ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3025/2009

Asupra recursului de față; Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 54/P din 26 iunie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva Sentinței penale nr. 95 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța. A luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul C.E. Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele: Inculpatul C.E. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., constând în aceea că în seara zilei de 16 august 2007, l-a lovit cu un cuțit lung de 18 cm în zona latero-cervicală stânga, pe I.F., cauzând părții vătămate grave leziuni.

Pe baza probelor administrate, prima instanță, prin Sentința penală nr. 95 din 3 martie 2009, l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. la 4 ani închisoare. În baza art. 86 alin. (1) și art. 86 alin. (2) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 7 ani. A fost obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 lit. a) - d) C. pen. și în baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 1 C. pen. privind cazurile de revocare.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. cu privire la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării de la 17 august 2007 la 23 august 2008. Inculpatul a fost obligat la 1.300 RON despăgubiri către Spitalul Clinic de Urgență Constanța. S-a dispus restituirea către partea civilă I.F. a cuțitului cu care inculpatul a săvârșit infracțiunea. Prima instanță a reținut pe baza actelor și probelor de la dosar următoarea situație de fapt: Inculpatul C.E. și partea vătămată I.F. erau prieteni de mult timp, fiind o perioadă de timp și colegi de serviciu, aceștia vizitându-se reciproc.

În seara zilei de 16 august 2007, în jurul orei 21,30, inculpatul C.E. s-a deplasat la locuința părții vătămate I.F. situată în municipiul Constanța, str. S. Partea vătămată se afla în curte, unde spăla o tavă pe care anterior tăiase un pepene. Inculpatul s-a adresat părții vătămate spunându-i că aceasta i-ar fi luat 700 RON, totodată, amenințând-o cu moartea. Partea vătămată s-a deplasat până în holul locuinței sale și a lăsat tava pe masa aflată în fața ușii. Inculpatul a venit și el la ușa locuinței și, luând de pe masă un cuțit cu care partea vătămată tăiase pepenele, cuțit care avea lungimea lamei de 18 cm și lățimea de 3,5 cm la bază, i-a aplicat cu acesta o lovitură părții vătămate în partea stângă a gâtului.

După ce a lovit partea vătămată, inculpatul i-a spus părții vătămate „te-am înțepat”, apoi a fugit. Partea vătămată s-a deplasat la fratele său care locuia în cealaltă parte a imobilului, a bătut la ușă și, când fratele său i-a deschis, i-a spus acestuia că l-a tăiat inculpatul. Partea vătămată s-a întors în camera în care locuia, de unde a luat un prosop pe care l-a pus la gât pentru a opri hemoragia. Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, însă înainte le-a spus vecinelor sale, care ieșiseră în stradă, că a fost tăiat de inculpat. Partea vătămată a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Din concluziile raportului de constatare medico-legală din 21 august 2007 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanța rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni de violență - plagă prin înjunghiere latero-cervical stânga cu diametrul de 1 cm și profunzimea de 2 cm, care au putut fi produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător la data de 16 august 2007. Mai rezultă că leziunile nu i-au pus viața în pericol părții vătămate, însă acestea s-au situat în imediata apropiere a unor formațiuni anatomice a căror lezare ar fi pus în primejdie viața acesteia. În concluziile raportului de constatare medico-legală din 11 octombrie 2007 s-a precizat că leziunile suferite de către partea vătămată nu au avut urmări mai grave decât cele constatate anterior.

În declarația dată de inculpat în cursul urmăririi penale, în prezența avocatului, cât și în fața instanței, inculpatul a negat deplasarea la locuința părții vătămate și comiterea agresiunii asupra acesteia, explicând, însă abia în cursul cercetării judecătorești, că acuzația care i se aduce este urmare unei confuzii făcute de partea vătămată. Inculpatul a susținut că, în seara zilei de 16 august 2008, în jurul orei 19,00, s-a întâlnit cu partea vătămată la un bar (aspect confirmat de partea vătămată), unde i-a făcut cinste acesteia cu o bere și cu un coniac (partea vătămată arătând că a băut doar o bere și o cafea), susținând că el a consumat 2 - 3 pahare cu coniac.

A declarat inculpatul în cursul urmăririi penale că, după vreo oră, partea vătămată a plecat, peste aproximativ 20 - 30 minute părăsind și el barul, deplasându-se direct la locul de muncă unde ar fi ajuns peste aproximativ 30 de minute, așadar în jurul orei 21,00, susțineri infirmate de procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție în aceeași seară, în care se consemnează că, din verificările efectuate cu prilejul deplasării la locuința inculpatului au stabilit că acesta părăsise locuința pe la ora 21,30). A mai declarat inculpatul că, pentru a intra în unitate a sărit gardul, că în seara respectivă nu s-a întâlnit cu niciunul din paznici, pe aceștia văzându-i abia dimineață, și totodată că, a ajuns într-o încăpere cu vestiare unde s-a culcat.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că ar fi ajuns la locul de muncă la ora 19,00, unde a rămas până dimineața, și totodată,a reiterat susținerea potrivit căreia la unitate nu s-a întâlnit cu nicio persoană, precizând că, deși a consumat mai multe pahare cu coniac, nu a ajuns în stare de ebrietate, excluzând așadar ipoteza potrivit căreia să nu-și fi adus aminte că ar fi discutat cu vreun coleg ori vreun paznic în seara respectivă. Din analiza celor două declarații ale inculpatului prima instanță a remarcat contradicția asupra unui aspect esențial - ora la care acesta ar fi ajuns la unitate, precum și susținerile acestuia în sensul că, în unitate nu a intrat pe vreuna dintre cele două porți de acces, ci a sărit gardul și că, până dimineața nu s-a întâlnit la serviciu cu nicio persoană.

