ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2576/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2576/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 46 din 2 martie 2010 Tribunalul

Satu Mare a hotărât următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. a

respins cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de tentativă la omor calificat, prev. și ped. de art. 20 raportat

la art. 174, 175 lit. c) C. pen. în vătămare corporală gravă, prev. și ped. de

art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art.

174, 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. b) și c) și 76 alin. (2) C.

pen. l-a condamnat pe inculpatul L.L., în prezent arestat preventiv în

Penitenciarul Oradea, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

calificat, la pedeapsa de:

- 5 ani închisoare și interzicerea

pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit.

b), d) și e) C. pen. potrivit disp. art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i-a interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b),

d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut

starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din

pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la data de 18

iunie 2009 la zi.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen.

raportat la art. 998 C. civ. l-a obligat pe inculpat la plata către partea

civilă L.L.A., a sumei de 10.000 RON cu titlu juridic despăgubiri civile

constând în daune materiale și a sumei de 5.000 RON daune morale și a respins

restul pretențiilor civile formulate.

A constatat că prejudiciul cauzat

părții civile Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, în sumă de 4.940,24 RON a

fost recuperat.

În baza art. 190 alin. (2) raportat

la art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 323 RON

cheltuieli judiciare către partea civilă, constând în contravaloarea expertizei

medico-legale și a analizelor preliminarii efectuate și a sumei de 2.500 RON

reprezentând onorariu avocațial.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare

către stat.

În baza art. 439 lit. b) C. proc.

pen. a confiscat în vederea distrugerii, corpurile delicte înregistrate în

Registrul de Corpuri delicte al instanței.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

În data de 17 iunie 2009, pe fondul

consumului de alcool și a unei altercații mai vechi cu victima, fiul său

L.L.A., inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitură cu cuțitul de bucătărie,

producându-i o plagă tăiată, înțepată penetrantă toraco-abdominală cu leziuni

de pleură, diafragmă și splină, punându-i în primejdie viața.

În fapt, inculpatul a divorțat de

soția sa în urmă cu 4 ani, însă datorită lipsei banilor locuiesc toți în imobilul

pe care l-au deținut împreună în timpul căsătoriei, în încăperi diferite,

folosind împreună bucătăria, între părți, respectiv între inculpat, partea

vătămată și soția inculpatului există o stare conflictuală confirmată și de

multiplele plângeri pe care și le-au făcut reciproc, respectiv inculpatul L.L.

a mai avut calitatea de inculpat într-un număr de 7 cauze penale, după cum

urmează: Dosar nr. 2734/P/2005 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 8130/2005

al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 9332/2005 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar

nr. 4138/2005 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 9930/2006 al Judecătoriei

Satu Mare, Dosar nr. 6586/2006 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 3402/2006

al Judecătoriei Satu Mare.

De asemenea, inculpatul a formulat

plângere penală împotriva părții vătămate L.L.A. și a fostei soții L.V., prin

care a solicitat cercetarea acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

lovire, prev. și ped. de art. 180 alin. (1) C. pen.

Așadar, inculpatul nu a negat

săvârșirea agresiunii cu consecința producerii leziunii traumatice mai sus

arătată, a susținut însă că a fost provocat de către partea vătămată, iar

atacul produs atât fizic, cât și verbal, a condus la săvârșirea faptei prin

pierderea autocontrolului.

Raportat la probele administrate în

cauză, sub aspectul laturii penale, instanța de fond a reținut că fapta

inculpatului de a produce asupra părții vătămate o leziune traumatică prin

lovire activă cu un corp tăietor-înțepător (cuțit), ce a pus în primejdie viața

victimei, întrunește elementele constitutive de tentativă la săvârșirea

infracțiunii de omor calificat asupra unei rude apropiate, prev. și ped. de

art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen. și nu ale infracțiunii

vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru

care cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei reprezentanta inculpatului a

solicitat schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen., cu

reținerea scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Așa cum rezultă și din raportul

medico-legal, cât și din expertiza medico-legală, întocmite în faza cercetării

judecătorești, leziunea s-a produs prin lovire activă, instrumentul (cuțitul)

folosit este apt de a produce moartea, zona în care s-a produs leziunea este

vitală, iar rezultatul letal a fost prevăzut și acceptat, ceea ce confirmă

intenția de a ucide și nu de a vătăma, nefiind vorba de o simplă înțepătură cu

producerea unei consecințe mai grave, care se produce pe fondul unui alt

element independent de voința inculpatului. Pierderea organului (splina) s-a

realizat tocmai ca urmare a producerii acestei plăgi tăiată-înțepată cu

penetrare în zona toraco-abdominală, elemente care conturează latura obiectivă

a infracțiunii pentru care a fost întocmit actul de sesizare.

