ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1744/2013

ÎNALTA CURTE DE

CASATE ȘI JUSTIȚIE

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, prin Sentința nr. 762 din 13 decembrie 2006, a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția nulității cererii de chemare în judecată invocate de pârâta SC S. SA Balș, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.G. SRL Oboga cu precizările ulterioare, obligând pârâta la 1.344.348,13 RON, reprezentând c/val. facturii neachitate și 232.588,32 RON dobândă, sume ce urmau a fi reactualizate la data executării. Totodată, a fost obligată pârâta la 42.742 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Referitor la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocate de pârâta SC S. SA Balș, instanța a avut în vedere Adresa de convocare la conciliere nr. 32 din 14 februarie 2006, emisă de reclamantă, precum și Adresa răspuns nr. 688 din 27 februarie 2008 a pârâtei, iar cu privire la excepția nulității cererii de chemare în judecată, s-a reținut că cererea a fost semnată personal de administratorul societății reclamante, iar precizările ulterioare vizează cuantumul dobânzii comerciale calculate de expert, astfel încât nu poate fi considerată o modificare a acțiunii principale, conform art. 132 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la fondul cauzei, instanța a constatat că relațiile dintre cele două societăți s-au desfășurat pe o perioadă mai mare de timp, forma de executare a acestor raporturi fiind contractul în formă simplificată, respectiv factura comercială, în condițiile prevăzute de art. 46 C. com., că deși pârâta a negat existența debitului și realitatea facturilor, aceasta a recunoscut indubitabil că a primit mărfurile prin plata efectuată integral la facturile emise în anul 2004 și o parte din facturile emise în anul 2005, prin înregistrarea facturilor în evidențele contabile, prin lipsa refuzurilor cantitative și calitative la mărfurile care erau produse alimentare, prin ștampilarea bonurilor de transport, ceea ce echivalează cu acceptarea facturilor.

Tot instanța de fond a reținut că în extrasul de cont emis de pârâtă la 30 octombrie 2006, se menționează că în evidențele sale contabile societatea reclamantă figurează cu un sold creditor, în valoare de 1.290.405,98 RON, fapt evidențiat și de către reprezentanții SC S. SA Balș cu ocazia efectuării expertizei contabile, precum și de către expertul asistent. Instanța de fond a apreciat, de asemenea, că prejudiciul cauzat reclamantei cuprinde, atât contravaloarea facturilor emise în anul 2005 și neachitate în sumă totală de 1.344.348,13 RON precum și dobânda comercială care curge de drept, conform art. 43 C. com. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta SC S. SA Balș care a învederat că, în mod netemeinic, instanța a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, întrucât reclamanta nu a respectat prevederile art. 720 1 C. proc.

civ., în sensul că în cuprinsul acesteia, se arată numai pretențiile nejustificate și nedovedite, dar nu și temeiul lor legal și fără a fi comunicate actele doveditoare pe care se sprijină pretențiile sale. De asemenea, s-a arătat de către apelantă că, în mod vădit netemeinic, instanța de fond a apreciat că relațiile comerciale dintre reclamantă și pârâtă s-au executat în baza unor contracte în formă simplificată, respectiv factura fiscală, întrucât în realitate, între părți nu au existat contracte comerciale și nici comenzi care să justifice o eventuală livrare de produse sau prestări de servicii. Apelanta a susținut că facturile nu au fost acceptate de către reprezentanții săi, iar unele dintre acestea nu sunt semnate de primire, care nu se poate vorbi nici măcar de nașterea vreunui raport juridic contractual între cele două părți, factura rămânând în acest caz un act unilateral al reclamantei-intimate.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin Decizia nr. 78 din 27 martie 2007, a respins ca nefondat apelul pârâtei SC S. SA Balș. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut în esență, că intenția legiuitorului a fost ca părțile să aibă cunoștință de existența litigiului și a da posibilitatea de a se încerca soluționarea acestuia pe cale amiabilă, că deși reclamanta SC A.G.

SRL Oboga nu a comunicat temeiul legal al pretențiilor sale și nu a comunicat actele doveditoare, este cert că apelanta-pârâtă a avut cunoștință de litigiu, dovadă fiind și răspunsul său comunicat reclamantei cu Adresa nr. 888 din 27 februarie 2006. Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel instanța de apel a reținut existența convenției că aceasta este valabil încheiată chiar în lipsa înscrisului constatator intitulat contract, iar dovada se poate face cu orice mijloc de probă, conform art. 46 C. com., facturile semnate și acceptate la plată fără obiecțiuni făcând dovada deplină asupra celor inserate în conținutul acestora, că factura comercială reprezintă un înscris sub semnătură privată prin care se constată executarea unei operațiuni comerciale, fiind de necontestat că între cele două părți s-au derulat raporturi comerciale, având în vedere extrasul de cont emis chiar de către apelanta-pârâtă SC S. SA Balș la 30 octombrie 2006, și în care menționează că intimata-reclamantă SC A.G.

SRL Oboga figurează cu sold creditor în valoare de 1,290.405,98 RON. Motivul de apel privind incidența art. 149 din Legea nr. 31/1990, republicată, nu a fost primit, în condițiile în care respectivul text de lege a fost abrogat. A mai reținut instanța că potrivit dreptului comun, dovada actelor și faptelor juridice se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisire, expertiză etc. (art. 1170 C. civ.), din probele administrate respectiv expertiza efectuată de P.P., cât și înregistrarea facturilor în evidențele contabile, ștampilarea bonurilor de transport, rezultând existența raporturilor contractuale între părți, aspect consemnat și de către expertul asistent desemnat de apelanta-pârâtă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S. SA Balș solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate de reclamantă. Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., acestea vizând următoarele aspecte: Consideră recurenta că aprecierea instanței de apel este vădit nelegală și în contradicție cu prevederile art. 720 1 C. proc. civ. a cărui redactare imperativă impune obligativitatea îndeplinirii procedurii de conciliere.

Arată recurenta-pârâtă că evocatul text consacră modalitatea scrisă și forma directă a concilierii, în vederea realizării acesteia reclamantul urmând a convoca partea adversă și a-i comunica în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea, că astfel cum a precizat și în Adresa nr. 668 din 27 februarie 2006, concilierea prealabilă nu a putut avea loc datorită faptului că reclamanta în convocarea la conciliere pe care a formulat-o nu a respectat prevederile art. 720 1 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că în cuprinsul acesteia se arată numai pretențiile nejustificate și nedovedite ale reclamantei, dar nu și temeiul lor legal și fără a fi comunicate actele doveditoare pe care se sprijină pretențiile reclamantei.

Consideră recurenta că în mod greșit instanța de apel a apreciat că Adresa nr. 32 din 14 februarie 2006 emisă de reclamantă îndeplinește cerințele cuprinse în art. 720 1 C. proc. civ., de vreme ce petentul nu i-a comunicat actele doveditoare ale pretențiilor, temeiul legal al pretenției, iar prin convocarea în alt loc decât la sediul pârâtei, reclamantul a avut intenția de a face convocarea pentru îndeplinirea formală a unei condiții impuse de lege. Conchide recurenta-pârâtă în sensul că prematuritatea cererii rezulta fără dubiu din coroborarea normei speciale din art. 720 1 C. proc. civ. cu norma de drept comun din art. 109 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căreia în cazurile anume prevăzute de lege sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile stabilite de lege.

În cadrul celei de-a doua critici recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a apreciat în mod eronat faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut - dobânda acordată - recurenta invocând în acest sens adresa depusă de intimata-reclamantă sub nr. 5749 din 8 decembrie 2008. Precizează recurenta că nici în acțiunea principală și nici în completarea la acțiune, reclamanta nu a solicitat acordarea de dobânzi, nu a precizat cuantumul acestora și evident nu a timbrat legal acest capăt de cerere, astfel că în această situație instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, extra petita, încălcând dispozițiile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Într-o a treia critică recurenta-pârâtă arată că în mod vădit netemeinic instanța de apel apreciază că, deși între recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă nu a existat un contract sau o convenție, operațiunile comerciale sunt executate ca urmare a existenței facturilor comerciale care reprezintă un înscris sub semnătură privată și ca fiind de necontestat faptul că între cele două părți s-au derulat raporturi comerciale motivate de faptul că există un extras de cont privind pe furnizorul SC A.G. SRL Oboga întrucât, astfel cum rezultă din probele existente la dosar, așa-zisele raporturi comerciale dintre părți s-au derulat cu încălcarea vădită a legii. Sub acest aspect recurenta-pârâtă precizează că facturile emise de intimata-reclamantă nu au fost niciodată acceptate de către recurenta-pârâtă, fiind decontate prin dispoziția nelegală a administratorului Director General ing.

B.I., că SC A.G. SRL Oboga, a avut în perioada 1 ianuarie 2004 - 30 iunie 2005, relații comerciale cu SC S. SA Balș care au fost derulate cu încălcarea vădită a legii, fapt ce a determinat diminuarea patrimoniului SC S. SA Balș și îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei, că asociatul unic al SC A.G. SRL Oboga este d-na. B.G. care deține 100% din societate, că între SC S. SA Balș și SC A.G. SRL Oboga nu a existat niciun contract sau comandă pentru livrarea de mărfuri sau prestări de servicii și în urma înțelegerii dintre cei 2 administratori, soț și soție, pârâta a emis facturi care nu au fost însoțite de alte documente legale - avize de expediție, note de recepție, etc. - și fără a se verifica dacă mărfurile au fost efectiv livrate sau serviciile prestate din dispoziția d-lui B.I., o parte din aceste facturi au fost plătite.

Se mai arată că sumele plătite nelegal de către SC S. SA Balș din dispoziția administratorului B.I. au fost de 3.210.937,70 RON, respectiv 2.145,448,52 RON pe perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2004 și 1,065.487,18 RON pe perioada 1 ianuarie 2005 - 30 iunie 2005, că facturile emise de pârâtă nu au fost însușite sau acceptate de către reclamantă însă decontarea lor s-a făcut ca urmare a dispoziției nelegale a administratorului B.I., astfel că în condițiile în care între părți nu a existat un contract sau o comandă cu privire la livrările de mărfuri sau prestațiile de servicii, facturile emise au reprezentat un act unilateral al pârâtei și au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 149 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, fapt ce determină nulitatea absolută a acesteia.

Precizează recurenta-pârâtă că obligația administratorului de urmărire a interesului societății reglementată în principal de art. 149 din Legea nr. 31/1990, republicată, reprezintă în fapt o obligație de fidelitate deosebit de importantă pentru societate, motiv pentru care legea sancționează încălcarea ei chiar cu sancțiuni penale pe lângă răspunderea patrimonială a administratorului sau după caz revocarea sa și anularea convențiilor încheiate cu încălcarea legii, că prin derularea acestor "relații contractuale de familie", între SC S. SA Balș, reprezentată de dl. B.I. și SC A.G. SRL Oboga, administrată de soția acestuia d-na B.G., operațiuni interzise de lege, impuse de administrator, au fost prejudiciate grav interesele reclamantei SC S. SA Balș, că datorită acestor fapte, împotriva administratorului SC S. SA Balș, d-ul B.I., s-a luat măsura revocării din funcție, că după revocarea din funcția de administrator la SC S. SA Balș, d-ul B.I.

se regăsește imediat ca reprezentant cu procură notarială, aflată la dosarul cauzei al "partenerului de afaceri" SC A.G. SRL Oboga, aspect care scoate încă o dată în evidență ilegalitatea operațiunilor derulate. Consideră recurenta că, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, administratorul unei societăți comerciale trebuie să urmărească satisfacerea interesului societății care reprezintă scopul (cauza) tuturor actelor juridice și operațiunilor pe care le îndeplinește în exercitarea mandatului său, că atunci când acest scop nu există, este fals, ilicit sau imoral, întrucât interesul social este deturnat în interesul propriu al administratorului, operațiunea juridică astfel încheiată este nulă.

Se arată în continuare că potrivit art. 988 C. civ., cauza este nelicită atunci când este prohibită de legi, iar conform art. 5 C. civ. nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, operațiunea derulată de administratorul SC S. SA Balș, d-lui B.I., fiind încheiată cu încălcarea interesului social și a prevederilor legale și deci lovită de nulitate absolută. În dreptul civil se arată cauza actului juridic civil este analizată ca o condiție de valabilitate a acestuia (art. 948. pct. 4 C. civ.) și reprezintă scopul urmărit de părțile actului juridic la încheierea acestuia respectiv motivul determinant al încheierii actului juridic.

