ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2112/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2112/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra
recursurilor de față,
Din
examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia penala nr. 42/A
din 26 aprilie 2012 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu
minori și de familie a admis apelurile declarate de inculpații N.C.A. împotriva
sentinței penale nr. l/MF din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș,
secția penală, în Dosarul nr. 2796/109/2011.
A
desființat în totalitate sentința penală atacată și a trimis cauza Tribunalului
Argeș spre rejudecare și a menținut starea de arest a inculpaților.
Împotriva
dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive a inculpaților au
declarat recurs inculpații N.C.A..
Cauza
a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.
2796/109/2011, fiind stabilit termen pentru verificarea legalității și
temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților la termenul de judecată
din data de 14 iunie 2012 și pentru judecarea cauzei pe fond a fost stabilit
termenul de judecată la data de 4 iulie 2012.
La
termenul de judecată
din data de 14 iunie 2012, Înalta Curte a pus
în discuția părților să-și precizeze poziția cu privire la această împrejurare
și, de asemenea să-și precizeze poziția și cu privire la excepția tardivității
recursurilor în raport cu obiectul cauzei dedus judecății.
Recurenții
inculpați prin apărători au precizat că recursurile declarate în prezenta cauză
vizează dispoziția de menținere a măsurii arestării preventive din conținutul
deciziei nr. 42/A din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie și că recursurile sunt declarate în
termenul legal prevăzut de lege în materia măsurilor preventive.
Au
mai precizat că soluția pronunțată de instanța de apel, pe fondul cauzei, le
este favorabilă și că, prin urmare, nu au înțeles să o atace prin calea de atac
a recursului.
Recurentul
inculpat N.C.
prin
apărător ales a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea
încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
A
mai criticat apărătorul inculpatului N.C. hotărârea pronunțată de Curtea de
Apel Pitești, cu privire la măsura arestării preventive în sensul că nu
satisface exigențele procedural penale în senul că motivarea este generică
făcând referiri la complexitatea cauzei și la faptele săvârșite de către
inculpat.
În
subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura
obligării da a nu părăsi țara.
Recurentul
inculpat A.E.R.,
prin apărător desemnat din oficiu a solicitat admiterea
recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării
preventive.
Înalta
Curte
examinând
motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția de menținere a stării de arest a
inculpaților din decizia nr. 42/A din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești dată în decizia atacată, constată că recursurile declarate de inculpați sunt
nefondate pentru următoarele considerente:
Cu
privire
la
excepția tardivității recursurilor invocată, din oficiu, de Înalta Curte de
Casație și Justiție, se constată că recursurile sunt declarate în termenul
legal prevăzut de dispozițiile art. 141 C. proc. pen.
Conform
dovezii de primire și procesului verbal de predare a deciziei penale nr. 42/A
din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu
minori și de familie, această hotărâre a fost comunicată inculpatului N.C. la
data de 05 mai 2012 iar recursul a fost declarat la data de 4 mai 2012 conform
cererii de declarare a recursului, prin apărător ales, înainte de data
comunicării hotărârii inculpatului.
Conform
dovezii de primire și procesului verbal de predare a deciziei penale nr. 42/A
din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu
minori și de familie, această hotărâre a fost comunicată inculpatului A.E.R. la
data de 05 mai 2012 iar în declarația de recurs formulată personal de către
inculpat acesta a precizat data de 05 mai 2012, iar pe formularul tipizat
transmis de Penitenciarul Colibași recursul a fost înregistrat la Curtea de
Apel Pitești la data de 08 mai 2012.
Dovezile
de declarare a recursurilor formulate de către inculpații N.C.A. au fost
transmise de Penitenciarul Colibași la Curtea de Apel Pitești cu număr de
expediție B.485 plic pe care nu este aplicată nicio ștampilă poștală.
De
asemenea, la dosarul cauzei nu există nici borderoul de corespondență efectuat
de Penitenciarul Colibași pentru a face dovada datei exacte transmiterii
recursurilor inculpaților la Curtea de Apel Pitești.
În
raport cu această împrejurare, această situație de dubiu creată, profită
inculpaților, mai exact inculpatului A.E.R., astfel că Înalta Curte constată că
recursurile sunt declarate în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 141
C. proc. pen., termen de recurs stabilit expres de 24 de ore de la momentul
comunicării hotărârii în materia măsurilor preventive, față de inculpații
aflați în stare de arest.
Analizând
excepția
invocată
de apărătorul inculpatului Nicuță Costel privind nemotivarea încheierii
atacate, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și o va respinge pentru
următoarele considerente:
Înalta
Curte constată că modalitatea de motivare a hotărârii judecătorești pronunțată
de Curtea de Apel Pitești, cu privire la măsura arestării preventive a
inculpaților, reflectă o examinare efectivă asupra mijloacelor de probă și
evidențiază concluziile care rezultă întocmai în dispozitivul hotărârii ca
urmare a acestei examinări a situației fiecărui inculpat în parte, a
argumentelor și reținerea unora dintre acestea, în raport cu motivele invocate
de către inculpați, așa încât hotărârea nu poate fi supusă sancțiunii ce vizează
nulitatea acesteia.
