ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2220/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 2 iunie 2009, Curtea de Apel Oradea, ca instanță de apel, a menținut starea de arest a inculpatului P.Ș.O. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut, în sinteză, că motivele care au impus luarea măsurii arestării subzistă, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen. (pag. 2 a încheierii). Împotriva încheierii, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei. Recursul inculpatului este nefondat. Prin sentința penală nr. 122/P din 13 aprilie 2009, Tribunalul Satu Mare, secția penală, a condamnat pe inculpatul P.Ș.O.

la 4 ani închisoare pentru tentativă de omor calificat, prevăzută de art.20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. proc. pen., cu reținerea unor circumstanțe atenuante (potrivit dispozitivului sentinței „cu aplicarea art. 74 C. proc. pen."). Prin aceeași sentință a fost menținută starea de arest a inculpatului. Împotriva sentinței inculpatul a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea în vederea soluționării acestuia. După cum s-a menționat, instanța de apel, prin încheierea recurată, a menținut starea de arest a inculpatului. Potrivit art. 300/2 cu referire la art. 160/b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive [art. 160/b alin. (3) C. proc. pen.]. Verificând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că instanța de apel, motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 și art. 148 C. proc.

pen.) și acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză, a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii de 4 ani, pentru tentativă de omor calificat, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.

Motivele invocate de apărare, precum și de către inculpat așa cum rezultă din încheierea recurată, în sensul că „pericolul public este diminuat, a recunoscut fapta și o regretă", în condițiile condamnării în primă instanță, după efectuarea cercetării judecătorești, nu reprezintă argumente suficiente pentru a se aprecia că temeiurile arestării ar fi dispărut ori s-ar fi schimbat, arestarea fiind o măsură procesuală care, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale și C.E.D.O. nu afectează prezumția de nevinovăție. Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.Ș.O. împotriva încheierii din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 2818/83/P/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.