ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2577/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2577/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Prin acțiunea

înregistrată sub nr. 27947/3/2005 (4113/2005), pe rolul Tribunalului București,

secția a VI-a comercială, la data de 29 iulie 2005, reclamanții P.I. I.P. și S.G.

au chemat în judecată pe pârâții: SC B.I.Ț. SA, D.N., E.D. și SC S.C.S. SA,

solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă autentificat, a

actului de adjudecare la licitație și anularea formelor de executare în dosarul

de comandament nr. 1479/R/2001 și obligarea pârâtului D.N. să le lase

reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 485 mp

situat în Otopeni.

Prin încheierea de

ședință din data de 18 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei SC S.C.S. SA, având

în vedere că aceasta este dizolvată, fiind radiată din Registrul Comerțului.

Pârâții D.N. și SC B.I.Ț.

SA au depus întâmpinări invocând excepția tardivității cererilor de constatare

a nulității absolute a actului de adjudecare și de anulare a formelor de

executare, autoritatea de lucru judecat, necompetența materială și excepția

lipsei calității procesuale pasive a intimatului D.N., excepții respinse de

instanța de fond prin încheierile din data de 17 noiembrie 2006 și 23 februarie

2007.

Prin sentința

comercială nr. 11759 din 12 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a arătat că reclamanții sunt moștenitorii

defunctului P.M., decedat în anul 2001, revenindu-le 1/6 din terenul în

suprafață de 12.543 ha, din care 2.910 mp teren intravilan și 9.633 mp teren

extravilan, pentru care s-a emis titlul de proprietate de către Comisia

Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991.

Instanța de fond a

mai reținut că numitul P.M., un alt moștenitor al defunctului P.A., antecesorul

lui P.M., a înstrăinat terenul intravilan în suprafață de 2.856 mp, în anul

1992, în baza adeverinței provizorii deținute conform Legii nr. 18/1991,

vânzarea terenului făcându-se către numita I.D., care, la rândul său, în anul

1999, a înstrăinat terenul menționat, către E.D.

Prin sentința nr. 7605/2000

pronunțată de Judecătoria Buftea, după eliberarea titlului de proprietate

conform Legii nr. 18/1991, s-a dispus ieșirea din indiviziune a moștenitorilor

defunctului P.A., fiind anulate și contractele de vânzare-cumpărare încheiate

între P.M. și I.D. și, respectiv, între această parte și pârâtul E.D.

În anul 2001 urmare a

decesului lui P.M. s-a eliberat certificatul de moștenitor conform căruia reclamanților

le revine suprafața de 485 mp din teren, respectiv, lotul 6 conform sentinței

dată de Judecătoria Buftea.

În anul 1995 între

pârâta SC B.I.Ț. SA și SC S.C.S. SA s-a încheiat un contract de credit, pentru

garantarea restituirii acestui credit fiind încheiat contractul de ipotecă, de

către pârâtul E.D. contract de garanție ce, a fost executat silit în anul 2001,

adjudecatar fiind pârâtul D.N.

Instanța de fond a

reținut că întrucât instanța civilă a constatat nulitatea contractelor de

vânzare-cumpărare, deoarece au încălcat dispoziții imperative ale legii, ar

trebui constatată și nulitatea contractului de ipotecă încheiat de E.D., act

subsecvent în raport de contractul de vânzare-cumpărare declarat nul, însă în

cauză, pârâta SC B.I.Ț. SA a făcut dovada că a fost de bună credință la

încheierea contractului de ipotecă, atâta timp cât până la eliberarea

titlurilor de proprietate conform Legii nr. 18/1991, adeverința eliberată unită

cu procesul-verbal de punere în posesie „ținea loc” de act de proprietate. În

plus, nu erau menționate acțiuni pe rolul instanțelor la data încheierii

ipotecii, iar imobilul nu era grevat de vreo sarcină.

Cât privește

nulitatea acțiunii de adjudecare și anularea formelor de executare din dosarul

de comandament, pârâtul D.N. este în situația unui terț achizitor de

bună-credință, acesta participând la licitația care s-a desfășurat în cadrul

executării silite și fiind declarat adjudecatar.

Ultimul capăt de

cerere a fost respins ca neîntemeiat, instanța de fond reținând că acesta este

un capăt de cerere accesoriu, fiind o consecință firească în caz de admitere a

primelor două capete de cerere.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanții, la data de 9 ianuarie

2008.

