ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 113/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 113/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La 28 mai 2008 reclamanta SC N.W. România
SRL București a chemat-o în judecată pe C.N.A.D.N.R. SA București și a
solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care s-o oblige pe pârâtă la
plata sumei de 4.052.789,27 lei cu titlu de preț al lucrărilor de dezinfecție
efectuate de reclamantă în perioada 20 mai 2006 – 6 iulie 2006, la plata sumei
de 1.218.417,10 lei reprezentând dobânda legală pentru suma datorată precum și
a sumei de 1.449.953,98 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând rata inflației
și cheltuieli de judecată.
A arătat în acțiunea sa că a
efectuat servicii de dezinfecție a mijloacelor de transport rutier în vederea
combaterii virusului gripei aviare ca urmare a instaurării carantinei pe raza
mai multor județe în care au fost descoperite focare de gripă aviară, lucrările
fiind efectuate pe bază de cerere de ofertă plus caiet de sarcini și acceptarea
ofertei, urmată de comenzi ferme din partea C.N.A.D.N.R. SA București, așa cum
atestă procesele verbale încheiate între reprezentanții celor două părți.
A mai arătat că a îndeplinit toate
condițiile legale privitoare la substanțele folosite și modalitatea de
administrare a acestor cât și cu privire la echipamentele și materialele
folosite și că, a respectat punctul „J DECONTAREA PRESTAȚIILOR” din caietul de
sarcini după care, a trimis pârâtei facturile însoțite de documentele
justificative în funcție de numărul de autovehicule dezinfectate pentru ca
pârâta să efectueze plata.
Reclamanta a menționat că pârâta a
recunoscut în repetate rânduri existența datoriei, că au avut loc negocieri cu
privire la prețurile inițiale care au fost reduse condiționat de efectuarea
plății în termen de 120 de zile de la încheierea minutei nr. 1 din 31 octombrie
2007, că ulterior încheierii acestei minute pârâta a înaintat Ministerului
Transportului un raport prin care a prezentat rezultatul negocierilor
solicitând suplimentarea bugetului pentru efectuarea plăților sumelor datorate
ca urmare a serviciilor de dezinfecție prestate și că Ministerul
Transporturilor a înaintat Guvernului o notă prin care a solicitat emiterea
unei hotărâri de guvern care să permită punerea la dispoziția ministerului a
fondurilor cu care să acopere cheltuielile efectuate de C.N.A.D.N.R., acest
lucru reprezentând o recunoaștere implicită a datoriei pe care pârâta o are
față de reclamantă.
Având în vedere că prețul nu a fost
achitat, reclamanta a învederat faptul că în lipsa banilor a fost constrânsă să
cesioneze o parte din creanță, rămânând de achitat către aceasta doar suma de
4.052.789,27 lei, restul urmând a fi recuperat de către foștii creditori ai
acesteia ca rezultat al cesiunii.
În motivarea în drept a cererii a
invocat dispozițiile art. 969, art. 970 C. civ., art. 36 și art. 43 C. com. și
O.G. nr. 9/2000.
La termenul de judecată din 28 mai
2008 reclamanta și-a majorat cuantumul sumei solicitate cu titlu de dobândă
legală precizând a fi suma de 1.214.195,89 lei și a micșorat suma reprezentând
inflația la 1.241.905,06 lei.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat
excepția lipsei calității procesuale pasive susținând că obligația de
asigurarea fondurilor necesare derulării activităților de prevenire și
combatere a gripei aviare revenea Ministerului Transporturilor așa cum rezultă
din O.U.G. nr. 140/2005 și O.U.G. nr. 11/2006, pârâta având doar calitatea de
terț care a îndeplinit instrucțiunile prevăzute de actele normative menționate
cu privire la instituirea barierelor artificiale pentru dezinfecție în anumite
puncte limită de județ. A mai ridicat și excepția inadmisibilității acțiunii
întrucât actele normative mai sus menționate stabilesc în mod imperativ
destinația fondurilor, nefiind posibilă solicitarea reclamantei de a o obliga
pe pârâtă să modifice destinația acestor fonduri, pârâta neavând obligația să
suporte din fonduri proprii efectele unei acțiuni guvernamentale.
Prin încheierea de ședință din data
de 28 mai 2008 Tribunalul a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității
procesuale pasive și a apreciat că motivele invocate în susținerea
inadmisibilității acțiunii constituie apărări pe fondul cauzei.
