ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3426/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1256 din 16 iulie 2010 a Tribunalului Constanța a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta SC M. Constanța privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1198 din 9 iulie 2004 la B.N.P. G.L., încheiat între pârâții F.C., F.E., F.V. ca vânzători și F.C. și C.S. în calitate de cumpărători ai acestor drepturi. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că societatea reclamantă este deținătoarea imobilului situat în Constanța, cu privire la care pârâții F. au formulat în temeiul Legii nr. 10/2001, două notificări, una adresată reclamantei, iar cea de-a doua Primarului Municipiului Constanța, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului.

Prin decizia nr. 145 din 4 iunie 2004 reclamanta a respins notificarea cu motivarea că are calitatea de constructor de bună credință, având totodată capital privat. Pârâții F. au formulat contestație, cauza fiind înregistrată sub nr. 1190/36/2007 al Tribunalului Constanța însă în timp ce cauza era pendinte a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care notificatorii au transmis cumpărătorilor C. toate drepturile litigioase pretinse în cadrul Legii nr. 10/2001. Prin litigiul de față reclamanta a invocat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase susținând în esență cauza și obiectul ilicit al acestui act, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, în privința calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul legii speciale.

Instanța de fond a apreciat că nu subzistă aceste critici de nulitate, întrucât vânzarea (cesiunea) de drepturi litigioase este reglementată de art. 1392 C. civ., este un contract aleatoriu, fiind îndeplinite condițiile de validitate a unei asemenea convenții. A înlăturat trimiterile făcute de reclamantă la instituția retractului litigios și la practica instanței supreme în privința calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, ca neavând legătură cu speța dedusă judecății. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC M. S.A. Constanța, criticile vizând greșita aplicare a legii la situația de fapt.

Sub acest aspect apelanta a arătat că, pentru o sumă de bani considerabilă, contractul a avut drept scop o transmitere a calității procesuale, iar nu o stingere a dreptului litigios, ceea ce este nelegal, practica instanțelor fiind unanimă în sensul că împotriva dispoziției/deciziei emisă de unitatea deținătoare, calitate procesuală activă nu poate avea decât notificatorul. Că înstrăinarea dreptului litigios de către o persoană care ipotetic îndeplinea condițiile pentru a-i fi recunoscută calitatea, în sensul dat de Legea nr. 10/2001, constituie o încălcare a dispozițiilor art. 44 din Constituție, întrucât limitele dreptului de proprietate, inclusiv a măsurilor reparatorii ce vizează retrocedarea imobilului sunt stabilite de lege, iar în cauză legea a fost încălcată într-un scop speculativ.

Prin decizia civilă nr. 143/C din 14 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând în considerentele hotărârii următoarele: Prin scopul avut în vedere de părțile contractante și față de obiectul raportului juridic, prin contractul intitulat „de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase” autentificat sub nr. 1198 din 9 iulie 2004 la BNP G.L.(Năvodari) s-a urmărit de fapt cesiunea drepturilor succesorale evocate în procedura Legii nr. 10/2001, de către cedenții F. către cesionarii C. arătându-se în cuprinsul actului că intimații – pârâți F.E., F.V. și F.C.

