ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2576/2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 46 din 2 martie 2010 Tribunalul Satu Mare a hotărât următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prev. și ped. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen. în vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. b) și c) și 76 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul L.L., în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Oradea, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, la pedeapsa de: - 5 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b), d) și e) C. pen.

potrivit disp. art. 65 C. pen. În baza art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la data de 18 iunie 2009 la zi. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat. În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă L.L.A., a sumei de 10.000 RON cu titlu juridic despăgubiri civile constând în daune materiale și a sumei de 5.000 RON daune morale și a respins restul pretențiilor civile formulate.

A constatat că prejudiciul cauzat părții civile Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, în sumă de 4.940,24 RON a fost recuperat. În baza art. 190 alin. (2) raportat la art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 323 RON cheltuieli judiciare către partea civilă, constând în contravaloarea expertizei medico-legale și a analizelor preliminarii efectuate și a sumei de 2.500 RON reprezentând onorariu avocațial. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 439 lit. b) C. proc. pen. a confiscat în vederea distrugerii, corpurile delicte înregistrate în Registrul de Corpuri delicte al instanței.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: În data de 17 iunie 2009, pe fondul consumului de alcool și a unei altercații mai vechi cu victima, fiul său L.L.A., inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitură cu cuțitul de bucătărie, producându-i o plagă tăiată, înțepată penetrantă toraco-abdominală cu leziuni de pleură, diafragmă și splină, punându-i în primejdie viața. În fapt, inculpatul a divorțat de soția sa în urmă cu 4 ani, însă datorită lipsei banilor locuiesc toți în imobilul pe care l-au deținut împreună în timpul căsătoriei, în încăperi diferite, folosind împreună bucătăria, între părți, respectiv între inculpat, partea vătămată și soția inculpatului există o stare conflictuală confirmată și de multiplele plângeri pe care și le-au făcut reciproc, respectiv inculpatul L.L.

a mai avut calitatea de inculpat într-un număr de 7 cauze penale, după cum urmează: Dosar nr. 2734/P/2005 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 8130/2005 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 9332/2005 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 4138/2005 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 9930/2006 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 6586/2006 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 3402/2006 al Judecătoriei Satu Mare. De asemenea, inculpatul a formulat plângere penală împotriva părții vătămate L.L.A. și a fostei soții L.V., prin care a solicitat cercetarea acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire, prev. și ped. de art. 180 alin. (1) C. pen. Așadar, inculpatul nu a negat săvârșirea agresiunii cu consecința producerii leziunii traumatice mai sus arătată, a susținut însă că a fost provocat de către partea vătămată, iar atacul produs atât fizic, cât și verbal, a condus la săvârșirea faptei prin pierderea autocontrolului.

Raportat la probele administrate în cauză, sub aspectul laturii penale, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului de a produce asupra părții vătămate o leziune traumatică prin lovire activă cu un corp tăietor-înțepător (cuțit), ce a pus în primejdie viața victimei, întrunește elementele constitutive de tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra unei rude apropiate, prev. și ped. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen. și nu ale infracțiunii vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru care cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei reprezentanta inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc.

pen., cu reținerea scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen. Așa cum rezultă și din raportul medico-legal, cât și din expertiza medico-legală, întocmite în faza cercetării judecătorești, leziunea s-a produs prin lovire activă, instrumentul (cuțitul) folosit este apt de a produce moartea, zona în care s-a produs leziunea este vitală, iar rezultatul letal a fost prevăzut și acceptat, ceea ce confirmă intenția de a ucide și nu de a vătăma, nefiind vorba de o simplă înțepătură cu producerea unei consecințe mai grave, care se produce pe fondul unui alt element independent de voința inculpatului. Pierderea organului (splina) s-a realizat tocmai ca urmare a producerii acestei plăgi tăiată-înțepată cu penetrare în zona toraco-abdominală, elemente care conturează latura obiectivă a infracțiunii pentru care a fost întocmit actul de sesizare.

