ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6621/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6621/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș la 16 noiembrie 2009, S.M. a solicitat, în temeiul Legii nr.

10/2001 și în contradictoriu cu Primarul municipiului Pitești, Primăria

municipiului Pitești și Municipiul Pitești, anularea Dispoziției nr. 2586 din

30 septembrie 2009, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură

sau acordare despăgubiri pentru terenul-imobil situat în str. C. în suprafață

totală de 2350 mp.

Tribunalul Argeș,

secția civilă, prin Sentința nr. 28 din 8 februarie 2010 a respinsă, ca

nefondată, contestația.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a constatat că potrivit Adeverinței din 13 octombrie 1997,

Borderoului din 27 iulie 1982 și Procesului-verbal din 21 iunie 1982,

reclamantul, împreună cu mama sa, S.F. au fost expropriați, prin Decretul nr.

165/1980, de imobilul situat în str. C. compus din teren 250 mp și casă în

suprafață de 101 mp pentru care s-au acordat despăgubiri în sumă de 52.881 RON.

Potrivit art. 24 din

Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz,

întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul

normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

Așadar, reclamantul

nefăcând dovada că s-a expropriat o altă suprafață decât cea menționată în

înscrisurile mai sus analizate, s-a constatat că în mod corect, prin dispoziția

ce face obiectul contestației, s-a propus acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale doar pentru suprafața de 250 mp și construcțiile

demolate în suprafață de 101,23 mp.

În plus, s-a reținut

că în temeiul Legii nr. 18/1991, autoarea reclamantului, S.F. a fost validată

pe raza comunei Bradu cu suprafața de 2,34 ha, iar în temeiul: Legii nr.

10/2001, fratele petentului, S.G. a fost propus pentru despăgubiri pentru un

teren în suprafață de 1050 mp, suprafețe care cumulate depășesc cu mult

suprafața de 0,26 ha cu care reclamantul a figurat înscris în registrul agricol

în perioada 1964 - 1970 și în evidențele fiscale, potrivit înscrisurilor de la

dosar.

Pentru aceste

considerente, instanța a constatat că dispoziția contestată este legală și

temeinică, astfel că în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a

respins cererea, ca nefondată.

Soluția primei

instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori

și de familie, prin Decizia nr. 82/A din 2 iunie 2010, prin care s-a respins,

ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.

Recursul declarat de

reclamant a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 2123 din 9 martie 2011. A fost

casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

S-a reținut de către

instanța supremă că prin Dispoziția nr. 2586 din 30 septembrie 2009, s-a

respins cererea reclamantului de restituire în natură sau de acordare a

măsurilor reparatorii pentru imobilul teren situat în str. C. în suprafață de

2350 mp, deoarece nu s-a făcut dovada preluării acestuia în proprietatea

statului.

Dovada existenței

dreptului de proprietate și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se

face în condițiile prevăzute de art. 23 - 24 din Legea nr. 10/2001 și

dispozițiilor art. 23 - 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001.

Aplicarea

prevederilor art. 24 din lege operează numai în absența unor probe contrare de

cele definite de art. 23.1 din Normele metodologice.

S-a reținut astfel că

analiza actelor doveditoare, invocate de către parte, în temeiul dispozițiilor

art. 23.1 din Normele metodologice este prioritară pentru instanță, iar

reținerea incidenței prevederilor art. 24 din lege fără a se analiza actele

invocate de către reclamant constituie o greșită aplicare a legii.

S-a constatat că în

cauză reclamantul a solicitat restituirea suprafeței de 0,26 ha, invocând un

drept propriu și nu în calitate de succesor al autorilor săi, arătând că deși

în decretul de expropriere s-a menționat doar suprafața de 250 mp și

construcții, în realitate a fost preluată suprafața menționată.

În dovedirea acțiunii

s-au depus înscrisuri și s-a solicitat efectuarea unei expertize pentru

identificarea suprafeței de teren în raport de acestea.

