ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1744/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1744/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

ÎNALTA CURTE DE

CASATE ȘI JUSTIȚIE

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Olt, secția comercială și de

contencios administrativ, prin Sentința nr. 762 din 13 decembrie 2006, a

respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția nulității

cererii de chemare în judecată invocate de pârâta SC S. SA Balș, a admis în parte

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.G. SRL Oboga cu

precizările ulterioare, obligând pârâta la 1.344.348,13 RON, reprezentând

c/val. facturii neachitate și 232.588,32 RON dobândă, sume ce urmau a fi

reactualizate la data executării.

Totodată, a fost

obligată pârâta la 42.742 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Referitor la excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile invocate de pârâta SC S. SA Balș, instanța

a avut în vedere Adresa de convocare la conciliere nr. 32 din 14 februarie

2006, emisă de reclamantă, precum și Adresa răspuns nr. 688 din 27 februarie

2008 a pârâtei, iar cu privire la excepția nulității cererii de chemare în

judecată, s-a reținut că cererea a fost semnată personal de administratorul

societății reclamante, iar precizările ulterioare vizează cuantumul dobânzii

comerciale calculate de expert, astfel încât nu poate fi considerată o

modificare a acțiunii principale, conform art. 132 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la fondul

cauzei, instanța a constatat că relațiile dintre cele două societăți s-au

desfășurat pe o perioadă mai mare de timp, forma de executare a acestor

raporturi fiind contractul în formă simplificată, respectiv factura comercială,

în condițiile prevăzute de art. 46 C. com., că deși pârâta a negat existența

debitului și realitatea facturilor, aceasta a recunoscut indubitabil că a

primit mărfurile prin plata efectuată integral la facturile emise în anul 2004

și o parte din facturile emise în anul 2005, prin înregistrarea facturilor în

evidențele contabile, prin lipsa refuzurilor cantitative și calitative la

mărfurile care erau produse alimentare, prin ștampilarea bonurilor de

transport, ceea ce echivalează cu acceptarea facturilor.

Tot instanța de fond

a reținut că în extrasul de cont emis de pârâtă la 30 octombrie 2006, se

menționează că în evidențele sale contabile societatea reclamantă figurează cu

un sold creditor, în valoare de 1.290.405,98 RON, fapt evidențiat și de către

reprezentanții SC S. SA Balș cu ocazia efectuării expertizei contabile, precum

și de către expertul asistent.

Instanța de fond a

apreciat, de asemenea, că prejudiciul cauzat reclamantei cuprinde, atât

contravaloarea facturilor emise în anul 2005 și neachitate în sumă totală de

1.344.348,13 RON precum și dobânda comercială care curge de drept, conform art.

43 C. com.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel pârâta SC S. SA Balș care a învederat că, în mod

netemeinic, instanța a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile,

întrucât reclamanta nu a respectat prevederile art. 720

1

C. proc.

civ., în sensul că în cuprinsul acesteia, se arată numai pretențiile

nejustificate și nedovedite, dar nu și temeiul lor legal și fără a fi

comunicate actele doveditoare pe care se sprijină pretențiile sale.

De asemenea, s-a arătat

de către apelantă că, în mod vădit netemeinic, instanța de fond a apreciat că

relațiile comerciale dintre reclamantă și pârâtă s-au executat în baza unor

contracte în formă simplificată, respectiv factura fiscală, întrucât în

realitate, între părți nu au existat contracte comerciale și nici comenzi care

să justifice o eventuală livrare de produse sau prestări de servicii.

Apelanta a susținut

că facturile nu au fost acceptate de către reprezentanții săi, iar unele dintre

acestea nu sunt semnate de primire, care nu se poate vorbi nici măcar de

nașterea vreunui raport juridic contractual între cele două părți, factura

rămânând în acest caz un act unilateral al reclamantei-intimate.

Curtea de Apel

Craiova, secția comercială, prin Decizia nr. 78 din 27 martie 2007, a respins

ca nefondat apelul pârâtei SC S. SA Balș.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut în esență, că intenția

legiuitorului a fost ca părțile să aibă cunoștință de existența litigiului și a

da posibilitatea de a se încerca soluționarea acestuia pe cale amiabilă, că

deși reclamanta SC A.G. SRL Oboga nu a comunicat temeiul legal al pretențiilor

sale și nu a comunicat actele doveditoare, este cert că apelanta-pârâtă a avut

cunoștință de litigiu, dovadă fiind și răspunsul său comunicat reclamantei cu

Adresa nr. 888 din 27 februarie 2006.