Pârâta a mai susținut prin
întâmpinare că între părți nu a fost încheiată nicio convenție, în litigiul de
față nefiind vorba despre o răspundere contractuală.
Prin sentința comercială nr. 6621
din 28 mai 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins
excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată, a admis acțiunea
reclamantei, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 4.052.789,27 lei
contravaloarea lucrări de dezinfecție, 1.214.195,89 lei dobândă legală,
1.241.905,06 lei rata inflației și 70.403,12 lei cheltuieli de judecată
reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar .
Pentru a pronunța această hotărâre
instanța de fond a reținut că prin acceptarea de către reclamantă a ofertei
pârâtei de efectuarea operațiunilor de dezinfecție, între părți s-au născut
raporturi contractuale, contractul în sens de negotium juris fiind încheiat în
momentul realizării acordului de voință, impunându-se părților întocmai ca și
legea conform art. 969 alin. (1) C. civ., astfel că pârâta este parte în
contractul având ca obiect prestarea serviciilor de dezinfecție și debitoarea
obligației de plată a serviciilor de dezinfecție, fiind lipsit de relevanță faptul
că dispozițiile O.U.G. nr. 140/2005 și O.U.G. nr. 11/2006 prevăd ca sursa din
care se asigură sumele necesare derulării acțiunilor de prevenire și combatere
a gripei aviare este Fondul de Intervenție la dispoziția Guvernului, context în
care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată.
Constatând că pârâta nu a contestat
contravaloarea serviciilor, dimpotrivă acestea fiind recunoscute în mod expres
de către pârâtă atât prin minuta nr. 1 din 31 octombrie 2007 (fila 174 dosar
fond) cât și prin nota transmisă Cabinetului Ministerului Transporturilor (fila
177 dosar fond) și având în vedere existența contractului așa cum s-a precizat
mai sus, în raport de prevederile art. 969 C. civ. care instituie principiul
forței obligatorii a contractului și ale art. 46 C. com. care prevăd că
obligațiile comerciale se dovedesc cu facturi acceptate, precum și în raport de
dispozițiile art. 1073 C. civ. conform cărora creditorul are dreptul să
dobândească îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la
dezdăunări, Tribunalul a apreciat ca întemeiată cererea și admițând-o, a
obligat-o pe pârâtă la plata sumelor solicitate de reclamantă, așa cum au fost
precizate ulterior.
De asemenea în conformitate cu
dispozițiile art. 274 C. proc. civ. pârâta a fost obligată și la plata
cheltuielilor de judecată.
Apelul declarat de pârâtă împotriva
sentinței instanței de fond a fost admis de Curtea de Apel București, secția a
VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 176 din 29 martie 2010 prin care a
fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre soluționare Secției de
contencios administrativ a Curții de Apel București.
Constatând că prin adresa nr. DI/3255
din 18 mai 2006 pârâta C.N.A.D.N.R. SA București a transmis oferta de achiziții
servicii pentru dezinfecția mijloacelor de transport rutier în vederea
combaterii virusului gripei aviare, adresă însoțită de caietul de sarcini din
cuprinsul căruia rezultă că pârâta a fost mandatată să asigure instituirea
punctelor de dezinfecție în condițiile de necesitate, a mijloacelor de
transport rutier, în zonele stabilite prin decizii ale comandamentului
Antiepizootic Central, urmând să achiziționeze serviciile de dezinfecție cu
respectarea O.U.G. nr. 60/2001, contractul părților este un contract de
achiziții publice căruia îi sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 60/2001 în
vigoare la data încheierii contractului și ulterior O.U.G. nr. 34/2006,
împrejurare față de care natura litigiului este de drept administrativ în
conformitate cu art. 286 alin. (1) – (3) și art. 287 alin. (1) – (2) și art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
A mai reținut instanța de apel că nu
este ținută de cele cuprinse în încheierea interlocutorie pronunțată la data de
27 octombrie 2008 prin care a fost stabilită în sarcina Secției comerciale
competența de soluționare a litigiului, întrucât legiuitorul nu a urmărit prin
art. 268 alin. (3) C. proc. civ. să lege instanța printr-o încheiere greșită,
susceptibilă să determine o hotărâre supusă desființării și revenind asupra
soluției pronunțată prin încheierea interlocutorie mai sus menționată, dar
analizând excepția și ca motiv distinct de apel a constatat competența secției
de contencios administrativ a Curții de Apel București, în soluționarea acestei
cauze.
