ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3338/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3338/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 633 din 07 mai 2009 a Tribunalului Constanța, secția civilă, a fost respins

capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 pentru autoritate de lucru

judecat, urmare admiterii excepției autorității de lucru judecat.

A fost respinsă, ca

nefondată, cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a

intervenienților forțați A.M. și A.A. (persoane care ar putea pretinde aceleași

drepturi ca și reclamanții) formulată de reclamanții L.G., A.A., M.G.G., A.M., I.A.,

E.E. și E.A.

S-a respins ca

nefondat capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996, nulitate întemeiată pe

nevalabilitatea contractului de închiriere nr. 843 din 04 iunie 1982, urmare a

neprelungirii acestuia.

A fost admisă, în

parte, acțiunea formulată de reclamanții L.G., A.A., M.G.G., A.M., I.A., E.E.

și E.A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin Primar,

Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța și s-a dispus

obligarea acestora să restituie în natură către reclamanți, în indiviziune și

în cote egale (½ pentru reclamanții A.A., M.G.G., A.M. și L.G. și ½

pentru reclamanții I.A., E.E. și E.A.) imobilul situat în Constanța, format din

teren în suprafață de 158,59 mp și construcție, cu excepția apartamentului nr.3

situat la etajul 1, compus din 4 camere și dependințe, predat numitei A.M. prin

protocolul de predare-primire nr. 6896 din 16 iulie 1999 potrivit Hotărârii nr.

584 din 28 aprilie 1998 date în baza Legii nr. 112/1995 de către Consiliul

Județean Constanța și a apartamentului ce a constituit obiectul contractului de

vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P.

Constanța și K.M. și K.C., cu terenurile aferente acestor construcții,

respectiv a suprafeței de 36,56 mp, astfel cum rezultă din contractul de

vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 și respectiv 37,73 mp, astfel

cum rezultă din Hotărârea nr. 584 din 28 aprilie 1998 pronunțată în baza Legii

nr. 112/1995 de către Consiliul Județean Constanța.

Pârâtul Primarul

Municipiului Constanța a fost obligat la înaintarea notificărilor formulate de

reclamanții L.G., A.A., M.G.G., A.M., I.A., E.E. și E.A. și înregistrate sub

nr. 63 din 05 iunie 2001 la BEJ A.R. și nr. 72 din 08 iunie 2001 la BEJ A.R., către

Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, în

conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru

acordarea de despăgubiri pentru apartamentul ce a făcut obiectul contractului

de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P.

Constanța și K.M. (în prezent decedat) și K.C. (în prezent decedată) precum și

pentru terenul în suprafață de 36,56 mp aferent apartamentului ce a constituit

obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996, ½

pentru reclamanții L.G., A.A., M.G.G. și A.M. și ½ pentru reclamanții I.A.,

E.E. și E.A.

A fost respinsă

cererea reclamanților de restituire în natură și acordarea de despăgubiri

pentru apartamentul nr. 3 situat la etajul 1 ce a fost predat numitei A.M. prin

protocolul de predare primire nr. 6896 din 20 iulie 1999 în baza Hotărârii nr. 584

din 28 aprilie 1998 pronunțată în baza Legii nr. 112/1995 de către Consiliul

Județean Constanța și pentru terenul aferent acestuia, precum și de restituire

în natură a apartamentului ce a făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P.

Constanța și K.M. și K.C. și a terenului aferent acestuia.

A fost respinsă

cererea pârâtului Primarul Municipiului Constanța de obligare a reclamanților

la plata cheltuielilor de judecată, dar reclamanții L.G., A.A., M.G., A.M., I.A.,

E.E. și E.A. au fost obligați la plata sumei de 952 lei reprezentând cheltuieli

de judecată către pârâții M.K.M. și V.D., precum și a sumei de 300 lei către

pârâtul R.A.E.D.P.P. Constanța.

Pentru a pronunța

această soluție, judecătorul fondului a avut în vedere că imobilul în litigiu,

format din teren în suprafață totală de 158,59 mp și construcție în suprafață

de 137 mp, și care se compune din subsol, parter, etaj și terasă cu o

garsonieră, a fost dobândit în proprietate și în indiviziune de către numitele A.P.

