.;
- 5.675.102 lei, penalități
de întârziere aferente T.V.A.
În motivarea acțiunii, reclamanta a
arătat că în perioada aprilie 2000 - iunie 2003 a efectuat o serie de importuri
de produse farmaceutice și parafarmaceutice, inclusiv suplimenți nutritivi de
uz farmaceutic din Franța, în regim vamal de import definitiv.
Controlul efectuat ulterior
de organele vamale a vizat un număr de 7 produse fabricate de diferiți
producători francezi de produse farmaceutice.
Deși documentele emise de
exportator și autoritățile vamale franceze demonstrează că produsele importate
sunt produse farmaceutice, și nu preparate alimentare, organul de control a
considerat că încadrarea tarifară este aceea prevăzută de codul 21.06., în loc
de codul 29.36, cum era corect.
La rândul său, autoritatea
administrativ-jurisdicțională învestită cu soluționarea contestației, a respins,
ca neîntemeiat, primul capăt de cerere referitor la creanțele fiscale ce
totalizează 438.529.375 lei și ca nemotivat, capătul de cerere secund, având ca
obiect suma de 230.221.352 lei, ignorând faptul plății acestora, încă de la
data de 12 septembrie 2003.
Prin sentința civilă nr. 625
din 30 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios
administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că
soluția respectivă se impune, deoarece, atât în procesul-verbal de control
vamal, cât și în decizia de soluționare nr. 341/2003, emisă de Ministerul
Finanțelor Publice, precum și în întâmpinarea depusă de Autoritatea Națională a
Vămilor, s-a făcut o analiză detaliată a motivelor pentru care ultimele produse
(încadrate la codul 21.06.90.92) nu pot fi incluse în clasa „provitamine,
vitamine, hormoni” (cod tarifar 29.36.90.19). Că în realitate, este vorba de
suplimente nutritive și oricum, potrivit art. 8 din Legea nr. 141/1997 privind
Codul vamal al României, singurul organ abilitat să constate încadrarea
tarifară este Autoritatea Națională a Vămilor.
Afirmația societății
importatoare, conform căreia nu s-a ținut seama de obiectul său de activitate,
a fost considerată de curte, ca lipsită de relevanță, în raport cu normele
legale mai sus menționate.
Împotriva sentinței a
declarat recurs, reclamanta SC H. SRL București.
Recurenta a susținut că
hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece instanța a interpretat greșit
actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit
neîndoielnic al acestuia (motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
De asemenea, curtea de apel
nu s-a pronunțat asupra probelor administrate cu care a făcut dovada achitării
creanței principale, cu O.P. nr. 234, în valoare de 368.509.953 lei și
respectiv, O.P. nr. 235, în valoare de 70.019.423 lei, în termenul de 7 zile de
la data încheierii procesului-verbal de control vamal.
În opinia recurentei,
organul de control a confundat, cu bună știință, produsele farmaceutice
importate de ea, cu produse alimentare care au un aport de vitamine și minerale
în vederea îmbunătățirii aportului nutritiv al acestor alimente.
Cât privește obligarea
societății la plata sumei de 230.221.352 lei, reprezentând dobânzi în valoare
de 194.677.891 lei și penalități de întârziere în valoare de 35.543.461 lei,
s-a reproșat instanței că nici măcar nu a pus-o în discuție, deși fusese învestită
prin acțiune.
Recursul este fondat, în
sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Așa cum rezultă din
expunerea rezumativă a conținutului acțiunii, reclamanta SC H. SRL București a
contestat legalitatea procesului-verbal de control încheiat de inspectori ai
Direcției Generale a Vămilor - Direcția Supraveghere Vamală și Luptă împotriva
Fraudelor Vamale, la data de 4 septembrie 2003, precum și a deciziei nr. 341
din 31 octombrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor, prin care s-au menținut
măsurile luate de organul de control, privind virarea la bugetul de stat, a
unor diferențe de taxe vamale, diferențe de T.V.A., dobânzi și penalități de
întârziere aferente, în valoare totală de 668.750.727 lei.
Ea a invocat eroarea
săvârșită de organul de control, cu prilejul verificării încadrării tarifare a
unor produse farmaceutice, parafarmaceutice și suplimenți nutritivi de uz
farmaceutic importate din Franța, în perioada aprilie 2000 - iunie 2003.
Curtea de apel a înlăturat
toate apărările reclamantei în legătură cu încadrarea tarifară, făcând referire
exclusiv la avizul serviciului de specialitate din cadrul Direcției Generale a
Vămilor, la mențiunile înscrise în actul de control vamal și la întâmpinarea
formulată în cauză de Autoritatea Națională a Vămilor.
De asemenea, au fost
invocate dispozițiile art. 8 C. vam.
Deși la termenul din 3
februarie 2004, reclamanta a depus o petiție prin care solicita încuviințarea
probelor cu interogatoriu, înscrisuri și o expertiză tehnică de specialitate în
domeniul medico-chimico-farmaceutic, în vederea determinării noțiunii
produselor importate și a codurilor tarifare vamale, curtea de apel a
încuviințat doar proba cu acte, iar ulterior nu a mai administrat nici această
probă.
Ori, concludența mijloacelor
de probă indicate în cerere, rezultă nu numai din natura pricinii, ci și din
apărările contradictorii ale părților în legătură cu corectitudinea încadrării
vamale a produselor importate de reclamantă, în regim de import definitiv din
Franța, în intervalul care interesează litigiul.
Procedând în modul arătat,
curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, care nu se
fundamentează pe un material probatoriu complet și convingător.
Soluția recurată mai este,
însă, nelegală, și pentru motivul că instanța de fond nu s-a pronunțat în nici
un fel asupra celui de al doilea capăt de cerere, având ca obiect suma de
230.221.352 lei, despre care reclamanta a susținut că reprezintă dobânzi și
penalități de întârziere nedatorate.
De aceea, pentru evitarea
oricărei erori în stabilirea adevărului și justa soluționare a litigiului,
urmează a se admite recursul și a fi casată sentința, cu trimiterea cauzei,
spre rejudecare, la aceeași curte de apel.
Cu prilejul rejudecării,
instanța de trimitere va cere părților, copii după actele vamale de import,
facturile externe și prospectele în limba română a fiecărui produs importat de
reclamantă.
Totodată, va solicita opinia
unui expert tehnic în privința naturii produselor importate și desigur, a
corectitudinii încadrării tarifare vamale a produselor, raportat la normele
legale în vigoare la data efectuării operațiunilor de import.
Văzând și dispozițiile art. 313
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC H. SRL București împotriva sentinței civile nr. 625 din 30 martie
2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și
trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 iunie 2005.