ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2650/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată

următoarele :

Prin

încheierea din 14 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală

și pentru cauze cu minori, în dosarul

nr. 8113/99/2010

în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen.

,

s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului

T.P., arestat în baza mandatului de

arestare

preventivă nr. 107/U din 7 octombrie 2010 emis de Tribunalul lași, în dosarul

nr. 7824/99/2010.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen.

întrucât din probele existente rezultă presupunerea rezonabilă că

inculpatul

a săvârșit fapta pentru care este cercetat și de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., respectiv, că pentru infracțiunea reținută în

sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani

și există probe certe că lăsarea în

libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat

la natura și gravitatea faptei săvârșite.

S-a apreciat,

de asemenea, că durata arestării preventive se

situează în limitele de rezonabilitate specifică unui proces echitabil,

astfel

cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit

termenul

rezonabil, având în vedere

specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva

acestei încheieri a formulat recurs inculpatul T.P.

, solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu

mai

subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, examinând recursul, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen., pe

baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este

nefundat,

pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc.

pen., instanța de judecată, în

exercitarea

atribuțiilor de control judiciar,este obligată să verifice periodic

legalitatea

și temeinicia arestării preventive.

Conform alin.

(3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză,

Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la

efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care

au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în

continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte,

în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptei, de gravitatea

deosebită a acesteia, de consecința ce s-ar fi putut produce prin infracțiune,

cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea

acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa

cum corect s-a reținut și de instanța de apel.

Pe de altă

parte, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului prin

sentința penală nr. 84 din 10 februarie 2011 a Tribunalului lași, secția penală,

la pedeapsa rezultantă de 7(șapte) ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav și 3 (trei) ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și b) C. pen.,

ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat,

constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției

provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

C.E.D.O.

În același

sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile

și limitele legii.

Aceste

considerente justifică dispoziția instanței de apel, de menținere a arestării

preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

1

5

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.P.. împotriva încheierii din 14

iunie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 8113/99/2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 1 iulie 2011.