și E.P. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3364 din 25 august

1948 de Tribunalul Jud. Constanța și transcris sub nr. 11394 din 25 august 1948

în Registrul de Transcripțiuni la Grefa Tribunalului Constanța.

Numita A.P., decedată

în anul 1983, a fost căsătorită cu numitul A.A., decedat în anul 1981,

căsătorie din care au rezultat trei copii, respectiv numiții A.I., A.N. și A.T.,

aceștia fiind moștenitorii legali ai numiților A.P. și A.A., astfel cum rezultă

din certificatul de moștenitor nr. 115 din 22 august 1996. A.I. a decedat în

anul 1998, moștenitoare legale ale acestuia fiind reclamanta M.G.G., în

calitate de fiică și numita A.A., în calitate de soție supraviețuitoare

(certificatul de moștenitor nr. 17 din 12 februarie 1999 emis de BNP M.T.);

după decesul numitei A.A., singura moștenitoare a rămas reclamanta M.G.G.

(certificatul de moștenitor nr. 11 din11 aprilie 2006 emis de BNP C.B.).

Numitul A.T. a

decedat la data de 22 august 1997, moștenitorii acestuia fiind reclamantul A.M.,

în calitate de fiu dintr-o căsătorie anterioară, numitul A.A., în calitate de

fiu din a doua căsătorie și numita A.M., în calitate de soție supraviețuitoare

(certificatul de moștenitor nr. 229 din 29 iunie 1998 emis de BNP I.C.).

Numita E.P., decedată

în anul 1978, a fost căsătorită cu numitul E.A., decedat în anul 1976,

căsătorie din care au rezultat trei copii, respectiv E.A.I., E.S. și S.E. Numitul

E.S. a decedat în anul 2000, moștenitorii acestuia fiind reclamanta E.E., în

calitate de soție supraviețuitoare și reclamantul E.A., în calitate de fiu din

prima căsătorie, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 73 din 15

mai 2000. S.E. a decedat în anul 2001, nu a avut copii, moștenitorii acestuia

fiind E.A.I. și E.A.

Reclamantul A.N. a

decedat, moștenitorii acestuia fiind numiții L.G. și A.A., astfel cum rezultă

din certificatul de moștenitor nr. 37 din 14 octombrie 2008 emis de BNP G.L.

În consecință,

moștenitorii numitei A.P. sunt M.G.G., A.M., A.A., A.M., L.G. și A.A.

Dintre aceștia,

numiții M.G.G., A.M., L.G. și A.A. au calitatea de reclamanți iar numiții A.A.

și A.M. au calitatea de intervenienți în nume propriu în condițiile art. 57 C.

proc. civ.

Moștenitorii numitei E.P.

sunt reclamanții I.A. E.E. și E.A.

Cu privire la

situația juridică, tribunalul a arătat că imobilul – teren în suprafață de

158,59 mp și construcție – situat în Constanța, a fost trecut în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 92/1950, fiind menționat la poziția 223 din

acest decret, pe numele proprietarilor, respectiv A.P. și E.P.

Având în vedere

modalitatea de preluare a imobilului în litigiu în proprietatea statului, s-a

reținut incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001,

în sensul că imobilul menționat a fost preluat de către stat în mod abuziv.

Cât privește pe

intervenienții A.M. și A.A., instanța de fond a reținut că aceștia nu pot

pretinde aceleași drepturi ca și reclamanții întrucât deși sunt moștenitori ai

fostului proprietar, nu au urmat procedura instituită de art. 22 și urm. din

Legea nr. 10/2001 și nu au notificat unitatea deținătoare pentru restituirea

imobilului.

Asupra cererii

reclamanților având ca obiect nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996, nulitate întemeiată pe

nevalabilitatea contractului de închiriere nr. 843 din 04 iunie 1982 datorită

neprelungirii acestuia, instanța de fond l-a apreciat ca neîntemeiat. S-a

apreciat că la încheierea contractului au fost respectate dispozițiile Legii

nr. 112/1995, astfel încât nu se pot reține cauzele de nulitate referitoare la

fraudarea legii sau la cauza ilicită ori la lipsa obiectului sau la lipsa

consimțământului prevăzut de art. 949, art. 953, art. 962 și art. 966 C. civ.