Cu privire la cel

de-al doilea motiv de apel instanța de apel a reținut existența convenției că

aceasta este valabil încheiată chiar în lipsa înscrisului constatator intitulat

contract, iar dovada se poate face cu orice mijloc de probă, conform art. 46 C.

com., facturile semnate și acceptate la plată fără obiecțiuni făcând dovada

deplină asupra celor inserate în conținutul acestora, că factura comercială

reprezintă un înscris sub semnătură privată prin care se constată executarea

unei operațiuni comerciale, fiind de necontestat că între cele două părți s-au

derulat raporturi comerciale, având în vedere extrasul de cont emis chiar de

către apelanta-pârâtă SC S. SA Balș la 30 octombrie 2006, și în care

menționează că intimata-reclamantă SC A.G. SRL Oboga figurează cu sold creditor

în valoare de 1,290.405,98 RON.

Motivul de apel

privind incidența art. 149 din Legea nr. 31/1990, republicată, nu a fost

primit, în condițiile în care respectivul text de lege a fost abrogat.

A mai reținut

instanța că potrivit dreptului comun, dovada actelor și faptelor juridice se

poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisire, expertiză etc.

(art. 1170 C. civ.), din probele administrate respectiv expertiza efectuată de

P.P., cât și înregistrarea facturilor în evidențele contabile, ștampilarea

bonurilor de transport, rezultând existența raporturilor contractuale între

părți, aspect consemnat și de către expertul asistent desemnat de

apelanta-pârâtă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC S. SA Balș solicitând admiterea recursului

și respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

Recurenta-pârâtă își

subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6

și 9 C. proc. civ., acestea vizând următoarele aspecte:

Consideră recurenta

că aprecierea instanței de apel este vădit nelegală și în contradicție cu

prevederile art. 720

1

C. proc. civ. a cărui redactare imperativă

impune obligativitatea îndeplinirii procedurii de conciliere.

Arată

recurenta-pârâtă că evocatul text consacră modalitatea scrisă și forma directă

a concilierii, în vederea realizării acesteia reclamantul urmând a convoca

partea adversă și a-i comunica în scris pretențiile sale și temeiul lor legal,

precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea, că astfel cum a

precizat și în Adresa nr. 668 din 27 februarie 2006, concilierea prealabilă nu

a putut avea loc datorită faptului că reclamanta în convocarea la conciliere pe

care a formulat-o nu a respectat prevederile art. 720

1

alin. (2) C.

proc. civ. în sensul că în cuprinsul acesteia se arată numai pretențiile

nejustificate și nedovedite ale reclamantei, dar nu și temeiul lor legal și

fără a fi comunicate actele doveditoare pe care se sprijină pretențiile

reclamantei.

Consideră recurenta

că în mod greșit instanța de apel a apreciat că Adresa nr. 32 din 14 februarie

2006 emisă de reclamantă îndeplinește cerințele cuprinse în art. 720

1

C. proc. civ., de vreme ce petentul nu i-a comunicat actele doveditoare ale

pretențiilor, temeiul legal al pretenției, iar prin convocarea în alt loc decât

la sediul pârâtei, reclamantul a avut intenția de a face convocarea pentru

îndeplinirea formală a unei condiții impuse de lege.

Conchide

recurenta-pârâtă în sensul că prematuritatea cererii rezulta fără dubiu din

coroborarea normei speciale din art. 720

1

C. proc. civ. cu norma de

drept comun din art. 109 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căreia în cazurile

anume prevăzute de lege sesizarea instanței competente se poate face numai după

îndeplinirea unei proceduri prealabile stabilite de lege.

În cadrul celei de-a

doua critici recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a apreciat în mod

eronat faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui lucru care nu

s-a cerut - dobânda acordată - recurenta invocând în acest sens adresa depusă

de intimata-reclamantă sub nr. 5749 din 8 decembrie 2008.

Precizează recurenta

că nici în acțiunea principală și nici în completarea la acțiune, reclamanta nu

a solicitat acordarea de dobânzi, nu a precizat cuantumul acestora și evident

nu a timbrat legal acest capăt de cerere, astfel că în această situație

instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, extra petita,

încălcând dispozițiile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Într-o a treia

critică recurenta-pârâtă arată că în mod vădit netemeinic instanța de apel

apreciază că, deși între recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă nu a existat

un contract sau o convenție, operațiunile comerciale sunt executate ca urmare a

existenței facturilor comerciale care reprezintă un înscris sub semnătură

privată și ca fiind de necontestat faptul că între cele două părți s-au derulat

raporturi comerciale motivate de faptul că există un extras de cont privind pe

furnizorul SC A.G. SRL Oboga întrucât, astfel cum rezultă din probele existente

la dosar, așa-zisele raporturi comerciale dintre părți s-au derulat cu

încălcarea vădită a legii.

