ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3736/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a). Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.R.C.R. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești – Administrația Națională a Penitenciarelor, a solicitat constatarea nelegalității deciziei nr. 343 din 10 martie 2010 emisă de către Directorul general al A.N.P. și în consecință să se dispună anularea acesteia cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin decizia nr. 343 din 10 martie 2010 emisă de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor i s-a aplicat sancțiunea „amânarea avansării în gradul profesional următor pe o perioadă de 2 ani”, reținându-se în sarcina acestuia nerespectarea obligațiilor de a fi disciplinat, respectuos și corect față de șefi, colegi sau subalterni, de a respecta ierarhia conferită de funcția și gradul profesional deținute, de a se conforma dispozițiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat și de a respecta întocmai programul de lucru și de a se prezenta la programul de muncă stabilit. Reclamantul a precizat că așa cum a evidențiat și în memoriul adresat Ministrului Justiției, decizia de sancționare este nelegală întrucât la baza acesteia nu există nicio probă care să confirme comiterea vreuneia din abaterile disciplinare reținute în sarcina sa.

A susținut că s-a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la apărare, fiind respinsă orice cerere în probațiune prin care intenționa să facă dovada că acuzațiile sunt false, că nu a comis nici una din faptele indicate având un comportament exemplar și regulamentar față de șefi, colegi și subalterni respectând ierarhia conferită de funcția și gradul profesional și nu a întârziat niciodată la programul de muncă. La baza hotărârii Comisiei de disciplină a stat nota de sesizare din 5 ianuarie 2010, întocmită de către directorul împuternicit al Penitenciarului Baia Mare, prin care s-a solicitat Comisiei de disciplină a Administrației Naționale a Penitenciarelor cercetarea abaterilor disciplinare.

A precizat că s-a reținut că la data de 28 decembrie 2009 nu s-a prezentat la serviciu conform programului zilnic de lucru, fără a avea aprobare de la persoanele competente, sens în care în data de 27 decembrie 2009 a solicitat unui coleg din unitate, să întocmească în numele reclamantului o cerere de concediu de odihnă pentru data de 28 decembrie 2009, dintr-un număr de 6 zile concediu pe care le avea neefectuate pe anul în curs, pe care s-o înainteze directorului adjunct pentru siguranță și regim, pentru aprobare și să asigure conducerea serviciului în lipsa sa.

Cererea reclamantului de concediu a fost înaintată directorului adjunct pentru siguranța deținerii și directorului penitenciarului, însă a fost soluționată cu respingerea ei, fără ca acest fapt să atragă efecte negative, în desfășurarea activității instituției, întrucât managementul funcției, al sarcinilor, activităților și misiunilor de executat a fost asigurat și îndeplinit integral de către înlocuitorul reclamantului. A motivat reclamantul, că în baza probelor prezentate, Comisia de disciplină a apreciat că în sarcina sa nu se poate reține absența nejustificată de la serviciu, fiind exonerat de răspunderea disciplinară pentru faptele prevăzute în art. 69 lit. e) coroborat cu art. 48 lit. I) din Legea nr. 293/2004.

Ca urmare, sancțiunea disciplinară aplicată prin Decizia nr. 343 din 10 martie 2010 s-a întemeiat pe dispozițiile art. 69 lit. p) (nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 48) raportat la art. 48 lit. e), j) și k), care prevăd: art. 48 lit. e) să fie disciplinat, respectuos și corect față de șefi, colegi sau subalterni și să respecte ierarhia conferită de funcția și gradul profesional deținute"; art. 48 lit. j) "să se conformeze dispozițiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat direct.

cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (3); art. 48 lit. k): "să respecte întocmai programul de muncă" Fără ca la dosar să existe vreo probă doveditoare care să ateste că se face vinovat de săvârșirea abaterilor, Comisia de disciplină și-a însușit în totalitate acuzațiile din actul de sesizare, acceptând ca având valoarea de probe doveditoare următoarele înscrisuri: nota din 26 iunie 2009, nota din 06 iulie 2009, nota din 09 octombrie 2009. A susținut că pentru incidentul din data de 11 martie 2009, având în vedere împrejurările în care a avut loc incidentul, Comisia de disciplină a apreciat în unanimitate că fapta agentului V.M. nu constituie abatere disciplinară, urmând ca Parchetul să cerceteze fapta în cadrul anchetei judiciare aflată în curs, în urma plângerii depuse de partea vătămată la procuror.

