ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1883/2011

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 154 din 5 martie 2010, Tribunalul Bacău, secția comercială de contencios administrativ, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.S. SRL prin lichidator judiciar I.E.I. Bacău în contradictoriu cu pârâtul I.A., ca prescrisă. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că factura a cărei plată se solicită prin prezenta acțiune a fost emisă la data de 21 decembrie 2005, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 9 octombrie 2009, după expirarea termenului general de prescripție extinctivă prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Faptul că lichidatorul judiciar al reclamantei a luat cunoștință de creanță, mai târziu, nu are relevanță, neexistând reglementări legale în acest sens. Împotriva acestei sentinței a declarat apel, reclamanta, arătând că termenul general de prescripție extinctivă a fost întrerupt, conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, întrucât reclamanta din prezenta cauză a formulat acțiune întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001, în dosarul nr. 3461/110/2008. Prin decizia nr. 95 din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul reclamantei ca nefondat. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că art.16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 prevede expres cauzele de întrerupere a termenului de prescripție extinctivă, iar alin. (2) al acestui articol instituie ca excepție de la regula prevăzută de alin. (1), situațiile în care prescripția extinctivă nu este întreruptă.

Ca atare, întrucât cererea întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001, în dosarul nr. 3641/110/2008 a fost respinsă, nu a fost întrerupt cursul prescripției extinctive. Curtea de apel a respins susținerile apelantei – reclamante în sensul că acțiunea trebuie să fie efectivă, respectiv, să fie făcută în scopul de a fi admisă, întrucât dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 nu reglementează distincții sau condiții. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta, criticând decizia atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta – reclamantă a arătat că în mod greșit instanța de apel nu a reținut că prescripția extinctivă a fost întreruptă prin formularea cererii de somație de plată în dosarul nr. 3461/110/2009, întrucât cauzele de întrerupere prevăzute de Decretul nr. 167/1958 în dispozițiile art.16, impun condiția ca acțiunea în justiție să fie efectivă, adică să fie făcută cu scopul de a fi admisă, neîndeplinirea acestei condiții intervenind în ipoteza perimării sau retragerii cererii. Recurenta – reclamantă a arătat că acțiunea din dosarul nr. 346/110/2008 a fost respinsă întrucât instanța a apreciat că este necesară administrarea probei cu expertiză tehnică, probă ce nu poate fi administrată pe calea procedurii somației de plată.

Pe de altă parte, a arătat recurenta, ordonanța de respingere a cererii creditoarei este irevocabilă, astfel încât singura cale pe care aceasta își poate recupera creanța este calea acțiunii în pretenții. Intimatul-pârât I.A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată. Examinând motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958: „(….) prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția (…) ; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească necompetentă; c) printr-un act începător de extindere”.

Aliniatul (2) al art. 16 din menționatul act normativ, prevede că „prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată (…) a fost respinsă, anulată sau s-a perimat, ori dacă cel ce a făcut-o a renunțat la ea”. Ca atare, se reține că legiuitorul român a instituit expres și limitativ cauzele de întrerupere a termenului de prescripție extinctivă. Una dintre aceste cauze de întrerupere este și cererea de chemare în judecată, motiv invocat și de recurentul – reclamant care a susținut că prin formularea cererii care a făcut obiectul dosarului nr. 3461/110/2008 ar fi intervenit întreruperea termenului de prescripție extinctivă, astfel încât soluția instanțelor de fond de admitere a excepției prescripției extinctive este nelegală.

Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate invocat prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 este nefondat, întrucât dispozițiile art. 16 alin. (1) din acest act normativ, circumstanțiază regula instituită de dispozițiile art. 16 alin. (1), impunând pentru cererea de chemare în judecată – ca motiv de întrerupere a cursului prescripției extinctive, două condiții cumulative, respectiv: să fie efectivă, așadar să fie făcută cu scopul de a fi admisă, condiție ce nu este îndeplinită în ipoteza retragerii sau perimării cererii – aspect susținut și de către recurentul – reclamant, și să fie admisă printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă – condiție ce nu este îndeplinită în ipoteza anulării sau respingerii cererii.

Prin urmare, întrucât cererea recurentului – reclamant ce a făcut obiectul dosarului nr. 346/110/2005 a fost respinsă, în mod legal instanța de fond a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material al reclamantei, nefiind îndeplinită condiția impusă de dispozițiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 ca acțiune să fie admisă de instanța de judecată. Susținerea recurentului – reclamant în sensul că ordonanța de respingere a cererii creditorului este irevocabilă, astfel încât singura cale de a-și realiza dreptul aflat la îndemâna reclamantului – creditor rămâne acțiunea în pretenții, nu poate fi primită de Înalta Curte întrucât circumstanțierea din art. 16 alin. (2) al Decretului nr. 167/1958 vizează tocmai admiterea cererii printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă.

Per a contrario, respingerea cererii printr-o hotărâre irevocabilă face ca acțiunea în justiție a reclamantului - creditor să nu mai producă efectul de întrerupere a termenului de prescripție extinctivă. Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul declarat ca nefondat. În baza principiului disponibilității aplicabil în procesul civil, Înalta Curte va lua act că intimatul – pârât nu solicită cheltuieli de judecată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă SC A.S. SRL prin lichidator judiciar I.E.I. Bacău împotriva deciziei nr. 95 din 18 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.