Cât privește scuza provocării ca circumstanță atenuantă, instanța de fond a respins reținerea acesteia invocată în apărare, nefiind îndeplinite elementele ce compun conținutul circumstanței. Chiar dacă se acceptă intervenția agresivă (verbală, întrucât pentru leziunea de pe brațul inculpatului nu s-a stabilit prin certificat medico-legal când s-a produs) a părții vătămate, un astfel de comportament pe fondul unor relații de familie deteriorate și de aceeași natură nu a produs o puternică tulburare sau emoție din partea inculpatului, relațiile conflictuale reprezentau un modus vivendi al familiei (dușmănii reciproce, lipsă de respect, frustrări emoționale, diferențierea între copii, imposibilitatea comunicării).

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul L.L. solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și schimbarea încadrării juridice a faptei reținute din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 comb. cu art. 175 lit. c) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) din același cod cu motivarea că a aplicat părții vătămate o singură lovitură cu intenția de a o speria și pentru a înlătura agresivitatea și repercursiunile atitudinii agresive ale acesteia de a-l fi lovit la rândul său și nu pentru a-i curma viața. Apelul inculpatului vizează și reținerea scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., ca circumstanță atenuantă.

Inculpatul arată că a comis fapta pe fondul unei tulburări determinate de împrejurarea că, anterior, partea vătămată l-a lovit în zona membrelor provocându-i leziuni așa cum sunt acestea evidențiate în planșele foto aflate la dosarului cauzei. În latură civilă, inculpatul a solicitat, ca o consecință a reținerii prev. de art. 73 lit. b) C. pen., reducerea cuantumului despăgubirilor acordate părții civile. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel și partea civilă L.L.A. care prin motivele de apel formulate în scris și depuse la instanță a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 18.450 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 40.000 RON cu titlu de daune morale.

În susținerea apelului, partea civilă a arătat că datorită consecințelor leziunii provocate de inculpat a pierdut un contract de muncă în străinătate, contract care i-ar fi adus un venit în suma pretinsă cu titlu de daune materiale. În justificarea obligării inculpatului la plata daunelor morale, partea civilă a arătat că prin fapta ilicită a inculpatului, care este tatăl său, i s-au cauzat suferințe de ordin psihic care i-au alterat posibilitățile de viață familială și socială. Examinând hotărârea atacată prin prisma apelurilor declarate, cât și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen. și art. 378 din același cod, curtea a constatat că aceasta este netemeinică în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei.

Critica invocată de inculpat în sensul că fapta acestuia constituie infracțiunea de vătămare corporal gravă, și nu tentativă la infracțiunea de omor calificat este neîntemeiată. Inculpatul înarmat cu un obiect apt de a produce moartea a avut reprezentarea rezultatului acțiunii sale agresive, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat ca rezultat posibil. Chiar dacă nu a avut intenția directă de a ucide, prin modalitatea concretă de acțiune, a avut reprezentarea gravității faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părții vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voința și acțiunea lui (viața victimei a fost salvată datorită asistenței medicale acordată de urgență).

În consecință, fapta săvârșită de inculpat constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. c) C. pen., iar nu aceea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) din același cod care se caracterizează sub aspectul laturii subiective, prin intenție depășită. Curtea apreciază ca neîntemeiată și critica referitoare la nereținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. de către prima instanță. În declarațiile date în cursul urmăririi penale precum și în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a susținut că partea vătămată ar fi început să se certe cu acesta, moment în care l-ar fi lovit cu o bucată de fier peste mâna stângă și cu piciorul în piciorul stâng (dosarul de urmărire penală și dosarul instanței de fond).

În fața instanței de apel, inculpatul a susținut același aspecte (din dosarul instanței de apel). Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă, săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Pentru a face aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., invocat de inculpat, nu este suficient să se constate o comportare necorespunzătoare a victimei ci mai degrabă că această comportare să fi generat în psihicul făptuitorului o puternică tulburare, reducându-i posibilitățile de autocontrol și de evaluare exactă a gravității faptei, iar el să fi acționat în această stare.

