ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2814/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 81 din 25 ianuarie 2010

a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamanților I.C., C.I., I.N. și I.V. având ca obiect anularea deciziei nr. 463

din 5 decembrie 2008 emisă de A.V.A.S. București, reținându-se următoarele considerente:

Prin decizia nr. 460 din

5 decembrie 2008 emisă de A.V.A.S. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii conform

art. 29 din Legea nr. 10/2001 în favoarea acestora pentru o suprafață de teren de

729 m.p. situat în Ploiești, strada G.C. evidențiat în patrimoniul SC N. SA Pitești.

Instanța de apel a reținut

că nu s-a făcut dovada proprietății autorului reclamanților asupra suprafeței de

teren preluat.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel reclamanții iar prin decizia civilă nr. 306 din 28 aprilie 2010

a Curții de Apel București s-a admis apelul s-a schimbat în tot hotărârea instanței

de fond în sensul admiterii contestației, anulării în parte a deciziei nr. 463 din

5 decembrie 2008 a A.V.A.S. în sensul că măsurile reparatorii se vor acorda pentru

suprafața de 2.600 m.p. situat în Pitești, str. G.C. și pentru construcția ce a

existat pe acest teren.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

La termenul de la 28 aprilie

2010 s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri noi și anume raportul de expertiză

tehnică judiciară întocmit de către expertul M.C., din care rezultă că autorul apelanților

reclamanți R.G. figurează în Registrul agricol al anilor 1959-1962 cu suprafața

de 3.000 m.p.

De asemenea, rezultă din

același raport de expertiză că terenul în litigiu este ocupat de clădiri, căi de

acces, porțiuni mici de spații verzi, utilități.

Apelanții reclamanți au

depus la dosarul cauzei certificatul emis de către Primăria Municipiului Pitești

- Serviciu Constatare Impunere Persoane Fizice din care rezultă că în perioada 1955-1957

a figurat I.T. cu 2.400 m.p. teren pe str. G.C., iar pe acest teren exista și o

clădire.

Apelanții reclamanți au

depus la dosarul cauzei și declarația autentică a numitului R.A.P. din care rezultă

că I.T. și I.F. au deținut în proprietate un imobil compus din casă de locuit și

teren în suprafață de 2.400 m.p. în Municipiul Pitești strada G.C., județul Argeș

până în anul 1966 când au fost expropriați în baza Decretului nr. 449.

Astfel instanța de apel

a reținut că suprafața de teren expropriată pentru care apelanții reclamanți au

făcut dovada că a fost deținută în proprietate de către autorii lor era de 2.400

m.p. și nu cum în mod greșit s-a stabilit prin decizia nr. 463 din 05 decembrie

2008 a A.V.A.S. de 724 m.p., situație în care A.V.A.S. a stabilit în mod greșit

că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru restul suprafeței de teren

până la 2.400 m.p., deoarece potrivit înscrisurilor completatoare depuse în apel

emise de către Primăria Municipiului Pitești, rezultă că terenul de 2.400 m.p. se

află în incinta SC N. Pitești (fostă T. Pitești) și este afectată de construcții

ale acestei unități deținătoare.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs A.V.A.S. solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului.

Criticile aduse hotărârii

instanța de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte, prin prisma dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține astfel că depunerea

unor acte doveditoare privind imobilul din litigiu, doar în fața instanței nu poate

avea relevanță, întrucât legalitatea deciziei A.V.A.S. poate fi verificată în raport

cu actele anexate notificării.

O altă critică vizează

greșita apreciere a suprafeței de teren, care este doar de 724 m.p. iar instanța

de apel în mod greșit a apreciat că certificatul fiscal pe anii 1955 - 1957, nu

are valoarea unui document de natură a face dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului revendicat.

Examinând hotărârea atacată

prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte reține că recursul este nefondat.

Pentru că art. 22 din

Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în dovedirea dreptului de proprietate

ale autorului persoanelor îndreptățite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc

cu cele cuprinse în Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Ca urmare,

rezultă că în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv,

în privința dovedirii dreptului de proprietate, această dovadă urmează să se facă

potrivit dreptului comun, așa încât sunt admisibile și alte mijloace de dovadă.

Sintagma acte doveditoare

ale dreptului de proprietate are prin urmare, în accepțiunea legii de reparație

(asemenea celorlalte acte normative cu caracter asemănător) un conținut mai larg

decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare

ce se înscrie, (asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparație), în

spiritul și finalitatea acestei legi. Stabilirea unei obligații pentru instanță

de a soluționa o contestație la Legea nr. 10/2001 doar pe baza înscrisurilor depuse

în etapa procedurii administrative, ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție

recunoscut prin art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil, consacrat

prin același art. din Constituție și recunoscut părților prin art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Or, un proces echitabil

presupune un tratament egal aplicabil părților implicate într-un proces, iar accesul

la justiție nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanța ci și

prin dreptul recunoscut părților de a propune probe, dovezi în susținerea pretențiilor

formulate, precum și prin dreptul instanței de a cenzura pertinența, concludentă

și utilitatea lor, de a încuviința administrarea probelor necesare pentru aflarea

adevărului obiectiv, stabilirea situației de fapt și de drept și de a-și întemeia

soluția pe probele administrate. Nefondată este și critica legată de suprafața de

teren reținută de instanța de apel în condițiile în care în apel, s-au completat

probele din care rezultă, fără posibilitate de echivoc, atât întinderea terenului

cât și situația lui actuală.

Astfel din perspectiva

celor expuse, susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, motiv pentru care

nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a

fi respins.

Din perspectiva celor

expuse și a dispozițiilor legale sus evocate instanța de apel a făcut o corectă

interpretare și aplicare a legii, în condițiile în care din actele de la dosar rezultă

fără posibilitate de echivoc atât dreptul de proprietate a antecesorului reclamanților

cât și întinderea acestuia asupra terenului de 2.400 m.p. și a construcției existente

pe acest teren.

Ca atare, susținerile

recurentei sunt nefondate și nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul pârâtei urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 306A din 28 aprilie 2010 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2011.