ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4977/2010

Prin contestația în

anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3 februarie 2010 sub

nr. 956/1/2010, contestatorul A.A.E. a solicitat instanței ca, în baza art. 318

C. proc. civ., să se dispună admiterea contestației în anulare formulată

împotriva Deciziei civile nr. 257 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție și, pe cale de consecință, admiterea recursului formulat împotriva

Deciziei civile nr. 120 A din 23 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

desființarea hotărârii atacate, respingerea apelului formulat de

intimata-reclamantă Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului

Imobiliar Sector 2 București, precum și a excepției de necompetență materială

absolută a soluționării cauzei în primă instanță de către Tribunalul București,

invocată din oficiu de Curtea de Apel București, și menținerea soluției

pronunțată de Tribunalul București, pentru următoarele motive:

Conform prevederilor

art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de

casare".

Potrivit Deciziei nr.

33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, "Cu

privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca

obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și

soluționate neunitar de instanțele judecătorești, concursul dintre legea

specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform

principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut

expres în legea specială."

Potrivit art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 "decizia sau, după caz, dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură

poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau,

după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30

de zile de la comunicare".

Contestația în

anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ. deoarece s-a

apreciat că decizia nr. 257 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. 27.462/3/2007 este rezultatul unei greșeli

materiale, în calificarea naturii dreptului și a obiectului litigiului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a arătat că, în speță, Direcția Generală pentru

Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București nu este persoană

îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, ci un terț reclamant.

Contestatorul apreciază

că, prin promovarea acțiunii de față, terțul reclamant tinde la realizarea unui

folos patrimonial în favoarea sa, deci stabilirea competenței de prima instanță

în soluționarea litigiului de față trebuia să aibă în vedere criteriul valoric,

așa cum este reglementat de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., situație în

care competența materială de soluționare a litigiului în primă instanță revine

Tribunalului București.

Mai mult, acțiunea

terțului reclamant Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului

Imobiliar Sector 2 București poartă direct asupra unui drept subiectiv

patrimonial al acestuia, anume asupra terenului situat în București, str. C.

fosta parcela X, sector 2, în suprafață de 207,90 m.p., aflat în incinta G. nr.

256, cumpărat de Consiliul Local al sectorului 2 București prin contractul de

vânzare-cumpărare încheiat cu contestatorul A.A.E. și autentificat sub nr. 46

din 1 noiembrie 2007 de BNPA N.B. și B.D. și în a cărui subordonare terțul

reclamant își desfășoară activitatea.

Or, la data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare și efectuării plății prețului,

terenul a intrat în patrimoniul Consiliul Local al sectorului 2 București și,

implicit, al Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar

Sector 2 București, instituție creată de Consiliu și subordonată acestuia.

Ca atare, se poate

afirma fără putință de tăgadă că dreptul protejat în instanță de

intimata-reclamantă este un drept subiectiv care a transferat caracterul său

patrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul fiind evaluabil în bani, în

mod corect a fost soluționat de Tribunalul București ca primă instanță.

Analizând contestația

în anulare formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Greșelile materiale,

pentru care art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. deschide calea contestației

în anulare, reprezintă greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele

formale ale judecății recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară

reexaminarea sau reaprecierea fondului cauzei.

Asemenea greșeli sunt

cele de fapt, comise de instanță prin confundarea unor elemente sau a unor date

materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției și nicidecum eventuale

greșeli de judecată, deoarece contestația în anulare tinde la reformarea unei

hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale săvârșite de instanță cu

ocazia judecății, iar nu pentru că judecata pe fond nu a fost bine realizată.

Prin urmare,

invocarea faptului că decizia contestată este rezultatul unei calificări

greșite asupra naturii dreptului dedus judecății și a valorii obiectului

litigiului, că dreptul protejat în instanță de intimata-reclamantă este un

drept subiectiv care a transferat caracterul său patrimonial litigiului însuși

și, astfel, procesul fiind evaluabil în bani, în mod corect a fost soluționat

de Tribunalul București ca primă instanță, constituie aprecieri asupra modului

în care a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în primă instanță

prin raportare la calificarea naturii dreptului și a valorii obiectului

litigiului. Aceste argumente susțin stabilirea competenței materiale în cauză

și califică natura dreptului dedus judecății, constituind aspecte de fond ale

cauzei, iar nu aspecte formale, astfel cum cer dispozițiile art. 318 alin. (1)

teza I C. proc. civ., pentru a ne afla în prezența unei greșeli materiale.

Astfel fiind,

invocându-se greșeli de judecată în motivarea contestației în anulare, iar nu

greșeli materiale, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație nu poate fi

primită, motiv pentru care va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorul A.A.E. împotriva Deciziei nr. 257 din 21

ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 4 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG