ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6621/2012

Asupra cauzei constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 16 noiembrie 2009, S.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu Primarul municipiului Pitești, Primăria municipiului Pitești și Municipiul Pitești, anularea Dispoziției nr. 2586 din 30 septembrie 2009, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură sau acordare despăgubiri pentru terenul-imobil situat în str. C. în suprafață totală de 2350 mp. Tribunalul Argeș, secția civilă, prin Sentința nr. 28 din 8 februarie 2010 a respinsă, ca nefondată, contestația. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că potrivit Adeverinței din 13 octombrie 1997, Borderoului din 27 iulie 1982 și Procesului-verbal din 21 iunie 1982, reclamantul, împreună cu mama sa, S.F.

au fost expropriați, prin Decretul nr. 165/1980, de imobilul situat în str. C. compus din teren 250 mp și casă în suprafață de 101 mp pentru care s-au acordat despăgubiri în sumă de 52.881 RON. Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Așadar, reclamantul nefăcând dovada că s-a expropriat o altă suprafață decât cea menționată în înscrisurile mai sus analizate, s-a constatat că în mod corect, prin dispoziția ce face obiectul contestației, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale doar pentru suprafața de 250 mp și construcțiile demolate în suprafață de 101,23 mp.

În plus, s-a reținut că în temeiul Legii nr. 18/1991, autoarea reclamantului, S.F. a fost validată pe raza comunei Bradu cu suprafața de 2,34 ha, iar în temeiul: Legii nr. 10/2001, fratele petentului, S.G. a fost propus pentru despăgubiri pentru un teren în suprafață de 1050 mp, suprafețe care cumulate depășesc cu mult suprafața de 0,26 ha cu care reclamantul a figurat înscris în registrul agricol în perioada 1964 - 1970 și în evidențele fiscale, potrivit înscrisurilor de la dosar. Pentru aceste considerente, instanța a constatat că dispoziția contestată este legală și temeinică, astfel că în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a respins cererea, ca nefondată.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 82/A din 2 iunie 2010, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului. Recursul declarat de reclamant a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 2123 din 9 martie 2011. A fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. S-a reținut de către instanța supremă că prin Dispoziția nr. 2586 din 30 septembrie 2009, s-a respins cererea reclamantului de restituire în natură sau de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul teren situat în str. C. în suprafață de 2350 mp, deoarece nu s-a făcut dovada preluării acestuia în proprietatea statului.

Dovada existenței dreptului de proprietate și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se face în condițiile prevăzute de art. 23 - 24 din Legea nr. 10/2001 și dispozițiilor art. 23 - 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Aplicarea prevederilor art. 24 din lege operează numai în absența unor probe contrare de cele definite de art. 23.1 din Normele metodologice. S-a reținut astfel că analiza actelor doveditoare, invocate de către parte, în temeiul dispozițiilor art. 23.1 din Normele metodologice este prioritară pentru instanță, iar reținerea incidenței prevederilor art. 24 din lege fără a se analiza actele invocate de către reclamant constituie o greșită aplicare a legii.

S-a constatat că în cauză reclamantul a solicitat restituirea suprafeței de 0,26 ha, invocând un drept propriu și nu în calitate de succesor al autorilor săi, arătând că deși în decretul de expropriere s-a menționat doar suprafața de 250 mp și construcții, în realitate a fost preluată suprafața menționată. În dovedirea acțiunii s-au depus înscrisuri și s-a solicitat efectuarea unei expertize pentru identificarea suprafeței de teren în raport de acestea. S-a constatat că în speță, împrejurările de fapt privind întinderea dreptului de proprietate invocat de către reclamant, la data preluării imobilului nu au fost pe deplin stabilite, pentru a se putea aprecia cu privire la corecta aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, ceea ce a impus casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere toate apărările și argumentele invocate de către recurent, prin admiterea probatoriilor prevăzute de lege, în vederea stabilirii întinderii dreptului reclamantului la data preluării. Rejudecând după casare, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2012 a admis apelul declarat de S.M. împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acțiunea, a anulat Dispoziția nr. 2586 din 30 septembrie 2009 emisă de Primarul municipiului Pitești și a acordat reclamantului despăgubiri, în condițiile legii speciale, pentru terenul de 2600 mp, astfel cum a fost identificat prin expertiza tehnică efectuată în rejudecarea apelului.

A obligat pe pârâtul Primarul municipiului Pitești să plătească reclamantului S.M. suma de 1000 RON cheltuieli de judecată în apel. S-a constatat de către instanța de apel că prin Dispoziția contestată nr. 2586 din 30 septembrie 2009, s-a respins cererea reclamantului de restituire în natură sau de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul în litigiu, reținându-se că nu s-a făcut dovada preluării acestuia în proprietatea statului. Prin sentința instanței de fond s-a reținut că potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 și în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul de preluare.