Sub acest aspect

recurenta-pârâtă precizează că facturile emise de intimata-reclamantă nu au

fost niciodată acceptate de către recurenta-pârâtă, fiind decontate prin

dispoziția nelegală a administratorului Director General ing. B.I., că SC A.G.

SRL Oboga, a avut în perioada 1 ianuarie 2004 - 30 iunie 2005, relații

comerciale cu SC S. SA Balș care au fost derulate cu încălcarea vădită a legii,

fapt ce a determinat diminuarea patrimoniului SC S. SA Balș și îmbogățirea fără

justă cauză a pârâtei, că asociatul unic al SC A.G. SRL Oboga este d-na. B.G.

care deține 100% din societate, că între SC S. SA Balș și SC A.G. SRL Oboga nu

a existat niciun contract sau comandă pentru livrarea de mărfuri sau prestări

de servicii și în urma înțelegerii dintre cei 2 administratori, soț și soție,

pârâta a emis facturi care nu au fost însoțite de alte documente legale - avize

de expediție, note de recepție, etc. - și fără a se verifica dacă mărfurile au

fost efectiv livrate sau serviciile prestate din dispoziția d-lui B.I., o parte

din aceste facturi au fost plătite.

Se mai arată că

sumele plătite nelegal de către SC S. SA Balș din dispoziția administratorului

B.I. au fost de 3.210.937,70 RON, respectiv 2.145,448,52 RON pe perioada 1

ianuarie 2004 - 31 decembrie 2004 și 1,065.487,18 RON pe perioada 1 ianuarie

2005 - 30 iunie 2005, că facturile emise de pârâtă nu au fost însușite sau

acceptate de către reclamantă însă decontarea lor s-a făcut ca urmare a

dispoziției nelegale a administratorului B.I., astfel că în condițiile în care

între părți nu a existat un contract sau o comandă cu privire la livrările de

mărfuri sau prestațiile de servicii, facturile emise au reprezentat un act

unilateral al pârâtei și au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 149

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, fapt ce determină nulitatea

absolută a acesteia.

Precizează

recurenta-pârâtă că obligația administratorului de urmărire a interesului

societății reglementată în principal de art. 149 din Legea nr. 31/1990,

republicată, reprezintă în fapt o obligație de fidelitate deosebit de

importantă pentru societate, motiv pentru care legea sancționează încălcarea ei

chiar cu sancțiuni penale pe lângă răspunderea patrimonială a administratorului

sau după caz revocarea sa și anularea convențiilor încheiate cu încălcarea

legii, că prin derularea acestor "relații contractuale de familie", între

SC S. SA Balș, reprezentată de dl. B.I. și SC A.G. SRL Oboga, administrată de

soția acestuia d-na B.G., operațiuni interzise de lege, impuse de

administrator, au fost prejudiciate grav interesele reclamantei SC S. SA Balș,

că datorită acestor fapte, împotriva administratorului SC S. SA Balș, d-ul

B.I., s-a luat măsura revocării din funcție, că după revocarea din funcția de

administrator la SC S. SA Balș, d-ul B.I. se regăsește imediat ca reprezentant

cu procură notarială, aflată la dosarul cauzei al "partenerului de

afaceri" SC A.G. SRL Oboga, aspect care scoate încă o dată în evidență

ilegalitatea operațiunilor derulate.

Consideră recurenta

că, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, administratorul unei

societăți comerciale trebuie să urmărească satisfacerea interesului societății

care reprezintă scopul (cauza) tuturor actelor juridice și operațiunilor pe

care le îndeplinește în exercitarea mandatului său, că atunci când acest scop

nu există, este fals, ilicit sau imoral, întrucât interesul social este

deturnat în interesul propriu al administratorului, operațiunea juridică astfel

încheiată este nulă.

Se arată în

continuare că potrivit art. 988 C. civ., cauza este nelicită atunci când este

prohibită de legi, iar conform art. 5 C. civ. nu se poate deroga prin convenții

sau dispoziții particulare la legile care interesează ordinea publică sau

bunele moravuri, operațiunea derulată de administratorul SC S. SA Balș, d-lui

B.I., fiind încheiată cu încălcarea interesului social și a prevederilor legale

și deci lovită de nulitate absolută.

În dreptul civil se

arată cauza actului juridic civil este analizată ca o condiție de valabilitate

a acestuia (art. 948. pct. 4 C. civ.) și reprezintă scopul urmărit de părțile

actului juridic la încheierea acestuia respectiv motivul determinant al

încheierii actului juridic.