S-a constatat că în

speță, împrejurările de fapt privind întinderea dreptului de proprietate

invocat de către reclamant, la data preluării imobilului nu au fost pe deplin

stabilite, pentru a se putea aprecia cu privire la corecta aplicare a

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, ceea ce a impus casarea deciziei

și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia

rejudecării, se vor avea în vedere toate apărările și argumentele invocate de

către recurent, prin admiterea probatoriilor prevăzute de lege, în vederea

stabilirii întinderii dreptului reclamantului la data preluării.

Rejudecând după casare,

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin Decizia nr. 2 din 18 ianuarie

2012 a admis apelul declarat de S.M. împotriva sentinței tribunalului, pe care

a schimbat-o, în sensul că a admis acțiunea, a anulat Dispoziția nr. 2586 din

30 septembrie 2009 emisă de Primarul municipiului Pitești și a acordat

reclamantului despăgubiri, în condițiile legii speciale, pentru terenul de 2600

mp, astfel cum a fost identificat prin expertiza tehnică efectuată în

rejudecarea apelului. A obligat pe pârâtul Primarul municipiului Pitești să

plătească reclamantului S.M. suma de 1000 RON cheltuieli de judecată în apel.

S-a constatat de

către instanța de apel că prin Dispoziția contestată nr. 2586 din 30 septembrie

2009, s-a respins cererea reclamantului de restituire în natură sau de acordare

a măsurilor reparatorii pentru terenul în litigiu, reținându-se că nu s-a făcut

dovada preluării acestuia în proprietatea statului.

Prin sentința

instanței de fond s-a reținut că potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 și în

absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate

se prezumă a fi cea recunoscută în actul de preluare.

Prin considerentele

deciziei de casare obligatorii pentru instanța de rejudecare a apelului, s-a

stabilit, însă, că aplicarea prevederilor art. 24 din lege operează numai în

absența unor probe contrare de cele definite de art. 23.1 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, analiza actelor doveditoare

invocate de părți fiind prioritară pentru instanță.

S-a mai reținut că

reclamantul a solicitat restituirea suprafeței de 0,26 ha, invocând un drept

propriu și arătând că, deși în actul de expropriere s-a menționat doar

suprafața de 250 mp, în realitate a fost preluată de stat suprafața în litigiu.

Prin raportul de

expertiză efectuat în rejudecarea cauzei s-a procedat la identificarea

terenului proprietatea reclamantului, preluat în proprietatea statului prin

expropriere, în baza Decretului nr. 165/1981, situat în Pitești, str. C.,

stabilindu-se suprafața acestuia de 2600 mp, evidențiată în schița de plan,

anexă la raportul de expertiză tehnică.

Prin același raport

de expertiză tehnică, s-a stabilit că acest teren nu a făcut obiectul Legii nr.

18/1991, fiind ocupat din anul 1991 și în prezent de blocuri de locuințe.

Din coroborarea

tuturor probelor administrate în cauză și în special a mențiunilor din

certificatele de rol agricol eliberate pe numele reclamantului, privind terenul

de 0,26 ha și a constatărilor și concluziilor raportului de expertiză tehnică

efectuat în rejudecarea apelului, probe ce au fost analizate cu prioritate de

către instanța de judecată, potrivit art. 23.1 din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001 raportat la dispozițiile art. 24 din lege, s-a

constatat că reclamantul este îndreptățit la restituirea în echivalent a

terenului solicitat, potrivit art. II alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

respectiv la despăgubiri în condițiile legii speciale, terenul neputând fi

restituit în natură, fiind ocupat în totalitate de blocuri de locuințe.

În baza art. 274 C.

proc. civ., pârâtul a fost obligat la 1.000 RON cheltuieli de judecată în apel

către reclamant.

Împotriva acestei

ultime decizii au declarat recurs pârâții Municipiul Pitești, Primăria

municipiului Pitești și Primarul municipiului Pitești, solicitând admiterea

acestuia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru

clarificarea aspectelor despre care au făcut vorbire.

