ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1931/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1931/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față:
Din analiza
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele.
I.
Circumstanțele cauzei.
I.1.
Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin
cererea de chemare în judecată formulată la data de 03 noiembrie 2011 și
înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 2123/54/2011, reclamantul T.E.
a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul
General București, să se dispună suspendarea executării actului administrativ
reprezentat de decizia nr. 1518 din 10 noiembrie 2011, emisă de pârâtă.
În
motivarea acțiunii, reclamantul a susținut, în esență, că decizia de eliberare
din funcție este nelegală, întrucât a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.
99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5)-(6) și art. 100 alin. (3) din Legea nr.
188/1999.
A
mai arătat reclamantul că în preambulul deciziei nr. 1518 din 10 octombrie 2011,
se menționează că la emiterea acesteia au fost avute în vedere atât Ordinul
Președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 de aprobare a noii structuri pe secții
județene, decizii, servicii, compartimente, precum și numărul total de posturi
pe aceste structuri, cât și rezultatele finale ale examenului de testare
profesională desfășurat pentru ocuparea funcției publice teritoriale de
execuție de comisar clasa I, grad profesional asistat la Garda Financiară -
Secția Județeană Dolj, consemnate în raport final al comisiei de examinare.
Cu
privire la acest aspect a invocat împrejurarea că Ordinul Președintelui A.N.A.F.
nr. 2253/2011 a fost suspendat prin sentința nr. 220/F/2011, pronunțată de
Curtea de Apel Galați, rămasă irevocabilă prin Decizia I.C.C.J. nr. 5684 din 25
noiembrie 2011, astfel că efectele juridice ale suspendării unui act
administrativ cu caracter normativ se produc orga omnes, argumentele privind
aparența de nelegalitate menținându-se și pentru actele administrative emise în
baza ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011, cum este și cazul deciziei nr. 1518
din 10 octombrie 2011.
În
ceea ce privește paguba iminentă, reclamantul a invocat pierderi de natură
financiară și inexistenta susținerii din alte venituri, dat fiind interdicțiile
și incompatibilitățile legate de funcția deținută.
La
data de 24 noiembrie 2011, pârâta a depus la dosar documentele ce au stat la
baza emiterii deciziei nr. 1518/2011, respectiv raportul final al examenului de
testare profesională pentru funcționarii publici de execuție din cadrul Gărzii
Financiare organizat în perioada 11-15-16 iulie 2011, Decizia nr. 1518 din 10
octombrie 2011, certificate medicale și adresa nr. 801985 din 23 iunie 2011
emisă de Garda Financiară - Secția Județeană Dolj.
La
data de 05 decembrie 2011, Garda Financiară - Comisariatul General a depus la
dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,
arătând că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din
Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și iminența
producerii unei pagube.
I.2.
Hotărârea primei instanțe.
Prin
sentința nr. 640 din 6 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova Secția de
contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de
reclamant și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 1518 din 10 octombrie
2011 emisă de Comisariatul General al Gărzii Financiare, până la pronunțarea
instanței de fond.
Pentru
a hotărî astfel prima instanță a reținut că în speță sunt incidente împrejurări
de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasa în
privința legalității actului administrativ. Astfel, reclamantul a participat la
examen pentru noua funcție în urma restructurării, examen care s-a susținut,
după ce Curtea de Apel Galați prin sentința nr. 220/F/2011, pronunțată în
dosarul nr. 867/44/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia I.C.C.J. nr. 5684 din 25
noiembrie 2011, a suspendat ordinul nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de A.N.A.F.,
privind noua structură organizatorică.
Ca
atare, efectele juridice ale suspendării ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011,
act administrativ cu caracter normativ, se produc orga omnes, argumentele
privind aparența de nelegalitate menținându-se și pentru actele administrative
emise în baza ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011, respectiv decizia nr. 1518
din 10 octombrie 2011.
Ca
atare, instanța a apreciat că în cauză este îndeplinită prima condiție a
existenței cazului justificat, existând îndoieli serioase privind legalitatea
deciziei nr. 1518 din 10 octombrie 2011, a cărei suspendare se cere.
Cât
privește îndeplinirea celei de-a doua condiții prev. de art. 14 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că situația de fapt ce urmează a fi
suportată de reclamant, prin diminuarea veniturilor și a nivelului de trai,
lipsa de previzibilitate concretă a unui nou loc de muncă și lipsa susținerii
din alte venituri, din cauza interdicțiilor si incompatibilităților legate de
funcția deținută, ilustrează o paguba iminentă și creează un dezechilibru între
interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale ale
reclamantului.
I.3.