Prin încheierea din

05 martie 2009, instanța de fond a respins ca fiind neîntemeiată excepția

prescrierii dreptului material la acțiune referitoare la capătul de cerere

având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418

din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P. Constanța și soții K.M. și K.C.,

dar a admis excepția autorității de lucru raportat la motivele de nulitate

constând în încheierea acestui contract înainte de emiterea Hotărârii nr. 584

din 28 aprilie 1998 și vânzarea bunului de către un non proprietar. S-a arătat

că deși prin art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se instituie un termen de

prescripție,

prin derogare de la dreptul

comun, de un an, prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001,

reclamanții au invocat motive de nulitate de drept comun, alegând așadar calea

dreptului comun; în aceste condiții, nu se poate reține incidența acestui text,

regimul nulităților fiind cel de drept comun.

Cât privește excepția

autorității de lucru judecat, instanța de fond a avut în vedere că prin

sentința civilă nr. 6408 din 24 iunie 2005 pronunțată de Judecătoria Constanța

s-a soluționat, prin respingere, acțiunea formulată de reclamanții A.N., M.G.G.,

A.M., I.A., și E.A. în contradictoriu cu pârâții A.M., L.A., K.M., K.C.,

Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța și R.A.E.D.P.P. Constanța având

ca obiect nulitatea contractelor de vânzare cumpărare nr. 27418 din 31

octombrie 1996 și nr. 27239 din 25 octombrie 1996, nulitatea protocolului nr. 6898/1999

și a ordinului prefectului nr. 190/2002. Prin decizia civilă nr. 284 din 18

aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a schimbat, în parte sentința

civilă mai sus menționată, în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 27239 din 25 octombrie 1996 încheiat cu

numita L.A. și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței primei

instanțe, decizie ce a fost menținută prin decizia civilă nr. 514 din 31

octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Tribunalul a reținut

că pentru a pronunța această soluție, instanțele au avut în vedere cauzele de

nulitate invocate de către reclamanți, respectiv încheierea contractului de

vânzare cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 înainte de emiterea Hotărârii

nr. 584 din 28 aprilie 1998, contrar art. 9 din Legea nr. 112/1995 cât și

vânzarea bunului de către un non proprietar, respectiv Statul Român care nu

avea un titlu valabil.

S-a constatat așadar,

pe fond, că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, precum și

că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii,

motiv pentru care se impune restituirea imobilului în natură și măsuri

reparatorii prin echivalent sau despăgubiri în condițiile în care restituirea

în natură nu este posibilă, cu aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

având în vedere că solicitarea de restituire a bunului a fost formulată de mai

mulți moștenitori.

Judecătorul

fondului a apreciat, însă, că în raport de art.

7 alin. (1)

1

și alin. (5) din Legea nr. 10/2001

nu se poate dispune

restituirea în natură a

apartamentului nr. 3 situat la etajul 1, compus

din 4 camere și dependințe, care a fost predat numitei A.M. prin protocolul de

predare-primire nr. 6896 din 16 iulie 1999 potrivit Hotărârii nr. 584 din 28

aprilie 1998 emise în baza Legii nr. 112/1995 de Consiliul Județean Constanța,

precum și a apartamentului ce a constituit obiectul contractului de

vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P.

Constanța și K.M. și K.C., împreună cu terenurile aferente acestor construcții,

respectiv, a suprafeței de 36,56 mp, astfel cum rezultă din contractul de

vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 și respectiv 37,73 mp, astfel

cum rezultă din Hotărârea nr. 584 din 28 aprilie 1998 emisă în temeiul Legii

nr. 112/1995 de Consiliul Județean.

Prin acest ultim act

s-a dispus restituirea către A.M., ca persoană îndreptățită la restituire

conform actului normativ menționat, a apartamentului nr. 3 situat la etajul 1,

compus din 4 camere și dependințe; nu s-a obținut în instanță de către

reclamanți anularea acestei hotărâri, astfel încât, la data formulării

notificării, imobilul ce a fost predat numitei A.M. nu se mai afla în

proprietatea unității administrativ-teritoriale.