Prin considerentele deciziei de casare obligatorii pentru instanța de rejudecare a apelului, s-a stabilit, însă, că aplicarea prevederilor art. 24 din lege operează numai în absența unor probe contrare de cele definite de art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, analiza actelor doveditoare invocate de părți fiind prioritară pentru instanță. S-a mai reținut că reclamantul a solicitat restituirea suprafeței de 0,26 ha, invocând un drept propriu și arătând că, deși în actul de expropriere s-a menționat doar suprafața de 250 mp, în realitate a fost preluată de stat suprafața în litigiu. Prin raportul de expertiză efectuat în rejudecarea cauzei s-a procedat la identificarea terenului proprietatea reclamantului, preluat în proprietatea statului prin expropriere, în baza Decretului nr. 165/1981, situat în Pitești, str. C., stabilindu-se suprafața acestuia de 2600 mp, evidențiată în schița de plan, anexă la raportul de expertiză tehnică.

Prin același raport de expertiză tehnică, s-a stabilit că acest teren nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind ocupat din anul 1991 și în prezent de blocuri de locuințe. Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză și în special a mențiunilor din certificatele de rol agricol eliberate pe numele reclamantului, privind terenul de 0,26 ha și a constatărilor și concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în rejudecarea apelului, probe ce au fost analizate cu prioritate de către instanța de judecată, potrivit art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 raportat la dispozițiile art. 24 din lege, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la restituirea în echivalent a terenului solicitat, potrivit art. II alin. (4) din Legea nr. 10/2001, respectiv la despăgubiri în condițiile legii speciale, terenul neputând fi restituit în natură, fiind ocupat în totalitate de blocuri de locuințe.

În baza art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la 1.000 RON cheltuieli de judecată în apel către reclamant. Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs pârâții Municipiul Pitești, Primăria municipiului Pitești și Primarul municipiului Pitești, solicitând admiterea acestuia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru clarificarea aspectelor despre care au făcut vorbire. Astfel, în primul rând, în temeiul art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ., au solicitat lămurirea dispozitivului deciziei recurate, considerând că este necesar ca instanța să precizeze ce se înțelege prin sintagma "acordă reclamantului despăgubiri", având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Au arătat că potrivit dispozițiilor menționate, obligația unității deținătoare a imobilului notificat este aceea de a analiza notificarea și a stabili îndreptățirea sau nu a persoanei la acordarea de despăgubiri, acordarea efectivă a acestora făcându-se de către Comisia Centrală de stabilire și acordare efectivă a acestora. Un al motiv de recurs a vizat împrejurarea potrivit căreia instanța de apel a anulat Dispoziția nr. 2586/2009 și a acordat despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2600 mp, fără a se pronunța în ceea ce privește stabilirea de despăgubiri pentru imobilul construcție, în suprafață de 101,23 mp.

Un ultim motiv de recurs a privit faptul că instanța în mod greșit a obligat pe pârâți la acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON, în condițiile în care cauza a avut mai multe etape procesuale și abia în rejudecare după casare s-a efectuat proba cu expertiza tehnică de specialitate, în primul ciclu procesual, reclamantul neînțelegând a solicita o astfel de probă. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Primul motiv de recurs vizează solicitarea pârâților de lămurire a dispozitivului deciziei pronunțate în apel, în temeiul art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ. Se reține că o atare critică nu este încadrabilă în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., o astfel de cerere soluționându-se, în conformitate cu prevederile invocate chiar de către pârâți, de către instanța care a pronunțat hotărârea, prin încheiere dată în camera de consiliu și nu pe calea recursului. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, acesta nu poate fi primit. Se constată astfel că prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul S.M. a solicitat anularea Dispoziției nr. 2586 din 30 septembrie 2009 emisă de Primăria municipiului Pitești prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură sau acordare despăgubiri pentru imobilul-teren situat în str. C. în suprafață totală de 2350 mp. Prin dispoziția menționată, pentru cota de 1/3 din restul imobilului notificat, respectiv din terenul în suprafață de 250 mp și construcțiile, în prezent demolate, în suprafață de 101,23 mp s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, se reține că instanța de apel nu avea cum să se pronunțe asupra despăgubirilor aferente construcției, care nu au făcut obiectul cauzei dedusă judecății, cu atât mai mult, cu cât a fost declarat apel doar de către pârâți. În atare condiții, pronunțarea de către instanța de apel asupra capătului de cerere privind despăgubirile aferente construcțiilor ar fi echivalat cu încălcarea principiului, consacrat de art. 296 C. proc. civ., potrivit căruia apelantului nu i se poate crea, în propria cale de atac, o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată. Nu în ultimă instanță, se reține că în cauză nu se justifică interesul recurenților-pârâți în formularea și susținerea unui astfel de motiv de recurs.

Nici ultimul motiv de recurs nu poate fi primit, în condițiile în care potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Or, în cauză, prin decizia atacată a fost admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței pronunțată de tribunal, neavând relevanță susținerile recurenților referitoare la faptul că dosarul se afla în al doilea ciclu procesual, iar în primul ciclu, reclamantul nu solicitase administrarea probei cu expertiză. Pentru aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâți. Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., precum și solicitarea intimatului-reclamant, dovedită cu chitanța depusă la dosar, se vor obliga recurenții-pârâți la plata către S.M. a sumei de 1.200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Pitești, Primăria municipiului Pitești și Municipiul Pitești împotriva Deciziei nr. 2 din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Obligă pe recurenți la 1.200 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant S.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL