ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2001/2012

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul B.S.E., în

contradictoriu cu pârâții Garda Financiară - Secția Județeană Ilfov și Agenția

Națională de Administrare Fiscală, a solicitat suspendarea Deciziei nr. 46 din

22 iulie 2011 emisă de Garda Financiară - Secția Județeană Ilfov, până la

momentul pronunțării instanței de fond.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că la data de 22 iulie 2011 a fost emisă Decizia nr. 46

prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția publică teritorială de execuție

de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secția

Județeană Ilfov, conform dispozițiilor art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99

alin. (1) lit. b), alin. (2), (3), (5), art. 103 și art. 106 din Legea nr.

188/1999.

A mai arătat

reclamantul că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, întrucât există o îndoială cu privire la legalitatea

actului administrativ atacat, având în vedere că acesta a fost emis în baza

Ordinului Președintelui ANAF nr. 2253/2011 privind aprobarea noii structuri pe

secții județene, divizii, servicii, compartimente, precum și a numărului total

de posturi pe aceste structuri, cu ignorarea unui fapt de netăgăduit, respectiv

împrejurarea că, prin Sentința civilă nr. 220/F din 3 iulie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea,

reclamantul a arătat că este îndeplinită condiția iminenței unei pagube,

întrucât eliberarea din funcția deținută începând cu data de 25 iulie 2011

implică încetarea plății salariului aferent funcției respective, împrejurare ce

ar perturba grav situația materială a reclamantului și a familiei sale.

Prin cererea

completatoare formulată la data de 19 august 2011, reclamantul a solicitat și

suspendarea executării Deciziei nr. 1257 emisă la data de 29 iulie 2011 de

Garda Financiară - Comisariatul General București prin care s-a dispus

eliberarea reclamantului din funcția publică teritorială de execuție de comisar

clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secția Județeană

Ilfov, conform dispozițiilor art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1)

lit. b), alin. (2), (3), (5), art. 103 și art. 106 din Legea nr. 188/1999,

motivele fiind aceleași invocate în ce privește Decizia nr. 46.

Prin Sentința civilă

nr. 5690 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale în

ce privește capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării Deciziei

nr. 46 din 22 iulie 2011, a declinat în favoarea Tribunalului București și a

disjuns capătul de cerere privind soluționarea cererii de suspendare a Deciziei

nr. 1257 din 29 iulie 2011 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General

București, formându-se prezentul dosar, nr. 9816/2/2011.

Prin Sentința nr.

7263 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel București a respins atât cererea

formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă, cât și excepția autorității de lucru judecat.

Totodată, Curtea de

apel a respins cererea formulată de reclamantul B.S.E., în contradictoriu cu

pârâta Garda Financiară -Comisariatul General, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Decizia nr.

1257 din 29 iulie 2011 emisă de Garda Financiară -Comisariatul General, în baza

dispozițiilor art. 97 lit. c) coroborate cu dispozițiile art. 99 alin. (1) lit.

b), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) și cele ale art. 103 și art. 106 din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată,

modificată și completată, s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin

eliberarea reclamantului din funcția publică teritorială de execuție de comisar

clasa I, grad profesional superior, la Garda Financiară - Secția județeană

Ilfov, ca urmare a reorganizării Gărzii Financiare. Decizia a fost luată

avându-se în vedere rezultatele finale ale examenului de testare profesională

desfășurat în perioada 11 iulie 2011-19 iulie 2011, pentru ocuparea funcției

publice teritoriale de conducere de comisar șef de divizie la Garda Financiară

- Secția Județeană Ilfov, la care reclamantul a fost declarat respins.

S-a mai arătat că în

cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004, neputând fi reținute susținerile reclamantului privind îndoiala

serioasă în privința legalității deciziei de încetare a raportului de serviciu

reprezentată de pronunțarea Sentinței civile nr. 220 din 13 iulie 2011 de către

Curtea de Apel Galați, în Dosarul nr. 867/44/2011, prin care s-a dispus

suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de ANAF.

Astfel, prima

instanță a reținut că în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea la care s-a

făcut referire, reclamantul nu a avut calitatea de parte, astfel că nu se poate

reține că hotărârea pronunțată de instanță a produs efecte și în ce îl privește

pe acesta.

Cu privire la

celelalte aspecte de nelegalitate invocate de reclamant, instanța de fond a

reținut că încălcarea termenului de preaviz privește Decizia nr. 46 din 22

iulie 2011 cu privire la care s-a reținut deja că nu este competentă să o

analizeze, iar ignorarea de către autoritatea publică a împrejurării că

reclamantul s-a aflat în concediu medical în perioada 22 iunie 2011-30 iunie 2011,

aceasta nu este de natură a produce dubii cu privire la legalitatea actului.

Judecătorul fondului

a constatat de asemenea că nici aspectele invocate de reclamant privind

nerespectarea dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999,

republicată, în temeiul cărora raportul său de serviciu fusese suspendat de

drept ca urmare a încadrării sale la cabinetul unui demnitar, nu au natura

cazului bine justificat.

În fine, prima

instanță a constatat că cea de-a doua condiție impusă de art. 14 din Legea

554/2004, referitoare la paguba iminentă pe care ar suferi-o reclamantul prin

executarea actului, este îndeplinită, câtă vreme, în cauză, executarea deciziei

de încetare a raporturilor de serviciu are ca efect lipsirea reclamantului de

drepturile salariale pe care le încasa anterior emiterii deciziei.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul B.S.E. care a invocat ca temei motivele

prevăzute la art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Astfel, a argumentat

recurentul, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale incidente

în cauză, reținând în mod eronat neîndeplinirea cumulativă a celor două

condiții cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea

executării ordinului în litigiu.

În legătură cu

existența unui caz bine justificat, reclamantul mai arată că la data de 18

octombrie 2011, Curtea de Apel Galați, prin Sentința nr. 313, a dispus

suspendarea Ordinului nr. 2253 până la soluționarea irevocabilă a contestației

formulate împotriva acestui ordin, în Dosarul nr. 1150/44/2011 în care a fost

parte și reclamantul.

Prin urmare, susține

recurentul, în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză nu este

îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, precum și potrivit art. 304 C. proc.

civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că se impune admiterea

recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca

rămasă fără obiect pentru următoarele considerente:

Așa cum s-a arătat și

în expunerea rezumativă prezentată a acestor considerente, actul administrativ

vizat de cererea de suspendare îl constituie Decizia nr. 1257/2011 emisă de

pârâta Garda Financiară - Comisariatul General București, prin care

intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică teritorială de execuție

de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secția

Județeană, potrivit dispozițiilor art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin.

(1) lit. b), alin. (2), (3), (5), art. 103 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu

din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea

executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni

exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept -

ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege

(suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Din punctul de vedere

al îndeplinirii cerințelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

modificată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispoziției

legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura

suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a

solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. 1.

Ca atare, putem

aprecia că, prin textul legal aflat în discuție, s-a dat eficiență instituției

suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr.

554/2004, modificată, iar pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o

nouă ipoteză normativă.

Această regulă se

impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ

considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menține măsura

suspendării și după momentul pronunțării soluției instanței de fond, când

înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.

Din actele dosarului,

rezultă faptul că, prin Sentința nr. 2356 din 3 aprilie 2012, pronunțată în

Dosarul nr. 9955/2/2011, Curtea de Apel București a anulat Decizia nr. 1257 din

20 iulie 2011 emisă de pârâta Garda Financiară - Comisariatul General

București, dispunând suspendarea executării acestei decizii până la

soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

Așadar, prin

aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, s-a dispus ca

măsura suspendării Deciziei nr. 1257 din 20 iulie 2011, să fie prelungită ope

legis până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect

anularea acestui act administrativ unilateral cu caracter normativ.

Prin urmare, este

aplicabil principiul executării hotărârii judecătorești în acest domeniu încă

de la momentul pronunțării sale.

Pe de altă parte,

art. 14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ întărește ideea

menționată anterior, întrucât dispune că suspendarea executării actului

administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la

expirarea duratei suspendării.

În această ordine de

idei, prezintă relevanță faptul că în materia contenciosului administrativ se

aplică unele reguli procedurale specifice, printre care și cea privind

executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cererile de suspendare.

De altfel, dreptul la

executarea actelor jurisdicționale a devenit în dreptul european cea de-a treia

garanție a procesului echitabil, reglementat de art. 6 paragraful 1 din

Convenția europeană a drepturilor omului.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, și modificând sentința atacată va

respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de B.S.E. împotriva Sentinței nr. 7263 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință, astăzi, 24 aprilie 2012.

Procesat de GGC - DG