ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3466/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 16 martie 2009 reclamanta M.I.E. a

solicitat Tribunalului București ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu

cu pârâții SC M. SA, Primăria Municipiului București prin Primar General și Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice să fie obligați să-i lase în deplină proprietate

și liniștită posesie terenul în suprafață de 991 m.p. situat în București

strada S., să se constate nulitatea parțială a titlului de proprietate al pârâtei

SC M. SA, respectiv certificatul de proprietate nr. PP/1996 emis de Ministerul Industriilor

în sensul de a se diminua suprafața înscrisă în acest titlu cu 1.591 m.p.

În subsidiar, reclamanta

a solicitat compararea celor două titluri de proprietate și obligarea pârâtei să-i

lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren revendicată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, prin actul de vânzare-cumpărare din 9 mai 1940 de către

Tribunalul Ilfov, secția notariat, bunicul său, I.M. a cumpărat două suprafețe de

teren, respectiv 991 m.p., și 600 m.p., în comuna suburbană B.H., teren identificat

în acest act prin măsurătorile și vecinii indicați în act.

Terenul în litigiu a fost

preluat de Statul Român prin Decretul nr. 338/1980 fără ca proprietarii de la momentul

preluării să fi fost despăgubiți.

După anul 1989 terenul

a fost atribuit pârâtei SC M. SA, aceasta din urmă pretinzând că deține asupra terenului

un certificat de atestare a dreptului de proprietate.

În ceea ce privește Statul

Român, reclamanta a susținut că acesta nu a devenit proprietar în condițiile

art. 644-645 C. civ., și ale Decretului nr. 338 din 1 noiembrie 1980 întrucât acest

act normativ nu a fost publicat, iar pe de altă parte, exproprierea trebuia să aibă

loc în condițiile art. 482 C. civ.

La data de 28 aprilie

2009 pârâta SC M. SA a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei, întrucât aceasta din urmă nu a făcut dovada dreptului

său de proprietate.

Prin aceeași întâmpinare

a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii prin raportare la dispozițiile

cuprinse în decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secțiile unite.

Prin sentința civilă

nr. 924 din 25 iunie 2009 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță, a reținut că, la dosar nu există dovezi care să ateste că M.I. cumpărător

al terenului în litigiu în baza actului de vânzare cumpărare din 9 mai 1940 este

una și aceeași persoană cu M.I., bunicul reclamantei (chiar dacă asemănătoare, diferă

atât numele cât și prenumele).

De asemenea, nu există

dovezi că reclamanta este moștenitoarea bunicului său, în lipsa certificatului de

moștenitor.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamanta susținând că este moștenitoarea legală a mamei sale și

a tatălui acesteia (bunicul său), nu numai prin acceptarea succesiunii dar și în

baza art. 653 C. civ.

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.

393 A din 24 iunie 2010 a admis apelul formulat de reclamanta E.M.I., a desființat

sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Pentru a decide astfel,

Curtea de Apel, a reținut în raport de actele depuse în apel, respectiv, certificatul

de legatar din 16 aprilie 2009 eliberat de Biroul Notarilor Publici S.M.Ș. și C.N.D.,

certificatul de moștenitor din 9 martie 1992 eliberat de Notariatul de Stat sector

5 București și declarațiile din 7 mai 2010 și din 21 iunie 2010 ambele autentificate

de Biroul Notarului Public M.D., aparținând numiților F.A. și O.H. că, ele fac dovada

calității de moștenitor al reclamantei în raport cu defunctul M.I. și a identității

între persoana cumpărătorului indicat în actul de vânzare-cumpărare eliberat de

reclamantă și autorul acesteia.

Sub acest aspect Curtea

a reținut că, prima instanță a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei.

Curtea, a apreciat ca

nefondate susținerile din apel referitoare la greșita soluționare a excepției lipsei

calității procesuale active, prin raportare la prevederile art. 653 C. civ., urmând

ca reclamanta să facă dovada legăturilor sale de rudenie cu proprietarul deposedat

de stat, a faptului că a acceptat succesiunea cât și a șirului transmisiunilor succesive

a drepturilor astfel dobândite.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile de

nelegalitate recurentul a susținut că, prima instanță, în mod corect a soluționat

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pe baza actelor aflate

la dosarul cauzei fără a mai fi necesară cercetarea fondului.

A mai arătat că, instanța

de fond a analizat excepția și din perspectiva dispozițiilor art. 700 C. civ. și

în modalitățile prevăzute de art. 689 C. civ., astfel că nu se mai impune trimiterea

cauzei spre rejudecare.

În concluzie, recurentul

a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate în sensul

respingerii apelului reclamantei și a menținerii sentinței primei instanțe ca temeinică

și legală.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate ce fac posibilă încadrarea în motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în

cauză de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice urmează a fi respins pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Motivul pentru care instanța

de apel a procedat la desființarea hotărârii primei instanțe a fost greșită dezlegarea

dată în fond excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Așa cum rezultă din actele

aflate la dosarul cauzei intimata-reclamantă are calitate procesuală activă, făcând

dovada calității de moștenitor în raport cu defunctul M.I. și a identității între

persoana cumpărătorului indicat în actul de vânzare-cumpărare exhibat de reclamantă

și autorul acesteia.

Întrucât prima instanță

nu a cercetat fondul cauzei în mod corect a procedat la desființarea sentinței cu

trimiterea cauzei, întrucât nu ar putea proceda ea însăși la judecată deoarece s-ar

încălca un grad de jurisdicție și implicit dreptul la apărare al părților.

În aceste condiții, apare

ca nefondată critica că instanța de apel a soluționat corect excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei.

Față de cele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Statul Român Prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a Municipiului

București împotriva deciziei civile nr. 393 A din 24 iunie 2010 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.