Prin aceeași hotărâre

s-a dispus acordarea către ceilalți reclamanți de despăgubiri, în condițiile

Legii nr. 112/1995, astfel că acest apartament a fost restituit moștenitorului

fostului proprietar.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanții, pârâții Consiliul Local Constanța,

Municipiul Constanța prin Primar, Primarul Municipiului Constanța, pârâtele M.K.M.

și V.D. iar prin decizia civilă nr. 38 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța s-au admis apelurile pârâtelor M.K.M. și V.D. și s-a schimbat în parte

hotărârea instanței de fond în sensul admiterii excepției prescrieerii

dreptului la acțiune privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare

nr. 27418/1996 și s-a respins acest capăt de cerere ca prescris.

De asemenea s-au

respins celelalte apeluri precum și cererea de intervenție formulată de

intervenienta L.A., fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii

instanței de fond.

Pentru a pronunța

această hotărâre au fost reținute următoarele considerente.

Norma instituită prin

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 statuează fără echivoc că: ,,

Prin derogare

de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se

prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi’’.

Legiuitorul a

stabilit așadar o normă acoperitoare din punctul de vedere al temeiurilor de

nulitate ce ar putea fi ridicate în contestarea valabilității contractului de

vânzare-cumpărare încheiat asupra bunului solicitat a fi restituit în natură,

fiind fără relevanță dacă ele se pot înscrie formal în prevederile dreptului

comun ori în cele ale legii speciale.

Prin urmare, în mod

greșit prima instanță a tranșat excepția tardivității formulării acestui capăt

de cerere pe considerentul că au fost deduse judecății, în susținerea nulității

actului de înstrăinare,

motive de nulitate noi, circumscrise dreptului comun, așa încât nu se poate

reține incidența art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Textul enunțat nu

distinge, în ce privește termenul de prescripție a dreptului la acțiune, după cum

temeiul nulității se fundamentează pe normele dreptului comun ori pe cele ale

legii speciale, iar în raport de promovarea acțiunii în nulitate în aprilie

2008, corectă urma a fi soluția admiterii excepției prescrierii dreptului la

acțiune pentru acest capăt de cerere și a respingerii acestui petit, ca fiind

prescris.

Motivul pentru care

Tribunalul Constanța a respins cererea reclamanților de restituire în natură și

a apartamentului nr. 3, care a făcut obiectul Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998

a Consiliului Județean Constanța emise în temeiul Legii nr. 112/1995 și

ulterior Protocolului de predare-primire încheiat între R.A.E.D.P.P. și A.M.,

s-a raportat la împrejurarea că reclamanții au inițiat anterior un proces având

ca finalitate anularea acestui protocol și a Ordinului Prefectului nr.

190/2002, demers procesual în urma căruia nu au obținut satisfacție.

Astfel, prin decizia

civilă nr. 284 din 18 aprilie 2006 a Tribunalului Constanța, irevocabilă

conform deciziei civile nr. 514C din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel

Constanța (dosar nr. 3338/36/2006) s-a menținut soluția Judecătoriei Constanța

de respingere a acestui petit, împrejurare față de care reclamanții nu mai pot

pretinde că este posibilă restituirea în natură a acestui apartament. Soluția

irevocabilă dată asupra regimului juridic al apartamentului nr. 3, pentru care

prin Hotărârea Consiliului Jud. Constanța nr. 584/1998 s-a stabilit dreptul de

proprietate în exclusivitate în beneficiul numitei A.M., exclude evocarea unui

drept de restituire în natură în favoarea celorlalți succesori de pe urma

autoarei A.P. În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a constatat că

pentru această parte de construcție și pentru terenul aferent operează

dispozițiile art. 7 alin. (1)

1

și alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Deși criticile de

nelegalitate a sentinței au făcut referire la soluția pronunțată de instanța de

fond asupra cererii de chemare în judecată a altor persoane pe temeiul art. 57 C.

proc. civ., în considerarea vocației și a numiților A.M. și A.A. la restituirea

întregului imobil – cu referire la faptul că nu operează regula unanimității,

în sensul că și aceste persoane au dreptul la măsuri reparatorii potrivit Legii

nr. 10/2001, deși nu au făcut notificare – Curtea va reține că în realitate

reclamanții invocă și pretind un drept de proprietate în contra persoanelor

menționate, câtă vreme urmăresc restituirea în natură a apartamentului nr. 3,

deținut de aceștia din urmă în temeiul Legii nr. 112/1995 (intervenienții

forțați A.M. și Andrei neatacând de altfel cu apel soluția instanței de fond).

