ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1883/2011

Deliberând asupra

recursului comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 154 din 5 martie 2010, Tribunalul Bacău, secția comercială de contencios

administrativ, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și,

în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.S. SRL prin

lichidator judiciar I.E.I. Bacău în contradictoriu cu pârâtul I.A., ca

prescrisă.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că factura a cărei plată se solicită

prin prezenta acțiune a fost emisă la data de 21 decembrie 2005, iar cererea de

chemare în judecată a fost formulată la data de 9 octombrie 2009, după

expirarea termenului general de prescripție extinctivă prevăzut de Decretul nr.

167/1958. Faptul că lichidatorul judiciar al reclamantei a luat cunoștință de

creanță, mai târziu, nu are relevanță, neexistând reglementări legale în acest

sens.

Împotriva acestei

sentinței a declarat apel, reclamanta, arătând că termenul general de

prescripție extinctivă a fost întrerupt, conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958,

întrucât reclamanta din prezenta cauză a formulat acțiune întemeiată pe

dispozițiile O.G. nr. 5/2001, în dosarul nr. 3461/110/2008.

Prin decizia nr. 95

din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins apelul reclamantei ca nefondat.

În motivarea acestei

decizii, instanța de apel a reținut că art.16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958

prevede expres cauzele de întrerupere a termenului de prescripție extinctivă,

iar alin. (2) al acestui articol instituie ca excepție de la regula prevăzută

de alin. (1), situațiile în care prescripția extinctivă nu este întreruptă.

Ca atare, întrucât

cererea întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001, în dosarul nr. 3641/110/2008

a fost respinsă, nu a fost întrerupt cursul prescripției extinctive. Curtea de

apel a respins susținerile apelantei – reclamante în sensul că acțiunea trebuie

să fie efectivă, respectiv, să fie făcută în scopul de a fi admisă, întrucât

dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 nu reglementează distincții sau

condiții.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, reclamanta, criticând decizia atacată pentru motivul

de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenta – reclamantă a arătat că în mod greșit instanța de

apel nu a reținut că prescripția extinctivă a fost întreruptă prin formularea

cererii de somație de plată în dosarul nr. 3461/110/2009, întrucât cauzele de

întrerupere prevăzute de Decretul nr. 167/1958 în dispozițiile art.16, impun

condiția ca acțiunea în justiție să fie efectivă, adică să fie făcută cu scopul

de a fi admisă, neîndeplinirea acestei condiții intervenind în ipoteza

perimării sau retragerii cererii.

Recurenta –

reclamantă a arătat că acțiunea din dosarul nr. 346/110/2008 a fost respinsă

întrucât instanța a apreciat că este necesară administrarea probei cu expertiză

tehnică, probă ce nu poate fi administrată pe calea procedurii somației de

plată. Pe de altă parte, a arătat recurenta, ordonanța de respingere a cererii

creditoarei este irevocabilă, astfel încât singura cale pe care aceasta își

poate recupera creanța este calea acțiunii în pretenții.

Intimatul-pârât I.A.

a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

Examinând motivul de

nelegalitate invocat, Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat,

pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 16 alin.

(1) din Decretul nr. 167/1958: „(….) prescripția se întrerupe: a) prin

recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul

căruia curge prescripția (…) ; b) prin introducerea unei cereri de chemare în

judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță

judecătorească necompetentă; c) printr-un act începător de extindere”.

Aliniatul (2) al art.

16 din menționatul act normativ, prevede că „prescripția nu este întreruptă

dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată

(…) a fost respinsă, anulată sau s-a perimat, ori dacă cel ce a făcut-o a

renunțat la ea”.

Ca atare, se reține

că legiuitorul român a instituit expres și limitativ cauzele de întrerupere a

termenului de prescripție extinctivă. Una dintre aceste cauze de întrerupere

este și cererea de chemare în judecată, motiv invocat și de recurentul –

reclamant care a susținut că prin formularea cererii care a făcut obiectul

dosarului nr. 3461/110/2008 ar fi intervenit întreruperea termenului de

prescripție extinctivă, astfel încât soluția instanțelor de fond de admitere a

excepției prescripției extinctive este nelegală.

Înalta Curte reține

că motivul de nelegalitate invocat prin raportare la dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., vizând greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 16

din Decretul nr. 167/1958 este nefondat, întrucât dispozițiile art. 16 alin.

(1) din acest act normativ, circumstanțiază regula instituită de dispozițiile

art. 16 alin. (1), impunând pentru cererea de chemare în judecată – ca motiv de

întrerupere a cursului prescripției extinctive, două condiții cumulative,

respectiv: să fie efectivă, așadar să fie făcută cu scopul de a fi admisă,

condiție ce nu este îndeplinită în ipoteza retragerii sau perimării cererii –

aspect susținut și de către recurentul – reclamant, și să fie admisă printr-o

hotărâre definitivă sau irevocabilă – condiție ce nu este îndeplinită în

ipoteza anulării sau respingerii cererii.

Prin urmare, întrucât

cererea recurentului – reclamant ce a făcut obiectul dosarului nr. 346/110/2005

a fost respinsă, în mod legal instanța de fond a admis excepția prescripției

extinctive a dreptului material al reclamantei, nefiind îndeplinită condiția

impusă de dispozițiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 ca acțiune

să fie admisă de instanța de judecată.

Susținerea

recurentului – reclamant în sensul că ordonanța de respingere a cererii

creditorului este irevocabilă, astfel încât singura cale de a-și realiza

dreptul aflat la îndemâna reclamantului – creditor rămâne acțiunea în

pretenții, nu poate fi primită de Înalta Curte întrucât circumstanțierea din

art. 16 alin. (2) al Decretului nr. 167/1958 vizează tocmai admiterea cererii

printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă. Per a contrario,

respingerea cererii printr-o hotărâre irevocabilă face ca acțiunea în justiție

a reclamantului - creditor să nu mai producă efectul de întrerupere a

termenului de prescripție extinctivă.

Pentru considerentele

mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul declarat

ca nefondat.

În baza principiului

disponibilității aplicabil în procesul civil, Înalta Curte va lua act că

intimatul – pârât nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta – reclamantă SC A.S. SRL prin lichidator judiciar I.E.I. Bacău

împotriva deciziei nr. 95 din 18 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2011.