ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3338/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 633 din 07 mai 2009 a Tribunalului Constanța, secția civilă, a fost respins capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 pentru autoritate de lucru judecat, urmare admiterii excepției autorității de lucru judecat. A fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a intervenienților forțați A.M. și A.A. (persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanții) formulată de reclamanții L.G., A.A., M.G.G., A.M., I.A., E.E. și E.A. S-a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996, nulitate întemeiată pe nevalabilitatea contractului de închiriere nr. 843 din 04 iunie 1982, urmare a neprelungirii acestuia.

A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții L.G., A.A., M.G.G., A.M., I.A., E.E. și E.A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța și s-a dispus obligarea acestora să restituie în natură către reclamanți, în indiviziune și în cote egale (½ pentru reclamanții A.A., M.G.G., A.M. și L.G. și ½ pentru reclamanții I.A., E.E. și E.A.) imobilul situat în Constanța, format din teren în suprafață de 158,59 mp și construcție, cu excepția apartamentului nr.3 situat la etajul 1, compus din 4 camere și dependințe, predat numitei A.M. prin protocolul de predare-primire nr. 6896 din 16 iulie 1999 potrivit Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998 date în baza Legii nr. 112/1995 de către Consiliul Județean Constanța și a apartamentului ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P.

Constanța și K.M. și K.C., cu terenurile aferente acestor construcții, respectiv a suprafeței de 36,56 mp, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 și respectiv 37,73 mp, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 584 din 28 aprilie 1998 pronunțată în baza Legii nr. 112/1995 de către Consiliul Județean Constanța. Pârâtul Primarul Municipiului Constanța a fost obligat la înaintarea notificărilor formulate de reclamanții L.G., A.A., M.G.G., A.M., I.A., E.E. și E.A. și înregistrate sub nr. 63 din 05 iunie 2001 la BEJ A.R. și nr. 72 din 08 iunie 2001 la BEJ A.R., către Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru acordarea de despăgubiri pentru apartamentul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P.

Constanța și K.M. (în prezent decedat) și K.C. (în prezent decedată) precum și pentru terenul în suprafață de 36,56 mp aferent apartamentului ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996, ½ pentru reclamanții L.G., A.A., M.G.G. și A.M. și ½ pentru reclamanții I.A., E.E. și E.A. A fost respinsă cererea reclamanților de restituire în natură și acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 3 situat la etajul 1 ce a fost predat numitei A.M. prin protocolul de predare primire nr. 6896 din 20 iulie 1999 în baza Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998 pronunțată în baza Legii nr. 112/1995 de către Consiliul Județean Constanța și pentru terenul aferent acestuia, precum și de restituire în natură a apartamentului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P.

Constanța și K.M. și K.C. și a terenului aferent acestuia. A fost respinsă cererea pârâtului Primarul Municipiului Constanța de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, dar reclamanții L.G., A.A., M.G., A.M., I.A., E.E. și E.A. au fost obligați la plata sumei de 952 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâții M.K.M. și V.D., precum și a sumei de 300 lei către pârâtul R.A.E.D.P.P. Constanța. Pentru a pronunța această soluție, judecătorul fondului a avut în vedere că imobilul în litigiu, format din teren în suprafață totală de 158,59 mp și construcție în suprafață de 137 mp, și care se compune din subsol, parter, etaj și terasă cu o garsonieră, a fost dobândit în proprietate și în indiviziune de către numitele A.P.

și E.P. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3364 din 25 august 1948 de Tribunalul Jud. Constanța și transcris sub nr. 11394 din 25 august 1948 în Registrul de Transcripțiuni la Grefa Tribunalului Constanța. Numita A.P., decedată în anul 1983, a fost căsătorită cu numitul A.A., decedat în anul 1981, căsătorie din care au rezultat trei copii, respectiv numiții A.I., A.N. și A.T., aceștia fiind moștenitorii legali ai numiților A.P. și A.A., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 115 din 22 august 1996. A.I. a decedat în anul 1998, moștenitoare legale ale acestuia fiind reclamanta M.G.G., în calitate de fiică și numita A.A., în calitate de soție supraviețuitoare (certificatul de moștenitor nr. 17 din 12 februarie 1999 emis de BNP M.T.); după decesul numitei A.A., singura moștenitoare a rămas reclamanta M.G.G.

(certificatul de moștenitor nr. 11 din11 aprilie 2006 emis de BNP C.B.). Numitul A.T. a decedat la data de 22 august 1997, moștenitorii acestuia fiind reclamantul A.M., în calitate de fiu dintr-o căsătorie anterioară, numitul A.A., în calitate de fiu din a doua căsătorie și numita A.M., în calitate de soție supraviețuitoare (certificatul de moștenitor nr. 229 din 29 iunie 1998 emis de BNP I.C.). Numita E.P., decedată în anul 1978, a fost căsătorită cu numitul E.A., decedat în anul 1976, căsătorie din care au rezultat trei copii, respectiv E.A.I., E.S. și S.E. Numitul E.S. a decedat în anul 2000, moștenitorii acestuia fiind reclamanta E.E., în calitate de soție supraviețuitoare și reclamantul E.A., în calitate de fiu din prima căsătorie, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 73 din 15 mai 2000. S.E.

a decedat în anul 2001, nu a avut copii, moștenitorii acestuia fiind E.A.I. și E.A. Reclamantul A.N. a decedat, moștenitorii acestuia fiind numiții L.G. și A.A., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 37 din 14 octombrie 2008 emis de BNP G.L. În consecință, moștenitorii numitei A.P. sunt M.G.G., A.M., A.A., A.M., L.G. și A.A. Dintre aceștia, numiții M.G.G., A.M., L.G. și A.A. au calitatea de reclamanți iar numiții A.A. și A.M. au calitatea de intervenienți în nume propriu în condițiile art. 57 C. proc. civ. Moștenitorii numitei E.P. sunt reclamanții I.A. E.E. și E.A. Cu privire la situația juridică, tribunalul a arătat că imobilul – teren în suprafață de 158,59 mp și construcție – situat în Constanța, a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, fiind menționat la poziția 223 din acest decret, pe numele proprietarilor, respectiv A.P.

și E.P. Având în vedere modalitatea de preluare a imobilului în litigiu în proprietatea statului, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilul menționat a fost preluat de către stat în mod abuziv. Cât privește pe intervenienții A.M. și A.A., instanța de fond a reținut că aceștia nu pot pretinde aceleași drepturi ca și reclamanții întrucât deși sunt moștenitori ai fostului proprietar, nu au urmat procedura instituită de art. 22 și urm. din Legea nr. 10/2001 și nu au notificat unitatea deținătoare pentru restituirea imobilului. Asupra cererii reclamanților având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996, nulitate întemeiată pe nevalabilitatea contractului de închiriere nr. 843 din 04 iunie 1982 datorită neprelungirii acestuia, instanța de fond l-a apreciat ca neîntemeiat.

S-a apreciat că la încheierea contractului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995, astfel încât nu se pot reține cauzele de nulitate referitoare la fraudarea legii sau la cauza ilicită ori la lipsa obiectului sau la lipsa consimțământului prevăzut de art. 949, art. 953, art. 962 și art. 966 C. civ. Prin încheierea din 05 martie 2009, instanța de fond a respins ca fiind neîntemeiată excepția prescrierii dreptului material la acțiune referitoare la capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P. Constanța și soții K.M. și K.C., dar a admis excepția autorității de lucru raportat la motivele de nulitate constând în încheierea acestui contract înainte de emiterea Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998 și vânzarea bunului de către un non proprietar.

S-a arătat că deși prin art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se instituie un termen de prescripție, prin derogare de la dreptul comun, de un an, prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001, reclamanții au invocat motive de nulitate de drept comun, alegând așadar calea dreptului comun; în aceste condiții, nu se poate reține incidența acestui text, regimul nulităților fiind cel de drept comun. Cât privește excepția autorității de lucru judecat, instanța de fond a avut în vedere că prin sentința civilă nr. 6408 din 24 iunie 2005 pronunțată de Judecătoria Constanța s-a soluționat, prin respingere, acțiunea formulată de reclamanții A.N., M.G.G., A.M., I.A., și E.A. în contradictoriu cu pârâții A.M., L.A., K.M., K.C., Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța și R.A.E.D.P.P.