În motivarea apelului

declarat, apelanții au arătat că sentința de fond este netemeinică și nelegală,

întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat în dispozitiv cu privire la pârâta

SC S.C.S. SA, astfel încât hotărârea atacată este nulă de drept.

Pe fondul cauzei,

apelanții au arătat că prin sentința civilă nr. 7605/2000 a Judecătoriei Buftea

s-a constatat, definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a contractelor de

vânzare-cumpărare și, respectiv, situație ce determină a se constata în mod

implicit că ultimul dobânditor nu mai are suport legal pentru a stăpâni

suprafața de 485 mp ce revine reclamanților conform certificatului de

moștenitor, întrucât se aplică principiul conform căruia toate act subsecvente

sunt nule de drept.

Apelanții au

învederat că prin sentința atacată, deși li se recunosc atributele dreptului de

proprietate, cererea lor este respinsă cu o motivație greșită, respectiv aceea

a pretinsei bune-credințe a terțului achizitor, ceea ce contravine principiului

juridic al anulării actului subsecvent.

Intimatul D.N. a

depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În apărare, în

combaterea apelului declarat, intimatul D.N. a invocat excepția prescripției

extinctive a acțiunii în evicțiune, conform art. 520 C. proc. civ.

Prin decizia

comercială nr. 314 din 13 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

a fost admis recursul declarat de reclamanții-apelanți P.I. și S.G., a fost

schimbată în tot sentința atacată, iar pe fond a fost admisă acțiunea

reclamanților; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de ipotecă

autentificat, a actului de adjudecare din data de 11 ianuarie 2002 și s-au

anulat formele de executare din dosarul de comandament nr. 1479/R/2001; s-a

dispus repunerea părților în situația anterioară, fiind obligat pârâtul D.N. să

lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în

suprafață de 485 mp, situat în Otopeni; a fost respinsă excepția prescripției

extinctive invocată de intimatul pârât D.N.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamanții au făcut

dovada că sunt proprietari ai suprafeței de teren intravilan de 485 mp situată

în Otopeni, conform certificatului de moștenitor (dosar fond) emis ca urmare a

decesului numitului P.M., teren care a făcut obiectul înstrăinării prin două

contracte succesive de vânzare-cumpărare, respectiv și , primul act de vânzare

fiind încheiat în calitate de vânzător de P.M., unul dintre moștenitorii lui P.A.,

antecesorul lui P.M., în baza adeverinței eliberate la apariția Legii nr. 18/1991.

Instanța de apel a

mai reținut că prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, respectiv

sentința civilă nr. 7605 din 18 decembrie 2000, pronunțată de Judecătoria

Buftea (filele din dosarul de fond), instanța civilă a constatat nulitatea

absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare pentru fraudă la lege și

afectarea siguranței circuitului civil.

Prin acțiunea din

cauza de față, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a

actelor subsecvente, respectiv a contractului de ipotecă contract de garanție

încheiat de cumpărătorul terenului conform actului de vânzare-cumpărare pârâtul

E.D., în garantarea creditului luat de la pârâta SC B.I.Ț. SA, pentru pârâta SC

S.C.S. SA, al cărei asociat era (filele din dosarul de fond) și implicit

anularea actului de adjudecare la licitație a imobilului, de către pârâtul D.N.,

ca urmare a executării garanției reale imobiliare (dosarul de fond).

Față de petitul

cererii de chemare în judecată, respectiv, nulitatea contractului de ipotecă și

a actului de adjudecare și repunerea părților în situația anterioară, instanța

de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut competența

instanței comerciale, iar nu a instanței civile, nefiind vorba despre o acțiune

în revendicare între persoane fizice, ci de o acțiune între proprietari cu

titluri diferite, prin care unul dintre proprietari solicită constatarea

nulității absolute a titlului celuilalt proprietar, pe principiul subsecventei

actului juridic. Întrucât contractul de garanție a cărui nulitate de solicită este

încheiat cu o societate bancară, iar între pârâte figurează și o societate

comercială, față de dispozițiile art. 1 raportat la art. 4 și art. 56 C. com.,

instanța de apel a reținut competența instanței comerciale în judecarea

prezentei cauze.

