ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1446/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1446/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 4095 din 30 iunie 2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă și de proprietate
intelectuală, a constatat nul recursul declarat de reclamantul N.M. împotriva
deciziei nr. 524/ A din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reținând în motivarea
acestei soluții că
reclamantul
nu s-a conformat exigențelor impuse de legiuitor pentru exercițiul acestei căi
extraordinare de atac, în sensul că nu a indicat în cererea sa vreunul din
motivele de casare și modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu a
dezvoltat critici de nelegalitate care să permită încadrarea lor din oficiu
într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul legal menționat.
Împotriva acestei
decizii a formulat cerere de revizuire N.M., ce a fost respinsă prin Decizia nr.
4210 din
19 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și
de proprietate intelectuală.
Împotriva celor două
decizii a formulat contestație în anulare contestatorul N.M., în motivarea
cărora a prezentat pe larg împrejurările în care a dobândit în proprietate,
împreună cu fosta sa soție, apartamentul în litigiu și pe cele în care s-a
realizat preluarea apartamentului de stat, redând principii de drept și texte
din Constituție și Codul civil.
În drept,
contestatorul își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 317, art. 318 și art.
320 C. proc. civ.
La termenul din 18
martie 2013, Înalta Curte a invocat excepția tardivității contestației în
anulare formulată împotriva deciziei nr. 4095 din 30 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, precum și
excepția inadmisibilității contestației în anulare formulată împotriva deciziei
nr. 4210 din 19 mai 2011 a aceleiași instanțe, pe care le va admite, pentru
următoarele considerente:
În ce privește
excepția tardivității contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 4095
din 30 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală:
Contestația în anulare
dedusă judecății vizează o hotărâre prin care s-a constatat nulitatea
recursului, adică o hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de executare silită.
În atare situație,
sunt aplicabile dispozițiile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., care
prevăd că împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe
cale de executare silită, contestația în anulare poate fi introdusă în termen
de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu
mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Prin urmare, în cazul
hotărârilor nesusceptibile de executare silită, termenul de exercitare a
contestației în anulare este de 15 zile și curge de la momentul subiectiv la
care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre. Acest moment trebuie însă să
se situeze până la împlinirea unui an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii
atacate.
În concluzie, termenul
obiectiv de un an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii atacate marchează
limita maximă în timp până la care partea interesată poate formula contestația
în anulare.
Or, în speță,
hotărârea irevocabilă din recurs a fost pronunțată la data de 30 iunie 2010,
iar contestația în anulare împotriva ei a fost formulată la data de 02
septembrie 2011.
Formularea
contestației în anulare s-a făcut, așadar, cu depășirea termenului obiectiv de
un an prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., astfel că în
aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care instituie
sancțiunea decăderii pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac,
Înalta Curte urmează să dispună respingerea contestației în anulare dedusă
judecății, ca tardivă.
În ce privește
excepția inadmisibilității contestației în anulare formulată împotriva deciziei
nr. 4210 din 19 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă
și de proprietate intelectuală:
Căile de atac și
condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de
ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a
înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui
proces.
Contestația în
anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată
doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc.
civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o
hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare
specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).
Cazurile în care
poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura
de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită
potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea
dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Contestația în
anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când
instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din
greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prin urmare, pe calea
contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar
nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus
judecății.
În consecință, față
de cele dezvoltate de contestator cu titlu de motive ale căii extraordinare de
atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile legale
anterior enumerate, astfel că Înalta Curte va respinge contestația în anulare
ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă,
contestația în anulare formulată de contestatorul N.M. împotriva deciziei nr. 4095
din 30 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă
și de proprietate intelectuală.
Respinge, ca
inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul N.M. împotriva
deciziei nr. 4210 din 19 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 18 martie 2013.