ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3736/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3736/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

a). Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.R.C.R.

a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești – Administrația Națională a Penitenciarelor, a solicitat

constatarea nelegalității deciziei nr. 343 din 10 martie 2010 emisă de către

Directorul general al A.N.P. și în consecință să se dispună anularea acesteia cu

obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

s-a arătat că prin decizia nr. 343 din 10 martie 2010 emisă de directorul

general al Administrației Naționale a Penitenciarelor i s-a aplicat sancțiunea „amânarea

avansării în gradul profesional următor pe o perioadă de 2 ani”, reținându-se

în sarcina acestuia nerespectarea obligațiilor de a fi disciplinat, respectuos

și corect față de șefi, colegi sau subalterni, de a respecta ierarhia conferită

de funcția și gradul profesional deținute, de a se conforma dispozițiilor date

de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat și de a respecta întocmai

programul de lucru și de a se prezenta la programul de muncă stabilit.

Reclamantul a precizat

că așa cum a evidențiat și în memoriul adresat Ministrului Justiției, decizia

de sancționare este nelegală întrucât la baza acesteia nu există nicio probă

care să confirme comiterea vreuneia din abaterile disciplinare reținute în

sarcina sa. A susținut că s-a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la

apărare, fiind respinsă orice cerere în probațiune prin care intenționa să facă

dovada că acuzațiile sunt false, că nu a comis nici una din faptele indicate

având un comportament exemplar și regulamentar față de șefi, colegi și

subalterni respectând ierarhia conferită de funcția și gradul profesional și nu

a întârziat niciodată la programul de muncă.

La baza hotărârii

Comisiei de disciplină a stat nota de sesizare din 5 ianuarie 2010, întocmită

de către directorul împuternicit al Penitenciarului Baia Mare, prin care s-a

solicitat Comisiei de disciplină a Administrației Naționale a Penitenciarelor

cercetarea abaterilor disciplinare.

A precizat că s-a

reținut că la data de 28 decembrie 2009 nu s-a prezentat la serviciu conform

programului zilnic de lucru, fără a avea aprobare de la persoanele competente,

sens în care în data de 27 decembrie 2009 a solicitat unui coleg din unitate,

să întocmească în numele reclamantului o cerere de concediu de odihnă pentru

data de 28 decembrie 2009, dintr-un număr de 6 zile concediu pe care le avea

neefectuate pe anul în curs, pe care s-o înainteze directorului adjunct pentru

siguranță și regim, pentru aprobare și să asigure conducerea serviciului în

lipsa sa.

Cererea reclamantului de

concediu a fost înaintată directorului adjunct pentru siguranța deținerii și

directorului penitenciarului, însă a fost soluționată cu respingerea ei, fără

ca acest fapt să atragă efecte negative, în desfășurarea activității

instituției, întrucât managementul funcției, al sarcinilor, activităților și

misiunilor de executat a fost asigurat și îndeplinit integral de către

înlocuitorul reclamantului.

A motivat reclamantul,

că în baza probelor prezentate, Comisia de disciplină a apreciat că în sarcina

sa nu se poate reține absența nejustificată de la serviciu, fiind exonerat de

răspunderea disciplinară pentru faptele prevăzute în art. 69 lit. e) coroborat

cu art. 48 lit. I) din Legea nr. 293/2004. Ca urmare, sancțiunea disciplinară

aplicată prin Decizia nr. 343 din 10 martie 2010 s-a întemeiat pe dispozițiile art.

69 lit. p) (nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 48) raportat la art. 48

lit. e), j) și k), care prevăd: art. 48 lit. e) să fie disciplinat, respectuos

și corect față de șefi, colegi sau subalterni și să respecte ierarhia conferită

de funcția și gradul profesional deținute"; art. 48 lit. j) "să se

conformeze dispozițiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este

subordonat direct. cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (3); art. 48 lit. k):

"să respecte întocmai programul de muncă"

Fără ca la dosar să

existe vreo probă doveditoare care să ateste că se face vinovat de săvârșirea

abaterilor, Comisia de disciplină și-a însușit în totalitate acuzațiile din

actul de sesizare, acceptând ca având valoarea de probe doveditoare următoarele

înscrisuri: nota din 26 iunie 2009, nota din 06 iulie 2009, nota din 09

octombrie 2009.

A susținut că pentru

incidentul din data de 11 martie 2009, având în vedere împrejurările în care a

avut loc incidentul, Comisia de disciplină a apreciat în unanimitate că fapta

agentului V.M. nu constituie abatere disciplinară, urmând ca Parchetul să

cerceteze fapta în cadrul anchetei judiciare aflată în curs, în urma plângerii

depuse de partea vătămată la procuror.