Cât privește fondul

cauzei, instanța de apel a reținut că principiul subsecventei actului juridic

resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, presupune anularea actului

subsecvent, ca urmare a anulării actului principal pe care se întemeiază cel

de-al doilea, principiu care, în materia ipotecii, este reglementat implicit de

art. 1770 C. civ. Teoria bunei-credințe a terțului achizitor reprezintă o

excepție de la aplicarea acestui principiu, în sensul că o atare teorie

împiedică, în principiu, aplicarea sancțiunii nulității actului subsecvent.

Aplicarea teoriei bunei-credințe a terțului achizitor este ea însăși paralizată

în ipoteza în care titlul actul principal a fost anulat pentru motive de ordine

publică, în speță, frauda la lege.

Ca atare, principiul

fraus omnia corrumpit împiedică aplicarea teoriei bunei-credințe a terțului

dobânditor, în ideea de protejare a siguranței circuitului civil.

Or, din analiza

materialului probator administrat în cauză, instanța de apel a reținut că prin

hotărâre irevocabilă, instanța civilă a constatat nulitatea absolută a actelor

de vânzare-cumpărare actul principal, pentru fraudă la lege și afectarea

securității raporturilor civile, astfel încât, în speță, primează aplicarea

principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, fundamentată pe

principiul fraus omnia corrumpit, ceea ce paralizează aplicarea teoriei

bunei-credințe.

Instanța de apel a

reținut că instanța de fond și-a motivat soluția de menținere a contractului de

ipotecă, pentru buna-credință a pârâtei SC B.I.Ț. SA, pe argumente care

contravin celor reținute de instanța civilă în fundamentarea soluției de

constatare a nulității absolute a actului principal, respectiv, crearea

aparenței de drept de către adeverința și procesul-verbal de punere în posesie

ale vânzătorului P.M., aparență de drept pe care instanța civilă a înlăturat-o

prin sentința nr. 7605/2000, dispunând constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare.

Cât privește primul

motiv de apel invocat, privind desființarea sentinței atacate pentru

neincluderea în dispozitiv a SC S.C.S. SA, instanța de apel a reținut că acest

motiv este neîntemeiat, întrucât prin încheierea interlocutorie din 18

noiembrie 2005, instanța de fond a admis excepția lipsei capacități de

folosință a acestei pârâte, ca urmare a mențiunii de radiere a societății în

cauză din Registrul Comerțului.

Cât privește excepția

prescripției extinctive invocate de intimatul D.N. în combaterea acțiunii de

fond, instanța de apel, în baza art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 520 C.

proc. civ. și art. 1346 – art.1349 C. civ., a reținut că aceasta este

neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Textul art. 520 C.

proc. civ. care reglementează prescripția extinctivă a acțiunii în evicțiune în

termen de 3 ani de la înscrierea actului de adjudecare în cartea funciară,

vizează exclusiv acțiunea în evicțiune, acțiune ce poate fi exercitată fie de

către fostul proprietar al bunului, fie de către un terț.

Or, în speță, astfel

cum s-a arătat anterior, este vorba de o acțiune în constatare a nulității

absolute formulată de unul dintre proprietari pentru desființarea titlului

celuilalt proprietar, pe principiul subsecventei actului juridic, prin petitul

cererii introductive, instanța nefiind învestită cu o acțiune în evicțiune

împotriva proprietarului subsecvent al bunului.

În baza principiului

disponibilității aplicabil în procesul civil, instanța de apel a luat act că

apelanții nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul D.N., aducându-i următoarele critici:

s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, în sensul că litigiul este de

natură civilă și trebuia soluționat de o instanță ce soluționează cauze civile.

Recurentul a apreciat

că nu are importanță faptul că această excepției a fost respinsă de prima

instanță, și el nu a declarat apel, considerând că excepția este de ordine

publică și poate fi invocată în orice stadiu al pricinii, inclusiv în recurs.

lipsei calității procesuale pasive a recurentului cu privire la capătul de

cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă

autentificat de notariatul de stat al Sectorului Agricol Ilfov, acest contract

fiind încheiat între SC B.I.Ț. SA, SC S.C.S. SA și E.D. în calitate de girant.

făcut o greșită aplicare a principiului subsecvenței actului juridic, în sensul

că s-a încălcat prezumția de bună credință a sa, recurentul cumpărând terenul

la licitație publică.

Recurentul consideră

că pe lângă principiul ocrotirii bunei credințe s-a încălcat și principiul

asigurării stabilității circuitului civil.

către recurent că în cauză există autoritate de lucru judecat, reclamanții

formulând anterior contestație la executare împotriva actului de adjudecare,

care le-a fost respinsă, ca tardiv formulată, astfel încât decizia civilă prin

care s-a dispus anularea actelor de executare, inclusiv procesul-verbal de

adjudecare, este lovită de nulitate absolută.

și excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că acțiunea

reclamanților a fost promovată după trecerea a 3 ani de la întabularea

dreptului de proprietate abținut prin actul de adjudecare, motivarea instanței

de apel, sub acest aspect, fiind confuză.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 125 din 22 ianuarie

2009 a admis recursul acestuia, a modificat decizia criticată și a respins

apelul reclamanților P.I., I.P. și S.G. formulată împotriva hotărârii primei

instanțe.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța supremă a reținut că, cu ocazia desfășurării licitației, s-a

precizat că imobilul supus licitației nu este grevat de niciun drept de uzufruct,

uz, obligație sau servitute, el fiind grevat numai de sarcini în favoarea

creditoarei SC B.I.Ț. SA.

S-a reținut că

pârâtul a dat dovadă de o efectivă bună credință, prin aceea că a participat la

o licitație organizată pe coordonatele unei depline legalități, cu respectarea

riguroasă a tuturor exigențelor impuse în materia executării silite.

Prin cererea

înregistrată la data de 5 februarie 2009 reclamanții au formulat contestație în

anulare împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs, motivând că prin

cele patru capete de cerere nu s-a solicitat decât respectarea dreptului de

proprietate privind suprafața de teren de 485 mp, individualizată în mod clar,

ca amplasament și vecinătăți, cu toate actele existente în dosarul cauzei,

astfel încât soluția de admitere a recursului este în mod cert rezultatul unei

greșeli materiale a instanței de recurs, fiind pe deplin aplicabile prevederile

art. 318 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3025

din 19 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

a fost admisă contestația în anulare formulată de P.I., I.P. și S.G. împotriva

deciziei civile nr. 125 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială, a fost anulată această decizie și s-a fixat termen

pentru soluționarea recursului la data de 4 februarie 2010.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța supremă a reținut că, potrivit art. 318 alin. (1) teza 1 C.

proc. civ., hotărârea instanței de recurs poate fi atacată cu contestație în

anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Fiind un text de

excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată

extensiv. Instituind acest motiv de contestație în anulare, legiuitorul a avut

în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a

comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale

importante. De asemenea, eroarea trebuie să fie evidentă și să fie în legătură

cu aspectele formale ale judecății.

S-a reținut că

soluția instanței de recurs se întemeiază pe erori materiale ale instanței, că

datele cuprinse în motivarea deciziei sunt potrivnice situației de fapt și de

drept dedus judecății cât și tuturor probelor din proces, ceea ce duce la

concluzia că nu s-a luat în calcul datele reale și corect precizate de

reclamanții contestatori.

Astfel, aceștia sunt

moștenitorii lui P.M., care la rândul său este unul din moștenitorii lui P.A.,

alături de frații săi. P.A. având șase copii: P.N., P.M., P.G., P.E., D.M. și G.A.

P.M., fiul lui P.G., a vândut terenul în suprafață de 2.543 mp, situat în

Otopeni, către I.D., în baza unei adeverințe de proprietate, eliberate din

eroare de Primăria Otopeni. P.M. a vândut același teren de 2.543 mp și lui G.M.

în anul 1990, primind o sumă mare de bani, fără niciun înscris, pe încredere,

așa cum rezultă din decizia nr. 1129 din 29 iunie 1994 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a în dosarul nr. 2895/1994, anexată prezentelor motive.

Apoi același teren l-a vândut lui I.D., fiind ipotecat în anul 1995 de către E.D.

pentru a obține un împrumut de la SC B.I.Ț. SA, înscrisuri de care nu s-a ținut

seama în soluția pronunțată.

P.M., autorul

reclamanților nu a înstrăinat nimănui partea lui de teren, așa cum greșit

reține instanța de recurs: „Prin sentința nr. 7605 din 18 noiembrie 2000

pronunțată de Judecătoria Buftea s-a dispus ieșirea din indiviziune a

moștenitorilor defunctului P.A., fiind anulate și contractele de

vânzare-cumpărare încheiate între P.M. și I.D., între cea din urmă și pârâtul E.D.”

La dezbaterea succesiunii

după P.A., instanța a constatat, în urma partajului, că suprafața de 485 mp

teren este proprietatea contestatorilor și nimeni nu are dreptul să dispună de

ea.

