ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1842/2008

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, prin sentința nr. 271 din 06 noiembrie 2007, a respins excepția lipsei

de calitate procesuală pasivă formulată de pârâta Direcția Generală de Administrare

a Marilor Contribuabili, a admis acțiunea introdusă de reclamanta SC „P.R.” SRL

și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere fiscală din 07 august 2007

și a dispoziției din 01 august 2007 emise de pârâtă până la soluționarea acțiunii

în contencios administrativ.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că pârâta Direcția Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili are calitate procesuală pasivă, întrucât aceasta este emitenta

actelor administrativ-fiscale contestate în cauză și nu are relevanță faptul că,

în prezent, reclamanta este administrată de către Direcția Generală a Finanțelor

Publice Timiș.

Pe fondul cauzei, Curtea

de Apel a concluzionat că, în speță, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor

impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece aceasta a contestat actele administrativ-fiscale

la autoritatea pârâtă, iar împotriva acesteia a fost pornită executarea silită.

Această situație este de natură a produce un prejudiciu iminent reclamantei, întrucât

este o societate comercială antrenată în relații contractuale cu parteneri de afaceri

și are un personal salarial numeros.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, în numele Agenției

Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Marilor Contribuabili și

Agenția Națională de Administrare Fiscală, care au solicitat, pentru motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea acesteia și respingerea cererii de

suspendare.

Recurentele au formulat

aceleași critici cu privire la sentința atacată, în care au arătat că intimata-reclamantă

nu a probat îndeplinirea condițiilor stabilite de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, aceasta nu a precizat care sunt împrejurările legate de starea de fapt sau

de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ și să demonstreze că prin punerea în executare a deciziei de impunere

s-ar crea societății o pagubă iminentă, cu consecința imposibilității onorării obligațiilor

contractuale.

Intimata-reclamantă a

formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Analizând sentința recurată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Într-adevăr, actul administrativ

unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el

însuși titlu executoriu.

Așadar, suspendarea actului

administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia,

reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu (executio ex

officio).

Potrivit art. 14

alin. (1) teza 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate

și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile

art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea acestuia

până la pronunțarea instanței de fond.

Definiția legală a noțiunii

de „caz bine justificat” se regăsește în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.

554/2004, modificată: împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Instanța de control judiciar

apreciază că este fondată critica recurentelor în sensul că intimata-reclamantă

nu a făcut dovada îndeplinirii condiției cazului bine justificat, având în vedere

că nu a individualizat în cererea dedusă judecății care sunt împrejurările legate

de starea de fapt și de drept care pot crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea

actelor administrativ-fiscale contestate, ci s-a rezumat doar să arate că a formulat

împotriva acestora contestație în procedura administrativ-fiscală.

Definiția legală a sintagmei

de „pagubă iminentă” este dată de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului

administrativ, modificată, în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material viitor

și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice ori a unui serviciu public.

Înalta Curte reține că

nici această condiție nu este îndeplinită în speță, întrucât în eventualitatea în

care, pentru suma indicată în decizia de impunere (2.564.624 ROL), intimata-reclamantă

ar fi executată silit, aceasta nu ar fi în imposibilitatea de a-și continua activitatea.

Pe acest aspect, trebuie reținut faptul că suma în discuție este aferentă anilor

2001-2005 și reprezintă 5% din volumul cifrei de afaceri a societății, care este

de 50.000.000 ROL. În plus, la nivelul anului 2006, intimata-reclamantă a înregistrat

și declarat active imobilizate în sumă de 8.920.231 ROL, fără a garanta plata datoriilor

către bugetul general consolidat.

De asemenea, în privința

personalului angajat al intimatei-reclamante, conform probelor administrate în cauză,

este în continuă scădere: de la 230 de salariați la data de 31 decembrie 2004 la

74 la data de 30 iunie 2007 și aceasta fără a avea loc o executare silită a debitelor

restante din partea autorităților fiscale.

Prin urmare, pentru considerentele

anterior expuse, apreciind că nu este fondat motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu

art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursurile,

va modifica în tot sentința atacată și pe fond va respinge cererea de suspendare

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în numele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală și de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței

civile nr. 271 din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată și pe fond respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 mai 2008.