Ulterior, prin Ordonanța procurorului din 29 iunie 2009 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului V.M., constatându-se din probe că partea vătămată a avut un comportament agresiv, refuzând să se supună percheziției corporale, folosind cuvinte, injurii și amenințări la adresa învinuitului, ceea ce a dus la o gravă atingere a demnității persoanei învinuitului, reținându-se în favoarea acestuia starea de provocare, motiv pentru care fapta a fost încadrată în prevederile art. 18 1 C. pen., iar agentului i s-a aplicat sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii de 500 lei. În legătură cu fapta din data de 23 septembrie 2009, a relatat că un reprezentant al mass-media, I.M., a solicitat accesul în unitate, ocazie cu care s-a opus efectuării controlului antiterorist fizic și asupra bagajului și totodată a refuzat să predea telefonul mobil aflat asupra sa, afirmând că directorul unității i-a dat o aprobare verbală în acest sens.

La cererea stăruitoare a agentului șef post control nr. 1, vizitatorul a acceptat în cele din urmă să i se controleze fizic bagajul personal, în schimb a refuzat să i se efectueze controlul fizic personal asupra sa, având un comportament necivilizat, arogant și nepotrivit față de șeful postului de control agent șef N.P., căruia i s-a adresat nepoliticos și disprețuitor, motiv pentru care a pătruns în unitate fără să i se efectueze controlul fizic personal. Despre incident a fost informat prin notele de raport întocmite de către șef post control nr. 1, agent șef N.P., șef post control nr. 2 agent șef principal P.V., subinspector N.B., înlocuitor șef serviciu siguranță penitenciară, precum și din relatările verbale făcute de agentul șef P.I., aflați la fața locului.

b) Soluția și considerentele primei instanțe Prin sentința nr. 395 din 25 octombrie 2001, Curtea de Apel Cluj – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.R.C.R. împotriva pârâtului Ministerul Justiției Administrația Națională a Penitenciarelor, a dispus anularea deciziei nr. 343 din 10 martie 2010 emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a arătat că în sarcina reclamantului s-a reținut nerespectarea obligațiilor de a fi disciplinat, respectuos și corect față de șefi, colegi sau subalterni, de a respecta ierarhia conferită de funcția și gradul profesional deținute și de a se conforma dispozițiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat, de a respecta întocmai programul de lucru și de a se prezenta la programul de muncă stabilit. p rin procesul verbal de ședință din 28 ianuarie 2010 Comisia de Disciplină a reținut în sarcina subcomisarul de penitenciare R.R.C.R. săvârșirea abaterii disciplinare prev. de art. 69 lit. p) coroborat cu încălcarea normelor prev. de art. 48 lit. e), j), k) din Legea nr. 293/2004.

S-a arătat de către judecătorul fondului că răspunderea disciplinară fiind o formă a răspunderii subiective, persoana care formulează acuzația este ținută a proba săvârșirea faptelor indicate, iar funcționarul împotriva căruia este adusă va avea dreptul de dovedi elementele sau împrejurările de natură a determina exonerarea sa de răspundere. A apreciat prima instanță că în cauză în actul de sesizare nu cuprinde descrierea altor fapte decât cele pentru care au fost admise obiecțiunile și care au fost înlăturate. Descrierea faptelor în actul de sesizare apare ca fiind necesară pentru a putea fi determinate limitele învestirii organului și pentru a deschide reclamantului calea pentru formularea apărării.

Reclamantul a formulat apărări în fața comisiei și în ceea ce privește conținutul notei din 26 iunie 2009, notei din 06 iulie 2009, notei din 09 octombrie 2009, apărări care nu au fost consemnate în procesul verbal decât prin trimitere fără a fi analizate punctual consemnându-se apărările care nu sunt valide și care au fost înlăturate și pentru ce argumente. S-a precizat că asigurarea apărării, ar fi presupus ascultarea efectivă a reclamantului ceea ce în cauză nu s-a realizat, încălcându-se a principiul garantării dreptului la apărare instituit de art. 17 din Ordinul nr. 2.856/C din 29 octombrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate.

Motivele respingerii cererii formulate în apărare vizând administrarea probei cu martori confirmă că nu a avut loc o cercetare efectivă a cauzei, nefiind cercetate nici apărările formulate și nici administrate probele propuse în apărare. A reținut prima instanță că potrivit Ordinului nr. 2856/C din 29 octombrie 2004, cercetarea cauzei presupune verificarea efectivă a actului de investire, a apărărilor formulate și a probatoriului administrat, în ipoteza în care s-a procedat în maniera prevăzută de actul normativ precum și a eventualelor obiecții nefiind suficientă simpla menționare a existenței și întinderii fizice a acestora, iar în raport de aceste consemnări derularea procedurii apare ca fiind realizată cu ignorarea prevederilor legale.

Referatul privind propunerea de sancționare a subcomisarului de penitenciare R.R.C.R. – șef Serviciu Siguranță la Penitenciarul Baia Mare, emis la 05 ianuarie 2010, nu cuprinde prezentarea pe scurt a faptei sesizate și a circumstanțelor în care aceasta a fost săvârșită; nefiind menționate fapte și date concrete și probele administrate, având în vedere că în mod nelegal s-a respins cererea de administrare a probelor testimoniale. Menționarea împrejurării că faptele imputate acestuia sunt prev. de art. 69 lit. e) coroborat cu încălcarea normelor prevăzute de art. 48 lit. e), j), k) și l) din Legea nr. 293/2004, nu este de natură a suplini lipsa descrierii faptei evidențiind o altă încălcare a prevederilor legale.

2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor. a) Motivele de recurs În motivele de recurs, pârâtul a susținut că decizia nr. 343 din 10 martie 2010 a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 33 din anexa la O.M.J. nr. 2856/C/2004, în sensul că acesta cuprinde descrierea faptelor apreciate ca abateri disciplinare, că s-a reținut săvârșirea abaterilor disciplinare invocate în nota de sesizare, că acesta cuprinde motivele pentru care s-au înlăturat apărările funcționarului cercetat. În detalierea motivelor de recurs, s-a susținut că, în baza actelor medicale prezentate, Comisia a admis obiecția formulată la referatul privind rezultatul cercetării.

În ceea ce privește administrarea probatoriului formulat în apărare s-a menționat că intimatul-reclamant a propus audierea a 40 de persoane, ceea ce presupunea deplasarea acestora de la Baia Mare la București, cerere apreciată ca neserioasă și șicanatoare, pentru că martorii propuși reprezentau 20% din personalul penitenciarului, cu consecința blocării activității și a unor cheltuieli foarte mari. b) Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acțiunea, situația de fapt și legislația aplicabilă în cauză, reține: Situația de fapt Prin decizia nr. 343 din 10 martie 2010, reclamantului R.R.C.P. i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a amânării avansării în gradul profesional următor pe o perioadă de 1 an, reținându-se săvârșirea unor abateri disciplinare.

Legislația aplicabilă Ordinul nr. 2856/C din 29 octombrie 2004 Art. 26 alin. (2) lit. a) audierea persoanei care a formulat sesizarea; b) audierea funcționarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării; c ) audierea altor persoane ale căror declarații pot conduce la soluționarea cazului; d) culegerea informațiilor considerate necesare pentru rezolvarea cazului, prin mijloacele prevăzute de lege; a rt . 27 alin. (1) - Audierea persoanelor prevăzute la art. 26 alin. (2) lit. a) - c) trebuie consemnată în scris, într-un proces-verbal, sub sancțiunea nulității. Procesul-verbal se semnează de președinte, de membrii comisiei de disciplină, de secretarul acesteia, precum și de persoana audiată.

Art. 33 alin. (1) - Actul administrativ de sancționare a funcționarului public este emis de persoana competentă, pe baza propunerii cuprinse în referatul comisiei de disciplină. (2) Sub sancțiunea nulității absolute. În actul administrativ prevăzut la alin. (1) se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile. Din analiza legislației aplicabile în materia sancțiunilor disciplinare pentru personalul din Administrația Națională a Penitenciarelor, respectiv Ordinul nr. 2856/C/2004 se reține că în vederea aplicării unei sancțiuni disciplinare, trebuie să se respecte procedura din acest act administrativ normativ, încălcarea anumitor proceduri fiind sancționată cu nulitatea absolută.

Astfel, potrivit art. 27 alin. (1) din Regulament, audierea persoanei care a formulat sesizarea și a funcționarului public cercetat trebuie consemnată în scris, într-un proces-verbal, sub sancțiunea nulității. Din analiza procesului verbal de ședință nr. 1058/2010 (fila 29 dosar fond) rezultă că audierea persoanei care a formulat sesizarea a fost pur formală, făcându-se mențiunea că își menține aspectele prezentate în actul de sesizare și nu are nimic de adăugat. Procesul verbal a fost semnat de Președintele Comisiei, de Secretar și de cei 4 membri ai comisiei, lipsind semnătura persoanei audiate În ceea ce privește acest proces-verbal, corect instanța de fond a apreciat că trebuie sancționat cu nulitatea, deoarece nu respectă cerințele art. 26 alin. (2) lit. a) din Regulament.

Audierea implică relatarea faptelor sesizate și nu o simplă trimitere la actul de sesizare. Dacă la edictarea normelor privind cercetarea disciplinare, printr-un act administrativ normativ, s-ar fi avut în vedere numai aspectul formal al audierii persoanelor prevăzute în art. 26 alin. (1) lit. a)-c), nu s-ar fi prevăzut consemnarea în scris într-un proces verbal al audierii, sub sancțiunea nulității. Forma scrisă constituie o garanție a procedurii, o modalitate de a se preîntâmpina eventualul comportament abuziv al autorității, inclusiv al Comisiei de disciplină. În situația în care actul de sesizare era suficient pentru efectuarea analizei de către comisia de disciplină, nu ar mai fi fost necesară audierea persoanei care a formulat sesizarea.

În consecință, pentru îndeplinirea cerințelor art. 26 alin. (1) lit. a) și art. 27 alin. (1) din Ordinul nr. 2856/C/2004, trebuia să se consemneze în procesul-verbal de audiere, declarațiile persoanei respective cu privire la faptele pe care le-a sesizat. De asemenea, audierea funcționarului s-a realizat pentru o singură faptă, respectiv absența din 28 decembrie 2009, aspect pentru care comisia de disciplină nu a reținut vinovăția acestuia. Celelalte fapte sesizate nu au format obiectul cercetării, așa cum rezultă din procesul verbal de audiere din data de 21 ianuarie 2010. Analiza referatului întocmit la 29 ianuarie 2010 relevă că acesta nu este motivat decât prin trimiteri de ordin general, în sensul că u funcționarul nu este respectuos, disciplinat, corect față de șefi, colegi sau subalterni.

Toate acestea constituie simple afirmații, fără suport probator, pentru că s-a refuzat audierea martorilor. Din numărul foarte mare de martori propuși, comisia era obligată, pentru a efectua cercetarea disciplinară, să încuviințeze audierea unora dintre aceștia, și nu să elimine proba cerută în totalitate. Prin modul de efectuare a cercetării disciplinare s-au încălcat prevederile art. 41 și 48 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, norme cu caracter imperativ, motiv pentru care sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității actului. Potrivit art. 41 din Cartă, orice persoană are dreptul de a beneficia, în ceea privește problemele sale, de un tratament imparțial și echitabil, drept care include și obligația administrației de a-și motiva deciziile.

În speță, hotărârea Comisiei de disciplină nu a fost motivată decât prin simple afirmații, care nu au susținere în probe, a căror administrare a fost refuzată. De asemenea, vinovăția funcționarului nu a fost stabilită în conformitate cu legea, respectiv cu Ordinul nr. 2856/C/2004, pentru că nu au fost audiate persoanele ale căror declarații ar fi putut conduce la soluționarea cazului, încălcându-se astfel prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare efectiv garantate de art. 48 din Cartă. c) Soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele acestei decizii, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, că motivele de recurs sunt neîntemeiate, situație în care în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor, împotriva sentinței civile nr. 395 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2011.