ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 955/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12169 din 27 decembrie 2006 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) în contradictoriu cu pârâta SC E.P.C.O.D.D. societate comercială înmatriculată în Bulgaria, cu sediul în Bourgos-Bulgaria, pe care a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 693.852 Euro reprezentând penalități pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 20 din 24 ianuarie 2001 încheiat de cele două părți.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept: Între părți, s-a încheiat la data de 24 ianuarie 2001 contractul de vânzare-cumpărare acțiuni deținute de stat la SC C. SA Buzău, contract în baza căruia pârâta, în calitate de cumpărător a achiziționat un număr de 1.930.370 acțiuni reprezentând 69,984% din valoarea capitalului subscris și vărsat al societății ce a făcut obiectul privatizării. Prețul convenit de părți de 926.576 Euro a fost achitat integral de cumpărător în ianuarie 2002, dată la care a operat și transmiterea proprietății acțiunilor de la vânzător la cumpărător. Potrivit clauzei 8.10.2. din contract, pârâta, în calitate de acționar majoritar s-a obligat să determine societatea SC C. SA Buzău, să plătească vânzătorului dividendele restante, inclusiv cele aferente anului 2001 și daunele interese, în termen de un an de la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

Cu privire la îndeplinirea acestei obligații tribunalul reține că pârâta nu a făcut dovada plății către reclamantă a dividendelor datorate ceea ce atrage incidența clauzei penale prevăzută de art. 8.15. din contract, suma datorată cu titlu de penalități fiind de 138.986 Euro. Apărarea pârâtei în sensul că îndeplinirea acestei obligații ar rezulta și din încheierea unor convenții de reeșalonare a plății dividendelor și daunelor moratorii aferente, a fost înlăturată de tribunal cu motivarea că toate convențiile de reeșalonare invocate au fost încheiate de reclamantă cu societatea privatizată și nu cu pârâta, acționarul majoritar al acesteia care și-a asumat obligația de plată.

Totodată, Tribunalul , reține că pârâta, s-a obligat prin clauza înscrisă la art. 8.11.3 din contract să garanteze realizarea unei investiții de 926.320 Euro aport la capital, prin constituirea unei garanții reale mobiliare asupra întregului pachet de acțiuni achiziționat și să înregistreze garanția astfel constituită în Registrul Independent Național al Acționarilor și la Arhiva Electronică în termen de 15 zile lucrătoare de la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, sub sancțiunea plății unei penalități de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea investiției aferente anului respectiv. Referitor la modul de îndeplinire a acestor obligații tribunalul constată că pârâta a prezentat reclamanta cu întârziere dovada înregistrării gajului și a înregistrat cu întârziere în Arhiva Electronică a Garanțiilor Reale Mobiliare garanția constituită, datorând penalități de 274.191 Euro și respectiv 280.675 Euro.

Susținerile pârâtei în sensul inexistenței obligației de plată a acestor penalități urmare încheierii actului adițional nr. 1 din 11 decembrie 2003 de reeșalonare a obligațiilor investiționale, au fost apreciate de tribunal ca neîntemeiate, față de conținutul actului adițional invocat care nu aduce modificări clauzei înscrise la art. 8.11.3.7 în temeiul căreia au fost calculate penalitățile de întârziere de 274.191 Euro și 280.675 Euro. II - Împotriva acestei sentințe, au declarat apel ambele părți. Apelul reclamantei A.V.A.S. a vizat încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de această parte și asupra cărora instanța fondului nu s-a pronunțat.

Pârâta a formulat motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței fondului cu privire la natura obligației asumate prin clauza înscrisă în art. 8.10.2. calificată greșit ca fiind de rezultat , deși din modul de redactare al clauzei rezultă clar ca obligația asumată a fost diligentă. Sub un al doilea aspect pârâta a critica sentința fondului, în ce privește interpretarea clauzei înscrisă la art. 8.11.3.7. din contract care nu putea fi examinată separat de cele convenite prin actul adițional nr. 1/2003, de modificare a termenelor de efectuare a investițiilor și a celor de înregistrare și notificare a gajurilor. Prin decizia comercială nr. 252 din 30 mai 2008, Curtea de apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă și a admis apelul reclamantei în sensul obligării pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă respectiv suma de 1.853,5 lei.