Ulterior, prin Ordonanța

procurorului din 29 iunie 2009 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

învinuitului V.M., constatându-se din probe că partea vătămată a avut un

comportament agresiv, refuzând să se supună percheziției corporale, folosind

cuvinte, injurii și amenințări la adresa învinuitului, ceea ce a dus la o gravă

atingere a demnității persoanei învinuitului, reținându-se în favoarea acestuia

starea de provocare, motiv pentru care fapta a fost încadrată în prevederile art.

18

1

C. pen., iar agentului i s-a aplicat sancțiunea cu caracter

administrativ a amenzii de 500 lei.

În legătură cu fapta din

data de 23 septembrie 2009, a relatat că un reprezentant al mass-media, I.M., a

solicitat accesul în unitate, ocazie cu care s-a opus efectuării controlului

antiterorist fizic și asupra bagajului și totodată a refuzat să predea

telefonul mobil aflat asupra sa, afirmând că directorul unității i-a dat o

aprobare verbală în acest sens.

La cererea stăruitoare a

agentului șef post control nr. 1, vizitatorul a acceptat în cele din urmă să i

se controleze fizic bagajul personal, în schimb a refuzat să i se efectueze

controlul fizic personal asupra sa, având un comportament necivilizat, arogant

și nepotrivit față de șeful postului de control agent șef N.P., căruia i s-a

adresat nepoliticos și disprețuitor, motiv pentru care a pătruns în unitate

fără să i se efectueze controlul fizic personal.

Despre incident a fost

informat prin notele de raport întocmite de către șef post control nr. 1, agent

șef N.P., șef post control nr. 2 agent șef principal P.V., subinspector N.B.,

înlocuitor șef serviciu siguranță penitenciară, precum și din relatările

verbale făcute de agentul șef P.I., aflați la fața locului.

b) Soluția și

considerentele primei instanțe

Prin sentința nr. 395

din 25 octombrie 2001, Curtea de Apel Cluj – secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.R.C.R. împotriva

pârâtului Ministerul Justiției Administrația Națională a Penitenciarelor, a dispus

anularea deciziei nr. 343 din 10 martie 2010 emisă de Directorul General al Administrației

Naționale a Penitenciarelor, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de

judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a arătat că în sarcina reclamantului s-a

reținut nerespectarea obligațiilor de a fi disciplinat, respectuos și corect

față de șefi, colegi sau subalterni, de a respecta ierarhia conferită de

funcția și gradul profesional deținute și de a se conforma dispozițiilor date

de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat, de a respecta întocmai

programul de lucru și de a se prezenta la programul de muncă stabilit.

p

rin procesul verbal de ședință din

28 ianuarie 2010 Comisia de Disciplină a reținut în sarcina subcomisarul de

penitenciare R.R.C.R. săvârșirea abaterii disciplinare prev. de art. 69 lit. p)

coroborat cu încălcarea normelor prev. de art. 48 lit. e), j), k) din Legea nr.

293/2004.

S-a arătat de către

judecătorul fondului că răspunderea disciplinară fiind o formă a răspunderii

subiective, persoana care formulează acuzația este ținută a proba săvârșirea

faptelor indicate, iar funcționarul împotriva căruia este adusă va avea dreptul

de dovedi elementele sau împrejurările de natură a determina exonerarea sa de

răspundere.

A apreciat prima

instanță că în cauză în actul de sesizare nu cuprinde descrierea altor fapte

decât cele pentru care au fost admise obiecțiunile și care au fost înlăturate.

Descrierea faptelor în

actul de sesizare apare ca fiind necesară pentru a putea fi determinate

limitele învestirii organului și pentru a deschide reclamantului calea pentru

formularea apărării.

Reclamantul a formulat apărări

în fața comisiei și în ceea ce privește conținutul notei din 26 iunie 2009,

notei din 06 iulie 2009, notei din 09 octombrie 2009, apărări care nu au fost

consemnate în procesul verbal decât prin trimitere fără a fi analizate punctual

consemnându-se apărările care nu sunt valide și care au fost înlăturate și

pentru ce argumente.

S-a precizat că asigurarea

apărării, ar fi presupus ascultarea efectivă a reclamantului ceea ce în cauză

nu s-a realizat, încălcându-se a principiul garantării dreptului la apărare

instituit de art. 17 din Ordinul nr. 2.856/C din 29 octombrie 2004 pentru

aprobarea Regulamentului privind modul de constituire, organizare și

desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația Națională

a Penitenciarelor și din unitățile subordonate.

