ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 113/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 28 mai 2008 reclamanta SC N.W. România SRL București a chemat-o în judecată pe C.N.A.D.N.R. SA București și a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care s-o oblige pe pârâtă la plata sumei de 4.052.789,27 lei cu titlu de preț al lucrărilor de dezinfecție efectuate de reclamantă în perioada 20 mai 2006 – 6 iulie 2006, la plata sumei de 1.218.417,10 lei reprezentând dobânda legală pentru suma datorată precum și a sumei de 1.449.953,98 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând rata inflației și cheltuieli de judecată.

A arătat în acțiunea sa că a efectuat servicii de dezinfecție a mijloacelor de transport rutier în vederea combaterii virusului gripei aviare ca urmare a instaurării carantinei pe raza mai multor județe în care au fost descoperite focare de gripă aviară, lucrările fiind efectuate pe bază de cerere de ofertă plus caiet de sarcini și acceptarea ofertei, urmată de comenzi ferme din partea C.N.A.D.N.R. SA București, așa cum atestă procesele verbale încheiate între reprezentanții celor două părți. A mai arătat că a îndeplinit toate condițiile legale privitoare la substanțele folosite și modalitatea de administrare a acestor cât și cu privire la echipamentele și materialele folosite și că, a respectat punctul „J DECONTAREA PRESTAȚIILOR” din caietul de sarcini după care, a trimis pârâtei facturile însoțite de documentele justificative în funcție de numărul de autovehicule dezinfectate pentru ca pârâta să efectueze plata.

Reclamanta a menționat că pârâta a recunoscut în repetate rânduri existența datoriei, că au avut loc negocieri cu privire la prețurile inițiale care au fost reduse condiționat de efectuarea plății în termen de 120 de zile de la încheierea minutei nr. 1 din 31 octombrie 2007, că ulterior încheierii acestei minute pârâta a înaintat Ministerului Transportului un raport prin care a prezentat rezultatul negocierilor solicitând suplimentarea bugetului pentru efectuarea plăților sumelor datorate ca urmare a serviciilor de dezinfecție prestate și că Ministerul Transporturilor a înaintat Guvernului o notă prin care a solicitat emiterea unei hotărâri de guvern care să permită punerea la dispoziția ministerului a fondurilor cu care să acopere cheltuielile efectuate de C.N.A.D.N.R., acest lucru reprezentând o recunoaștere implicită a datoriei pe care pârâta o are față de reclamantă.

Având în vedere că prețul nu a fost achitat, reclamanta a învederat faptul că în lipsa banilor a fost constrânsă să cesioneze o parte din creanță, rămânând de achitat către aceasta doar suma de 4.052.789,27 lei, restul urmând a fi recuperat de către foștii creditori ai acesteia ca rezultat al cesiunii. În motivarea în drept a cererii a invocat dispozițiile art. 969, art. 970 C. civ., art. 36 și art. 43 C. com. și O.G. nr. 9/2000. La termenul de judecată din 28 mai 2008 reclamanta și-a majorat cuantumul sumei solicitate cu titlu de dobândă legală precizând a fi suma de 1.214.195,89 lei și a micșorat suma reprezentând inflația la 1.241.905,06 lei. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive susținând că obligația de asigurarea fondurilor necesare derulării activităților de prevenire și combatere a gripei aviare revenea Ministerului Transporturilor așa cum rezultă din O.U.G.

nr. 140/2005 și O.U.G. nr. 11/2006, pârâta având doar calitatea de terț care a îndeplinit instrucțiunile prevăzute de actele normative menționate cu privire la instituirea barierelor artificiale pentru dezinfecție în anumite puncte limită de județ. A mai ridicat și excepția inadmisibilității acțiunii întrucât actele normative mai sus menționate stabilesc în mod imperativ destinația fondurilor, nefiind posibilă solicitarea reclamantei de a o obliga pe pârâtă să modifice destinația acestor fonduri, pârâta neavând obligația să suporte din fonduri proprii efectele unei acțiuni guvernamentale. Prin încheierea de ședință din data de 28 mai 2008 Tribunalul a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive și a apreciat că motivele invocate în susținerea inadmisibilității acțiunii constituie apărări pe fondul cauzei.