Aspectele invocate de inculpat în apărarea sa nu au fost confirmate prin probele administrate în cauză. În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, analiza obiectivă a actelor dosarului evidențiază caracterul adecvat al pedepsei aplicate sub aspectul cuantumului și modalității de executare. Față de natura și gravitatea deosebită a infracțiunii săvârșite reflectată și în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de valorile umane lezate, de lipsa respectului față de valoarea socială fundamentală protejată de legea penală (viața persoanei), de natura relației dintre părți, de împrejurările și modalitatea concretă de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de conduita și atitudinea inculpatului, pedeapsa aplicată este corespunzătoare gravității faptei comise și periculozității sociale ale inculpatului și în măsură să răspundă scopului ei, stipulat în art. 52 C. pen.

Victima a fost supusă la traume fizice și psihice excepționale determinate de fapta săvârșită de inculpat și a fost total inaptă a munci o lungă perioadă de timp, a suportat tratamente costisitoare și dureroase nu numai strict cheltuieli de spitalizare, iar pentru viitor se vede cu incertitudinea desfășurării unei vieți normale. Toate acestea reclamă o compensație corespunzătoare cu rostul de a-i alina părții civile, pe de o parte suferințele încercate atât ca o consecință directă a vătămării și a intervenției chirurgicale subsecvente, cât și pe acelea ce le va suporta în viitor decurse din starea de sănătate alterată. Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Sentința penală nr. 21/A din 13 aprilie 2010 în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul L.L. împotriva Sentinței penale nr. 46/2010 a Tribunalului Satu Mare. A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus prevenția inculpatului la zi. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de partea civilă L.L.A. împotriva aceleiași sentințe pe care a desființat-o în sensul că a majorat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul L.L. în favoarea părții civile de la 9000 RON la 10000 RON. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale. Inculpatul a fost obligat să plătească 100 RON cheltuieli judiciare în apel către stat. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs inculpatul L.L.

Prin motivele de recurs inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie, reiterând criticile susținute în apel, după cum rezultă și din partea introductivă a prezentei decizii. Astfel, în principal a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei, infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu reținerea art. 73 lit. b) C. pen., susținând că nu a avut intenția de a o ucide pe victimă, lovitura fiind aplicată datorită comportamentului agresiv al acesteia. În subsidiar, inculpatul a solicitat, redozarea pedepsei aplicate având în vedere că este în vârstă, este bolnav și a acoperit cheltuielile de spitalizare pentru partea vătămată. Inculpatul a solicitat reducerea daunelor morale care au fost majorate nejustificat în apel.

În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. și art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât și din prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat. Astfel, pe baza probelor administrate, analizate de către prima instanță, a fost stabilită situația de fapt, anterior expusă și care a fost încadrată corespunzător și în drept. Astfel, fapta inculpatului L.L., care în ziua de 17 iunie 2009, pe fondul unei stări conflictuale și a consumului de alcool, i-a aplicat fiului său L.L.A. o lovitură cu un cuțit în zona toraco-abdominală, producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie și care au necesitat 30 - 40 zile îngrijiri medicale, întrunește în drept elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. Referitor la criticile formulate de inculpat: 1. Potrivit art. 182 alin. (2) C. pen. vătămarea corporală gravă constă în fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau care a produs vreuna dintre următoarele consecințe: pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluțirea, avortul și punerea în primejdie a vieții persoanei. Ultimul rezultat prevăzut de lege se referă la situația când inculpatul acționează numai în vederea vătămării corporale a victimei, dar în condiții susceptibile de a-i produce moartea.