Motivele respingerii cererii

formulate în apărare vizând administrarea probei cu martori confirmă că nu a

avut loc o cercetare efectivă a cauzei, nefiind cercetate nici apărările

formulate și nici administrate probele propuse în apărare.

A reținut prima instanță

că potrivit Ordinului nr. 2856/C din 29 octombrie 2004, cercetarea cauzei

presupune verificarea efectivă a actului de investire, a apărărilor formulate

și a probatoriului administrat, în ipoteza în care s-a procedat în maniera

prevăzută de actul normativ precum și a eventualelor obiecții nefiind

suficientă simpla menționare a existenței și întinderii fizice a acestora, iar

în raport de aceste consemnări derularea procedurii apare ca fiind realizată cu

ignorarea prevederilor legale.

Referatul privind

propunerea de sancționare a subcomisarului de penitenciare R.R.C.R. – șef

Serviciu Siguranță la Penitenciarul Baia Mare, emis la 05 ianuarie 2010, nu

cuprinde prezentarea pe scurt a faptei sesizate și a circumstanțelor în care

aceasta a fost săvârșită; nefiind menționate fapte și date concrete și probele

administrate, având în vedere că în mod nelegal s-a respins cererea de

administrare a probelor testimoniale.

Menționarea împrejurării

că faptele imputate acestuia sunt prev. de art. 69 lit. e) coroborat cu

încălcarea normelor prevăzute de art. 48 lit. e), j), k) și l) din Legea nr. 293/2004,

nu este de natură a suplini lipsa descrierii faptei evidențiind o altă

încălcare a prevederilor legale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției – Administrația

Națională a Penitenciarelor.

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs,

pârâtul a susținut că decizia nr. 343 din 10 martie 2010 a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 33 din anexa la O.M.J. nr. 2856/C/2004, în sensul

că acesta cuprinde descrierea faptelor apreciate ca abateri disciplinare, că

s-a reținut săvârșirea abaterilor disciplinare invocate în nota de sesizare, că

acesta cuprinde motivele pentru care s-au înlăturat apărările funcționarului

cercetat.

În detalierea motivelor

de recurs, s-a susținut că, în baza actelor medicale prezentate, Comisia a

admis obiecția formulată la referatul privind rezultatul cercetării.

În ceea ce privește

administrarea probatoriului formulat în apărare s-a menționat că intimatul-reclamant

a propus audierea a 40 de persoane, ceea ce presupunea deplasarea acestora de la Baia Mare la București, cerere apreciată ca neserioasă și șicanatoare, pentru că martorii

propuși reprezentau 20% din personalul penitenciarului, cu consecința blocării

activității și a unor cheltuieli foarte mari.

b) Analiza motivelor de

recurs

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs, acțiunea, situația de fapt și legislația aplicabilă în

cauză, reține:

Situația de fapt

Prin decizia nr. 343 din

10 martie 2010, reclamantului R.R.C.P. i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a

amânării avansării în gradul profesional următor pe o perioadă de 1 an,

reținându-se săvârșirea unor abateri disciplinare.

Legislația aplicabilă

Ordinul nr. 2856/C din 29

octombrie 2004

Art. 26 alin. (2) lit. a)

audierea persoanei care a formulat sesizarea;

b) audierea funcționarului public a

cărui faptă constituie obiectul sesizării;

c

)

audierea altor persoane ale căror declarații pot conduce la soluționarea

cazului;

d) culegerea informațiilor

considerate necesare pentru rezolvarea cazului, prin mijloacele prevăzute de

lege;

a

rt

.

27 alin. (1) -

Audierea persoanelor prevăzute la art.

26 alin. (2) lit. a) - c) trebuie consemnată în scris, într-un proces-verbal,

sub sancțiunea

nulității.

Procesul-verbal se semnează de președinte, de membrii comisiei de disciplină,

de secretarul acesteia, precum și de persoana audiată.

Art. 33 alin. (1) - Actul

administrativ de sancționare a funcționarului public este emis de persoana

competentă, pe baza propunerii cuprinse în referatul comisiei de disciplină.

(2) Sub sancțiunea

nulității

absolute. În actul administrativ

prevăzut la alin. (1) se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie

abatere disciplinară;

c) motivele pentru care au fost

înlăturate apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării

disciplinare prealabile.

