ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3736/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3736/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prima instanță
a). Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.R.C.R.
a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților
Cetățenești – Administrația Națională a Penitenciarelor, a solicitat
constatarea nelegalității deciziei nr. 343 din 10 martie 2010 emisă de către
Directorul general al A.N.P. și în consecință să se dispună anularea acesteia cu
obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii,
s-a arătat că prin decizia nr. 343 din 10 martie 2010 emisă de directorul
general al Administrației Naționale a Penitenciarelor i s-a aplicat sancțiunea „amânarea
avansării în gradul profesional următor pe o perioadă de 2 ani”, reținându-se
în sarcina acestuia nerespectarea obligațiilor de a fi disciplinat, respectuos
și corect față de șefi, colegi sau subalterni, de a respecta ierarhia conferită
de funcția și gradul profesional deținute, de a se conforma dispozițiilor date
de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat și de a respecta întocmai
programul de lucru și de a se prezenta la programul de muncă stabilit.
Reclamantul a precizat
că așa cum a evidențiat și în memoriul adresat Ministrului Justiției, decizia
de sancționare este nelegală întrucât la baza acesteia nu există nicio probă
care să confirme comiterea vreuneia din abaterile disciplinare reținute în
sarcina sa. A susținut că s-a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la
apărare, fiind respinsă orice cerere în probațiune prin care intenționa să facă
dovada că acuzațiile sunt false, că nu a comis nici una din faptele indicate
având un comportament exemplar și regulamentar față de șefi, colegi și
subalterni respectând ierarhia conferită de funcția și gradul profesional și nu
a întârziat niciodată la programul de muncă.
La baza hotărârii
Comisiei de disciplină a stat nota de sesizare din 5 ianuarie 2010, întocmită
de către directorul împuternicit al Penitenciarului Baia Mare, prin care s-a
solicitat Comisiei de disciplină a Administrației Naționale a Penitenciarelor
cercetarea abaterilor disciplinare.
A precizat că s-a
reținut că la data de 28 decembrie 2009 nu s-a prezentat la serviciu conform
programului zilnic de lucru, fără a avea aprobare de la persoanele competente,
sens în care în data de 27 decembrie 2009 a solicitat unui coleg din unitate,
să întocmească în numele reclamantului o cerere de concediu de odihnă pentru
data de 28 decembrie 2009, dintr-un număr de 6 zile concediu pe care le avea
neefectuate pe anul în curs, pe care s-o înainteze directorului adjunct pentru
siguranță și regim, pentru aprobare și să asigure conducerea serviciului în
lipsa sa.
Cererea reclamantului de
concediu a fost înaintată directorului adjunct pentru siguranța deținerii și
directorului penitenciarului, însă a fost soluționată cu respingerea ei, fără
ca acest fapt să atragă efecte negative, în desfășurarea activității
instituției, întrucât managementul funcției, al sarcinilor, activităților și
misiunilor de executat a fost asigurat și îndeplinit integral de către
înlocuitorul reclamantului.
A motivat reclamantul,
că în baza probelor prezentate, Comisia de disciplină a apreciat că în sarcina
sa nu se poate reține absența nejustificată de la serviciu, fiind exonerat de
răspunderea disciplinară pentru faptele prevăzute în art. 69 lit. e) coroborat
cu art. 48 lit. I) din Legea nr. 293/2004. Ca urmare, sancțiunea disciplinară
aplicată prin Decizia nr. 343 din 10 martie 2010 s-a întemeiat pe dispozițiile art.
69 lit. p) (nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 48) raportat la art. 48
lit. e), j) și k), care prevăd: art. 48 lit. e) să fie disciplinat, respectuos
și corect față de șefi, colegi sau subalterni și să respecte ierarhia conferită
de funcția și gradul profesional deținute"; art. 48 lit. j) "să se
conformeze dispozițiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este
subordonat direct. cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (3); art. 48 lit. k):
"să respecte întocmai programul de muncă"
Fără ca la dosar să
existe vreo probă doveditoare care să ateste că se face vinovat de săvârșirea
abaterilor, Comisia de disciplină și-a însușit în totalitate acuzațiile din
actul de sesizare, acceptând ca având valoarea de probe doveditoare următoarele
înscrisuri: nota din 26 iunie 2009, nota din 06 iulie 2009, nota din 09
octombrie 2009.
A susținut că pentru
incidentul din data de 11 martie 2009, având în vedere împrejurările în care a
avut loc incidentul, Comisia de disciplină a apreciat în unanimitate că fapta
agentului V.M. nu constituie abatere disciplinară, urmând ca Parchetul să
cerceteze fapta în cadrul anchetei judiciare aflată în curs, în urma plângerii
depuse de partea vătămată la procuror.