Nu are așadar nici o relevanță invocarea dreptului de acrescământ dedus din

dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme ceea ce se pune

în discuție este situația juridică a apartamentului nr. 3, iar nu prezumtiva

vocație a actualilor deținători ai acestui spațiu locativ la măsuri reparatorii

în condițiile Legii nr. 10/2001.

Cât privește soluția

pronunțată asupra excepției autorității de lucru judecat, Curtea va reține

succint – având în vedere dezlegarea dată motivelor de apel formulate de

apelantele pârâte M.K.M. și V.D. – că nu sunt fondate criticile apelanților

reclamanți în sensul că nu ar fi operat autoritatea de lucru judecat, având în

vedere că analizarea intervenirii puterii lucrului judecat se putea realiza

doar în condițiile promovării în termen a unei asemenea pretenții [art. 45 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001].

S-a mai reținut că nu

se poate susține că situația juridică a acestui imobil nu permite supunerea lui

față de dispozițiile Legii nr. 10/2001 pe considerentul că actul de preluare a

fost anulat, bunul reintrând ,,în circuitul civil’’.

Astfel cum s-a

demonstrat prin probele administrate, cu toate că în urma contestării incidenței

Decretului nr. 92/1950 asupra imobilului proprietatea numitelor A.P. și P.E.,

s-a recunoscut de către autoritatea locală a vremii că imobilul nu putea fi

preluat în temeiul acestui act normativ (adresele nr. 12522 din 24 iunie 1950

și 12901 din 01 noiembrie 1950), Statul nu a renunțat nici un moment la posesia

bunului, identificat și ulterior acestei date în patrimoniul său ca afectat

unor funcțiuni locative.

Privit din această

perspectivă, bunul a făcut obiectul unui act de preluare sine die, de facto,

abuzivă, prorogat ca termen prin simplul act de voință al autorităților vremii,

motiv pentru care în mod corect instanța de fond a stabilit incidența art. 2

din Legea nr. 10/2001 ( cu aplicarea lit. a) prin raportare la Decretul nr. 92/1950, care a generat aparența preluării bunului pe temeiul acestui act

normativ, dar și a lit. i) - cu trimitere la recunoașterea autorității a

inaplicabilității decretului, dar cu menținerea în continuare a bunului în

patrimoniu ).

Obiectul principal al

cererii de chemare în judecată l-a constituit restituirea în natură a

imobilului în litigiu, asupra căruia Municipiul Constanța are un drept de

proprietate transpus de Legea nr. 213/1998, bunul aflându-se în domeniul privat

al unității administrativ-teritoriale.

Atribuțiile privind

administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului

revin, însă, în virtutea art. 36 din Legea nr. 215/2001, Consiliului Local,

primarul având doar obligațiile legale de aducere la îndeplinire a hotărârilor

organului deliberativ.

În jurisprudența

instanței supreme s-a arătat în mod constant că deși chemat în judecată în

considerarea normei speciale a art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

Primarul acționează ca reprezentant al entității cu personalitate juridică (oraș,

comună, municipiu), prin similitudine cu situația organelor de conducere ale

altor unități deținătoare [alin. (1) al textului] și că stă în proces atât în

această calitate, cât și ca titular al obligației de emitere a dispoziției

motivate asupra notificării.

În speță, reține

instanța de apel pentru imobilul – teren și construcții – s-au contestat atât

includerea lui în domeniul privat al municipiului, cât și actele de înstrăinare

operate asupra unor părți ale acestuia, motiv pentru care în raport de dispozițiile

legale arătate, ambii pârâți întrunesc condițiile calității procesuale pasive.