Aceste susțineri ale inculpatului au condus instanța la concluzia că depozițiile acestuia sunt nesincere și, totodată, că declarația martorului propus în apărare de către inculpat - C.G. nu este conformă cu realitatea, martorul fiind propus pro causa. Astfel, martorul C.G. a declarat că, pe la ora 21,30 l-a văzut pe inculpat intrând în unitate pe poarta de acces secundar și, totodată, că a purtat cu acesta o conversație, prilej cu care inculpatul i-a comunicat că are de descărcat niște fier.

Prima instanță a mai motivat că declarația martorului I.I., dată în cursul cercetării judecătorești, nu oferă aspecte relevante care să susțină apărarea inculpatului, martorul care a susținut că în dimineața de 17 august l-a văzut pe inculpat dormind la serviciu, a precizat că nu a aflat ora la care acesta ar fi intrat în unitate în seara de 16 august 2009. Față de declarațiile părții vătămate care în mod constant a susținut că inculpatul este cel care i-a aplicat lovitura cu cuțitul, partea vătămată solicitând obligarea inculpatului numai la plata sumei de bani avansate în vederea spitalizării sale și susținând că l-a iertat pe inculpat, înțelegând că acesta a greșit într-un moment când se afla sub influența băuturilor alcoolice, și că a reluat relațiile de prietenie cu acesta, aspect confirmat și de fratele părții vătămate, martorul U.N., în declarația dată în instanță), coroborate cu depozițiile martorei I.I., vecina părții vătămate (care a declarat că, după ce i-a auzit vocea inculpatului a auzit-o pe partea vătămată strigând că a „tăiat-o”), cu declarațiile martorei C.A., o altă vecină a părții vătămate, care a precizat că a auzit-o țipând pe partea vătămată, că la lumina neonului din stradă, care era suficientă, l-a observat pe inculpat ieșind din locuința părții vătămate și, totodată, că aceasta i-a spus că inculpatul, aflându-se în stare de ebrietate,

a înjunghiat-o cu un cuțit). Instanța a reținut că nu este autorul agresiunii. În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul C.E. Apelantul inculpat și-a retras apelul promovat. În apelul procurorului, a fost criticată sentința sub aspectul netemeiniciei, apreciindu-se pe de o parte că nivelul pedepsei stabilit este prea redus și se impune înlăturarea dispozițiilor art. 74 C. pen. Verificând apelul procurorului, potrivit art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta este nefondat și prin Decizia nr. 54/P din 26 iunie 2009 l-a respins. Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a criticat cele două hotărâri ca fiind netemeinice cu motivarea că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare - caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. Prin motivarea scrisă a recursului se susține că instanțele nu au dat semnificație cuvenită condițiilor în care inculpatul a săvârșit infracțiunea și urmările pe care partea vătămată le-a suferit astfel că prin încălcarea dispozițiilor art. 72 C. pen. pedeapsa stabilită este netemeinică atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare. Procurorul de ședință a susținut oral recursul și a invocat drept motiv de casare dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., „când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.”. Recursul este nefondat. Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt corectă și au făcut o justă individualizare a pedepsei ținând seama de probe și criteriile de individualizare a pedepsei.

Este fără îndoială că încercarea de ucidere sau uciderea unei persoane este o faptă gravă, dovadă pedepsele prevăzute pentru aceste fapte, închisoarea de la 10 - 20 ani sau, în cazul tentativei, pedeapsa între 5 și 10 ani închisoare. În cazul de față infracțiunea de tentativă la omor a fost comisă cu intenția indirectă. Într-o ceartă în casa părții vătămate, inculpatul a luat un cuțit aflat pe masă și a lovit, producând o leziune care a necesitat 12 - 14 zile de îngrijiri medicale. Potrivit Raportului de constatare medico-legală din 21 august 2007 al Serviciului de Medicină Legală Constanța, leziunile nu au pus în primejdie viața, dar localizate în imediata apropiere a unor formațiuni anatomice în zona cervicală stângă, formațiuni care, dacă ar fi fost lezate, ar fi pus în primejdie viața părții vătămate.

Așadar, s-a reținut corect de către cele două instanțe că, lovind cu un cuțit în zona cervicală, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Corect s-a reținut că inculpatul și partea vătămată erau prieteni și că fapta a fost săvârșită pe fondul consumului de băuturi alcoolice, iar ulterior partea vătămată l-a iertat pe inculpat și nu a avut alte pretenții în afară de suportarea de către inculpat a cheltuielilor de spitalizare. Având în vedere condițiile în care a fost săvârșită fapta, relațiile dintre inculpat și partea vătămată, ținând seama de vârsta inculpatului, 60 de ani, necunoscut cu antecedente penale, în mod corect instanțele au individualizat pedeapsa.

O pedeapsă de 4 ani închisoare suspendată potrivit art. 86 1 alin. (1) și 2 pe durata termenului de încercare de 7 ani, constituie o justă individualizare, o permanentă atenționare a inculpatului că, în cazul săvârșirii unei alte fapte penale timp de 7 ani, va executa și această pedeapsă. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează să respingă recursul, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și să mențină decizia și sentința ca fiind temeinice și legale. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 54/P din 26 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul C.E. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 septembrie 2009.