ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3597/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3597/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3001 din 6 octombrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții SC A. SRL Cluj-Napoca, SC A.I. SRL Cluj-Napoca și D.V.D.P. împotriva deciziei nr. 84 din 23 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Analiza instanței de recurs a purtat asupra legalității soluției de anulare ca netimbrat a apelului reclamanților, sancțiune pe care instanța de apel a aplicat-o în raport de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 formulat în legătură cu obligația de timbrare a apelului formulat.
Împotriva deciziei pronunțate în recurs au formulat contestație în anulare contestatorii SC A. SRL Cluj-Napoca și D.V.D.P. solicitând admiterea cererii, rejudecarea recursului așa cum a fost formulat și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii introductive. Contestatorii și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., precizând că, în opinia lor hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale în sensul că instanța nu a observat o parte din actele existente la dosarul cauzei și anume: - citația de la 5 noiembrie 2010 pentru termenul din data de 26 ianuarie 2011 doar cu mențiunea cu copie de pe întâmpinare.
- încheierea de ședință de la primul termen de judecată din data de 6 octombrie 2010 prin care contestatorilor li s-a pus în vedere completarea taxei de timbru până la suma totală de 2.987 RON și timbru judiciar până la 4.10 RON, fiind acordat termenul din data de 3 noiembrie 2010. - fila de comunicare a deciziei comerciale nr. 84 din 23 februarie 2011 prin care contestatorilor li s-a adus la cunoștință anularea ca insuficient timbrat a apelului, s-a menționat cu titlu de notă: se va completa taxa de timbru până la suma totală de 2.987 RON și timbru judiciar până la 4.10 RON, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. Contestatorii aduc în susținerea cererii formulate și argumente ce țin de interpretarea eronată de către instanță a unor împrejurări ce vizează modul în care instanța de apel a soluționat cererea apelanților de scutire de la plata taxei de timbru și cea de reexaminare.
Înalta Curte examinând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate constată următoarele: Prevederile art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs. Primul motiv prevăzut de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. pentru formularea contestației în anulare are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. Textul legal vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.
Prin urmare, contestația în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Contestația în anulare este o cale extraordinară de retractare pentru remedierea unor greșeli materiale și nu pentru reformarea unor greșeli de fond. În lumina dispozițiilor anterior evocate, susținerile contestatorilor vizând aprecierea eronată în cauză de către instanța de recurs a conținutului unor acte de procedură, a unor împrejurări de fapt, aplicarea sau interpretarea greșită a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru nu pot permite exercitarea controlului de legalitate în calea de retractare a contestației în anulare în reglementarea art. 318 alin. (1) Teza I C. proc.
civ. În considerarea celor ce preced, față de faptul că dezlegarea dată recursului prin decizia a cărei anulare se solicită, nu este rezultatul unei greșeli materiale, prezenta contestație în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC A. SRL Cluj-Napoca și D.V.D.P. împotriva deciziei nr. 3001 din 6 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a Il-a civilă, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 25 septembrie 2012.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.