Cât privește scuza provocării ca

circumstanță atenuantă, instanța de fond a respins reținerea acesteia invocată

în apărare, nefiind îndeplinite elementele ce compun conținutul circumstanței.

Chiar dacă se acceptă intervenția agresivă (verbală, întrucât pentru leziunea

de pe brațul inculpatului nu s-a stabilit prin certificat medico-legal când s-a

produs) a părții vătămate, un astfel de comportament pe fondul unor relații de

familie deteriorate și de aceeași natură nu a produs o puternică tulburare sau

emoție din partea inculpatului, relațiile conflictuale reprezentau un modus

vivendi al familiei (dușmănii reciproce, lipsă de respect, frustrări

emoționale, diferențierea între copii, imposibilitatea comunicării).

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal a declarat apel inculpatul L.L. solicitând admiterea acestuia,

desființarea hotărârii atacate și schimbarea încadrării juridice a faptei

reținute din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap.

la art. 174 comb. cu art. 175 lit. c) C. pen. în infracțiunea de vătămare

corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) din același cod cu motivarea că

a aplicat părții vătămate o singură lovitură cu intenția de a o speria și

pentru a înlătura agresivitatea și repercursiunile atitudinii agresive ale acesteia

de a-l fi lovit la rândul său și nu pentru a-i curma viața.

Apelul inculpatului vizează și

reținerea scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., ca

circumstanță atenuantă. Inculpatul arată că a comis fapta pe fondul unei

tulburări determinate de împrejurarea că, anterior, partea vătămată l-a lovit

în zona membrelor provocându-i leziuni așa cum sunt acestea evidențiate în

planșele foto aflate la dosarului cauzei.

În latură civilă, inculpatul a

solicitat, ca o consecință a reținerii prev. de art. 73 lit. b) C. pen.,

reducerea cuantumului despăgubirilor acordate părții civile.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat apel și partea civilă L.L.A. care prin motivele de

apel formulate în scris și depuse la instanță a solicitat obligarea

inculpatului la plata sumei de 18.450 RON cu titlu de daune materiale și a

sumei de 40.000 RON cu titlu de daune morale.

În susținerea apelului, partea

civilă a arătat că datorită consecințelor leziunii provocate de inculpat a

pierdut un contract de muncă în străinătate, contract care i-ar fi adus un

venit în suma pretinsă cu titlu de daune materiale.

În justificarea obligării

inculpatului la plata daunelor morale, partea civilă a arătat că prin fapta

ilicită a inculpatului, care este tatăl său, i s-au cauzat suferințe de ordin

psihic care i-au alterat posibilitățile de viață familială și socială.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma apelurilor declarate, cât și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C.

proc. pen. și art. 378 din același cod, curtea a constatat că aceasta este

netemeinică în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei.

Critica invocată de inculpat în

sensul că fapta acestuia constituie infracțiunea de vătămare corporal gravă, și

nu tentativă la infracțiunea de omor calificat este neîntemeiată.

Inculpatul înarmat cu un obiect apt

de a produce moartea a avut reprezentarea rezultatului acțiunii sale agresive,

rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat ca rezultat posibil.

Chiar dacă nu a avut intenția

directă de a ucide, prin modalitatea concretă de acțiune, a avut reprezentarea

gravității faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părții vătămate,

rezultat care nu s-a produs din motive independente de voința și acțiunea lui

(viața victimei a fost salvată datorită asistenței medicale acordată de

urgență).

În consecință, fapta săvârșită de

inculpat constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. c) C. pen., iar nu aceea

de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) din același cod

care se caracterizează sub aspectul laturii subiective, prin intenție depășită.

Curtea apreciază ca neîntemeiată și

critica referitoare la nereținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării,

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. de către prima instanță.

În declarațiile date în cursul

urmăririi penale precum și în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a

susținut că partea vătămată ar fi început să se certe cu acesta, moment în care

l-ar fi lovit cu o bucată de fier peste mâna stângă și cu piciorul în piciorul

stâng (dosarul de urmărire penală și dosarul instanței de fond).

În fața instanței de apel,

inculpatul a susținut același aspecte (din dosarul instanței de apel).

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen.,

constituie circumstanță atenuantă, săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei

puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei

vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei

sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Pentru a face aplicarea art. 73 lit.

b) C. pen., invocat de inculpat, nu este suficient să se constate o comportare

necorespunzătoare a victimei ci mai degrabă că această comportare să fi generat

în psihicul făptuitorului o puternică tulburare, reducându-i posibilitățile de

autocontrol și de evaluare exactă a gravității faptei, iar el să fi acționat în

această stare.