Ulterior, prin Ordonanța
procurorului din 29 iunie 2009 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a
învinuitului V.M., constatându-se din probe că partea vătămată a avut un
comportament agresiv, refuzând să se supună percheziției corporale, folosind
cuvinte, injurii și amenințări la adresa învinuitului, ceea ce a dus la o gravă
atingere a demnității persoanei învinuitului, reținându-se în favoarea acestuia
starea de provocare, motiv pentru care fapta a fost încadrată în prevederile art.
18
1
C. pen., iar agentului i s-a aplicat sancțiunea cu caracter
administrativ a amenzii de 500 lei.
În legătură cu fapta din
data de 23 septembrie 2009, a relatat că un reprezentant al mass-media, I.M., a
solicitat accesul în unitate, ocazie cu care s-a opus efectuării controlului
antiterorist fizic și asupra bagajului și totodată a refuzat să predea
telefonul mobil aflat asupra sa, afirmând că directorul unității i-a dat o
aprobare verbală în acest sens.
La cererea stăruitoare a
agentului șef post control nr. 1, vizitatorul a acceptat în cele din urmă să i
se controleze fizic bagajul personal, în schimb a refuzat să i se efectueze
controlul fizic personal asupra sa, având un comportament necivilizat, arogant
și nepotrivit față de șeful postului de control agent șef N.P., căruia i s-a
adresat nepoliticos și disprețuitor, motiv pentru care a pătruns în unitate
fără să i se efectueze controlul fizic personal.
Despre incident a fost
informat prin notele de raport întocmite de către șef post control nr. 1, agent
șef N.P., șef post control nr. 2 agent șef principal P.V., subinspector N.B.,
înlocuitor șef serviciu siguranță penitenciară, precum și din relatările
verbale făcute de agentul șef P.I., aflați la fața locului.
b) Soluția și
considerentele primei instanțe
Prin sentința nr. 395
din 25 octombrie 2001, Curtea de Apel Cluj – secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.R.C.R. împotriva
pârâtului Ministerul Justiției Administrația Națională a Penitenciarelor, a dispus
anularea deciziei nr. 343 din 10 martie 2010 emisă de Directorul General al Administrației
Naționale a Penitenciarelor, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de
judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța
această sentință, prima instanță a arătat că în sarcina reclamantului s-a
reținut nerespectarea obligațiilor de a fi disciplinat, respectuos și corect
față de șefi, colegi sau subalterni, de a respecta ierarhia conferită de
funcția și gradul profesional deținute și de a se conforma dispozițiilor date
de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat, de a respecta întocmai
programul de lucru și de a se prezenta la programul de muncă stabilit.
p
rin procesul verbal de ședință din
28 ianuarie 2010 Comisia de Disciplină a reținut în sarcina subcomisarul de
penitenciare R.R.C.R. săvârșirea abaterii disciplinare prev. de art. 69 lit. p)
coroborat cu încălcarea normelor prev. de art. 48 lit. e), j), k) din Legea nr.
293/2004.
S-a arătat de către
judecătorul fondului că răspunderea disciplinară fiind o formă a răspunderii
subiective, persoana care formulează acuzația este ținută a proba săvârșirea
faptelor indicate, iar funcționarul împotriva căruia este adusă va avea dreptul
de dovedi elementele sau împrejurările de natură a determina exonerarea sa de
răspundere.
A apreciat prima
instanță că în cauză în actul de sesizare nu cuprinde descrierea altor fapte
decât cele pentru care au fost admise obiecțiunile și care au fost înlăturate.
Descrierea faptelor în
actul de sesizare apare ca fiind necesară pentru a putea fi determinate
limitele învestirii organului și pentru a deschide reclamantului calea pentru
formularea apărării.
Reclamantul a formulat apărări
în fața comisiei și în ceea ce privește conținutul notei din 26 iunie 2009,
notei din 06 iulie 2009, notei din 09 octombrie 2009, apărări care nu au fost
consemnate în procesul verbal decât prin trimitere fără a fi analizate punctual
consemnându-se apărările care nu sunt valide și care au fost înlăturate și
pentru ce argumente.
S-a precizat că asigurarea
apărării, ar fi presupus ascultarea efectivă a reclamantului ceea ce în cauză
nu s-a realizat, încălcându-se a principiul garantării dreptului la apărare
instituit de art. 17 din Ordinul nr. 2.856/C din 29 octombrie 2004 pentru
aprobarea Regulamentului privind modul de constituire, organizare și
desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația Națională
a Penitenciarelor și din unitățile subordonate.