Pârâta a mai susținut prin întâmpinare că între părți nu a fost încheiată nicio convenție, în litigiul de față nefiind vorba despre o răspundere contractuală.

Prin sentința comercială nr. 6621 din 28 mai 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată, a admis acțiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 4.052.789,27 lei contravaloarea lucrări de dezinfecție, 1.214.195,89 lei dobândă legală, 1.241.905,06 lei rata inflației și 70.403,12 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar . Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin acceptarea de către reclamantă a ofertei pârâtei de efectuarea operațiunilor de dezinfecție, între părți s-au născut raporturi contractuale, contractul în sens de negotium juris fiind încheiat în momentul realizării acordului de voință, impunându-se părților întocmai ca și legea conform art. 969 alin. (1) C. civ., astfel că pârâta este parte în contractul având ca obiect prestarea serviciilor de dezinfecție și debitoarea obligației de plată a serviciilor de dezinfecție, fiind lipsit de relevanță faptul că dispozițiile O.U.G.

nr. 140/2005 și O.U.G. nr. 11/2006 prevăd ca sursa din care se asigură sumele necesare derulării acțiunilor de prevenire și combatere a gripei aviare este Fondul de Intervenție la dispoziția Guvernului, context în care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată. Constatând că pârâta nu a contestat contravaloarea serviciilor, dimpotrivă acestea fiind recunoscute în mod expres de către pârâtă atât prin minuta nr. 1 din 31 octombrie 2007 (fila 174 dosar fond) cât și prin nota transmisă Cabinetului Ministerului Transporturilor (fila 177 dosar fond) și având în vedere existența contractului așa cum s-a precizat mai sus, în raport de prevederile art. 969 C. civ. care instituie principiul forței obligatorii a contractului și ale art. 46 C. com.

care prevăd că obligațiile comerciale se dovedesc cu facturi acceptate, precum și în raport de dispozițiile art. 1073 C. civ. conform cărora creditorul are dreptul să dobândească îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunări, Tribunalul a apreciat ca întemeiată cererea și admițând-o, a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor solicitate de reclamantă, așa cum au fost precizate ulterior. De asemenea în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ. pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată. Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond a fost admis de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 176 din 29 martie 2010 prin care a fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre soluționare Secției de contencios administrativ a Curții de Apel București.

Constatând că prin adresa nr. DI/3255 din 18 mai 2006 pârâta C.N.A.D.N.R. SA București a transmis oferta de achiziții servicii pentru dezinfecția mijloacelor de transport rutier în vederea combaterii virusului gripei aviare, adresă însoțită de caietul de sarcini din cuprinsul căruia rezultă că pârâta a fost mandatată să asigure instituirea punctelor de dezinfecție în condițiile de necesitate, a mijloacelor de transport rutier, în zonele stabilite prin decizii ale comandamentului Antiepizootic Central, urmând să achiziționeze serviciile de dezinfecție cu respectarea O.U.G. nr. 60/2001, contractul părților este un contract de achiziții publice căruia îi sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 60/2001 în vigoare la data încheierii contractului și ulterior O.U.G.

nr. 34/2006, împrejurare față de care natura litigiului este de drept administrativ în conformitate cu art. 286 alin. (1) – (3) și art. 287 alin. (1) – (2) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A mai reținut instanța de apel că nu este ținută de cele cuprinse în încheierea interlocutorie pronunțată la data de 27 octombrie 2008 prin care a fost stabilită în sarcina Secției comerciale competența de soluționare a litigiului, întrucât legiuitorul nu a urmărit prin art. 268 alin. (3) C. proc. civ. să lege instanța printr-o încheiere greșită, susceptibilă să determine o hotărâre supusă desființării și revenind asupra soluției pronunțată prin încheierea interlocutorie mai sus menționată, dar analizând excepția și ca motiv distinct de apel a constatat competența secției de contencios administrativ a Curții de Apel București, în soluționarea acestei cauze.