Aspectele invocate de inculpat în

apărarea sa nu au fost confirmate prin probele administrate în cauză.

În ce privește pedeapsa aplicată

inculpatului, analiza obiectivă a actelor dosarului evidențiază caracterul

adecvat al pedepsei aplicate sub aspectul cuantumului și modalității de

executare.

Față de natura și gravitatea

deosebită a infracțiunii săvârșite reflectată și în limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, de valorile umane lezate, de lipsa respectului față de

valoarea socială fundamentală protejată de legea penală (viața persoanei), de

natura relației dintre părți, de împrejurările și modalitatea concretă de săvârșire

a acesteia, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de conduita și

atitudinea inculpatului, pedeapsa aplicată este corespunzătoare gravității

faptei comise și periculozității sociale ale inculpatului și în măsură să

răspundă scopului ei, stipulat în art. 52 C. pen.

Victima a fost supusă la traume

fizice și psihice excepționale determinate de fapta săvârșită de inculpat și a

fost total inaptă a munci o lungă perioadă de timp, a suportat tratamente

costisitoare și dureroase nu numai strict cheltuieli de spitalizare, iar pentru

viitor se vede cu incertitudinea desfășurării unei vieți normale.

Toate acestea reclamă o compensație

corespunzătoare cu rostul de a-i alina părții civile, pe de o parte suferințele

încercate atât ca o consecință directă a vătămării și a intervenției

chirurgicale subsecvente, cât și pe acelea ce le va suporta în viitor decurse

din starea de sănătate alterată.

Pentru considerentele expuse, Curtea

de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Sentința penală nr.

21/A din 13 aprilie 2010 în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a

respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul L.L. împotriva Sentinței

penale nr. 46/2010 a Tribunalului Satu Mare.

A menținut starea de arest a

inculpatului și a dedus prevenția inculpatului la zi.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. a admis apelul declarat de partea civilă L.L.A. împotriva aceleiași

sentințe pe care a desființat-o în sensul că a majorat cuantumul daunelor

morale la care a fost obligat inculpatul L.L. în favoarea părții civile de la

9000 RON la 10000 RON.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale.

Inculpatul a fost obligat să

plătească 100 RON cheltuieli judiciare în apel către stat.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a formulat recurs inculpatul L.L.

Prin motivele de recurs inculpatul a

criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie, reiterând

criticile susținute în apel, după cum rezultă și din partea introductivă a

prezentei decizii.

Astfel, în principal a solicitat

schimbarea încadrării juridice dată faptei, infracțiunea prevăzută de art. 182

alin. (2) C. pen. cu reținerea art. 73 lit. b) C. pen., susținând că nu a avut

intenția de a o ucide pe victimă, lovitura fiind aplicată datorită

comportamentului agresiv al acesteia.

În subsidiar, inculpatul a

solicitat, redozarea pedepsei aplicate având în vedere că este în vârstă, este

bolnav și a acoperit cheltuielile de spitalizare pentru partea vătămată.

Inculpatul a solicitat reducerea

daunelor morale care au fost majorate nejustificat în apel.

În drept, inculpatul și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. și art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât și din prisma cazurilor de casare

menționate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.

Astfel, pe baza probelor

administrate, analizate de către prima instanță, a fost stabilită situația de

fapt, anterior expusă și care a fost încadrată corespunzător și în drept.

Astfel, fapta inculpatului L.L.,

care în ziua de 17 iunie 2009, pe fondul unei stări conflictuale și a

consumului de alcool, i-a aplicat fiului său L.L.A. o lovitură cu un cuțit în

zona toraco-abdominală, producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie

și care au necesitat 30 - 40 zile îngrijiri medicale, întrunește în drept

elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

Referitor la criticile formulate de

inculpat:

pen. vătămarea corporală gravă constă în fapta prin care s-a pricinuit

integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare

îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau care a produs vreuna dintre

următoarele consecințe: pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării

acestora, infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluțirea, avortul și

punerea în primejdie a vieții persoanei.

Ultimul rezultat prevăzut de lege se

referă la situația când inculpatul acționează numai în vederea vătămării

corporale a victimei, dar în condiții susceptibile de a-i produce moartea.