Recursul exercitat în cauză.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta
a susținut în esență că în mod greșit prima instanță a admis cererea și a
suspendat executarea Deciziei nr. 1518/2011 întrucât, în speță, nu sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
A susținut recurenta că este nelegală motivarea instanței de
fond în sensul că sunt incidente împrejurări de fapt și de drept care sunt de
natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului
administrativ.
Ordinul
Președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 care a aprobat structura organizatorică a
Comisariatului General al Gărzii Financiare nu este un act administrativ cu
caracter normativ întrucât acesta nu are o aplicabilitate generală, nu se
adresează „erga omnes", ci se adresează unui număr restrâns și bine
definit de subiecți, respectiv funcționarii publici din aparatul Gărzii
Financiare.
Recurenta
a mai susținut că nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004, referitoare la paguba iminentă nu este îndeplinită,
întrucât reclamantul nu a produs dovezi care să probeze iminența producerii
pagubei, fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute în cererea de
chemare în judecată.
II.
Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta
Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile
formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este
întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Prima
instanță în mod greșit a reținut prin hotărârea atacată că în cauză sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
în sensul existenței cazului bine justificat și al pagubei iminente.
În
soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ, instanța
verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,
și anume: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube
iminente.
În
ceea ce privește condiția referitoare la existența unui caz bine justificat în
sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța verifică
existența împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept, care sunt de
natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului
administrativ.
Or,
înalta Curte constată că instanța de fond a argumentat îndeplinirea acestei
condiții, numai pe faptul că Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 este
un act administrativ cu caracter normativ, iar, prin sentința civilă nr. 220
din 13 iulie 2011, Curtea de Apel Galați a dispus suspendarea efectelor
ordinului respectiv, astfel că trebuia suspendată întreaga procedură ce viza
reorganizarea Gărzii Financiare. Același aspect a fost avut în vedere de
instanța de fond și pentru a constata existența cazului bine justificat în
privința Deciziei nr. 1518/2011 emisă de Comisarul General al Gărzii
Financiare.
În
raport cu principiul opozabilității hotărârilor judecătorești și față de
dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004, care consacră caracterul general
obligatoriu numai în privința hotărârilor judecătorești definitive și
irevocabile prin care a fost anulat în tot sau în parte un act administrativ cu
caracter normativ, înalta Curte reține că în mod greșit instanța de fond a avut
în vedere exclusiv o hotărâre judecătorească pronunțată într-un alt litigiu în
care au fost alte părți (reclamant C.G. și pârâtă Agenția Națională de
Administrare Fiscală) decât cele din prezenta cauză, hotărâre care produce
efecte numai față de părțile din litigiul respectiv.
Pe
de altă parte, înalta Curte reține că nici criticile reclamantului cu privire
la nelegalitatea Deciziei nr. 1518/2011, nu pot constitui motive ale admiterii
cererii de suspendare.
Reclamantul
a formulat critici cu privire la nelegalitatea actului în raport cu legalitatea
procedurii de reorganizare a Gărzii Financiare și a procedurii de testare
profesională a personalului, în principal prin raportare la dispozițiile art. 99
și art. 100 alin. (1), (2) și (3), din Legea nr. 188/1999, precum și prin
prisma criticilor de nelegalitate aduse Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011.
Înalta Curte constată că susținerile reclamantului, prin care
se tinde a se face dovada aparenței de nelegalitate, respectiv a unei serioase
îndoieli în privința legalității actului, privesc în realitate aspecte de
nelegalitate în fond atât cu privire la actul contestat, cât și cu privire la
actele în temeiul și în aplicarea cărora acesta a fost emis.
Or, atât analiza de legalitate a actului contestat, cât
și verificarea legalității actelor care au stat la baza emiterii acestuia
presupun o cercetare în fond a cauzei, care este de competența instanței
învestite cu acțiunea în anulare, iar nu de către instanța învestită în
procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 și art. 15
din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, înalta Curte constată că soluția
pronunțată de prima instanță este lipsită de suport real sub aspectul
îndeplinirii condiției referitoare la cazul bine justificat prevăzută de art. 14
alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția
referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din
Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor referitoare la condiția
prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior,
pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului
administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții
prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.
Având în vedere toate aceste considerente, înalta Curte
constată că susținerile recurentului pârât sunt întemeiate iar instanța de fond
a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care, în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința
atacată va fi modificată, în sensul că se va respinge cererea reclamantului de
suspendare a executării deciziei de eliberare din funcție nr. 1518/2011, ca
nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Garda Financiară - Comisariatul General împotriva sentinței nr. 640
din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova secția de contencios
administrativ și fiscal.
Modifică
sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de
reclamantul T.E., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012