ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1954/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 15 aprilie 2005, astfel cum a fost completată și precizată,

reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia pentru

soluționarea întâmpinărilor la exproprierea pentru cauze de utilitate publică,

de la nivelul Consiliului Județean Caraș – Severin și Municipiul Reșița, prin

primar, anularea Hotărârii nr. 2809 din 4 aprilie 2005 emisă de prima pârâtă și

obligarea ambilor pârâți la emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă

întâmpinarea sa și să fie despăgubit cu suma solicitată prin respectiva

întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, prin hotărârea atacată, în mod eronat și nelegal, i-a

fost respinsă întâmpinarea formulată la oferta de despăgubire pentru terenurile

sale propuse la expropriere, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 33/1994,

întrucât nu cunoaște componența comisiei, nici dacă aceasta a fost alcătuită

conform art. 15 din Legea nr. 33/1994, iar hotărârea nu este motivată în drept,

așa cum prevăd dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

A mai susținut că a fost

realizată abuziv și nedrept, o sub parcelare a imobilului proprietatea sa,

formându-se o parcelă ce nu se dorește a fi expropriată, în suprafață de 736 m.p., parcelă de teren ce nu are utilitate practică, de asemenea și evaluarea terenului a avut la

bază o categorie de folosință inferioară celei reale a acesteia.

Tribunalul Caraș Severin,

inițial investit, prin sentința civilă nr. 277 din 2 februarie 2006, a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Timișoara,

reținând că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 33/1994.

Judecând în fond cauza în

primă instanță, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 154/ PI din 8 mai 2006, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că reclamantul nu a afirmat și nu a dovedit încălcarea

prevederilor art. 15 din Legea nr. 33/1994, printr-o nelegală compunere a

Comisiei, precum nici vătămarea sa în vreun fel sub acest aspect.

S-a mai considerat că, din

cuprinsul hotărârii atacate, rezultă alcătuirea legală a comisiei, precum și

faptul că aceasta este motivată în fapt, date fiind trimiterile la Hotărârea C.J.C.S. nr. 36 din 7 martie 2005 și la procesul – verbal din 1 aprilie 2005

referitoare la declararea utilității publice de interes local pentru lucrarea

„Reabilitare zonă industrială – Valea Țerovei – Reșița

”

, zonă în care se află terenul

aparținând reclamantului și care urmează a fi expropriat.

Cu privire la cuantumul

despăgubirilor și modul de evaluare a terenului, instanța de fond a reținut că

aceste aspecte exced competenței instanței de contencios administrativ, ele putând

fi analizate în procedura propriu – zisă a exproprierii de către tribunalul în

raza căruia este situat imobilul și în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin.

ultim și ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.

S-a mai reținut că nu se

poate aprecia că reclamantul se opune exproprierii, fiind de acord cu această

măsură, mai mult chiar, acesta solicitând exproprierea unei suprafețe mai mari

de teren decât cea propusă.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a formulat recurs, în termen legal,

reclamantul R.I. care a invocat prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., dar a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre greșită ca urmare a

interpretării eronate a prevederilor art. 20 din Legea nr. 33/1994 și a

neluării în considerare a faptului că raportul de evaluare este anterior datei

de „construire a Comisiei de expropriere, fiind practic lovită de nulitate”.

Consiliul județean Caraș –

Severin și Municipiul Reșița au formulat întâmpinări prin care au susținut că

hotărârea atacată este legală și temeinică, cerând respingerea recursului.

Recursul este neîntemeiat.

În primul motiv de recurs,

reclamantul – recurent a susținut că instanța de fond a dat o interpretare

eronată prevederilor art. 20 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică.

Potrivit dispozițiilor

legale invocate în cererea de recurs (art. 20 din Legea nr. 33/1994) care se

referă la măsurile premergătoare, în cazul în care și noile propuneri vor fi

respinse, expropriatorul, precum și proprietarul sau celelalte persoane

titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta

hotărârea comisiei constituită potrivit art. 15, la Curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare,

potrivit Legii contenciosului administrativ, contestația fiind scutită de taxă,

urmând să fie soluționată de urgență și cu precădere.

Cum din cererea de recurs nu

rezultă în ce ar consta eroarea de interpretare, iar din verificarea hotărârii

recurate se constată că instanța de fond s-a conformat prevederilor art. 20 din

Legea nr. 33/1994, pe care le-a interpretat și aplicat în mod corect în raport

cu obiectul acțiunii, că acest prim motiv de recurs va fi respins ca

neîntemeiat.

În ceea ce privește al

doilea motiv de critică, invocat în cererea de recurs, rezultă că și acesta

este neîntemeiat, recurentul – reclamant nefăcând dovada dreptului sau

interesului legitim vătămat ca urmare a raportului cronologic dintre data

întocmirii raportului de evaluare și data „construirii” (corect constituirea)

Comisiei.

De altfel, așa cum în mod

legal a reținut și instanța de fond, nemulțumirile recurentului – reclamant nu sunt

în legătură cu măsurile premergătoare exproprierii, ci în legătură cu

exproprierea propriu-zisă și cu stabilirea despăgubirilor, la care se referă art.

21 și următoarele din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora soluționarea cererilor

de expropriere este de competența Tribunalului în raza căruia se află situat imobilul

propus pentru expropriere, care va fi sesizat de expropriator, în fața căruia

se va dezbate și problema cuantumului despăgubirilor.

Cum în cauza de față,

reclamantul – recurent a contestat hotărârea Comisiei de soluționare a

întâmpinărilor la expropriere pentru cauză de utilitate publică, Curtea de Apel

a soluționat în mod nelegal, constatând că prevederile legale referitoare la

faza premergătoare exproprierii au fost respectate și aplicate în mod corect de

comisia sus numită.

În concluzie, reținând că

hotărârea instanței de fond este nelegală și temeinică, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul R.I. împotriva sentinței civile nr. 154/ PI din 8 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2007.