ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1954/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 aprilie 2005, astfel cum a fost completată și precizată, reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor la exproprierea pentru cauze de utilitate publică, de la nivelul Consiliului Județean Caraș – Severin și Municipiul Reșița, prin primar, anularea Hotărârii nr. 2809 din 4 aprilie 2005 emisă de prima pârâtă și obligarea ambilor pârâți la emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă întâmpinarea sa și să fie despăgubit cu suma solicitată prin respectiva întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin hotărârea atacată, în mod eronat și nelegal, i-a fost respinsă întâmpinarea formulată la oferta de despăgubire pentru terenurile sale propuse la expropriere, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 33/1994, întrucât nu cunoaște componența comisiei, nici dacă aceasta a fost alcătuită conform art. 15 din Legea nr. 33/1994, iar hotărârea nu este motivată în drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. A mai susținut că a fost realizată abuziv și nedrept, o sub parcelare a imobilului proprietatea sa, formându-se o parcelă ce nu se dorește a fi expropriată, în suprafață de 736 m.p., parcelă de teren ce nu are utilitate practică, de asemenea și evaluarea terenului a avut la bază o categorie de folosință inferioară celei reale a acesteia.

Tribunalul Caraș Severin, inițial investit, prin sentința civilă nr. 277 din 2 februarie 2006, a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Timișoara, reținând că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 33/1994. Judecând în fond cauza în primă instanță, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 154/ PI din 8 mai 2006, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul nu a afirmat și nu a dovedit încălcarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 33/1994, printr-o nelegală compunere a Comisiei, precum nici vătămarea sa în vreun fel sub acest aspect.

S-a mai considerat că, din cuprinsul hotărârii atacate, rezultă alcătuirea legală a comisiei, precum și faptul că aceasta este motivată în fapt, date fiind trimiterile la Hotărârea C.J.C.S. nr. 36 din 7 martie 2005 și la procesul – verbal din 1 aprilie 2005 referitoare la declararea utilității publice de interes local pentru lucrarea „Reabilitare zonă industrială – Valea Țerovei – Reșița ” , zonă în care se află terenul aparținând reclamantului și care urmează a fi expropriat. Cu privire la cuantumul despăgubirilor și modul de evaluare a terenului, instanța de fond a reținut că aceste aspecte exced competenței instanței de contencios administrativ, ele putând fi analizate în procedura propriu – zisă a exproprierii de către tribunalul în raza căruia este situat imobilul și în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. ultim și ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.

S-a mai reținut că nu se poate aprecia că reclamantul se opune exproprierii, fiind de acord cu această măsură, mai mult chiar, acesta solicitând exproprierea unei suprafețe mai mari de teren decât cea propusă. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a formulat recurs, în termen legal, reclamantul R.I. care a invocat prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., dar a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre greșită ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 20 din Legea nr. 33/1994 și a neluării în considerare a faptului că raportul de evaluare este anterior datei de „construire a Comisiei de expropriere, fiind practic lovită de nulitate”.

Consiliul județean Caraș – Severin și Municipiul Reșița au formulat întâmpinări prin care au susținut că hotărârea atacată este legală și temeinică, cerând respingerea recursului. Recursul este neîntemeiat. În primul motiv de recurs, reclamantul – recurent a susținut că instanța de fond a dat o interpretare eronată prevederilor art. 20 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Potrivit dispozițiilor legale invocate în cererea de recurs (art. 20 din Legea nr. 33/1994) care se referă la măsurile premergătoare, în cazul în care și noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul, precum și proprietarul sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisiei constituită potrivit art. 15, la Curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit Legii contenciosului administrativ, contestația fiind scutită de taxă, urmând să fie soluționată de urgență și cu precădere. Cum din cererea de recurs nu rezultă în ce ar consta eroarea de interpretare, iar din verificarea hotărârii recurate se constată că instanța de fond s-a conformat prevederilor art. 20 din Legea nr. 33/1994, pe care le-a interpretat și aplicat în mod corect în raport cu obiectul acțiunii, că acest prim motiv de recurs va fi respins ca neîntemeiat.

În ceea ce privește al doilea motiv de critică, invocat în cererea de recurs, rezultă că și acesta este neîntemeiat, recurentul – reclamant nefăcând dovada dreptului sau interesului legitim vătămat ca urmare a raportului cronologic dintre data întocmirii raportului de evaluare și data „construirii” (corect constituirea) Comisiei. De altfel, așa cum în mod legal a reținut și instanța de fond, nemulțumirile recurentului – reclamant nu sunt în legătură cu măsurile premergătoare exproprierii, ci în legătură cu exproprierea propriu-zisă și cu stabilirea despăgubirilor, la care se referă art. 21 și următoarele din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora soluționarea cererilor de expropriere este de competența Tribunalului în raza căruia se află situat imobilul propus pentru expropriere, care va fi sesizat de expropriator, în fața căruia se va dezbate și problema cuantumului despăgubirilor.

Cum în cauza de față, reclamantul – recurent a contestat hotărârea Comisiei de soluționare a întâmpinărilor la expropriere pentru cauză de utilitate publică, Curtea de Apel a soluționat în mod nelegal, constatând că prevederile legale referitoare la faza premergătoare exproprierii au fost respectate și aplicate în mod corect de comisia sus numită. În concluzie, reținând că hotărârea instanței de fond este nelegală și temeinică, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva sentinței civile nr. 154/ PI din 8 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2007.