ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2112/2012

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia penala nr. 42/A din 26 aprilie 2012 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile declarate de inculpații N.C.A. împotriva sentinței penale nr. l/MF din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul nr. 2796/109/2011. A desființat în totalitate sentința penală atacată și a trimis cauza Tribunalului Argeș spre rejudecare și a menținut starea de arest a inculpaților. Împotriva dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive a inculpaților au declarat recurs inculpații N.C.A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2796/109/2011, fiind stabilit termen pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților la termenul de judecată din data de 14 iunie 2012 și pentru judecarea cauzei pe fond a fost stabilit termenul de judecată la data de 4 iulie 2012. La termenul de judecată din data de 14 iunie 2012, Înalta Curte a pus în discuția părților să-și precizeze poziția cu privire la această împrejurare și, de asemenea să-și precizeze poziția și cu privire la excepția tardivității recursurilor în raport cu obiectul cauzei dedus judecății.

Recurenții inculpați prin apărători au precizat că recursurile declarate în prezenta cauză vizează dispoziția de menținere a măsurii arestării preventive din conținutul deciziei nr. 42/A din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și că recursurile sunt declarate în termenul legal prevăzut de lege în materia măsurilor preventive. Au mai precizat că soluția pronunțată de instanța de apel, pe fondul cauzei, le este favorabilă și că, prin urmare, nu au înțeles să o atace prin calea de atac a recursului. Recurentul inculpat N.C. prin apărător ales a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

A mai criticat apărătorul inculpatului N.C. hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Pitești, cu privire la măsura arestării preventive în sensul că nu satisface exigențele procedural penale în senul că motivarea este generică făcând referiri la complexitatea cauzei și la faptele săvârșite de către inculpat. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării da a nu părăsi țara. Recurentul inculpat A.E.R., prin apărător desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen.

și dispoziția de menținere a stării de arest a inculpaților din decizia nr. 42/A din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești dată în decizia atacată, constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente: Cu privire la excepția tardivității recursurilor invocată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că recursurile sunt declarate în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 141 C. proc. pen. Conform dovezii de primire și procesului verbal de predare a deciziei penale nr. 42/A din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, această hotărâre a fost comunicată inculpatului N.C.

la data de 05 mai 2012 iar recursul a fost declarat la data de 4 mai 2012 conform cererii de declarare a recursului, prin apărător ales, înainte de data comunicării hotărârii inculpatului. Conform dovezii de primire și procesului verbal de predare a deciziei penale nr. 42/A din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, această hotărâre a fost comunicată inculpatului A.E.R. la data de 05 mai 2012 iar în declarația de recurs formulată personal de către inculpat acesta a precizat data de 05 mai 2012, iar pe formularul tipizat transmis de Penitenciarul Colibași recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Pitești la data de 08 mai 2012. Dovezile de declarare a recursurilor formulate de către inculpații N.C.A.

au fost transmise de Penitenciarul Colibași la Curtea de Apel Pitești cu număr de expediție B.485 plic pe care nu este aplicată nicio ștampilă poștală. De asemenea, la dosarul cauzei nu există nici borderoul de corespondență efectuat de Penitenciarul Colibași pentru a face dovada datei exacte transmiterii recursurilor inculpaților la Curtea de Apel Pitești. În raport cu această împrejurare, această situație de dubiu creată, profită inculpaților, mai exact inculpatului A.E.R., astfel că Înalta Curte constată că recursurile sunt declarate în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 141 C. proc. pen., termen de recurs stabilit expres de 24 de ore de la momentul comunicării hotărârii în materia măsurilor preventive, față de inculpații aflați în stare de arest.

Analizând excepția invocată de apărătorul inculpatului Nicuță Costel privind nemotivarea încheierii atacate, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și o va respinge pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că modalitatea de motivare a hotărârii judecătorești pronunțată de Curtea de Apel Pitești, cu privire la măsura arestării preventive a inculpaților, reflectă o examinare efectivă asupra mijloacelor de probă și evidențiază concluziile care rezultă întocmai în dispozitivul hotărârii ca urmare a acestei examinări a situației fiecărui inculpat în parte, a argumentelor și reținerea unora dintre acestea, în raport cu motivele invocate de către inculpați, așa încât hotărârea nu poate fi supusă sancțiunii ce vizează nulitatea acesteia.

Pe de altă parte aprecierea generală cu privire la motivarea hotărârii pentru fiecare inculpat în parte este justificată de reținerea în sarcina inculpaților a faptelor de aceeași natură, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârșite de către ambii inculpați. Totodată nu se poate vorbi de o lipsă, insuficiență sau obscuritate a motivelor care au fundamentat soluția instanței și de asemenea nu este vorba nici de o omisiune esențială care ar putea constitui un viciu de procedură materializat prin conținutul considerentelor hotărârii, care ar fi putut conduce la o imposibilitate a instanței de control judiciar de a verifica hotărârea.

Cu privire la dispoziția instanței de apel de menținere a măsurii arestării preventive față de inculpații N.C.A. (fost E.) R., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag.

1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1. În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive". Cu privire la faptele săvârșite de inculpatul A.R.

s-a reținut, în esență că, la intervale diferite de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale a recrutat, transportat, găzduit sau primit pe victimele minore V.P., P.M. și M.L., prin fraudă, înșelăciune și alte forme de constrângere în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției. S-a mai reținut că același inculpat, împreună cu alți inculpați, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale au recrutat, transportat și cazat, folosind diferite forme de constrângere, victime majore în scopul exploatării sexuale a acestora. Față de inculpatul N.C., în esență, prima instanță de control judiciar a reținut că în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale diferite de timp a recrutat, cazat și transportat pe victimele minore H.M.

și P.C., în scopul exploatării sexuale. În sarcina aceluiași inculpat s-a reținut că în baza aceleiași rezoluții infracționale în mod repetat și împreună cu inculpatul A.R., a primit, cazat și transferat pe victima majoră G.A.N., folosind în acest scop înșelăciunea și diferite forme de constrângere. Utilizând procedee similare de constrângere, inculpatul a transportat-o și cazat-o pe partea vătămată T.M., obligând-o la practicarea prostituției. La săvârșirea acestei fapte, N.C. a fost ajutat și de inculpatul C.A. S-a mai reținut că același inculpat a înlesnit practicarea prostituției obținând foloase materiale în raport cu victimele Ț.E. și A.A.

În raport de modul de operare a activității infracționale precizat anterior, dar și în raport de împrejurările comiterii faptelor, cât și faptul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pe care inculpații le-au săvârșit, au limite mai mari de 4 ani închisoare, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai faptelor respective. în acord cu prima instanță de control judicar, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) din C. proc. pen. , impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează faptele, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, formulată de recurentul inculpat N.C. prin apărătorul ales, se constată următoarele: Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susținerile anterioare, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale (art. 143 și 148 lit. f), 149 1 C. proc. pen.), neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că punerea în libertate a inculpaților nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal în raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puțin severă. Înalta Curte, conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.C.A. (fost E.) R. împotriva dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive a inculpaților N.C.A. (fost E.) R., din cuprinsul deciziei penale nr. 42/A din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.C.A. (fost E.) R. împotriva dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive a inculpaților N.C.A. (fost E.) R., din cuprinsul deciziei penale nr. 42/A din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțata în ședință publică, azi 14 iunie 2012.