ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 151/2012

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta SC E. SRL Bacău a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL Câmpulung

Moldovenesc, pentru a fi obligată la plata sumei de 70.483,43 ron cu titlu de

debit restant și penalități de întârziere.

Pârâta SC S.I. SRL Câmpulung

Moldovenesc a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea

reclamantei la îndeplinirea obligațiilor contractuale, respectiv întocmirea

documentației necesare obținerii avizului de la I.S.C.I.R.

Prin sentința civilă nr. 2936

pronunțată la 24 septembrie 2008, Tribunalul Suceava a admis acțiunea, a

obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 47.896 lei cu titlu de preț și suma de 22.587

lei reprezentând dobândă și a respins, ca nefondată, cererea reconvențională

formulată de pârâtă.

Sentința nr. 2936 din 24 septembrie

2008 pronunțată de Tribunalul Suceava a fost schimbată în tot de Curtea de Apel

Suceava care, prin decizia nr. 142 din 10 decembrie 2009, a admis apelul

declarat de pârâta SC S.I. SRL, a schimbat în tot sentința atacată și în

consecință a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă; a admis

în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă și a obligat reclamanta la

întocmirea documentației necesare obținerii autorizației de la I.S.C.I.R.

conform Cap. II art. 21 pct. l din Contractul de execuție lucrări nr. 291 din

26 septembrie 2005.

Împotriva deciziei nr. 142 din 10

decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs

reclamanta SC E. SRL Bacău, iar prin decizia nr. 3846 din 11 noiembrie 2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a anulat, ca insuficient

timbrat, recursul reclamantei.

În esență, recurenta a criticat

decizia Curții de Apel apreciind încălcarea principiului înscris în art. 969 alin.

(l) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante, cu referire la motivele de modificare prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare

excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs și în temeiul prevederilor art.

302 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995

și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 a reținut că recursul reclamantei

este insuficient timbrat cu timbrul judiciar în sumă de 4,5 lei.

Împotriva deciziei nr. 3846 pronunțată

la 11 noiembrie 2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

a formulat contestație în anulare, reclamanta SC E. SRL Bacău, întemeiată pe

dispozițiile art. 318

alin. (l)

C.

proc. civ.

În motivarea contestației în anulare

s-a susținut că dezlegarea dată prin decizia contestată este rezultatul unei

greșeli materiale cu privire la transmiterea informației privind timbrarea prin

citație, întrucât instanța nu a observat că înainte de termenul de judecată din

data de 11 noiembrie 2010, recurenta a transmis câteva adrese prin care

solicita să fie încunoștiințată despre necesitatea timbrării cererii, adrese la

care nu a primit niciun răspuns.

Prin decizia nr. 2722 din 20

septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

admis contestația în anulare, a anulat decizia contestată și a fixat termen

pentru judecarea recursului.

În argumentarea deciziei pronunțate,

s-a reținut, în esență, că prin adresa înregistrată la data de 4 iunie 2010,

recurenta reclamantă SC E. SRL Bacău a înaintat la dosarul cauzei, diferența de

timbru judiciar în sumă de 4,5

lei,

fiind aplicate timbre fiscale mobile. În continuare, recurenta reclamantă prin

adresa înregistrată la data de 2 august

2010

și fax-ul din 15 octombrie 2010 a solicitat lămuriri cu privire la necesitatea

achitării unor taxe judiciare de timbru sau aplicării de timbre judiciare

pentru a putea fi onorate în timp util, însă lipsa unor lămuriri din partea

instanței cu privire la aspectele menționate, constituie o greșeală materială

care a condus la reținerea excepției insuficientei timbrări a cererii de

recurs.

Față de aceste considerente, s-a

reținut și faptul că eroarea materială privește aspectele formale ale judecății

și nu judecata însăși, raționamentul de mai sus fiind în acord cu prevederile art.

318 C. proc. civ.

Examinând recursul reclamantei SC E.

SRL BACĂU, Înalta Curte constată a fi nefondat, pentru considerentele ce

urmează:

În argumentarea motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocate în

motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța

de apel a încălcat dispozițiile art. 969

alin.

(l)

C. civ., prin interpretarea greșită a dovezilor aflate la dosarul

cauzei, respectiv situațiile de lucrări pentru lucrările executate și

neachitate, care au fost aprobate și însușite la plată de către intimată și

extrasul de cont prin care se confirmă existența debitului restant.

A mai susținut recurenta că instanța a

interpretat greșit sau nu a luat în considerare prevederile contractuale, cu

referire la obligația beneficiarului de a achita la termenele prevăzute în

contract prețul lucrării, confirmarea în termen de 15 zile a decontării

situațiilor de plată și obligarea beneficiarului la plata penalităților în caz

de neplată la termenele stabilite.

Totodată, recurenta invocă faptul că

extrasul de cont reprezintă o confirmare a soldului, ca metodă de inventariere

obligatorie dispusă de Ministerul de Finanțe societăților comerciale și care

ține loc de conciliere conform procedurii arbitrate, fiind prevăzut de Ordinul nr.

2388/1995 emis de Ministerul Finanțelor și Legea Contabilității nr. 82/1991.

În raport de criticile formulate și

analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză,

se constată că singura critică ce poate face obiectul analizei instanței de

recurs este cea care vizează interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor

art. 969 alin. (l) C. civ. Din această perspectivă, se constată că dezlegarea

dată de instanța de apel s-a fundamentat pe analiza detaliată a clauzelor

contractuale, precum și interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor

legale menționate anterior.

Astfel, din considerentele deciziei

atacate, rezultă că instanța a analizat obligațiile contractuale stipulate și

însușite de ambele părți, iar din examinarea clauzelor contractuale a rezultat

că reclamanta este cea care nu și-a executat obligațiile asumate la pct. 1 din

contract, respectiv efectuarea lucrărilor de proiectare și expertizare, astfel

încât, în raport de această împrejurare, nu poate fi reținută încălcarea sau

aplicarea greșită de către instanță a dispozițiilor art. 969 alin. (1) C. civ.

În acest context, nu pot fi reținute

criticile

recurentei referitoare la greșita interpretare a clauzelor contractuale ce

privesc termenul și decontarea situațiilor de plată și obligația de plată a

penalităților de întârziere, de vreme ce s-a constatai neîndeplinirea

obligației contractuale de însăși reclamantă.

În ceea ce privește celelalte critici

referitoare la interpretarea probatoriului administrat în cauză, respectiv

extrasul de cont care în opinia recurentei valorează recunoașterea datoriei,

acestea nu vor fi examinate întrucât vizează eventuala netemeinicie a deciziei

recurate. Analizarea criticilor de netemeinicie este însă exclusă din

perspectiva modului de reglementare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care

vizează doar motivele de nelegalitate.

În consecință, recursul este nefondat

și va fi respins în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (l) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC E. SRL BACĂU împotriva deciziei nr. 142 din 10

decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 ianuarie 2012.