Din analiza legislației aplicabile

în materia sancțiunilor disciplinare pentru personalul din Administrația

Națională a Penitenciarelor, respectiv Ordinul nr. 2856/C/2004 se reține că în

vederea aplicării unei sancțiuni disciplinare, trebuie să se respecte procedura

din acest act administrativ normativ, încălcarea anumitor proceduri fiind

sancționată cu nulitatea absolută.

Astfel, potrivit art. 27 alin. (1)

din Regulament, audierea persoanei care a formulat sesizarea și a funcționarului

public cercetat trebuie consemnată în scris, într-un proces-verbal, sub sancțiunea

nulității.

Din analiza procesului verbal de

ședință nr. 1058/2010 (fila 29 dosar fond) rezultă că audierea persoanei care a

formulat sesizarea a fost pur formală, făcându-se mențiunea că își menține

aspectele prezentate în actul de sesizare și nu are nimic de adăugat.

Procesul verbal a fost semnat de Președintele

Comisiei, de Secretar și de cei 4 membri ai comisiei, lipsind semnătura

persoanei audiate

În ceea ce privește acest

proces-verbal, corect instanța de fond a apreciat că trebuie sancționat cu

nulitatea, deoarece nu respectă cerințele art. 26 alin. (2) lit. a) din

Regulament.

Audierea implică relatarea faptelor

sesizate și nu o simplă trimitere la actul de sesizare.

Dacă la edictarea normelor privind

cercetarea disciplinare, printr-un act administrativ normativ, s-ar fi avut în

vedere numai aspectul formal al audierii persoanelor prevăzute în art. 26 alin.

(1) lit. a)-c), nu s-ar fi prevăzut consemnarea în scris într-un proces verbal

al audierii, sub sancțiunea nulității.

Forma scrisă constituie o garanție a

procedurii, o modalitate de a se preîntâmpina eventualul comportament abuziv al

autorității, inclusiv al Comisiei de disciplină.

În situația în care actul de

sesizare era suficient pentru efectuarea analizei de către comisia de

disciplină, nu ar mai fi fost necesară audierea persoanei care a formulat

sesizarea.

În consecință, pentru îndeplinirea

cerințelor art. 26 alin. (1) lit. a) și art. 27 alin. (1) din Ordinul nr. 2856/C/2004,

trebuia să se consemneze în procesul-verbal de audiere, declarațiile persoanei

respective cu privire la faptele pe care le-a sesizat.

De asemenea, audierea funcționarului

s-a realizat pentru o singură faptă, respectiv absența din 28 decembrie 2009,

aspect pentru care comisia de disciplină nu a reținut vinovăția acestuia.

Celelalte fapte sesizate nu au

format obiectul cercetării, așa cum rezultă din procesul verbal de audiere din

data de 21 ianuarie 2010.

Analiza referatului întocmit la 29 ianuarie

2010 relevă că acesta nu este motivat decât prin trimiteri de ordin general, în

sensul că u funcționarul nu este respectuos, disciplinat, corect față de șefi,

colegi sau subalterni.

Toate acestea constituie simple

afirmații, fără suport probator, pentru că s-a refuzat audierea martorilor.

Din numărul foarte mare de martori

propuși, comisia era obligată, pentru a efectua cercetarea disciplinară, să

încuviințeze audierea unora dintre aceștia, și nu să elimine proba cerută în

totalitate.

Prin modul de efectuare a cercetării

disciplinare s-au încălcat prevederile art. 41 și 48 din Carta drepturilor

fundamentale ale Uniunii Europene, norme cu caracter imperativ, motiv pentru

care sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității actului.

Potrivit art. 41 din Cartă, orice

persoană are dreptul de a beneficia, în ceea privește problemele sale, de un

tratament imparțial și echitabil, drept care include și obligația

administrației de a-și motiva deciziile.

În speță, hotărârea Comisiei de

disciplină nu a fost motivată decât prin simple afirmații, care nu au susținere

în probe, a căror administrare a fost refuzată.

De asemenea, vinovăția

funcționarului nu a fost stabilită în conformitate cu legea, respectiv cu

Ordinul nr. 2856/C/2004, pentru că nu au fost audiate persoanele ale căror

declarații ar fi putut conduce la soluționarea cazului, încălcându-se astfel

prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare efectiv garantate de art. 48 din

Cartă.

c) Soluția instanței de recurs

Având în vedere considerentele acestei

decizii, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este legală și

temeinică, că motivele de recurs sunt neîntemeiate, situație în care în baza

art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor, împotriva

sentinței civile nr. 395 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată formulată de intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 24 iunie 2011.