În cauză, în mod corect s-a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat și nu ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, întrucât chiar dacă, după cum a susținut recurentul, nu a urmărit moartea fiului său, a acceptat acest rezultat, rezultatul letal care nu s-a produs datorită intervenției primite, medicale de specialitate. Astfel, intenția, indirectă, a inculpatului de a ucide rezultă din toate împrejurările concrete ale cauzei respective: inculpatul a folosit un instrument apt de a provoca moartea, un cuțit, a aplicat lovitura puternică, de mare necesitate, într-o zonă vitală zona toraco-abdominală, precum și de starea conflictuală permanentă existentă între părți, generată de relațiile de familie determinate și ca urmare a (...) produs între inculpat și mama părții vătămate, relativ care au condus la existența mai multor procese civile și penale.

Intenția inculpatului de a ucide rezultă și din consecințele faptei sale, consecințe care au fost constatate în raportul medico-legal efectuat în cauză, unde se concluzionează că victima a suferit o plagă tăiată-înțepată, penetrantă, toraco-abdominală, cu leziuni de pleură coasta a X-a stângă, diafragm și splină, hemoperitoneu (plagă la care s-a intervenit chirurgical efectuându-se sutura diafragmului și splenectomie). În același raport, se menționează că leziunile produse au pus viața victimei în primejdie. În consecință, după cum s-a menționat anterior, fapta inculpatului constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat. 2. Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată și solicitarea inculpatului privind reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării.

Potrivit art. 73 lit. b) C. proc. pen., circumstanța atenuantă a scuzei provocării există atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă. Inculpatul a susținut că partea vătămată a generat conflictul, începând să se certe cu acesta, moment în care l-ar fi lovit cu o bucată de fier peste mâna stângă și cu piciorul în piciorul său stâng. Aspectele invocate de inculpat nu au fost susținute de probele administrate în cauză. Astfel, leziunile invocate nu au fost constatate printr-un certificat medico-legal care să ateste data și modul în care s-au produs, motiv pentru care nu se poate reține că partea vătămată l-ar fi lovit pe inculpat, împrejurare care să fi fost de natură să-i provoace o tulburare în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Mai mult decât atât, este de necontestat că între părți există o stare conflictuală care de altfel a generat mai multe procese de natură penală și civilă, fapt care a atras și întreținut dușmănia, situație în care, chiar în ipoteza în care partea vătămată a avut o manifestare verbală agresivă, aceasta nu poate fundamenta concluzia existenței provocării întrucât momentele de încordare nu numai că erau dese, dar constituiau un "mod de viață", fiind obișnuite. 3. Critica susținută în subsidiar de inculpat, cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate, este de asemenea nefondată.

Astfel, la individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv natura și gravitatea sporită a faptei determinată de atingerea adusă uneia dintre cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penală - viața persoanei, împrejurările comiterii și modul de acționare (anterior descrise), urmările socialmente periculoase ale faptei (rezultatul letal nu s-a produs datorită intervenției medicale de specialitate), precum și circumstanțele penale din care a recunoscut săvârșirea infracțiunii, cu montările anterior menționate, este în vârstă și a achitat cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate. Circumstanțele personale ale inculpatului au fost reținute ca circumstanțe atenuante, cu consecințe (...) pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Înalta Curte apreciază că, în raport de circumstanțele reale și persoanele reținute nu există motive pentru reducerea pedepsei aplicate, pedeapsă care corespunde, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului său scop educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen. 4. Latura civilă a cauzei a fost corect soluționată. În mod corect instanța de apel a majorat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul reținând că traumele fizice și psihice determinate de fapta săvârșită de inculpat, care au condus la o incapacitate temporară de muncă (raportat la leziunile traumatice suferite, funcția splinei, care exclusă chirurgical, a fost preluată de către sistemul reticulo-histircitar al organismului, victima fiind încadrată în gradul III de invaliditate timp de 6 luni de la producerea leziunilor) au reclamat o compensație corespunzătoare.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpatul L.L. este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.L. împotriva Deciziei penale nr. 21/A din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 17 iunie 2009 la 29 iunie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2010.