În cauză, în mod corect s-a reținut

că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale tentativei la

infracțiunea de omor calificat și nu ale infracțiunii de vătămare corporală

gravă, întrucât chiar dacă, după cum a susținut recurentul, nu a urmărit

moartea fiului său, a acceptat acest rezultat, rezultatul letal care nu s-a

produs datorită intervenției primite, medicale de specialitate.

Astfel, intenția, indirectă, a

inculpatului de a ucide rezultă din toate împrejurările concrete ale cauzei

respective: inculpatul a folosit un instrument apt de a provoca moartea, un

cuțit, a aplicat lovitura puternică, de mare necesitate, într-o zonă vitală

zona toraco-abdominală, precum și de starea conflictuală permanentă existentă

între părți, generată de relațiile de familie determinate și ca urmare a (...)

produs între inculpat și mama părții vătămate, relativ care au condus la

existența mai multor procese civile și penale.

Intenția inculpatului de a ucide

rezultă și din consecințele faptei sale, consecințe care au fost constatate în

raportul medico-legal efectuat în cauză, unde se concluzionează că victima a

suferit o plagă tăiată-înțepată, penetrantă, toraco-abdominală, cu leziuni de

pleură coasta a X-a stângă, diafragm și splină, hemoperitoneu (plagă la care

s-a intervenit chirurgical efectuându-se sutura diafragmului și splenectomie).

În același raport, se menționează că

leziunile produse au pus viața victimei în primejdie.

În consecință, după cum s-a

menționat anterior, fapta inculpatului constituie tentativă la infracțiunea de

omor calificat.

neîntemeiată și solicitarea inculpatului privind reținerea circumstanței

atenuante a scuzei provocării.

Potrivit art. 73 lit. b) C. proc.

pen., circumstanța atenuantă a scuzei provocării există atunci când

infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau

emoții, determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin

violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă

acțiune ilicită gravă.

Inculpatul a susținut că partea

vătămată a generat conflictul, începând să se certe cu acesta, moment în care

l-ar fi lovit cu o bucată de fier peste mâna stângă și cu piciorul în piciorul

său stâng.

Aspectele invocate de inculpat nu au

fost susținute de probele administrate în cauză.

Astfel, leziunile invocate nu au

fost constatate printr-un certificat medico-legal care să ateste data și modul

în care s-au produs, motiv pentru care nu se poate reține că partea vătămată

l-ar fi lovit pe inculpat, împrejurare care să fi fost de natură să-i provoace

o tulburare în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Mai mult decât atât, este de

necontestat că între părți există o stare conflictuală care de altfel a generat

mai multe procese de natură penală și civilă, fapt care a atras și întreținut

dușmănia, situație în care, chiar în ipoteza în care partea vătămată a avut o

manifestare verbală agresivă, aceasta nu poate fundamenta concluzia existenței

provocării întrucât momentele de încordare nu numai că erau dese, dar

constituiau un "mod de viață", fiind obișnuite.

inculpat, cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate, este de

asemenea nefondată.

Astfel, la individualizarea pedepsei

aplicate au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen., respectiv natura și gravitatea sporită a faptei determinată de atingerea

adusă uneia dintre cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penală

- viața persoanei, împrejurările comiterii și modul de acționare (anterior

descrise), urmările socialmente periculoase ale faptei (rezultatul letal nu s-a

produs datorită intervenției medicale de specialitate), precum și

circumstanțele penale din care a recunoscut săvârșirea infracțiunii, cu

montările anterior menționate, este în vârstă și a achitat cheltuielile de

spitalizare ale părții vătămate.

Circumstanțele personale ale

inculpatului au fost reținute ca circumstanțe atenuante, cu consecințe (...)

pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Înalta Curte apreciază că, în raport

de circumstanțele reale și persoanele reținute nu există motive pentru reducerea

pedepsei aplicate, pedeapsă care corespunde, atât prin cuantum, cât și prin

modalitatea de executare, dublului său scop educativ și coercitiv, astfel cum

este prevăzut în art. 52 C. pen.

corect soluționată.

În mod corect instanța de apel a

majorat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul reținând că

traumele fizice și psihice determinate de fapta săvârșită de inculpat, care au

condus la o incapacitate temporară de muncă (raportat la leziunile traumatice

suferite, funcția splinei, care exclusă chirurgical, a fost preluată de către

sistemul reticulo-histircitar al organismului, victima fiind încadrată în

gradul III de invaliditate timp de 6 luni de la producerea leziunilor) au

reclamat o compensație corespunzătoare. În consecință, având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpatul

L.L. este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.L. împotriva Deciziei penale nr. 21/A din 13 aprilie

2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 17 iunie 2009 la

29 iunie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 iunie 2010.