S-a mai reținut că nefondate

sunt și criticile punctuale legate de nesocotirea dezlegării date prin

aplicarea Legii nr. 112/1995, întrucât stabilirea măsurilor reparatorii

constând în despăgubiri potrivit Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998 a

Consiliului Județean Constanța - Comisia Jud. de aplicare a Legii nr. 112/1995

pentru A.N., A.M., A.I., E.S., S.E. și I.A. nu exclude, astfel cum se statuează

prin art. 20 din Legea nr. 10/2201, incidența acestui din urmă act normativ

(chestiunea admisibilității cererii de restituire în natură ținând de judecata

fondului cererii).

În fine, nu se poate

invoca netemeinicia soluției Tribunalului prin strictă trimitere la prezentarea

parțială, de către reclamanți, a documentației în faza administrativă de

soluționare a notificării, întrucât acest aspect nu justifică absența emiterii

unei dispoziții față de notificările transmise la 5 și respectiv, 8 iunie 2001.

Asupra cererii de

intervenție în interes alăturat apelanților pârâți autorități locale, formulate

de intervenienta L.A., instanța de apel a reținut că aceasta este nefondată,

atât prin raportare la soluția procesuală dată apelului părților în interesul

cărora se intervine, cât și în ansamblul dreptului invocat de intervenientă.

Sub acest ultim

aspect, se va reține că prin decizia civ. nr. 284 din 18 aprilie 2006 a

Tribunalului Constanța pronunțată în dosarul nr. 3435/2005, irevocabilă conform

deciziei civile nr. 514C din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța (

dosar nr. 3338/36/2006), a fost schimbată în parte sentința nr. 6408 din 24

iunie 2005 a Judecătoriei Constanța, în sensul constatării nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat de această parte cu R.A.E.D.P.P.

Constanța sub nr. 27239 din 25 octombrie 1996. Prin urmare, intervenienta în

interesul alăturat apelanților pârâți nu se mai poate prevala de un drept

propriu, opozabil reclamanților și care să poată pune în discuție legalitatea

soluției instanței de fond sub aspectul restituirii în natură a apartamentului

astfel înstrăinat, după cum nu poate susține pe acest temei apărările părților

pentru care a intervenit în proces.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții M.G.G. și A.M., și pârâții Consiliul

local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Primarul Municipiului

Constanța și intervenienta L.A.

Astfel criticile

aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele

aspecte:

Reclamanții M.G.G. și

A.M. au solicitat modificarea hotărârii instanței de apel în sensul restituirii

în natură a apartamentului nr. 3 de la etajul 1 al imobilului, precum și

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418

din 31 octombrie 1996.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive străine de natura pricinii,

fiind și lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii.

În susținerea

motivelor de recurs, reclamanții arată că le revine întregul imobil inclusiv

apartamentul nr. 3, ca efect al dreptului de acrescământ, pe care, susțin

recurenții, instanța nu l-a analizat.

Recurenții mai

învederează faptul că în speță ne aflăm în fața unei situații bizare în

condițiile în care toți moștenitorii lui A.P. au formulat și cerere în temeiul

Legii nr. 112/1995 dar această lege a fost aplicată parțial numai pentru cei

doi intervenienți, iar în notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt

evidențiați și nominalizați toți moștenitorii.

S-a mai susținut că

pentru moștenitorii lui A.T. (A.M., A.A., A.M.) s-au creat situații diferite

deși în cauză se pune problema aplicabilității unitare a Legii nr. 10/2001.

Se mai susține că în

motivarea hotărârii, instanța de apel deși reține că nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu schimbă soluția

instanței de fond reținând aplicabilitatea art. 7 alin. (1) și (5) din Legea

nr. 10/2001, ceea ce echivalează cu o motivare necorespunzătoare și în

neconcordanță cu legea.

O altă critică

vizează faptul că instanța de apel nu analizează susținerile lor cu privire la

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, deși nulitatea operează

în temeiul Legii speciale nr. 10/2001.

În fine o altă

critică adusă hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei privind

dispozițiile art. 57 C. proc. civ.

