Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.04.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3425/2011

HOTĂRÂRE
13.04.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3425/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 11/F din 10 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea P.L. în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc M.M., în favoarea Judecătoriei sector 6. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat, procedând la calificarea juridică a cererii, în acord cu dispoz. art. 129 alin. (4) și (6) C. proc. civ. raportate la art. 84 C. proc. civ., că a fost învestită cu soluționarea unei contestații la executare, iar nu a unei contestații la titlu (ținând seama în realizarea acestei calificări și de precizarea făcută de către contestatoare).

Potrivit art. 400 C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare care, conform art. 373 C. proc. civ., este judecătoria în raza căreia se va face executarea. În speță, potrivit actelor din dosarul de executare atașate, instanța de executare este Judecătoriei sector 6, căreia i-a fost declinată competența de soluționare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea, care a susținut că în mod greșit i-a fost calificată cererea ca fiind contestație la executare întrucât, în realitate, este contestație la titlu și vizează decizia nr. 296 din 3 mai 2007 a Curții de Apel București. Ulterior, contestatoarea a precizat că renunță la judecata recursului, precum și la judecata contestației la executare (conform încheierii de dezbateri din 13 aprilie 2011). În legătură cu acest act de dispoziție al părții, Înalta Curte urmează să-i dea eficiență în limitele permise de manifestarea principiului disponibilității în această fază procesuală.

Astfel, recursul exercitat în cauză are ca obiect o hotărâre de declinare a competenței, ceea ce înseamnă că judecata în cadrul lui nu putea viza decât aspecte de ordin procedural, referitoare la caracterul legal sau nu, al dezînvestirii primei instanțe. În aceste condiții, renunțarea contestatoarei la judecata recursului nu poate decât să valideze hotărârea de declinare a competenței, fără posibilitatea de a fi luate în examinare aspecte legate de contestația la executare, chiar dacă privesc renunțarea la judecata acesteia. Contestatoarea are însă posibilitatea să reitereze cererea de renunțare la judecata contestației în fața instanței de executare. Potrivit considerentelor arătate, Înalta Curte va lua act și va da eficiență, în acord cu prevederile art. 316, cu referire la art. 298 și 246 C. proc.

civ., actului de renunțare al părții doar cu privire la judecata recursului.

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de contestatoarea P.L. împotriva sentinței nr. 11F din 10 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-27
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 290/2011
P.L. împotriva Deciziei civile nr. 210/R din 27 martie 2007, a aceleiași instanțe. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 210/R din 27 martie 2007, de asemenea, a a
ÎCCJ 2011-04-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3233/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la instanță la data de 17 mai 2010, contestatorii B.M., B.M.L., B.A.S. și M.M.I. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 5501 din 13 mai 2009 pr
ÎCCJ 2011-01-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 113/2011
și ulterior O.U.G. nr. 34/2006, împrejurare față de care natura litigiului este de drept administrativ în conformitate cu art. 286 alin. (1) – (3) și art. 287 alin. (1) – (2) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A mai reținut instan
ÎCCJ 2010-04-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4882/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată la Curtea de Apel București la 19 februarie 2010, contestatoarea P.L. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimatele Asociația de Proprietari a Bloculu
ÎCCJ 2003-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4720/2011
ul pârâților va fi admis pentru considerentele ce urmează; Excepția de necompetență materială a Tribunalului București, susținută pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ cu referire la art. 159 pct. 2 C. proc. civ. nu este înt
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă