ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1707/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin reclamanta SC S.B.C. SRL Galați a solicitat obligarea pârâtei SC M.L. SRL Luncavița la plata sumei de 120.250,80 lei reprezentând debit restant ca urmare a achiziționării de mărfuri în anul 2006, precum și la achitarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea demersului său judiciar reclamanta a arătat că în cursul anului 2006 a livrat pârâtei semințe agricole, conform facturilor fiscale și avizelor de însoțire a mărfii, însă aceasta, cu rea credință, nu și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii produselor, cu toate că, în fiecare an, a fost contactat administratorul și i s-au propus mai multe variante de achitare, pe care le-a refuzat, că din totalul valorii facturilor fiscale nr. 0155247 din 11 aprilie 2006 emisă pentru suma de 25.528 lei, nr. 0155169 din 17 mai 2006 emisă pentru suma de 64.108 lei și nr. 0155197 din 1 iunie 2006 emisă pentru suma de 47.493 lei, urmare a unor plăți parțiale, a rămas un rest de plată în cuantum de 120520,86 lei, iar în luna august 2008, s-a comunicat pârâtei o notificare la care s-a răspuns la 29 august 2008 și s-a recunoscut existența debitului rezultând din facturile fiscale menționate, solicitându-se și eșalonarea debitului.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 942 și art. 969 C. civ., art. 43 și art. 44 C. com. Prin sentința civilă nr. 379 din 16 iunie 2010 Judecătoria Măcin a admis excepția de necompetență materială avânt în vedere valoarea obiectului cererii, și-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, pe rolul căruia s-a format dosarul nr. 1958/88 din 02 iulie 2010. Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune. Prin sentința civilă nr. 2900 din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, acțiunea fiind respinsă ca atare, și în temeiul art. 274 C. proc. civ. reclamanta a fost obligată reclamanta la plata sumei de 3100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către societatea pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, raportat la data emiterii fiecăreia dintre facturi, că termenul de prescripție de 3 ani era împlinit la data sesizării Judecătoriei Măcin - 6 mai 2010 deoarece societatea reclamantă, deși a invocat întreruperea termenului prescripției prin recunoașterea debitului de către pârâtă, prin adresa nr. 51 din 29 august 2007, nu a dovedit acest aspect. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC S.B.C. SRL, care a criticat-o ca fiind nelegală considerând că în mod eronat a fost admisa excepția prescripției acțiunii invocate de către parata SC M.L. SRL, față de probele administrate. Curtea de Apel Constanța, secția maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 49/COM din 30 martie 2011, a admis apelul reclamantei, a desființat hotărârea apelată și a trimis cauza aceleiași instanțe în vederea soluționării fondului litigiului.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în raport de dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, că reclamanta a probat recunoașterea de către pârâtă a debitului ce izvorăște din prestațiile aferente facturilor în litigiu, data de 29 august 2007 fiind momentul de la care urmează a se calcula termenul de prescripție. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M.L. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerii ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Recurenta – pârâtă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 8 și 9 C. proc.

civ. vizând, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv adresa nr. 61 din 29 august 2008 emisă de recurenta – pârâtă și astfel a aplicat greșit, în raport de situația de fapt reținută, dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, ce vizează cauzele de întrerupere a prescripției. Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat. Aceasta pentru că în aplicarea art. 16 din Decretul nr. 167/1958 instanța de apel a avut în vedere recunoașterea neechivocă exprimată de recurenta – pârâtă SC M.L. SRL dedusă din cuprinsul adresei nr. 51 din 29 august 2008 în care se evidențiază în mod clar cererea adresată de recurentă intimatei, de amânare a momentului achitării debitului izvorât din facturile fiscale invocate în dovedirea acțiunii.

Ca atare, constatând caracterul expres și neechivoc al recunoașterii datoriei, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 din perspectiva verificării îndeplinirii condițiilor de întrerupere a cursului prescripției. Așa fiind, întrucât decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă SC M.L. SRL LUNCAVITA împotriva deciziei nr. 49/COM din 30 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.