Într-o a patra critică recurenta-pârâtă arată că numai facturile acceptate pot constitui dovada existenței unor raporturi comerciale alături de alte dovezi, că din probele existente la dosarul cauzei rezultă indubitabil că facturile emise de intimata-reclamantă nu au fost acceptate de către recurenta-pârâtă și cu toate acestea, în mod netemeinic, instanța de apel apreciază că a fost făcută dovada existenței raporturilor comerciale concluzionând că intimatei-reclamante i-a fost cauzat un prejudiciu.

Consideră recurenta-pârâtă că în condițiile în care există numai facturi, pentru a putea constitui dovada existenței unor raporturi contractuale între părți, acestea ar trebui să fie acceptate de către recurenta-pârâtă prin reprezentant legal, ceea ce nu s-a întâmplat, simpla semnătură de primire, aplicată de către o persoana care nu are nici măcar calitatea de reprezentant neputând avea semnificația acceptării unei facturi, astfel că nu se poate vorbi nici măcar de nașterea vreunui raport juridic contractual între cele două părți, factura rămânând în acest caz un caz unilateral al reclamantei-intimate. Prin Încheierea de la 12 decembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., această măsură fiind ulterior menținută până la repunerea pe rol a cauzei la data de 10 aprilie 2013 la solicitarea intimatei-reclamante SC A.G. SRL Oboga. Cu titlu prealabil, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. față de faptul că în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc și critici ce vizează nelegalitatea deciziei atacate. Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate formulate constată că recursul este nefondat din următoarele considerente. Prima critică nu poate fi primită întrucât scopul declarat al introducerii art. 720 1 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 a fost acela a asigura soluționarea cu celeritate a litigiilor comerciale, prin instituirea unui ansamblu de reguli în baza cărora reclamantul este dator să încerce soluționarea litigiului înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Atingerea scopului avut în vedere de legiuitor impune o interpretare teleologică a prevederilor art. 720 1 C. proc. civ., în sensul de a nu se îngreuna nejustificat activitatea comercianților prin impunerea unor cerințe care să deturneze procedura de la scopul său, soluționarea pe cale amiabilă a litigiului. Așa fiind, în aplicarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. esențial este dacă demersul de încercare de conciliere este efectiv și nu formal, deoarece numai în această ipoteză există posibilitatea de soluționare, chiar și parțială, a diferendului dintre părți. Din această abordare actele dosarului relevă, așa cum a constatat și instanța de apel, că procedura reglementată de art. 720 1 C. proc.

civ. a fost îndeplinită, aspect ce rezultă din Adresa de convocare la conciliere nr. 32 din 14 februarie 2006 a reclamantei și din Adresa de răspuns nr. 668 din 27 februarie 2006 a pârâtei. Nici cea de-a doua critică nu poate fi primită întrucât, în respectarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța s-a pronunțat în limitele învestirii, astfel cum judicios a reținut instanța de apel dat fiind faptul că în raport de art. 43 C. com., aplicabil speței, aceasta a fost calculată de expert în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000. Nici critica vizând netimbrarea acestui capăt de cerere nu poate fi primită față de situația de fapt reținută de instanțe și care nu poate forma obiect de analiză în această fază procesuală în raport de art. 304 C. proc.

civ. Cea de-a treia critică este susținută de argumente ce vizează netemeinicia hotărârii recurate, recurenta limitându-se să invoce modul în care s-au derulat raporturile juridice între părți și să analizeze forța probantă a înscrisurilor aduse în susținere, astfel că o atare critică nu poate fi examinată din perspectiva motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ. Aserțiunile recurentei din cadrul celei de-a treia critici cu privire la incidența art. 149 din Legea nr. 31/1990 exced cadrului procesual, în principal, pentru că aceste dispoziții erau abrogate prin Legea nr. 441/2006 și, în subsidiar, pentru că față de obiectul învestirii instanței, erau străine de cauză.

Cea de-a patra critică este, de asemenea, susținută de argumente ce readuc spre analiză reinterpretarea probatoriului, aspect ce excede controlului de legalitate în această fază procesuală, în raport de art. 304 C. proc. civ. În considerentele celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge excepția nulității cererii de recurs invocată de intimata-reclamantă. Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC S. SA Balș împotriva Deciziei nr. 78 din 27 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