Instanța de control judiciar a reținut în considerentele deciziei că pârâta datorează sumele la care a fost obligată , cuantumul penalităților fiind verificat și confirmat de expertiza contabilă dispusă în apel. Totodată instanța apreciază că o dovadă în plus a faptului că pârâta a recunoscut suma datorată, o reprezintă acordul dat de această parte la solicitarea expertului de majorare a onorariului cerut. Cu privire la apelul reclamantei, instanța a constatat că din eroare, tribunalul nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate de această parte, câtă vreme acțiunea a fost admisă în integralitate. III - Împotriva acestei decizii, pârâta SC E.P.C.O.D.D. a declarat recurs la data de 23 iunie 2008, solicitând modificarea în tot hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. În esență, autoarea recursului susține în dezvoltarea criticilor formulate că instanța de apel nu analizează aspectele invocate prin cererea de apel, limitându-se să confirme sentința fondului, fără nici o altă motivare în fapt și în drept. Reiterând apărătorilor formulate prin motivele de apel, recurenta susține că natura obligației asumate prin clauza înscrisă în art. 8.10.2 din contract, de a determina societatea să plătească vânzătorului dividendele restante, este de mijloace , de prudența și diligența, revenind creditorului sarcina de a dovedi, în mod direct, împrejurarea că debitorul nu a depus diligența necesară atingerii rezultatului dorit. Potrivit recurentei, în cauză, în mod greșit și nelegal, în ciuda dovezilor administrate, care atestau participarea acționarului majoritar la adunările generale și exprimarea votului pentru plata dividendelor, s-a considerat că obligația asumată este de rezultat cu consecința plății de penalități.

Susține recurenta, că instanțele au interpretat greșit, și clauza înscrisă la art. 8.11.3.7 din contract , cu încălcarea dispozițiilor art. 982 C. civ. potrivit cărora clauzele se interpretează unele prin altele dându-se înțelesul care rezultă din întregul act. Potrivit recurentei, actul adițional și contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, trebuiau privite și interpretate ca un întreg și nu în mod separat, cu referire la momentul de la care încep să curgă termenele pentru îndeplinirea obligației de înregistrare și notificare a gajurilor. IV - Asupra recursului Înalta Curte verificând decizia atacată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, constată că recursul declarat de recurenta pârâtă este fondat pentru considerentele ce urmează: 1 - Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. are în vedere ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii. 2. - Îndatorirea instanței de a-și motiva hotărârea, a cărei nerespectare este sancționată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., semnifică, în raport de cerințele impuse de art. 261 C. proc. civ. examinarea apărărilor părților, a argumentelor aduse, cu punctul de vedere al instanței față de fiecare argument, stabilirea în detaliu, a situației de fapt și încadrarea ei în drept precum și raționamentul logico juridic care a condus la adoptarea soluției. 3. Hotărârea instanței de apel nu răspunde acestor exigențe legale sub aspectul motivării, în măsura în care conține numai afirmații cu privire la legalitatea și temeinicia sentinței fondului, fără ca această concluzie să fie fundamentată pe argumente de fapt și de drept cu referire la criticile formulate prin motivele de apel.

4. Dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. obligă instanța de apel să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță. Cu alte cuvinte, caracterul devolutiv al apelului consacrat de art. 295 C. proc. civ. trebuie să se reflecte și în considerentele hotărârii, chiar și în ipoteza menținerii hotărârii fondului, iar nerespectarea acestor cerințe impune aplicarea sancțiunii casării hotărârii, care în absența acestor elemente concrete nu poate fi supusă controlului pe fondul soluției adoptate.

5. Argumentul instanței de apel în sensul că sumele la care pârâta a fost obligată sunt concrete deoarece au fost verificate, pe aspectul modului de calcul, de expertiza contabilă dispusă în apel, este insuficient, deoarece contestările pârâtei au vizat în primul rând aspecte ce țin de interpretarea clauzelor contractului, de natura obligațiilor asumate și de efectele convențiilor de reeșalonare a scadenței obligațiilor asumate, aspecte care nu intră în sfera atribuțiilor expertului ci constituie chestiuni de judecată, esențiale în soluționarea cauzei.

În sfârșit, aprecierea instanței potrivit căreia acordul exprimat de pârâtă cu privire la majorarea onorariului de expert reprezintă o dovadă a recunoașterii sumelor datorate, este lipsită de orice fundament logico-juridic, fiind de natura evidenței că nu se poate pune semnul egalității între obligația legală de a plăti costul expertizei de către partea care o solicită și achiesarea la concluziile expertizei . Față de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC E.P.C.O.D.D. împotriva deciziei nr. 252 din 30 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia atacată cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2009.