P.M. moștenește 1/6

din 2.910 mp și doar această parte o poate înstrăina.

Din eroare instanța

de recurs nu a reținut că titlul de proprietate eliberat de Comisia Județeană

Ilfov de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost transcris de autorul acestora, P.M.

la Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov, fiind deci opozabil terților.

Instanța de recurs,

din eroare, a ignorat și decizia civilă nr. 547 din 6 martie 2003 pronunțată de

Tribunalul București în dosarul nr. 5687/2002, instanță care, în baza probelor

administrate a reținut: „chiar dacă licitația s-a ținut în temeiul extrasului

de carte funciară din care rezultă că imobilul se află în proprietatea lui E.D.,

în conformitate cu dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 cuprinsul cărților

funciare se consideră exact, în folosul acelei persoane care a dobândit, prin

act juridic cu titlu oneros, un drept real, dacă nu a cunoscut pe altă cale,

această inexactitate. Așa fiind, terțul adjudecatar nu poate invoca

buna-credință atâta vreme cât a cunoscut existența unui litigiu în legătură cu

terenul pe care intenționa să îl cumpere”.

În rejudecarea

recursului, analizând decizia recurată, Înalta Curte, constată că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente

:

1.Prima critică nu

poate fi reținută.

Prin primul dintre

capetele din cererea de chemare în judecată, s-a solicitat constatarea

nulității absolute a contractului de ipotecă autentificat.

Contractul de ipotecă

nu este niciodată un contract principal, el fiind în totdeauna un contract

accesoriu.

Cum contractul

principal este un contract de împrumut bancar, acesta din urmă fiind, potrivit art.

3 C. com., o faptă de comerț obiectivă, rezultă că și contractul accesoriu,

respectiv contractul de ipotecă are o natură comercială, competența

revenindu-i, așa după cum în mod legal a reținut și instanța de apel, unei

instanțe comerciale.

2.Nici cea de-a doua

critică nu poate fi reținută.

Deși, într-adevăr,

recurentul nu a fost parte în contractul de ipotecă autentificat de Notariatul

de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, cererea de chemare în judecată formulată

de către reclamanți are mai multe capete, printre care și obligarea pârâtului

recurent de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de

teren de 485 mp, situată în Otopeni, dar și solicitarea prin constatarea

nulității absolute a actului de adjudecare, prin care recurentul a dobândit suprafața

de 2856 mp de teren, suprafață ce include și terenul pentru care s-a formulat

capătul de cerere în revendicare.

Prin urmare, pentru

aceste două capete de cerere, în mod evident recurentul are calitate procesuală

pasivă.

făcut o corectă aplicare a principiului anulării actului subsecvent.

În mod legal,

instanța de apel a reținut că, în speța de față nu se poate face aplicarea

teoriei bunei credințe și a principiului stabilității raporturilor juridice

civile, în sensul dorit de către recurent, aceste principii fiind paralizate

prin faptul că actul principal a fost anulat pentru motive de ordine publică,

respectiv frauda la lege.

Astfel, prin sentința

civilă nr. 7605/2000 a Judecătoriei Buftea s-a constatat definitiv și irevocabil,

nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare și respectiv, pentru

motive de fraudă la lege.

Frauda la lege, fiind

motiv de ordine publică, afectează și actele subsecvente, tocmai pentru a

asigura stabilitatea raporturilor juridice civile, dar nu în sensul în care

dorește recurentul.

autoritate de lucru judecat și, oricum, această excepție trebuia ridicată în

cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 7605/2000 a Judecătoriei

Buftea, sau în căile de atac cu privire la această hotărâre.

Sentința nr. 7605/2000

a Judecătorie Buftea, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor

de vânzare-cumpărare și respectiv, nu a fost anulată nici printr-o cale de atac

extraordinară, astfel că ea există și își produce efectele, din cuprinsul ei

rezultând că nulitatea absolută a respectivelor contracte a fost pronunțată

pentru existența fraudei la lege.

cincea critică nu poate fi reținută.

În cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 520 C. proc. civ., acestea reglementând cererile

de evicțiune, or, în cauza de față reclamanții au solicitat constatarea

nulității absolute a actului de adjudecare prin care recurentul a devenit

proprietar asupra terenului în litigiu, această acțiune fiind imprescriptibilă.

Având în vedere cele

de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât D.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul D.N. împotriva deciziei comerciale nr. 314 din 13 iunie

2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 1 iulie 2010.