ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1446/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 4095 din 30 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă și de proprietate intelectuală, a constatat nul recursul declarat de reclamantul N.M. împotriva deciziei nr. 524/ A din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reținând în motivarea acestei soluții că reclamantul nu s-a conformat exigențelor impuse de legiuitor pentru exercițiul acestei căi extraordinare de atac, în sensul că nu a indicat în cererea sa vreunul din motivele de casare și modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să permită încadrarea lor din oficiu într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul legal menționat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire N.M., ce a fost respinsă prin Decizia nr. 4210 din 19 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Împotriva celor două decizii a formulat contestație în anulare contestatorul N.M., în motivarea cărora a prezentat pe larg împrejurările în care a dobândit în proprietate, împreună cu fosta sa soție, apartamentul în litigiu și pe cele în care s-a realizat preluarea apartamentului de stat, redând principii de drept și texte din Constituție și Codul civil. În drept, contestatorul își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 317, art. 318 și art. 320 C. proc. civ.

La termenul din 18 martie 2013, Înalta Curte a invocat excepția tardivității contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 4095 din 30 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, precum și excepția inadmisibilității contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 4210 din 19 mai 2011 a aceleiași instanțe, pe care le va admite, pentru următoarele considerente: 1. În ce privește excepția tardivității contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 4095 din 30 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală: Contestația în anulare dedusă judecății vizează o hotărâre prin care s-a constatat nulitatea recursului, adică o hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de executare silită.

În atare situație, sunt aplicabile dispozițiile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., care prevăd că împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Prin urmare, în cazul hotărârilor nesusceptibile de executare silită, termenul de exercitare a contestației în anulare este de 15 zile și curge de la momentul subiectiv la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre. Acest moment trebuie însă să se situeze până la împlinirea unui an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii atacate.

În concluzie, termenul obiectiv de un an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii atacate marchează limita maximă în timp până la care partea interesată poate formula contestația în anulare. Or, în speță, hotărârea irevocabilă din recurs a fost pronunțată la data de 30 iunie 2010, iar contestația în anulare împotriva ei a fost formulată la data de 02 septembrie 2011. Formularea contestației în anulare s-a făcut, așadar, cu depășirea termenului obiectiv de un an prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., astfel că în aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care instituie sancțiunea decăderii pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac, Înalta Curte urmează să dispună respingerea contestației în anulare dedusă judecății, ca tardivă.

2. În ce privește excepția inadmisibilității contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 4210 din 19 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală: Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc.

civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs). Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

În consecință, față de cele dezvoltate de contestator cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile legale anterior enumerate, astfel că Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorul N.M. împotriva deciziei nr. 4095 din 30 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul N.M. împotriva deciziei nr. 4210 din 19 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2013.