Motivele respingerii cererii
formulate în apărare vizând administrarea probei cu martori confirmă că nu a
avut loc o cercetare efectivă a cauzei, nefiind cercetate nici apărările
formulate și nici administrate probele propuse în apărare.
A reținut prima instanță
că potrivit Ordinului nr. 2856/C din 29 octombrie 2004, cercetarea cauzei
presupune verificarea efectivă a actului de investire, a apărărilor formulate
și a probatoriului administrat, în ipoteza în care s-a procedat în maniera
prevăzută de actul normativ precum și a eventualelor obiecții nefiind
suficientă simpla menționare a existenței și întinderii fizice a acestora, iar
în raport de aceste consemnări derularea procedurii apare ca fiind realizată cu
ignorarea prevederilor legale.
Referatul privind
propunerea de sancționare a subcomisarului de penitenciare R.R.C.R. – șef
Serviciu Siguranță la Penitenciarul Baia Mare, emis la 05 ianuarie 2010, nu
cuprinde prezentarea pe scurt a faptei sesizate și a circumstanțelor în care
aceasta a fost săvârșită; nefiind menționate fapte și date concrete și probele
administrate, având în vedere că în mod nelegal s-a respins cererea de
administrare a probelor testimoniale.
Menționarea împrejurării
că faptele imputate acestuia sunt prev. de art. 69 lit. e) coroborat cu
încălcarea normelor prevăzute de art. 48 lit. e), j), k) și l) din Legea nr. 293/2004,
nu este de natură a suplini lipsa descrierii faptei evidențiind o altă
încălcare a prevederilor legale.
Instanța de recurs
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției – Administrația
Națională a Penitenciarelor.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs,
pârâtul a susținut că decizia nr. 343 din 10 martie 2010 a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 33 din anexa la O.M.J. nr. 2856/C/2004, în sensul
că acesta cuprinde descrierea faptelor apreciate ca abateri disciplinare, că
s-a reținut săvârșirea abaterilor disciplinare invocate în nota de sesizare, că
acesta cuprinde motivele pentru care s-au înlăturat apărările funcționarului
cercetat.
În detalierea motivelor
de recurs, s-a susținut că, în baza actelor medicale prezentate, Comisia a
admis obiecția formulată la referatul privind rezultatul cercetării.
În ceea ce privește
administrarea probatoriului formulat în apărare s-a menționat că intimatul-reclamant
a propus audierea a 40 de persoane, ceea ce presupunea deplasarea acestora de la Baia Mare la București, cerere apreciată ca neserioasă și șicanatoare, pentru că martorii
propuși reprezentau 20% din personalul penitenciarului, cu consecința blocării
activității și a unor cheltuieli foarte mari.
b) Analiza motivelor de
recurs
Înalta Curte, examinând
motivele de recurs, acțiunea, situația de fapt și legislația aplicabilă în
cauză, reține:
Situația de fapt
Prin decizia nr. 343 din
10 martie 2010, reclamantului R.R.C.P. i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a
amânării avansării în gradul profesional următor pe o perioadă de 1 an,
reținându-se săvârșirea unor abateri disciplinare.
Legislația aplicabilă
Ordinul nr. 2856/C din 29
octombrie 2004
Art. 26 alin. (2) lit. a)
audierea persoanei care a formulat sesizarea;
b) audierea funcționarului public a
cărui faptă constituie obiectul sesizării;
c
)
audierea altor persoane ale căror declarații pot conduce la soluționarea
cazului;
d) culegerea informațiilor
considerate necesare pentru rezolvarea cazului, prin mijloacele prevăzute de
lege;
a
rt
.
27 alin. (1) -
Audierea persoanelor prevăzute la art.
26 alin. (2) lit. a) - c) trebuie consemnată în scris, într-un proces-verbal,
sub sancțiunea
nulității.
Procesul-verbal se semnează de președinte, de membrii comisiei de disciplină,
de secretarul acesteia, precum și de persoana audiată.
Art. 33 alin. (1) - Actul
administrativ de sancționare a funcționarului public este emis de persoana
competentă, pe baza propunerii cuprinse în referatul comisiei de disciplină.
(2) Sub sancțiunea
nulității
absolute. În actul administrativ
prevăzut la alin. (1) se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie
abatere disciplinară;
c) motivele pentru care au fost
înlăturate apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării
disciplinare prealabile.
