ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2421/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin încheierea 5 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești, și de inculpații: G.N.A., V.F., M.M., V.G.G. , B.G.E., A.D.L., C.G.F., ș.a., de părțile civile C.I., D.C., de moștenitorii C.L., C.P. și C.T. ai părții civile P.E. și de partea responsabilă civilmente SC D.C. SA București, împotriva sentinței penale nr. 35 din 27 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, printre altele, în baza art. 300 2 și art. 160 b , C. proc.

pen. , menținut starea de arest preventiv a inculpatului C.A. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului C.A. a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv ale art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen. că există probe și indicii temeinice, din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpații inclusiv inculpatul C.A. a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată. Relevante sunt în acest sens declarațiile martorilor, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate de organele de urmărire penală, procese-verbale de confruntare a inculpaților cercetați în cauză. Condițiile prevăzute cumulativ de art. 148 lit. a) și f) C. proc.

pen. sunt realizate întrucât există pericolul că inculpatul lăsat în libertate s-ar putea sustrage de la cercetarea judecătorească, având în vedere comportamentul său în cursul urmăririi penale când s-a sustras de la urmărirea penală, iar pentru faptele reținute în sarcina sa se constată că acestea prin natura și gravitatea lor pot prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Se are în vedere în acest sens pericolul social concret, de asemenea ridicat, fiind relevat de modalitatea concretă în care a acționat, respectiv faptul că inculpatul a realizat cu acte false tranzacții ilegale cu acțiunile părților vătămate la Bursa de Valori București, prin intermediul unor societăți de Servicii și Investiții Financiare, în mod continuu, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a aderat la un grup infracțional organizat, a ajutat grupul infracțional organizat în înșelarea unui număr de acționari, a folosit în mod continuu, procuri notariale false, a completat cu date necorespunzătoare adevărului acte pentru tranzacționarea acțiunilor la SSIF ori documentele bancare, în mod continuu, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, în sensul ca nu are antecedente penale, s-a sustras de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească, în cauză fiind îndeplinite astfel așa cum s-a arătat și mai sus condițiile prevăzute de art. 148 lit. a) și f) C. proc.

pen. Toate aceste elemente fundamentează convingerea instanței că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. S-a reținut că măsurile preventive alternative la detenție ar fi insuficiente pentru a înlătura starea de pericol pentru ordinea publică pe care o prezintă persoana inculpaților, buna desfășurare a procesului penal impunând de asemenea menținerea stării de arest.

Apărarea inculpatului în sensul că nu ar exista egalitate de tratament cu referire la ceilalți inculpați din această cauză care sunt judecați în stare de libertate, curtea constată că o atare susținere nu este întemeiată întrucât ceilalți inculpați înainte de a fi puși în libertate, durata arestării acesteia a fost mult mai mare, apelantul-inculpat fiind arestat de circa 4 luni de zile el sustrăgându-se de la urmărirea penală efectuată în această cauză împotriva sa, mandatul de arestare emis împotriva sa fiind de la data de 21 iulie 2009, el fiind încarcerat datorită sustragerii tocmai începând cu data de 24 martie 2012. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul fost arestat în baza art. 148 lit. a) și lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că a săvârșit infracțiunile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 279 alin. (1) rap.

la art. 248 comb. cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 215 alin. (1), (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic.art.41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Coroborarea probelor și indiciilor temeinice amintite conturează suspiciunea rezonabilă în sensul existenței unor date, informații care conving un observator obiectiv și imparțial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care este judecat(jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).

În concret, pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte o rezonanță a faptei respectiv în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii. Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit stipulațiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

În cauza de față, Curtea a reținut că infracțiunile pentru care inculpații sunt judecați prezintă o gravitate concretă sporită, în raport cu toate elementele anterior analizate, faptele săvârșite având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen. Curtea a mai constatat că măsura arestării preventive a inculpatului C.A. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată, pe de o parte, de scopul derulării în condiții bune a procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolării inculpaților de comunitatea din care fac parte. Față de această ultimă concluzie, Curtea a analizat proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate al inculpatului cu scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele deja expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale comunității.

În același timp, Curtea a apreciază că durata arestării preventive a inculpatului, din martie 2012 până în prezent, în raport cu toate fazele procesuale parcurse, respective, urmărire penală, judecata în fond și, în prezent, în derularea apelului , se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din jurisprudența CEDO în materie. Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu trecerea timpului este un proces influențat proporțional de factorii care definesc cauza sub aspectul complexității acesteia și, în primul rând, de natura și amploarea activității infracționale supuse analizei. Astfel, percepția comunității asupra unei infracțiuni de o periculozitate mică sau modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situația unor infracțiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de față.

A accepta părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiași unități de măsură pentru fapte diferite și ar induce o uniformizare nereală a percepției comunității asupra faptelor penale comise în rândul său. Înalta Curte constată că, raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea în detenție a inculpatului, detenție ce nu a depășit pragul de rezonabilitate în accepția reglementărilor și jurisprudenței CEDO. Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva încheierii din 5 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2320/109/2009*. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2012.