ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2311/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2311/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 553/P din 22 decembrie 2008, Tribunalul Satu Mare a condamnat pe inculpatul L.T. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 C. pen., la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (4) C. pen., pentru toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1305/2006 a Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 88/A/2007 a Tribunalului Satu Mare, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei, alăturat de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință. În baza art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. Totodată, s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a arestării preventive, de la 26 mai 2007 la zi. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile L.I.
și B.L., fiind obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 euro, daune morale. În esență, s-au reținut următoarele: Urmare unui conflict spontan intervenit între inculpat și victima S.I., la data de 21/22 mai 2007, pornit de la o glumă a victimei, aceasta l-a dat afară din curtea imobilului său pe inculpat. În zilele următoare acestui conflict, mai mulți martori l-au auzit pe inculpat proferând amenințări la adresa victimei, cu moartea și cu incendierea imobilului. În noaptea de 25/26 mai 2007, în jurul orelor 2,30 - 3,00, inculpatul a pătruns în curtea victimei și a început să stropească cu benzină ușa de acces în casă și fereastra aflată în dreptul ușii. Fiind surprins de către victimă, aceasta a luat o toporișcă pentru a se apăra și, ieșind în fața imobilului, s-a luptat cu inculpatul, lovindu-l în zona hemitoracelui drept și în mâna stângă, iar inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură cu cuțitul în piept, cauzându-i acesteia decesul.
Ulterior, inculpatul a aprins focul, după care a fugit de la locul faptei. Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 33/A din 17 martie 2009, admițând apelul declarat de inculpat, a desființat sentința atacată, în sensul următor: A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în pedepsele componente de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. și două pedepse de câte 3 ani închisoare. Au fost înlăturate dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. cu privire la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, precum și cele privind condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen.
cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei prevăzute de art. 217 alin. (4) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. Au fost înlăturate dispozițiile sentinței apelate cu privire la revocarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1305/2006 a Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 470/R/2007 a Curții de Apel Oradea. În baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1305/2006 a Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 470/R/2007 a Curții de Apel Oradea, pe care a descontopit-o în pedepsele componente de 15 zile închisoare (2 pedepse), 2 ani închisoare, 3 luni închisoare, 8 luni închisoare, 2 luni închisoare (3 pedepse).
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. combinat cu art. 36 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus cu cele aplicate prin prezenta hotărâre, în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Totodată, a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a arestării preventive, de la 20 decembrie 2004 la zi. Împotriva deciziei sus-menționate, inculpatul a declarat recurs. Din examinarea actelor dosarului, se constată că, după pronunțarea deciziei de către instanța de apel, la data de 17 martie 2009, a intervenit decesul inculpatului, așa cum rezultă din certificatul medical constatator de deces din 15 aprilie 2009, trimis de Penitenciarul Oradea, precum și din adresa Consilului local al orașului Ardud, care confirmă decesul inculpatului L.T.
la data de 14 aprilie 2009. Față de acest impediment intervenit în cursul procesului penal, Înalta Curte constată că se impune încetarea procesului penal, ca urmare a decesului inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. Pentru aceste considerente, urmează a se admite recursul declarat de recurentul inculpat L.T., să fie casate hotărârile atacate și, rejudecând, să se înceteze procesul penal. Latura civilă a cauzei va rămâne nesoluționată, în procesul penal urmând ca ea să fie rezolvată ulterior pe cale civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite, recursul declarat de recurentul inculpat L.T. împotriva Deciziei penale nr. 33/A/ din 17 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori și a Sentinței penale nr. 553/P din 22 decembrie 2008 a Tribunalului Satu Mare, secția penală. Casează hotărârile atacate și rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal ca urmare a decesului inculpatului. Lasă nesoluționată latura civilă a cauzei. Onorariul în suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.