ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2815/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 14 iunie 2010 la Tribunalul Mehedinți reclamanta L.F. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro cu titlu de despăgubiri morale pentru suferințele fizice și psihice ale soțului în perioada în care a fost deportat politic, cu cheltuieli de judecată. În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 650 din 16 noiembrie 2010 Tribunalul Mehedinți a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul la plata sumei de 5.000 euro daune morale.

Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că în data de 17-18 iunie 1951 soțul reclamantei, L.I., împreună cu familia sa a fost strămutat în localitatea Schei Stăncuța, județul Brăila, pe o perioadă de aproximativ 4 ani. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 și art. 5 din Legea nr. 221/2009 modificată prin O.U.G. nr. 62/2010. S-a considerat că suma solicitată de reclamantă este exagerată și s-a apreciat că suma de 5.000 euro este suficientă pentru acoperirea consecințelor negative pe care le-a produs această măsură abuzivă asupra soțului său. Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți și reclamanta.

Pârâtul a susținut că sentința apelată este lovită de nulitate, întrucât judecata s-a făcut fără participarea obligatorie a procurorului, potrivit art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009. Totodată s-a arătat că prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 221/2009, acțiunea ne mai având temei legal. Prin apelul promovat reclamanta L.F. a arătat că a făcut dovada suferințelor fizice și psihice îndurate de soțul său în perioada strămutării, iar drepturile acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 au avut caracter compensator, fără a acoperi prejudiciul moral suferit. Prin decizia nr. 240 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul reclamantei și a fost admis apelul pârâtului, a fost schimbată sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea.

Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut următoarele: La momentul promovării acțiunii de către reclamantă erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001. Prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010 Curtea Constituțională a constatat neconcordanța dintre dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu Constituția și ca atare dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale. În conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.

La momentul soluționării apelurilor, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional expirase, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispozițiile legii fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistența normei juridice. Potrivit condițiilor stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea 47/1992 și art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

Conform principiului aplicării imediate a legii noi, instanța este obligată să aplice dispozițiile legale în vigoare la data când soluționează cauza, inclusiv în căile de atac, fiind inadmisibil în cauză ca legea veche să ultraactiveze. În această situație așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin deciziile nr. 1358 și 1360 din 21 octombrie 2010, nu se poate susține că reclamanții au dobândit o,,speranță legitimă „(astfel cum este consacrată în jurisprudența CEDO), prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din lege la acordarea daunelor morale, tocmai datorită existenței unei dispute asupra corectei aplicări a legii interne, (cauza Kopecky contra Slovaciei).

S-au avut în vedere și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza a doua (dispoziții care nu au făcut obiectul controlului de neconstituționalitate) și dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 și s-a reținut că soțul reclamantei a beneficiat de drepturile recunoscute după anul 1990 persoanelor persecutate politic, potrivit Hotărârii nr. 785/1990 în temeiul dispozițiilor Decretului-lege nr. 118/1990. Critica referitoare la cauza de nulitate absolută a hotărârii, derivată din neparticiparea procurorului la judecarea acțiunii, a fost găsită ca nefondată, dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 dispunând cu privire la obligativitatea participării numai în cazul în care s-a formulat o cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, acțiunea dedusă judecății nu are un astfel de petit.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs fără a încadra criticile potrivit art. 304 C. proc. civ. și arătând că la data formulării cererii de chemare în judecată dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 erau în vigoare, critică încadrabilă în conținutul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Sub aspectul criticilor încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vor fi analizate din perspectiva aplicării legii civile în timp. Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Această problemă de drept a fost corect dezlegată de instanța de apel, care a reținut că D ecizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale. Cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Conform art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei respective. Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității articolului citat.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu se poate pretinde că există însă un drept definitiv câștigat, reclamantă nu era titulara unui „bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate. De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru aceste considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L.F. împotriva deciziei nr. 240 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2012.