ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 151/2012

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC E. SRL Bacău a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL Câmpulung Moldovenesc, pentru a fi obligată la plata sumei de 70.483,43 ron cu titlu de debit restant și penalități de întârziere. Pârâta SC S.I. SRL Câmpulung Moldovenesc a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la îndeplinirea obligațiilor contractuale, respectiv întocmirea documentației necesare obținerii avizului de la I.S.C.I.R. Prin sentința civilă nr. 2936 pronunțată la 24 septembrie 2008, Tribunalul Suceava a admis acțiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 47.896 lei cu titlu de preț și suma de 22.587 lei reprezentând dobândă și a respins, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Sentința nr. 2936 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava a fost schimbată în tot de Curtea de Apel Suceava care, prin decizia nr. 142 din 10 decembrie 2009, a admis apelul declarat de pârâta SC S.I. SRL, a schimbat în tot sentința atacată și în consecință a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă și a obligat reclamanta la întocmirea documentației necesare obținerii autorizației de la I.S.C.I.R. conform Cap. II art. 21 pct. l din Contractul de execuție lucrări nr. 291 din 26 septembrie 2005. Împotriva deciziei nr. 142 din 10 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamanta SC E. SRL Bacău, iar prin decizia nr. 3846 din 11 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a anulat, ca insuficient timbrat, recursul reclamantei.

În esență, recurenta a criticat decizia Curții de Apel apreciind încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (l) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, cu referire la motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte a luat în examinare excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs și în temeiul prevederilor art. 302 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 a reținut că recursul reclamantei este insuficient timbrat cu timbrul judiciar în sumă de 4,5 lei. Împotriva deciziei nr. 3846 pronunțată la 11 noiembrie 2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a formulat contestație în anulare, reclamanta SC E. SRL Bacău, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (l) C. proc.

civ. În motivarea contestației în anulare s-a susținut că dezlegarea dată prin decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale cu privire la transmiterea informației privind timbrarea prin citație, întrucât instanța nu a observat că înainte de termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2010, recurenta a transmis câteva adrese prin care solicita să fie încunoștiințată despre necesitatea timbrării cererii, adrese la care nu a primit niciun răspuns. Prin decizia nr. 2722 din 20 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis contestația în anulare, a anulat decizia contestată și a fixat termen pentru judecarea recursului. În argumentarea deciziei pronunțate, s-a reținut, în esență, că prin adresa înregistrată la data de 4 iunie 2010, recurenta reclamantă SC E. SRL Bacău a înaintat la dosarul cauzei, diferența de timbru judiciar în sumă de 4,5 lei, fiind aplicate timbre fiscale mobile.

În continuare, recurenta reclamantă prin adresa înregistrată la data de 2 august 2010 și fax-ul din 15 octombrie 2010 a solicitat lămuriri cu privire la necesitatea achitării unor taxe judiciare de timbru sau aplicării de timbre judiciare pentru a putea fi onorate în timp util, însă lipsa unor lămuriri din partea instanței cu privire la aspectele menționate, constituie o greșeală materială care a condus la reținerea excepției insuficientei timbrări a cererii de recurs. Față de aceste considerente, s-a reținut și faptul că eroarea materială privește aspectele formale ale judecății și nu judecata însăși, raționamentul de mai sus fiind în acord cu prevederile art. 318 C. proc. civ. Examinând recursul reclamantei SC E. SRL BACĂU, Înalta Curte constată a fi nefondat, pentru considerentele ce urmează: În argumentarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., invocate în motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 969 alin. (l) C. civ., prin interpretarea greșită a dovezilor aflate la dosarul cauzei, respectiv situațiile de lucrări pentru lucrările executate și neachitate, care au fost aprobate și însușite la plată de către intimată și extrasul de cont prin care se confirmă existența debitului restant. A mai susținut recurenta că instanța a interpretat greșit sau nu a luat în considerare prevederile contractuale, cu referire la obligația beneficiarului de a achita la termenele prevăzute în contract prețul lucrării, confirmarea în termen de 15 zile a decontării situațiilor de plată și obligarea beneficiarului la plata penalităților în caz de neplată la termenele stabilite.

Totodată, recurenta invocă faptul că extrasul de cont reprezintă o confirmare a soldului, ca metodă de inventariere obligatorie dispusă de Ministerul de Finanțe societăților comerciale și care ține loc de conciliere conform procedurii arbitrate, fiind prevăzut de Ordinul nr. 2388/1995 emis de Ministerul Finanțelor și Legea Contabilității nr. 82/1991. În raport de criticile formulate și analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, se constată că singura critică ce poate face obiectul analizei instanței de recurs este cea care vizează interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 969 alin. (l) C. civ. Din această perspectivă, se constată că dezlegarea dată de instanța de apel s-a fundamentat pe analiza detaliată a clauzelor contractuale, precum și interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale menționate anterior.

Astfel, din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanța a analizat obligațiile contractuale stipulate și însușite de ambele părți, iar din examinarea clauzelor contractuale a rezultat că reclamanta este cea care nu și-a executat obligațiile asumate la pct. 1 din contract, respectiv efectuarea lucrărilor de proiectare și expertizare, astfel încât, în raport de această împrejurare, nu poate fi reținută încălcarea sau aplicarea greșită de către instanță a dispozițiilor art. 969 alin. (1) C. civ. În acest context, nu pot fi reținute criticile recurentei referitoare la greșita interpretare a clauzelor contractuale ce privesc termenul și decontarea situațiilor de plată și obligația de plată a penalităților de întârziere, de vreme ce s-a constatai neîndeplinirea obligației contractuale de însăși reclamantă.

În ceea ce privește celelalte critici referitoare la interpretarea probatoriului administrat în cauză, respectiv extrasul de cont care în opinia recurentei valorează recunoașterea datoriei, acestea nu vor fi examinate întrucât vizează eventuala netemeinicie a deciziei recurate. Analizarea criticilor de netemeinicie este însă exclusă din perspectiva modului de reglementare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care vizează doar motivele de nelegalitate. În consecință, recursul este nefondat și va fi respins în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (l) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E. SRL BACĂU împotriva deciziei nr. 142 din 10 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2012.