Împotriva deciziei comerciale nr. 176 din 29 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, reclamanta a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și în principal casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel. În subsidiar recurenta a cerut admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul menținerii sentinței nr. 6621 din 28 mai 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

A susținut în motivele de recurs că prin încheierea de la 27 octombrie 2008 instanța de apel a respins excepția necompetenței materiale și funcționale a secției comerciale motivând că prin acțiunea formulată s-a solicitat contravaloarea unor servicii prestate în baza unui contract comercial astfel că litigiul dintre părți este comercial și urmează a fi soluționat de instanța comercială iar ulterior acestui termen instanța a admis excepția pe care anterior o respinsese și asupra căreia nu putea reveni, cauza fiind soluționată fără a pune în discuția părților problema necompetenței materiale sau funcționale la termenul la care s-au pus concluzii pe fond. În ședința din data de 14 octombrie 2010 recurenta a completat recursul arătând că motivul pentru care a formulat această cerere este unul de ordine publică și are în vedere modificarea O.G.

nr. 34/2006 art. 286 alin. (1) 1 potrivit căruia „procesele și cererile privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante” astfel că nu mai există absolut niciun motiv pentru care dosarul de față să fie considerat unul de contencios administrativ. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunțată poate fi modificată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Raportând motivele de recurs la texul de lege mai sus menționat, Curtea constată că hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 268 alin. (3) C. proc.

civ.în sensul posibilității revenirii instanței de apel asupra soluției date prin încheierea interlocutorie din 27 octombrie 2008, în interpretarea corectă a dispozițiilor O.U.G. nr. 60/2001 aplicabil în speță, în vigoare la data încheierii contractului și, ulterior ale O.U.G. nr. 34/2006, raportate la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ca urmare a analizei motivului de apel referitor la competența instanței de contencios administrativ față de natura litigiului. Faptul că natura de drept administrativ a litigiului care atrage competența instanței de contencios administrativ a constituit motiv de apel, justifică legalitatea deciziei atacate și sub aspectul nereținerii culpei instanței de apel în stabilirea competenței instanței de contencios administrativ, față de motivul invocat de recurenta reclamantă în sensul că pe acest aspect nu a formulat concluzii în apel.

În acest sens se constată că în încheierea de ședință din data de 22 martie 2010 s-a consemnat că apelanta pârâtă a reiterat motivul de apel referitor la natura administrativă a litigiului iar reclamanta, fiind prezentă, avea posibilitatea să susțină și să pună concluzii asupra acestui motiv, astfel că susținerea recurentei cum că nu a fost pusă în discuție problema necompetenței materiale și funcționale la termenul la care s-au pus concluzii nu este justificată, urmând a fi respinsă. În ceea ce privește motivul de ordine publică invocat de recurentă prin completarea motivelor de recurs, Curtea constată că raporturile juridice între părți s-au constituit sub imperiul O.U.G. nr. 60/2001 și ulterior O.U.G.

nr. 34/2006 în forma care reglementa competența instanței de judecată de contencios administrativ. În condițiile în care art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006 a fost completat ulterior, așa cum rezultă din O.U.G. nr. 76/2010 din 30 iunie 2010, prin introducerea alin. (1) 1 având cuprinsul indicat de recurentă, într-o asemenea ipoteză, se vor aplica dispozițiile legale care au guvernat raporturile juridice la momentul nașterii lor în temeiul principiului tempus regit actum , de neretroactivitate a legii în vigoare la data judecății, astfel că nu vor fi incidente dispozițiile art. 286 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 34/2006, motivul invocat prin completarea recursului urmând a fi respins. Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.W. România SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 176 din 29 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2011.