Pe
de altă parte aprecierea generală cu privire la motivarea hotărârii pentru
fiecare inculpat în parte este justificată de reținerea în sarcina inculpaților
a faptelor de aceeași natură, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din
Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârșite de către
ambii inculpați.
Totodată
nu se poate vorbi de o lipsă, insuficiență sau obscuritate a motivelor care au
fundamentat soluția instanței și de asemenea nu este vorba nici de o omisiune
esențială care ar putea constitui un viciu de procedură materializat prin
conținutul considerentelor hotărârii, care ar fi putut conduce la o
imposibilitate a instanței de control judiciar de a verifica hotărârea.
Cu
privire
la
dispoziția instanței de apel de menținere a măsurii arestării preventive față
de inculpații N.C.A. (fost E.) R., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit
dispozițiilor art. 5 parag. 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la
libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De
la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate,
circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile
art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată
de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața
autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a
bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede
în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după
săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în
esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea
sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să
se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea
națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile
convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel
spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul
prevăzut de art. 5 parag. 1.
În
cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât
dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din
prevederile Convenției.
Astfel,
potrivit dispozițiilor art. 160
b
alin. (1) C. proc. pen., instanța
de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să
verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform
alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au
determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin
încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
Cu
privire la faptele săvârșite de inculpatul A.R. s-a reținut, în esență că, la
intervale diferite de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale a
recrutat, transportat, găzduit sau primit pe victimele minore V.P., P.M. și M.L.,
prin fraudă, înșelăciune și alte forme de constrângere în scopul exploatării
acestora prin obligarea la practicarea prostituției. S-a mai reținut că același
inculpat, împreună cu alți inculpați, în mod repetat, în baza aceleiași
rezoluții infracționale au recrutat, transportat și cazat, folosind diferite
forme de constrângere, victime majore în scopul exploatării sexuale a acestora.
Față
de inculpatul N.C., în esență, prima instanță de control judiciar a reținut că
în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale diferite de timp a
recrutat, cazat și transportat pe victimele minore H.M. și P.C., în scopul
exploatării sexuale. În sarcina aceluiași inculpat s-a reținut că în baza aceleiași
rezoluții infracționale în mod repetat și împreună cu inculpatul A.R., a
primit, cazat și transferat pe victima majoră G.A.N., folosind în acest scop
înșelăciunea și diferite forme de constrângere. Utilizând procedee similare de
constrângere, inculpatul a transportat-o și cazat-o pe partea vătămată T.M.,
obligând-o la practicarea prostituției. La săvârșirea acestei fapte, N.C. a
fost ajutat și de inculpatul C.A. S-a mai reținut că același inculpat a
înlesnit practicarea prostituției obținând foloase materiale în raport cu
victimele Ț.E. și A.A.
În
raport de modul de operare a activității infracționale precizat anterior, dar
și în raport de împrejurările comiterii faptelor, cât și faptul că pedepsele
prevăzute de lege pentru infracțiunile pe care inculpații le-au săvârșit, au
limite mai mari de 4 ani închisoare, lăsarea în libertate a acestora prezintă
pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de
insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.
Deși
pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca
trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea
pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea
faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între
altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți
inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din
posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în
lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai faptelor
respective. în acord cu prima instanță de control judicar, Înalta Curte
apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute
de art. 300
2
coroborat cu art. 160
b
alin. (3) din C.
proc. pen. , impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.
Se
reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu
contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în
vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul
crescut de pericol social ce caracterizează faptele, durata detenției
provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3
din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea
detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și
prevederile C.E.D.O..
În
același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării
preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților
de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora
încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Cu
privire
la
cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi
țara, formulată de recurentul inculpat N.C. prin apărătorul ales, se constată
următoarele:
Conform
art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă
măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se
revocă arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având
în vedere susținerile anterioare, Înalta Curte apreciază că măsura arestării
preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale (art. 143 și 148
lit. f), 149
1
C. proc. pen.), neintervenind elemente de natură a
justifica susținerea că punerea în libertate a inculpaților nu prezintă pericol
pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune și
pentru buna desfășurare a procesului penal în raport de natura și gravitatea infracțiunilor
pentru care inculpatul este cercetat.
În
concluzie, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor
preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puțin severă.
Înalta
Curte, conform art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va
respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.C.A. (fost E.) R.
împotriva dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive a
inculpaților N.C.A. (fost E.) R., din cuprinsul deciziei penale nr. 42/A din 26
aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori
și de familie.
Conform
art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la cheltuieli
judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E:
Respinge,
ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.C.A. (fost E.) R. împotriva
dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive a inculpaților N.C.A.
(fost E.) R., din cuprinsul deciziei penale nr. 42/A din 26 aprilie 2012 a
Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă
recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțata
în ședință publică, azi 14 iunie 2012.