Astfel, în primul

rând, în temeiul art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., au solicitat

lămurirea dispozitivului deciziei recurate, considerând că este necesar ca

instanța să precizeze ce se înțelege prin sintagma "acordă reclamantului

despăgubiri", având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Au arătat că potrivit

dispozițiilor menționate, obligația unității deținătoare a imobilului notificat

este aceea de a analiza notificarea și a stabili îndreptățirea sau nu a

persoanei la acordarea de despăgubiri, acordarea efectivă a acestora făcându-se

de către Comisia Centrală de stabilire și acordare efectivă a acestora.

Un al motiv de recurs

a vizat împrejurarea potrivit căreia instanța de apel a anulat Dispoziția nr.

2586/2009 și a acordat despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2600 mp, fără

a se pronunța în ceea ce privește stabilirea de despăgubiri pentru imobilul

construcție, în suprafață de 101,23 mp.

Un ultim motiv de

recurs a privit faptul că instanța în mod greșit a obligat pe pârâți la

acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON, în condițiile în care

cauza a avut mai multe etape procesuale și abia în rejudecare după casare s-a

efectuat proba cu expertiza tehnică de specialitate, în primul ciclu procesual,

reclamantul neînțelegând a solicita o astfel de probă.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Primul motiv de

recurs vizează solicitarea pârâților de lămurire a dispozitivului deciziei

pronunțate în apel, în temeiul art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ.

Se reține că o atare

critică nu este încadrabilă în niciunul dintre motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., o astfel de cerere soluționându-se, în

conformitate cu prevederile invocate chiar de către pârâți, de către instanța

care a pronunțat hotărârea, prin încheiere dată în camera de consiliu și nu pe

calea recursului.

În ceea ce privește

al doilea motiv de recurs, acesta nu poate fi primit.

Se constată astfel că

prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul S.M. a solicitat anularea

Dispoziției nr. 2586 din 30 septembrie 2009 emisă de Primăria municipiului

Pitești prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură sau

acordare despăgubiri pentru imobilul-teren situat în str. C. în suprafață

totală de 2350 mp.

Prin dispoziția

menționată, pentru cota de 1/3 din restul imobilului notificat, respectiv din

terenul în suprafață de 250 mp și construcțiile, în prezent demolate, în

suprafață de 101,23 mp s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare.

Prin urmare, se

reține că instanța de apel nu avea cum să se pronunțe asupra despăgubirilor

aferente construcției, care nu au făcut obiectul cauzei dedusă judecății, cu

atât mai mult, cu cât a fost declarat apel doar de către pârâți.

În atare condiții,

pronunțarea de către instanța de apel asupra capătului de cerere privind

despăgubirile aferente construcțiilor ar fi echivalat cu încălcarea

principiului, consacrat de art. 296 C. proc. civ., potrivit căruia apelantului

nu i se poate crea, în propria cale de atac, o situație mai grea decât cea din

hotărârea atacată.

Nu în ultimă

instanță, se reține că în cauză nu se justifică interesul recurenților-pârâți

în formularea și susținerea unui astfel de motiv de recurs.

Nici ultimul motiv de

recurs nu poate fi primit, în condițiile în care potrivit art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

Or, în cauză, prin

decizia atacată a fost admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței

pronunțată de tribunal, neavând relevanță susținerile recurenților referitoare

la faptul că dosarul se afla în al doilea ciclu procesual, iar în primul ciclu,

reclamantul nu solicitase administrarea probei cu expertiză.

Pentru aceste motive,

în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâți.

Văzând dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea intimatului-reclamant,

dovedită cu chitanța depusă la dosar, se vor obliga recurenții-pârâți la plata

către S.M. a sumei de 1.200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Pitești, Primăria

municipiului Pitești și Municipiul Pitești împotriva Deciziei nr. 2 din 18

ianuarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă pe recurenți

la 1.200 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant S.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL