ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 766/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.C., în contradictoriu cu pârâtele Garda Financiară - Comisariatul General și Garda Financiară - Secția Municipiului București, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 145 din 22 iulie 2011 emisă de Garda Financiară - Secția Municipiului București, prin care a fost dispusă eliberarea sa din funcția publică teritorială de execuție de comisar clasa 1, grad profesional superior, începând cu data de 25 iulie 2011, ca urmare a reorganizării Gărzii Financiare.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la reintegrarea sa pe funcția ocupată anterior eliberării din funcție, până la pronunțarea instanței de fond. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat, în esență, că această reorganizare s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 97 lit. c), 99 alin. (1) lit. b), 99 alin. (3), art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în realitate pârâta procedând la desființarea tuturor posturilor și reînființarea lor într-un număr mai redus. De asemenea reclamantul a mai susținut că prejudiciul nu este numai iminent ci s-a produs deja, în momentul în care a fost eliberat din funcție. Prin întâmpinare, pârâta Garda Financiară - Comisariatul General a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 5440 din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel București a respins cererea formulată de reclamantul N.C., în contradictoriu cu pârâtele Garda Financiară - Comisariatul General și Garda Financiară - Secția Municipiului București, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că decizia atacata și-a epuizat efectele, anterior introducerii acțiunii, adică din data de 25 iulie 2011 când reclamantul a fost eliberat din funcție, astfel că reintegrarea nu poate fi privită ca un efect al suspendării ci în fapt reprezintă obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ, o obligație de a face, care nu poate face obiectul unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a reținut că, în cauză, nu se poate vorbi despre prevenirea unei pagube iminente prin lipsirea reclamantului de salariu întrucât în cazul în care acțiunea va fi admisă pe fond, atunci pârâtul este obligat și la repararea prejudiciului cauzat, respectiv plata salariilor ce i s-ar fi cuvenit până la reintegrare. Instanța de fond a constat că nici condiția cazului bine justificat nu este îndeplinită, deoarece suspendarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 2253/2011 s-a dispus numai în contradictoriu cu ANAF și Garda Financiară Brăila, astfel că niciuna din pârâtele din prezenta cauza nu a fost parte în acel dosar, prin urmare suspendarea invocată de reclamant nu are vreun efect asupra examenului și rezultatelor acestuia.

De asemenea, judecătorul fondului a constatat că nu pot fi reținute susținerile reclamantului referitoare la modalitatea de desfășurare a examenului și de evaluare drept împrejurări de natura a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului contestat, iar reclamantul nici nu a solicitat și anularea ori suspendarea examenului, ori rezultatelor acestuia. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că existența avizului nu este condiționată de comunicarea lui ulterioară personalului instituției ori autorității reorganizate, fiind necesară doar existența sa, existență necontestată de către reclamant. Conchizând, instanța de fond a reținut că legalitatea reorganizării nu poate face unei cereri de suspendare deoarece ar antama fondul cauzei, prin urmare nu se pot reține împrejurări de fapt și de drept care să creeze o îndoială atât de serioasă încât să se justifice suspendarea actului administrativ contestat.

3. Recursul exercitat de reclamant Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul N.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul - reclamant a arătat că instanța de fond a apreciat greșit că în cauză nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, atâta vreme cât reorganizarea invocată de pârâți s-a efectuat cu încălcarea art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, împrejurarea de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul - reclamant a reluat argumentele invocate în fața instanței de fond, arătând că examenul a fost organizat de pârâte în baza Ordinului Președintelui ANAF nr. 2253/2011 care a fost suspendat la data de 13 iulie 2011 prin Sentința nr. 220/F din 13 iulie 2011 a Curții de Apel Galați, astfel că pârâții ar fi trebuit să suspende examenul până la pronunțarea instanței pe fond. În fine, recurentul - reclamant a arătat că, în cauză, este îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente, chiar dacă prejudiciul s-a produs deja parțial, întrucât prin privarea sa de salariul lunar ce i se cuvenea se produce un prejudiciu care se mărește în fiecare lună care trece.

În concluzie, recurentul - reclamant a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de suspendare. 4. Apărările formulate de intimata-pârătă Garda Financiară - Comisariatul General Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat. Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 nu este un act cu caracter normativ, nu are aplicabilitate generală, se adresează unui număr restrâns și bine definit de subiecți care au cunoștință de dispozițiile acestuia, respectiv funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Gărzii Financiare. Intimata conchide în sensul că Sentința civilă nr. 220 din 13 iulie 2011 prin care Curtea de Apel Galați a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 nu produce niciun efect în privința reclamantului, care nu a fost parte în dosar.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatelor - pârâte, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Ordinul nr. 2253/2011 al Președintelui A.N.A.F. s-a aprobat structura organizatorică a Comisariatului General al Gărzii Financiare, a secțiilor județene și a Secției Municipiului București, repartizarea numărului maxim de posturi aprobat pentru Garda Financiară, statele de funcții pentru Comisariatul General al Gărzii Financiare, secțiile județene și Secția Municipiului București, precum și Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici din cadrul instituției.

Ordinul menționat se adresează unor subiecte determinate și nu prevede reglementări de principiu, cu efecte erga omnes, actul administrativ în baza căruia a fost emisă decizia atacată, încadrându-se în categoria actelor administrative individuale. Actele administrative normative conțin reglementări de principiu, aplicabile unui număr nedeterminat de persoane, efectele juridice fiind erga omnes., iar actele administrative individuale produc efecte juridice față de un subiect de drept determinat. Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că Sentința judecătorească nr. 220/2011, prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2253/2011, nu este aplicabilă și reclamantului, suspendarea pronunțată operând numai între participanții la procesul civil din acel dosar.

Prin urmare, în mod legal, prima instanță nu a considerat că existența Sentinței civile nr. 220 din 13 iulie 2011 determină îndeplinirea condiției cazului bine justificat în litigiul pendinte, iar pronunțarea sentinței nu conduce la o aparență de nelegalitate a Deciziei nr. 145 din 22 iulie 2011, la o îndoială serioasă asupra actului atacat cât timp efectele sale se limitează doar la părțile cauzei. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale impuse de dispozițiile art. 14 din legea contenciosului administrativ, respectiv atât „cazul bine justificat" cât și „paguba iminentă", astfel cum sunt acestea definite de dispozițiile art. 2 lit. t) și art. 2 lit. ș) din lege. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Având în vedere considerentele menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de N.C. împotriva Sentinței nr. 5440 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.