ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 955/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 955/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 12169 din 27 decembrie 2006
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de
reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) în
contradictoriu cu pârâta SC E.P.C.O.D.D. societate comercială înmatriculată în Bulgaria,
cu sediul în Bourgos-Bulgaria, pe care a obligat-o la plata către reclamantă a
sumei de 693.852 Euro reprezentând penalități pentru nerespectarea obligațiilor
asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 20 din 24 ianuarie
2001 încheiat de cele două părți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea
situație de fapt și de drept:
Între părți, s-a încheiat la data de 24 ianuarie 2001 contractul
de vânzare-cumpărare acțiuni deținute de stat la SC C. SA Buzău, contract în
baza căruia pârâta, în calitate de cumpărător a achiziționat un număr de
1.930.370 acțiuni reprezentând 69,984% din valoarea capitalului subscris și
vărsat al societății ce a făcut obiectul privatizării.
Prețul convenit de părți de 926.576 Euro a fost achitat
integral de cumpărător în ianuarie 2002, dată la care a operat și transmiterea
proprietății acțiunilor de la vânzător la cumpărător.
Potrivit clauzei 8.10.2. din contract, pârâta, în calitate
de acționar majoritar s-a obligat să determine societatea SC C. SA Buzău, să
plătească vânzătorului dividendele restante, inclusiv cele aferente anului 2001
și daunele interese, în termen de un an de la data transferului dreptului de
proprietate asupra acțiunilor.
Cu privire la îndeplinirea acestei obligații tribunalul
reține că pârâta nu a făcut dovada plății către reclamantă a dividendelor datorate
ceea ce atrage incidența clauzei penale prevăzută de art. 8.15. din contract,
suma datorată cu titlu de penalități fiind de 138.986 Euro.
Apărarea pârâtei în sensul că îndeplinirea acestei obligații
ar rezulta și din încheierea unor convenții de reeșalonare a plății
dividendelor și daunelor moratorii aferente, a fost înlăturată de tribunal cu motivarea
că toate convențiile de reeșalonare invocate au fost încheiate de reclamantă cu
societatea privatizată și nu cu pârâta, acționarul majoritar al acesteia care
și-a asumat obligația de plată.
Totodată, Tribunalul , reține că pârâta, s-a obligat prin clauza
înscrisă la art. 8.11.3 din contract să garanteze realizarea unei investiții de
926.320 Euro aport la capital, prin constituirea unei garanții reale mobiliare
asupra întregului pachet de acțiuni achiziționat și să înregistreze garanția
astfel constituită în Registrul Independent Național al Acționarilor și la
Arhiva Electronică în termen de 15 zile lucrătoare de la data transferului
dreptului de proprietate asupra acțiunilor, sub sancțiunea plății unei penalități
de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea investiției aferente anului respectiv.
Referitor la modul de îndeplinire a acestor obligații
tribunalul constată că pârâta a prezentat reclamanta cu întârziere dovada înregistrării
gajului și a înregistrat cu întârziere în Arhiva Electronică a Garanțiilor
Reale Mobiliare garanția constituită, datorând penalități de 274.191 Euro și respectiv
280.675 Euro.
Susținerile pârâtei în sensul inexistenței obligației de
plată a acestor penalități urmare încheierii actului adițional nr. 1 din 11
decembrie 2003 de reeșalonare a obligațiilor investiționale, au fost apreciate
de tribunal ca neîntemeiate, față de conținutul actului adițional invocat care
nu aduce modificări clauzei înscrise la art. 8.11.3.7 în temeiul căreia au fost
calculate penalitățile de întârziere de 274.191 Euro și 280.675 Euro.
II - Împotriva acestei sentințe, au declarat apel ambele
părți.
Apelul reclamantei A.V.A.S. a vizat încălcarea de către
prima instanță a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. cu privire la
cheltuielile de judecată solicitate de această parte și asupra cărora instanța
fondului nu s-a pronunțat.
Pârâta a formulat motive de nelegalitate și netemeinicie a
sentinței fondului cu privire la natura obligației asumate prin clauza înscrisă
în art. 8.10.2. calificată greșit ca fiind de rezultat , deși din modul de
redactare al clauzei rezultă clar ca obligația asumată a fost diligentă.
Sub un al doilea aspect pârâta a critica sentința fondului,
în ce privește interpretarea clauzei înscrisă la art. 8.11.3.7. din contract
care nu putea fi examinată separat de cele convenite prin actul adițional nr. 1/2003,
de modificare a termenelor de efectuare a investițiilor și a celor de
înregistrare și notificare a gajurilor.
Prin decizia comercială nr. 252 din 30 mai 2008, Curtea de
apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat
de pârâtă și a admis apelul reclamantei în sensul obligării pârâtei și la plata
cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă respectiv suma de 1.853,5
lei.
Instanța de control judiciar a reținut în considerentele
deciziei că pârâta datorează sumele la care a fost obligată , cuantumul
penalităților fiind verificat și confirmat de expertiza contabilă dispusă în
apel.
Totodată instanța apreciază că o dovadă în plus a faptului
că pârâta a recunoscut suma datorată, o reprezintă acordul dat de această parte
la solicitarea expertului de majorare a onorariului cerut.
Cu privire la apelul reclamantei, instanța a constatat că
din eroare, tribunalul nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată
solicitate de această parte, câtă vreme acțiunea a fost admisă în
integralitate.
III - Împotriva acestei decizii, pârâta SC E.P.C.O.D.D. a
declarat recurs la data de 23 iunie 2008, solicitând modificarea în tot
hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, pentru motivele
de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În esență, autoarea recursului susține în dezvoltarea
criticilor formulate că instanța de apel nu analizează aspectele invocate prin
cererea de apel, limitându-se să confirme sentința fondului, fără nici o altă
motivare în fapt și în drept.
Reiterând apărătorilor formulate prin motivele de apel,
recurenta susține că natura obligației asumate prin clauza înscrisă în art. 8.10.2
din contract, de a determina societatea să plătească vânzătorului dividendele
restante, este de mijloace , de prudența și diligența, revenind creditorului
sarcina de a dovedi, în mod direct, împrejurarea că debitorul nu a depus diligența
necesară atingerii rezultatului dorit.
Potrivit recurentei, în cauză, în mod greșit și nelegal, în
ciuda dovezilor administrate, care atestau participarea acționarului majoritar
la adunările generale și exprimarea votului pentru plata dividendelor, s-a
considerat că obligația asumată este de rezultat cu consecința plății de
penalități.
Susține recurenta, că instanțele au interpretat greșit, și
clauza înscrisă la art. 8.11.3.7 din contract , cu încălcarea dispozițiilor
art. 982 C. civ. potrivit cărora clauzele se interpretează unele prin altele
dându-se înțelesul care rezultă din întregul act.
Potrivit recurentei, actul adițional și contractul de
vânzare-cumpărare acțiuni, trebuiau privite și interpretate ca un întreg și nu
în mod separat, cu referire la momentul de la care încep să curgă termenele
pentru îndeplinirea obligației de înregistrare și notificare a gajurilor.
IV - Asupra recursului
Înalta Curte verificând decizia atacată prin prisma
motivelor de nelegalitate invocate, constată că recursul declarat de recurenta
pârâtă este fondat pentru considerentele ce urmează:
1 - Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C.
proc. civ. are în vedere ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se
sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii.
- Îndatorirea instanței de a-și motiva hotărârea, a cărei
nerespectare este sancționată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., semnifică, în raport
de cerințele impuse de art. 261 C. proc. civ. examinarea apărărilor părților, a
argumentelor aduse, cu punctul de vedere al instanței față de fiecare argument,
stabilirea în detaliu, a situației de fapt și încadrarea ei în drept precum și raționamentul
logico juridic care a condus la adoptarea soluției.
Hotărârea instanței de apel nu răspunde acestor exigențe
legale sub aspectul motivării, în măsura în care conține numai afirmații cu
privire la legalitatea și temeinicia sentinței fondului, fără ca această
concluzie să fie fundamentată pe argumente de fapt și de drept cu referire la
criticile formulate prin motivele de apel.
Dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. obligă
instanța de apel să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației
de fapt și aplicarea legii de prima instanță.
Cu alte cuvinte, caracterul devolutiv al apelului consacrat
de art. 295 C. proc. civ. trebuie să se reflecte și în considerentele hotărârii,
chiar și în ipoteza menținerii hotărârii fondului, iar nerespectarea acestor
cerințe impune aplicarea sancțiunii casării hotărârii, care în absența acestor
elemente concrete nu poate fi supusă controlului pe fondul soluției adoptate.
Argumentul instanței de apel în sensul că sumele la care
pârâta a fost obligată sunt concrete deoarece au fost verificate, pe aspectul modului
de calcul, de expertiza contabilă dispusă în apel, este insuficient, deoarece contestările
pârâtei au vizat în primul rând aspecte ce țin de interpretarea clauzelor
contractului, de natura obligațiilor asumate și de efectele convențiilor de reeșalonare
a scadenței obligațiilor asumate, aspecte care nu intră în sfera atribuțiilor
expertului ci constituie chestiuni de judecată, esențiale în soluționarea
cauzei.
În sfârșit, aprecierea instanței potrivit căreia acordul
exprimat de pârâtă cu privire la majorarea onorariului de expert reprezintă o
dovadă a recunoașterii sumelor datorate, este lipsită de orice fundament
logico-juridic, fiind de natura evidenței că nu se poate pune semnul egalității
între obligația legală de a plăti costul expertizei de către partea care o
solicită și achiesarea la concluziile expertizei .
Față de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin.
(1) și (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va casa decizia atacată
cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC E.P.C.O.D.D. împotriva
deciziei nr. 252 din 30 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a V-a comercială.
Casează decizia atacată cu trimitere spre rejudecare
la Curtea de Apel București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2009.