ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2421/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2421/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele;

Prin încheierea 5 iulie 2012 a

Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -

Serviciul Teritorial Pitești, și de

inculpații:

G.N.A., V.F., M.M., V.G.G.

, B.G.E., A.D.L., C.G.F., ș.a.,

de părțile civile C.I.,

D.C., de moștenitorii C.L., C.P. și

C.T. ai

părții civile P.E. și de partea responsabilă civilmente SC D.C. SA București,

împotriva sentinței penale nr. 35 din 27 ianuarie

2011, pronunțată de

Tribunalul Argeș, printre altele, în baza art. 300

2

și art. 160

b

, C. proc. pen.

,

menținut starea de arest preventiv a inculpatului

C.A.

Pentru a

pronunța această încheiere, instanța a reținut că

măsura arestării preventive a inculpatului C.A. a fost luată

cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv ale

art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen.

că există probe și indicii

temeinice, din care să

rezulte presupunerea

rezonabilă că inculpații inclusiv inculpatul C.A.

a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată. Relevante

sunt în acest sens declarațiile martorilor, procese-verbale

de redare a

convorbirilor telefonice interceptate de organele de urmărire penală, procese-verbale

de confruntare a inculpaților cercetați în cauză.

Condițiile prevăzute cumulativ de art. 148 lit.

a) și f)

C. proc. pen.

sunt

realizate

întrucât există pericolul că inculpatul lăsat în libertate s-ar putea sustrage

de la cercetarea judecătorească, având în vedere

comportamentul său în cursul urmăririi penale când s-a sustras de la

urmărirea penală, iar pentru faptele reținute în sarcina sa se constată

că

acestea prin natura și gravitatea lor pot prezenta un pericol concret pentru

ordinea publică.

Se are în vedere în acest sens pericolul social

concret, de

asemenea ridicat, fiind relevat de modalitatea concretă în

care a acționat, respectiv faptul că inculpatul a realizat cu acte false

tranzacții ilegale cu acțiunile părților vătămate

la Bursa de Valori

București, prin intermediul unor societăți de

Servicii și Investiții Financiare, în mod continuu, în realizarea aceleiași

rezoluții

infracționale, a aderat la un grup

infracțional organizat, a ajutat grupul infracțional organizat în înșelarea unui

număr de acționari, a folosit în

mod continuu, procuri notariale false,

a completat cu date

necorespunzătoare

adevărului acte pentru tranzacționarea acțiunilor

la SSIF ori

documentele bancare, în mod continuu, în realizarea

aceleiași rezoluții infracționale, dar și de circumstanțele personale

ale

inculpatului, în sensul ca nu are antecedente penale, s-a sustras de

la urmărirea penală și cercetarea

judecătorească, în cauză fiind

îndeplinite

astfel așa cum s-a arătat și mai sus condițiile prevăzute de

art. 148

lit. a) și f) C. proc. pen.

Toate aceste

elemente fundamentează convingerea instanței că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

S-a reținut că

măsurile preventive alternative la detenție ar fi insuficiente pentru a

înlătura starea de pericol pentru ordinea publică pe care o prezintă persoana

inculpaților, buna desfășurare a procesului penal impunând de asemenea

menținerea stării de arest.

Apărarea

inculpatului în sensul că nu ar exista egalitate de tratament cu referire la

ceilalți inculpați din această cauză care sunt judecați în stare de libertate,

curtea constată că o atare susținere nu este întemeiată întrucât ceilalți

inculpați înainte de a fi puși în libertate, durata arestării acesteia a fost

mult mai mare, apelantul-inculpat fiind arestat de circa 4 luni de zile el

sustrăgându-se de la urmărirea penală efectuată în această cauză împotriva sa,

mandatul de arestare emis împotriva sa fiind de la data de 21 iulie 2009, el

fiind încarcerat datorită sustragerii tocmai începând cu data de 24 martie

2012.

Împotriva

acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs,

solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii

arestării preventive.

Recursul nu

este fondat.

Potrivit art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat,

instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că inculpatul fost arestat în baza art. 148 lit.

a) și lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că a săvârșit

infracțiunile

prev. de

art. 7

alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 279 alin. (1) rap. la art. 248 comb. cu

art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2),

art. 215 alin. (1), (2) cu

aplic. art. 41

alin.

(2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291

C. pen. cu aplic.art.41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Coroborarea

probelor și indiciilor temeinice amintite conturează suspiciunea rezonabilă în

sensul existenței unor date, informații care conving un observator obiectiv și

imparțial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârșit faptele prevăzute

de legea penală pentru

care este

judecat(jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

în cauza

Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).

În concret, pericolul pentru ordinea publică la care se

referă

art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără

a se identifica sau suprapune

cu pericolul social al faptei penale,

presupune, pe de o parte o

rezonanță a

faptei respectiv în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri

negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente

care vădesc necesitatea izolării inculpatului de

comunitate, elemente

ce rezidă din natura și modalitatea concretă de

săvârșire a infracțiunii.

Măsura lipsirii de

libertate a unei persoane, potrivit stipulațiilor

art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și art. 23 din

Constituție,

se poate dispune atunci când există motive verosimile că

s-a săvârșit o infracțiune sau există motive

temeinice a crede în

necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă

infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și

libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

În cauza de față, Curtea a

reținut că infracțiunile pentru care inculpații sunt judecați prezintă o

gravitate concretă sporită, în raport

cu

toate elementele anterior analizate, faptele săvârșite având o

rezonanță

deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând

scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

Curtea a mai constatat că măsura arestării preventive a

inculpatului C.A. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea

acesteia este justificată, pe de o parte, de scopul

derulării în condiții bune a procesului penal, iar pe de altă parte de

necesitatea izolării inculpaților de comunitatea din care fac parte.

Față de această ultimă concluzie, Curtea a analizat

proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate al inculpatului

cu scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate

argumentele deja expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate

intereselor

generale ale comunității.

În același timp, Curtea a apreciază că durata arestării

preventive a inculpatului, din martie 2012 până în prezent, în raport

cu toate fazele procesuale parcurse, respective,

urmărire penală,

judecata în fond și,

în prezent, în derularea apelului , se situează în limitele guvernate de

rezonabilitatea specifică unui proces echitabil,

așa cum se desprinde din jurisprudența CEDO în materie.

Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu

trecerea timpului este un proces influențat proporțional de factorii

care definesc cauza sub aspectul complexității

acesteia și, în primul rând, de natura și amploarea activității infracționale

supuse analizei.

Astfel, percepția

comunității asupra unei infracțiuni de o periculozitate

mică sau modică se diminuează cu trecerea timpului

într-o manieră

diferită de situația unor infracțiuni cu o periculozitate

sporită, cum este cazul celor de față. A accepta părerea contrară ar constitui

aplicarea aceleiași unități de măsură pentru fapte

diferite și ar induce

o uniformizare

nereală a percepției comunității asupra faptelor penale

comise în rândul

său.

Înalta Curte constată că,

raportat la baza factuală reținută,

necesitatea

realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept

justifică în continuare plasarea în detenție a

inculpatului, detenție ce

nu a

depășit pragul de rezonabilitate în accepția reglementărilor și

jurisprudenței

CEDO.

Recursul declarat învederându-se,

așadar, nefondat, urmează

ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., inculpatul va fi

obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.A.

împotriva încheierii din 5 iulie

2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în dosarul nr. 2320/109/2009*.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 125 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul

parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 iulie 2012.