ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1164/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin, reclamantul F.P. a contestat hotărârea din 4 aprilie 2005 a comisiei de soluționare a întâmpinărilor la exproprierile pentru cauză de utilitate publică din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, solicitând: -să se stabilească cuantumul despăgubirilor pentru suprafețele ce se vor expropria la suma de 12 euro/m.p., în condițiile art. 25, 26 și 27 din Legea nr. 33/1994; -să se dispună exproprierea în totalitate a terenurilor înscrise în C.F. Ț., arabil în suprafață de 5.744 m.p. și în C.F. Ț. în suprafață de 180 m.p.; -să se respingă exproprierea terenului cuprins în C.F.

Ț., în suprafață de 3.052 m.p., deoarece acesta face parte din gospodăria reclamantului, unde are sălașul și a făcut investiții pentru nivelare și amenajare. Completându-și ulterior cererea, reclamantul a mai solicitat să se examineze și lucrarea „reabilitare zonă industrială V.Ț. – R.” și, în situația în care se va constata că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 33/1994, să se dispună anularea hotărârii din 26 ianuarie 2005 a Consiliului Județean Caraș-Severin. Prin sentința civilă nr. 3044 din 8 noiembrie 2005, Tribunalul Caraș-Severin, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara. Procedând la judecarea acțiunii în contencios administrativ, Curtea de Apel Timișoara, a reținut că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și a respins-o pe considerentul că hotărârile atacate au fost emise în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilizare publică.

Reclamantul a atacat cu recurs sentința pronunțată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1032 din 20 februarie 2007, a admis recursul, a casat sentința pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În decizia de casare face mențiunea că instanța de fond urmează a-și verifica competența materială de soluționare a cauzei, în raport de împrejurarea că reclamantul își menține cererea de chemare în judecată și înțelege că conteste numai măsurile premergătoare exproprierii, potrivit art. 12-18 din Legea nr. 33/1994 sau acțiunea vizează și despăgubirile ce ar urma să fie acordate. Procedând la rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios, administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 237 din 3 octombrie 2007, a respins acțiunea formulată de reclamantul F.P., ca nefondată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a analizat acțiunea reclamantului în raport cu precizările făcute de acesta, cât și cu conținutul deciziei de casare, reținând că reclamantul face referiri generale asupra hotărârilor în cauză, aduce în discuție hotărâri ulterioare, care exced obiectului cauzei și nu prezintă dovezi care să-i susțină acțiunea, să combată apărările și probatoriile pârâților și care să conducă la concluzia nelegalității actelor atacate. Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamantul F.P. Prin cererea de recurs s-a solicitat modificarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și de art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că sentința atacată este nemotivată și că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare esențial în cauză, respectiv precizarea că terenurile proprietatea sa au ieșit din aria de interes a Proiectului de reabilitare a zonei V.Ț.- R., subliniind că adevăratul scop al autorității administrative este unul speculativ deși se invocă interesul public. Prin întâmpinările formulate de către intimați s-a apreciat că sentința recurată este legală și temeinică, așa încât se impune menținerea acesteia și pe cale de consecință, a hotărârii comisiei de soluționare a întâmpinărilor la exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Examinând pricina prin prisma criticilor mai înainte enunțate și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat. În respectarea art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu ocazia rejudecării ca urmare a deciziei de casare din 20 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, instanța fondului a analizat acțiunea prin care reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 2814 din 4 aprilie 2005 a Comisiei de soluționare a întâmpinărilor la expropriere pentru cauză de utilitate publică din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin în raport de temeiul juridic invocat inițial și precizat cu ocazia rejudecării, respectiv art. 20 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică.

De altfel, obligativitatea respectării principiului disponibilității părții într-un proces civil impune judecătorului ca verificarea legalității unui act administrativ să se facă din perspectiva temeiului invocat dar și al motivelor pe care se sprijină afirmația că acel act este nelegal. Or, în speță, așa cum rezultă din actele dosarului depuse pe parcursul tuturor ciclurilor procesuale, recurentul-reclamant s-a limitat la referiri generale asupra actelor contestate, afirmând că adevăratul scop al autorităților este departe de a fi unul care să privească interesul public.

Ezitările existente în privința obiectului cererii și al temeiului juridic pe care se bazează acțiunea adresată instanței de contencios administrativ au constituit argumentele avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție în pronunțarea deciziei nr. 1032 din 20 februarie 2007. Potrivit acestei hotărâri irevocabile, instanța fondului era datoare ca odată cu rejudecarea cauzei să clarifice în ce măsură recurentul-reclamant înțelege să conteste măsurile premergătoare exproprierii conform art. 12-18 din Legea nr. 33/1994 sau acțiunea sa vizează și despăgubirile ce urmează a fi acordate în urma exproprierii, situație în care în raport de prevederile art. 21 și următoarele din același act normativ curtea de apel urma să-și verifice competența materială.

Judecătorii fondului au dat eficiență îndrumărilor date prin decizia de casare și, în urma precizării de către reclamant a temeiului juridic – art. 20 din Legea nr. 33/1994, constatând că nu sunt indicate și nici dovedite motivele de nelegalitate ale hotărârii din 4 aprilie 2005 emisă de Comisia de soluționare a întâmpinărilor la exproprierea pentru cauză de utilitate publică (a imobilului situat în R. în vederea realizării lucrării „Reabilitare zonă industrială V.Ț.-R.”), au respins acțiunea ca neîntemeiată. Potrivit art. 1169 C. civ. „cel ce face o propunere înainte judecății trebuie să o dovedească”, iar în cauza de față recurentul-reclamant nu și-a respectat această obligație. Acest lucru este explicat în considerentele sentinței recurate, astfel că nu se poate reține ca întemeiată critica vizând nemotivarea hotărârii judecătorești.

În privința dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocate prin cererea de recurs se observă că acest text a fost abrogat prin art. 1 pct. 111 1 din O.U.G. nr. 138/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, însă așa cum s-a arătat mai înainte examinarea cauzei s-a făcut în virtutea art. 304 1 din C. proc. civ. având în vedere că în materia contenciosului administrativ hotărârile judecătorești nu pot fi atacate cu apel. Neexistând, așadar, motive pentru casarea sau modificarea sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004 recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.P. împotriva sentinței civile nr. 237 din 3 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2008.