au intenționat să vândă toate drepturile (aflate în litigiul ce formează obiectul dosarului nr. 934/2004 al Tribunalului Constanța), pretinse în baza calității de moștenitori ai autorilor lor N., C. și R.F. asupra imobilului din Constanța. Cedenții, au precizat că drepturile cesionate, care au făcut obiectul notificării nr. 1083 din 26 martie 2004, respinsă prin decizia nr. 135/2004 a SC M.C. SA se fundamentează pe certificatul de moștenitor eliberat de BNP „Asociați I. și P.I.G.” și pe actele de proprietate ale antecesorilor. Că, acestea fiind clauzele contractuale, este evident că părțile nu au apelat la instituția retractului litigios reglementată de art. 1402 C. civ., actul juridic intitulat contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, vizând o translație a drepturilor pretinse în considerarea calității cedenților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul din litigiu în procedura Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta SC M.C. SA invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate: Împotriva dispoziției emisă în procedura Legii nr. 10/2001, de către unitatea deținătoare, singurul care poate formula contestație și are calitate procesuală activă este notificatorul, persoană îndreptățită, al cărui bun a fost preluat de către stat în condițiile stabilite de art. 24 din Legea nr. 10/2001. Acest drept fiind unul personal și netransmisibil în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. Or, pârâții C. nu au calitatea de moștenitori, nu îndeplinesc cerințele art. 4 din Legea nr. 10/2001, astfel încât înstrăinarea dreptului litigios reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 44 din Constituția României, întrucât limitele dreptului de proprietate inclusiv al măsurilor reparatorii sunt stabilite de lege.

În raport cu cele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea soluției, în sensul admiterii apelului și rejudecând cauza, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Prevalându-se de dispozițiile Legii nr. 10/2001 pârâții F. au formulat notificarea înregistrată sub nr. 311/2001 prin care au solicitat Primăriei Municipiului Constanța restituirea în natură a imobilului în litigiu.

Având în vedere situația terenului aflat în patrimoniul Municipiului Constanța și faptul că, imobilul construcției se afla în proprietatea SC M. SA Constanța notificarea a fost trimisă spre soluționare acestei din urmă societăți. Prin decizia nr. 135 din 4 iunie 2004 emisă de SC M. SA Constanța a fost respinsă notificarea formulată de pârâții F. Împotriva acestei decizii, pârâții au formulat contestație în temeiul Legii nr. 10/2001. După formularea contestației împotriva deciziei nr. 135 din 4 iunie 2009, pârâții F. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1198 din 9 iulie 2004 au înstrăinat toate drepturile ce li se cuveneau numiților F.C. și C.S., prețul vânzării fiind de 500.000 dolari SUA.

La data de 10 martie 2008 reclamanta a învestit Judecătoria Constanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1198 din 9 iulie 2004, invocând cauza și caracterul ilicit al obiectului acestui contract, întrucât o asemenea transmitere a drepturilor litigioase este în neconcordanță cu dispozițiile și rațiunea Legii nr. 10/2001. A mai susținut că, urmărind condițiile de admisibilitate ale retractului litigios, rezultă nelegalitatea acestei convenții, dat fiind că într-un asemenea caz, vânzare are loc pentru a permite terțului titular al dreptului să stingă respectiva cauză fără judecată. Că, singurul care poate avea calitate procesuală activă poate fi doar notificatorul, adică persoana îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. În stabilirea persoanelor îndreptățite la moștenire, legiuitorul indică limitativ, excepția prevăzută de art. 4 alin. (2) din lege, care recunoaște acest drept și moștenitorilor persoanei fizice îndreptățite. Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că, procedura administrativă de restituire în natură sau prin contract poate fi declanșată numai de către persoana îndreptățită la măsuri reparatorii și tot aceasta are facultatea de a sesiza instanța de judecată cu o contestație împotriva refuzului nejustificat de a soluționa notificarea.

În speță, calitatea procesuală activă în declanșarea litigiului ce formează obiectului dosarului nr. 935/2004 o au pârâții F., întrucât aceștia au formulat notificarea înregistrată sub nr. 3133/2001, și tot aceștia au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 135 din 4 iunie 2004 emisă de recurenta – reclamantă. În acest context, în mod corect, atât prima instanță cât și cea de apel au apreciat că, dreptul litigios poate forma obiectul cesiunii, întrucât cedenții F. au fost cei care au formulat în nume propriu notificarea și tot ei au promovat contestația împotriva deciziei nr. 135 din 4 iunie 2004 emisă de recurenta – reclamantă, nefiind încălcate dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă SC M. S.A. Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. CONSTANȚA S.A împotriva deciziei civile nr. 143 C din 14 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.