Împotriva deciziei comerciale nr. 176
din 29 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,
reclamanta a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304
pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și
în principal casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel.
În subsidiar recurenta a cerut admiterea recursului, modificarea în întregime a
deciziei atacate în sensul menținerii sentinței nr. 6621 din 28 mai 2008 a
Tribunalului București, secția a VI-a comercială.
A susținut în motivele de recurs că
prin încheierea de la 27 octombrie 2008 instanța de apel a respins excepția
necompetenței materiale și funcționale a secției comerciale motivând că prin
acțiunea formulată s-a solicitat contravaloarea unor servicii prestate în baza
unui contract comercial astfel că litigiul dintre părți este comercial și
urmează a fi soluționat de instanța comercială iar ulterior acestui termen
instanța a admis excepția pe care anterior o respinsese și asupra căreia nu
putea reveni, cauza fiind soluționată fără a pune în discuția părților problema
necompetenței materiale sau funcționale la termenul la care s-au pus concluzii
pe fond.
În ședința din data de 14 octombrie
2010 recurenta a completat recursul arătând că motivul pentru care a formulat
această cerere este unul de ordine publică și are în vedere modificarea O.G.
nr. 34/2006 art. 286 alin. (1)
1
potrivit căruia „procesele și
cererile privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau
denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în
primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția
căruia se află sediul autorității contractante” astfel că nu mai există absolut
niciun motiv pentru care dosarul de față să fie considerat unul de contencios
administrativ.
Recursul este nefondat pentru
următoarele considerente:
Conform art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., hotărârea pronunțată poate fi modificată când este lipsită de temei legal
ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Raportând motivele de recurs la
texul de lege mai sus menționat, Curtea constată că hotărârea atacată este la
adăpost de orice critică, fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 268
alin. (3) C. proc. civ.în sensul posibilității revenirii instanței de apel
asupra soluției date prin încheierea interlocutorie din 27 octombrie 2008, în
interpretarea corectă a dispozițiilor O.U.G. nr. 60/2001 aplicabil în speță, în
vigoare la data încheierii contractului și, ulterior ale O.U.G. nr. 34/2006,
raportate la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ca urmare a analizei
motivului de apel referitor la competența instanței de contencios administrativ
față de natura litigiului.
Faptul că natura de drept
administrativ a litigiului care atrage competența instanței de contencios administrativ
a constituit motiv de apel, justifică legalitatea deciziei atacate și sub
aspectul nereținerii culpei instanței de apel în stabilirea competenței
instanței de contencios administrativ, față de motivul invocat de recurenta
reclamantă în sensul că pe acest aspect nu a formulat concluzii în apel. În
acest sens se constată că în încheierea de ședință din data de 22 martie 2010
s-a consemnat că apelanta pârâtă a reiterat motivul de apel referitor la natura
administrativă a litigiului iar reclamanta, fiind prezentă, avea posibilitatea
să susțină și să pună concluzii asupra acestui motiv, astfel că susținerea
recurentei cum că nu a fost pusă în discuție problema necompetenței materiale
și funcționale la termenul la care s-au pus concluzii nu este justificată,
urmând a fi respinsă.
În ceea ce privește motivul de
ordine publică invocat de recurentă prin completarea motivelor de recurs,
Curtea constată că raporturile juridice între părți s-au constituit sub
imperiul O.U.G. nr. 60/2001 și ulterior O.U.G. nr. 34/2006 în forma care
reglementa competența instanței de judecată de contencios administrativ.
În condițiile în care art. 286 din O.U.G.
nr. 34/2006 a fost completat ulterior, așa cum rezultă din O.U.G. nr. 76/2010
din 30 iunie 2010, prin introducerea alin. (1)
1
având cuprinsul
indicat de recurentă, într-o asemenea ipoteză, se vor aplica dispozițiile
legale care au guvernat raporturile juridice la momentul nașterii lor în
temeiul principiului
tempus regit actum
, de neretroactivitate a legii în
vigoare la data judecății, astfel că nu vor fi incidente dispozițiile art. 286 alin.
(1)
1
din O.U.G. nr. 34/2006, motivul invocat prin completarea
recursului urmând a fi respins.
Pentru considerentele de mai sus, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca recursul să fie respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta SC N.W. România SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 176
din 29 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 13 ianuarie 2011.