Din analiza legislației aplicabile
în materia sancțiunilor disciplinare pentru personalul din Administrația
Națională a Penitenciarelor, respectiv Ordinul nr. 2856/C/2004 se reține că în
vederea aplicării unei sancțiuni disciplinare, trebuie să se respecte procedura
din acest act administrativ normativ, încălcarea anumitor proceduri fiind
sancționată cu nulitatea absolută.
Astfel, potrivit art. 27 alin. (1)
din Regulament, audierea persoanei care a formulat sesizarea și a funcționarului
public cercetat trebuie consemnată în scris, într-un proces-verbal, sub sancțiunea
nulității.
Din analiza procesului verbal de
ședință nr. 1058/2010 (fila 29 dosar fond) rezultă că audierea persoanei care a
formulat sesizarea a fost pur formală, făcându-se mențiunea că își menține
aspectele prezentate în actul de sesizare și nu are nimic de adăugat.
Procesul verbal a fost semnat de Președintele
Comisiei, de Secretar și de cei 4 membri ai comisiei, lipsind semnătura
persoanei audiate
În ceea ce privește acest
proces-verbal, corect instanța de fond a apreciat că trebuie sancționat cu
nulitatea, deoarece nu respectă cerințele art. 26 alin. (2) lit. a) din
Regulament.
Audierea implică relatarea faptelor
sesizate și nu o simplă trimitere la actul de sesizare.
Dacă la edictarea normelor privind
cercetarea disciplinare, printr-un act administrativ normativ, s-ar fi avut în
vedere numai aspectul formal al audierii persoanelor prevăzute în art. 26 alin.
(1) lit. a)-c), nu s-ar fi prevăzut consemnarea în scris într-un proces verbal
al audierii, sub sancțiunea nulității.
Forma scrisă constituie o garanție a
procedurii, o modalitate de a se preîntâmpina eventualul comportament abuziv al
autorității, inclusiv al Comisiei de disciplină.
În situația în care actul de
sesizare era suficient pentru efectuarea analizei de către comisia de
disciplină, nu ar mai fi fost necesară audierea persoanei care a formulat
sesizarea.
În consecință, pentru îndeplinirea
cerințelor art. 26 alin. (1) lit. a) și art. 27 alin. (1) din Ordinul nr. 2856/C/2004,
trebuia să se consemneze în procesul-verbal de audiere, declarațiile persoanei
respective cu privire la faptele pe care le-a sesizat.
De asemenea, audierea funcționarului
s-a realizat pentru o singură faptă, respectiv absența din 28 decembrie 2009,
aspect pentru care comisia de disciplină nu a reținut vinovăția acestuia.
Celelalte fapte sesizate nu au
format obiectul cercetării, așa cum rezultă din procesul verbal de audiere din
data de 21 ianuarie 2010.
Analiza referatului întocmit la 29 ianuarie
2010 relevă că acesta nu este motivat decât prin trimiteri de ordin general, în
sensul că u funcționarul nu este respectuos, disciplinat, corect față de șefi,
colegi sau subalterni.
Toate acestea constituie simple
afirmații, fără suport probator, pentru că s-a refuzat audierea martorilor.
Din numărul foarte mare de martori
propuși, comisia era obligată, pentru a efectua cercetarea disciplinară, să
încuviințeze audierea unora dintre aceștia, și nu să elimine proba cerută în
totalitate.
Prin modul de efectuare a cercetării
disciplinare s-au încălcat prevederile art. 41 și 48 din Carta drepturilor
fundamentale ale Uniunii Europene, norme cu caracter imperativ, motiv pentru
care sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității actului.
Potrivit art. 41 din Cartă, orice
persoană are dreptul de a beneficia, în ceea privește problemele sale, de un
tratament imparțial și echitabil, drept care include și obligația
administrației de a-și motiva deciziile.
În speță, hotărârea Comisiei de
disciplină nu a fost motivată decât prin simple afirmații, care nu au susținere
în probe, a căror administrare a fost refuzată.
De asemenea, vinovăția
funcționarului nu a fost stabilită în conformitate cu legea, respectiv cu
Ordinul nr. 2856/C/2004, pentru că nu au fost audiate persoanele ale căror
declarații ar fi putut conduce la soluționarea cazului, încălcându-se astfel
prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare efectiv garantate de art. 48 din
Cartă.
c) Soluția instanței de recurs
Având în vedere considerentele acestei
decizii, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este legală și
temeinică, că motivele de recurs sunt neîntemeiate, situație în care în baza
art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor, împotriva
sentinței civile nr. 395 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de acordare a
cheltuielilor de judecată formulată de intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 24 iunie 2011.