ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1524/2012

Ședința publică de la 20 martie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.- Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, ca primă instanță. Prin acțiunea introductivă de instanță, înregistrată la data de 28 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, reclamanta Agenția Domeniilor Statului (A.D.S.) a solicitat obligarea pârâtei A.S.R.G. Stâlpu la plata sumei de 1.359.648,78 lei actualizată reprezentând prețul acțiunilor plus penalitățile datorate plății cu întârziere a acțiunilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 43 din 9 octombrie 2000 încheiat între Ministerul Agriculturii și Alimentației în calitate de vânzător și A.S.R.G.

Stâlpu, în calitate de cumpărător. Potrivit susținerilor reclamantei, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 43/2000, încheiat în cadrul procesului de privatizare a societăților comerciale care dețin în administrare termene agricole, s-a transmis cumpărătoarei proprietatea asupra unui număr de 135.771 acțiuni libere de sarcini, cu o valoare nominală de 25.000 lei vechi fiecare, reprezentând 81,9280% din capitalul social subscris al SC R.A.G. Stâlpu, județ Buzău. Cu privire la prețul acțiunilor înstrăinate reclamanta arată că din prețul total convenit de 3.407.852.100 lei vechi, pârâta a achitat 20% cu titlu de avans la 27 septembrie 2000, diferența de 80% respectiv 2.726.281.680 lei vechi urmând să fie achitată în cinci rate în perioada 2001-2005 conform graficului prevăzut la art. 5.2 din contract.

Susține reclamanta că pârâta nu și-a respectat obligația contractuală de plată a ratelor la termenele scadente convenite, acumulând o datorie de 1.359.648,76 lei noi reprezentând preț și penalități de întârziere calculate conform art. 5.5 din contract. Prin sentința comercială nr. 8819 din 17 septembrie 2010 Tribunalul București, secția comercială, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare și în consecință a respins acțiunea introductivă formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului ca prescrisă. Pentru a hotărî astfel prima instanță a apreciat că în raport de data introducerii acțiunii 28 decembrie 2009, termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză, a fost depășit , prin raportare la data scadenței fiecăreia din cele 5 rate convenite pentru plata diferenței de 80% din prețul acțiunilor.

Totodată, instanța reține că nu există motivele de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției extinctive nefiind îndeplinite niciuna din condițiile prevăzute în art. 13 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958. 2. Apelul. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București la 20 aprilie 2011. Prin decizia comercială nr. 183 din 20 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Verificând hotărârea primei instanțe sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 3 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958, în raport de criticile formulate prin cererea de apel, instanța de control judiciar constată că în cauză, se aplică dispozițiile de drept comun în materia prescripției dreptului material la acțiune.

Susținerea reclamantei cu privire la aplicarea termenului special de prescripție de cinci ani aplicabil creanțelor bugetare conform art. 121 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 a fost înlăturată, instanța apreciind că raporturile dintre părți își are izvorul într-un contract de vânzare-cumpărare, contract comercial supus dispozițiilor dreptului comun. Referitor la actele de executare pornite de reclamanta Agenția Domeniilor Statului în temeiul O.U.G. nr. 51/1998, instanța de control judiciar apreciază că ele nu pot produce efecte juridice deoarece la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni prevederile speciale ale O.U.G. nr. 51/1998 nu se aplicau Administrației Domeniilor Statului.

3. Recursul. Motivele de recurs. 3.1. Împotriva acestei decizii, reclamanta Agenția Domeniilor Statului a declarat recurs la data de 11 iulie 2011, în termen legal, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii excepției prescripției și pe fond, admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea greșită a legii, sub următoarele aspecte: Sub un prim aspect recurenta a susținut că în cauză este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 121 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 deoarece veniturile încasate de instituția publică se fac venituri la bugetul de stat, iar la data intrării în vigoare a actului normativ 1 ianuarie 2004 creanța Agenției Domeniilor Statului împotriva cumpărătoarei , pârâta din cauză, nu era prescrisă.

3.2. Sub un al doilea aspect, recurenta critică aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind întreruperea prescripției printr-un act începător de executare. În acest sens recurenta arată că procedura de executare silită împotriva pârâtei a fost începută conform art. 42 și art. 58 din O.U.G. nr. 51/1958 la data de 8 mai 2006 cu adresa nr. 75076 de comunicare a titlului executoriu reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, și de înființare a popririi pe conturile pârâtei pentru suma de 877.785,50 lei. Ulterior, respectiv la data de 27 noiembrie 2008, a fost transmisă notificare de plată pentru suma ce formează obiectul prezentei acțiuni, notificare urmară de ordinul de poprire nr. 11.4763 din 24 martie 2009. Concluzionând recurenta susține că dreptul său material la acțiune nu este prescris urmare întreruperii cursului prescripției prin actele de executare menționate, acte de executare care nu au fost anulate.

4. Înalta Curte, exercitând controlul de legalitate asupra deciziei atacate, în raport de criticile formulate constată că prezentul recurs este fondat în limitele și pentru rațiunile ce urmează: 4.1. Ca o premisă a analizei raporturilor dintre părți și pe cale de consecință a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că, creanța pe care reclamanta recurentă Agenția Domeniilor Statului o invocă prin acțiunea introductivă, reprezintă plata contravalorii acțiunilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-acțiuni încheiat la 9 octombrie 2000 între Ministerul Agriculturii și pârâta din cauză, contract încheiat în cadrul procesului de privatizare a SC R.A.G. Stâlpu potrivit O.U.G.

nr. 198/1999 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă. Ulterior, prin Protocolul încheiat în temeiul art. 4 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statutului cu destinație agricolă, Agenția Domeniilor Statului s-a subrogat în drepturile și obligațiile Ministerului Agriculturii și Alimentației în contractul nr. 43/2000 urmărind executarea clauzelor asumate. 4.2. Prin O.U.G. nr. 64/2005 publicată în M.Of. , Partea I nr. 574 din 4 iulie 2005, adoptată de Guvernul României în vederea accelerării recuperării creanțelor datorate Agenției Domeniilor Statului de către partenerii contractuali, s-a prevăzut că dispozițiile O.G.

nr. 25/2002 privind unele măsuri și urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare, precum și dispozițiile Cap. VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului se aplica și Agenției Domeniilor Statului în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare, contractele de vânzare-cumpărare încheiate de Agenția Domeniilor Statului constituind titluri executorii. 4.3. Contractul nr. 43/2000 pe care reclamanta recurentă își întemeiază pretențiile deduse judecății în prezenta cauză era în derulare la data adoptării O.U.G. nr. 64/2005, așa încât, pentru efectele produse de acesta după intrarea în vigoare a ordonanței, dispozițiile prevăzute de art. 1 și art. 2 din actul normativ devin pe deplin aplicabile.

Cu alte cuvinte, pentru sumele datorate de cumpărător, cu titlu de preț, scadente după data intrării în vigoare a ordonanței, contractul de vânzare-cumpărare nr. 43/2000 constituie titlu executoriu. Chestiunea prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei recurente, în raport de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, se circumscrie numai ratelor scadente înainte de intrarea în vigoare a ordonanței , în ipoteza în care termenul de prescripție de 3 ani a expirat. 4.4. Așa fiind, Înalta Curte constată că, în cauză ambele instanțe de fond, au soluționat litigiul cu ignorarea dispozițiilor legale susmenționate, pronunțând o soluție nelegală. În alte cuvinte, de la data la care contractul de vânzare-cumpărare acțiuni a devenit titlu executoriu nu se mai pune problema incidenței prescripției dreptului material la acțiune, ci prescripției dreptului de a cere executarea silită, executare supusă dispozițiilor O.U.G.

nr. 51/1998. Curtea amintește totodată că incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 64/2005 raporturilor contractuale dintre părți în circumstanțele cauzei respectă întrutotul atât principiul neretroactivității legii noi cât și principiul aplicării imediate a legii noi. Pentru considerentele mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) și (5) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va casa decizia și sentința pronunțată în cauză cu trimiterea spre rejudecare în primă instanță, Tribunalului București. Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere dispozițiile speciale incidente în cauză, în raport de care reclamanta trebuie să ofere lămuriri și precizări sub aspectul interesului promovării acțiuni în condițiile în care deține un titlu executoriu, această chestiune neputând fi soluționată pentru prima dată în recurs în condițiile în care dezlegarea dată în primul ciclu procesual s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta

AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI BUCUREȘTI.

Casează decizia comercială nr. 183 din 20 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, și sentința comercială nr. 8819 din 17 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță, Tribunalului București . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2012.