Într-o a patra

critică recurenta-pârâtă arată că numai facturile acceptate pot constitui

dovada existenței unor raporturi comerciale alături de alte dovezi, că din

probele existente la dosarul cauzei rezultă indubitabil că facturile emise de

intimata-reclamantă nu au fost acceptate de către recurenta-pârâtă și cu toate

acestea, în mod netemeinic, instanța de apel apreciază că a fost făcută dovada

existenței raporturilor comerciale concluzionând că intimatei-reclamante i-a

fost cauzat un prejudiciu.

Consideră

recurenta-pârâtă că în condițiile în care există numai facturi, pentru a putea

constitui dovada existenței unor raporturi contractuale între părți, acestea ar

trebui să fie acceptate de către recurenta-pârâtă prin reprezentant legal, ceea

ce nu s-a întâmplat, simpla semnătură de primire, aplicată de către o persoana

care nu are nici măcar calitatea de reprezentant neputând avea semnificația

acceptării unei facturi, astfel că nu se poate vorbi nici măcar de nașterea

vreunui raport juridic contractual între cele două părți, factura rămânând în

acest caz un caz unilateral al reclamantei-intimate.

Prin Încheierea de la

12 decembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., această măsură fiind ulterior menținută până la repunerea pe rol a

cauzei la data de 10 aprilie 2013 la solicitarea intimatei-reclamante SC A.G.

SRL Oboga.

Cu titlu prealabil,

Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată în temeiul art.

302

1

lit. c) C. proc. civ. față de faptul că în cuprinsul cererii de

recurs se regăsesc și critici ce vizează nelegalitatea deciziei atacate.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate formulate

constată că recursul este nefondat din următoarele considerente.

Prima critică nu

poate fi primită întrucât scopul declarat al introducerii art. 720

1

C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 a fost acela a asigura soluționarea cu

celeritate a litigiilor comerciale, prin instituirea unui ansamblu de reguli în

baza cărora reclamantul este dator să încerce soluționarea litigiului înainte

de introducerea cererii de chemare în judecată.

Atingerea scopului

avut în vedere de legiuitor impune o interpretare teleologică a prevederilor

art. 720

1

C. proc. civ., în sensul de a nu se îngreuna nejustificat

activitatea comercianților prin impunerea unor cerințe care să deturneze

procedura de la scopul său, soluționarea pe cale amiabilă a litigiului.

Așa fiind, în

aplicarea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ. esențial este dacă

demersul de încercare de conciliere este efectiv și nu formal, deoarece numai

în această ipoteză există posibilitatea de soluționare, chiar și parțială, a

diferendului dintre părți.

Din această abordare

actele dosarului relevă, așa cum a constatat și instanța de apel, că procedura

reglementată de art. 720

1

C. proc. civ. a fost îndeplinită, aspect

ce rezultă din Adresa de convocare la conciliere nr. 32 din 14 februarie 2006 a

reclamantei și din Adresa de răspuns nr. 668 din 27 februarie 2006 a pârâtei.

Nici cea de-a doua

critică nu poate fi primită întrucât, în respectarea art. 129 alin. (6) C.

proc. civ., instanța s-a pronunțat în limitele învestirii, astfel cum judicios

a reținut instanța de apel dat fiind faptul că în raport de art. 43 C. com.,

aplicabil speței, aceasta a fost calculată de expert în temeiul prevederilor

O.G. nr. 9/2000.

Nici critica vizând

netimbrarea acestui capăt de cerere nu poate fi primită față de situația de

fapt reținută de instanțe și care nu poate forma obiect de analiză în această

fază procesuală în raport de art. 304 C. proc. civ.

Cea de-a treia

critică este susținută de argumente ce vizează netemeinicia hotărârii recurate,

recurenta limitându-se să invoce modul în care s-au derulat raporturile

juridice între părți și să analizeze forța probantă a înscrisurilor aduse în

susținere, astfel că o atare critică nu poate fi examinată din perspectiva

motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 304 C. proc.

civ.

Aserțiunile

recurentei din cadrul celei de-a treia critici cu privire la incidența art. 149

din Legea nr. 31/1990 exced cadrului procesual, în principal, pentru că aceste

dispoziții erau abrogate prin Legea nr. 441/2006 și, în subsidiar, pentru că

față de obiectul învestirii instanței, erau străine de cauză.

Cea de-a patra

critică este, de asemenea, susținută de argumente ce readuc spre analiză

reinterpretarea probatoriului, aspect ce excede controlului de legalitate în

această fază procesuală, în raport de art. 304 C. proc. civ.

În considerentele

celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este

susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția

nulității cererii de recurs invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul

declarat de recurenta-pârâtă SC S. SA Balș împotriva Deciziei nr. 78 din 27

martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