ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2815/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

la data 14 iunie 2010 la Tribunalul Mehedinți reclamanta L.F. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro cu titlu de despăgubiri

morale pentru suferințele fizice și psihice ale soțului în perioada în care a

fost deportat politic, cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat

dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr.

650 din 16 noiembrie 2010 Tribunalul Mehedinți a admis în parte acțiunea, a

obligat pârâtul la plata sumei de 5.000 euro daune morale.

Pentru a pronunța

această decizie instanța a reținut că în data de 17-18 iunie 1951 soțul

reclamantei, L.I., împreună cu familia sa a fost strămutat în localitatea Schei

Stăncuța, județul Brăila, pe o perioadă de aproximativ 4 ani.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 și art. 5 din Legea nr. 221/2009

modificată prin O.U.G. nr. 62/2010.

S-a considerat că

suma solicitată de reclamantă este exagerată și s-a apreciat că suma de 5.000

euro este suficientă pentru acoperirea consecințelor negative pe care le-a

produs această măsură abuzivă asupra soțului său.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Mehedinți și reclamanta.

Pârâtul a susținut că

sentința apelată este lovită de nulitate, întrucât judecata s-a făcut fără

participarea obligatorie a procurorului, potrivit art. 4 alin. (5) din Legea nr.

221/2009. Totodată s-a arătat că prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 221/2009, acțiunea ne mai având temei

legal.

Prin apelul promovat

reclamanta L.F. a arătat că a făcut dovada suferințelor fizice și psihice

îndurate de soțul său în perioada strămutării, iar drepturile acordate prin

Decretul-lege nr. 118/1990 au avut caracter compensator, fără a acoperi

prejudiciul moral suferit.

Prin decizia nr. 240

din 5 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a fost respins apelul reclamantei și a fost admis apelul

pârâtului, a fost schimbată sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea.

Pentru a pronunța

această decizie instanța a reținut următoarele:

La momentul

promovării acțiunii de către reclamantă erau în vigoare dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001.

Prin

decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010 Curtea Constituțională a constatat neconcordanța

dintre dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu

Constituția și ca atare dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009

au fost declarate neconstituționale.

În

conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă

de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile

de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen dispozițiile

sunt suspendate de drept.

La

momentul soluționării apelurilor, termenul de 45 zile prevăzut de textul

constituțional expirase, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu

dispozițiile legii fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu

inexistența normei juridice.

Potrivit

condițiilor stabilite de art.  31 alin. (1) și (3) din Legea 47/1992 și art. 147

alin. (4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție

legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte

cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general

obligatorie,

opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești

și are putere numai

pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor

aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

Conform

principiului aplicării imediate a legii noi, instanța este obligată să aplice

dispozițiile legale în vigoare la data când soluționează cauza, inclusiv în

căile de atac, fiind inadmisibil în cauză ca legea veche să ultraactiveze.

În

această situație așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin deciziile nr.

1358 și 1360 din 21 octombrie 2010, nu se poate susține că reclamanții au

dobândit o,,speranță legitimă „(astfel cum este consacrată în jurisprudența

CEDO), prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din lege la acordarea daunelor

morale, tocmai datorită existenței unei dispute asupra corectei aplicări a

legii interne, (cauza Kopecky contra Slovaciei).

S-au avut în vedere

și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza a doua (dispoziții care nu au

făcut obiectul controlului de neconstituționalitate) și dispozițiile art. 5 alin.

(4) din Legea nr. 221/2009 și s-a reținut

că soțul reclamantei a beneficiat de

drepturile recunoscute după anul 1990 persoanelor persecutate politic, potrivit

Hotărârii nr. 785/1990 în temeiul dispozițiilor Decretului-lege nr. 118/1990.

Critica

referitoare la cauza de nulitate absolută a hotărârii, derivată din

neparticiparea procurorului la judecarea acțiunii, a fost găsită ca nefondată, dispozițiile

art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 dispunând cu privire la obligativitatea

participării numai în cazul în care s-a formulat o cerere având ca obiect

constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative,

altele decât cele prevăzute la art. 3, acțiunea dedusă judecății nu are un

astfel de petit.

Împotriva acestei

decizii reclamanta a declarat recurs fără a încadra criticile potrivit art. 304

C. proc. civ. și arătând că la data formulării cererii de chemare în judecată

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 erau în vigoare,

critică încadrabilă în conținutul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul nu este

fondat.

Sub aspectul

criticilor încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vor

fi analizate din perspectiva aplicării legii civile în timp.

Problema de drept

care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost

declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de constituționalitate,

prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată

în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Această problemă de

drept a fost corect dezlegată de instanța de apel, care a reținut că D

ecizia Curții

Constituționale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul

declarat neconstituțional

nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de

daune morale.

Cu privire la

efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în

curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în

interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a

acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a

teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui

temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării

deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în

recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data

publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul

legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru

argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în

interesul legii.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Față de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că

decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra

proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei respective.

Nu se poate spune

deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității

articolului citat.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu se poate

pretinde că există însă un drept definitiv câștigat, reclamantă nu era titulara

unui „bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste

considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate, față de

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta L.F. împotriva deciziei nr. 240 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2012.