Intervenienta L.A. a

criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate sub următoarele

aspecte:

Astfel cererea de intervenție

a fost formulată în interesul pârâților și nu în interes propriu, arătând că

pârâții nu pot fi obligați la restituirea în natură a apartamentului întrucât

prin sentința civilă nr. 4521 din 15 iunie 1999 a Tribunalului Constanța rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1180 din 24 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă acțiunea reclamantelor de revendicare pe

drept comun a imobilului din litigiu fiind admisă cerea ei de validare a

contractului de vânzare-cumpărare a imobilului dobândit cu respectarea

dispozițiilor legale.

Or prin soluția dată

instanțele au adus atingere dreptului de proprietate stabilit printr-o hotărâre

irevocabilă.

Recursul Municipiului

Constanța, prin Primar, Consiliul local Constanța și Primarul Municipiului

Constanța vizează nelegalitatea hotărârii instanței de apel prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind dată cu aplicarea greșită a

legii respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 față

de faptul că E.E. și E.A. nu au făcut dovada că au calitatea de persoane

îndreptățite, existând numeroase neconcordanțe de vreme ce nu au fost

rectificate până la pronunțarea hotărârii.

O altă critică

vizează faptul că au fost încălcate și dispozițiile art. 2 din Legea nr.

10/2001 deoarece actul de naționalizare este deja anulat prin act

administrativ, necontestat și intrat în circuitul civil.

Se mai susține că

respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local

Constanța s-a făcut cu ignorarea art. 36 din Legea nr. 215/2001.

Se mai învederează că

nu a fost analizată critica privind rezolvarea irevocabilă a cauzei în temeiul

Legii nr. 112/1995, iar la soluționarea notificării direct în instanță nu s-a

avut în vedere culpa reclamanților în nedepunerea documentației solicitate și

necesare pentru soluționarea notificării.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele:

Din dispozițiile art.

261 alin. (1) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă

orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest sens pct. 5

al textului legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de

fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și a celor pentru

care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii

trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele

de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața

eventualului arbitrariu, judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se

dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Motivarea unei

hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de altfel

ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, din perspectiva

celor expuse, este de observat că hotărârea instanței de apel nu se circumscrie

exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care nu sunt

analizate raporturile juridice dintre părți prin prisma susținerilor,

apărărilor și probelor de la dosar.

Aceasta cu atât mai

mult cu cât considerentele sunt contradictorii, fără a arăta motivele de fapt și

de drept pentru care au fost înlăturate susținerile reclamanților față de

obiectul dedus judecății.

Este de asemenea

real, că instanța califică cererea de intervenție în interes propriu deși

aceasta așa cum a arătat intervenienta, cererea de intervenție este în

interesul pârâților obligați la restituirea apartamentului.

Din această

perspectivă mai este de reținut că cererea de intervenție nu a fost analizată

și pusă în discuția părților, conform principiului contradictorialității, nefiind

pusă în discuție nici situația rezultată din sentința civilă nr. 521 din 15

iunie 1999 a Tribunalului Constanța dosarul nr. 2493/1999 definitivă prin

decizia civilă nr. 5 din 17 ianuarie 2000 a Curții de Apel Constanța rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1180 din 24 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce vizează situația juridică a imobilului din litigiu.

Ca atare din

perspectiva celor expuse, și a incidenței dispozițiilor art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., controlul judiciar este imposibil de realizat motiv pentru care în

temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., recursurile urmează a fi admise, a se

casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie

cu care se vor examina toate susținerile și apărările părților prin raportare la

probele administrate, la obiectul dedus judecății și a dispozițiilor deciziei

nr. XX/2007 Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în

recurs în interesul legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

și excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanții M.G.G. și A.M.,

invocată de pârâții M.K.M., V.D., A.M. și A.A.

Admite recursurile

declarate de reclamanții M.G.G. și A.M., de pârâții Consiliul Local Constanța,

Municipiul Constanța prin Primar, Primarul Municipiului Constanța și de

intervenienta L.A. împotriva deciziei nr. 38C din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 aprilie 2011.