Constanța având ca obiect nulitatea contractelor de vânzare cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 și nr. 27239 din 25 octombrie 1996, nulitatea protocolului nr. 6898/1999 și a ordinului prefectului nr. 190/2002. Prin decizia civilă nr. 284 din 18 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a schimbat, în parte sentința civilă mai sus menționată, în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27239 din 25 octombrie 1996 încheiat cu numita L.A. și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe, decizie ce a fost menținută prin decizia civilă nr. 514 din 31 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Tribunalul a reținut că pentru a pronunța această soluție, instanțele au avut în vedere cauzele de nulitate invocate de către reclamanți, respectiv încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 înainte de emiterea Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998, contrar art. 9 din Legea nr. 112/1995 cât și vânzarea bunului de către un non proprietar, respectiv Statul Român care nu avea un titlu valabil. S-a constatat așadar, pe fond, că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, precum și că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, motiv pentru care se impune restituirea imobilului în natură și măsuri reparatorii prin echivalent sau despăgubiri în condițiile în care restituirea în natură nu este posibilă, cu aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că solicitarea de restituire a bunului a fost formulată de mai mulți moștenitori.

Judecătorul fondului a apreciat, însă, că în raport de art. 7 alin. (1) 1 și alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu se poate dispune restituirea în natură a apartamentului nr. 3 situat la etajul 1, compus din 4 camere și dependințe, care a fost predat numitei A.M. prin protocolul de predare-primire nr. 6896 din 16 iulie 1999 potrivit Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998 emise în baza Legii nr. 112/1995 de Consiliul Județean Constanța, precum și a apartamentului ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P. Constanța și K.M. și K.C., împreună cu terenurile aferente acestor construcții, respectiv, a suprafeței de 36,56 mp, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 și respectiv 37,73 mp, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 584 din 28 aprilie 1998 emisă în temeiul Legii nr. 112/1995 de Consiliul Județean.

Prin acest ultim act s-a dispus restituirea către A.M., ca persoană îndreptățită la restituire conform actului normativ menționat, a apartamentului nr. 3 situat la etajul 1, compus din 4 camere și dependințe; nu s-a obținut în instanță de către reclamanți anularea acestei hotărâri, astfel încât, la data formulării notificării, imobilul ce a fost predat numitei A.M. nu se mai afla în proprietatea unității administrativ-teritoriale. Prin aceeași hotărâre s-a dispus acordarea către ceilalți reclamanți de despăgubiri, în condițiile Legii nr. 112/1995, astfel că acest apartament a fost restituit moștenitorului fostului proprietar. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Primarul Municipiului Constanța, pârâtele M.K.M.

și V.D. iar prin decizia civilă nr. 38 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța s-au admis apelurile pârâtelor M.K.M. și V.D. și s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul admiterii excepției prescrieerii dreptului la acțiune privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418/1996 și s-a respins acest capăt de cerere ca prescris. De asemenea s-au respins celelalte apeluri precum și cererea de intervenție formulată de intervenienta L.A., fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente. Norma instituită prin art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 statuează fără echivoc că: ,, Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi’’.

Legiuitorul a stabilit așadar o normă acoperitoare din punctul de vedere al temeiurilor de nulitate ce ar putea fi ridicate în contestarea valabilității contractului de vânzare-cumpărare încheiat asupra bunului solicitat a fi restituit în natură, fiind fără relevanță dacă ele se pot înscrie formal în prevederile dreptului comun ori în cele ale legii speciale. Prin urmare, în mod greșit prima instanță a tranșat excepția tardivității formulării acestui capăt de cerere pe considerentul că au fost deduse judecății, în susținerea nulității actului de înstrăinare, motive de nulitate noi, circumscrise dreptului comun, așa încât nu se poate reține incidența art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Textul enunțat nu distinge, în ce privește termenul de prescripție a dreptului la acțiune, după cum temeiul nulității se fundamentează pe normele dreptului comun ori pe cele ale legii speciale, iar în raport de promovarea acțiunii în nulitate în aprilie 2008, corectă urma a fi soluția admiterii excepției prescrierii dreptului la acțiune pentru acest capăt de cerere și a respingerii acestui petit, ca fiind prescris. Motivul pentru care Tribunalul Constanța a respins cererea reclamanților de restituire în natură și a apartamentului nr. 3, care a făcut obiectul Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998 a Consiliului Județean Constanța emise în temeiul Legii nr. 112/1995 și ulterior Protocolului de predare-primire încheiat între R.A.E.D.P.P.

și A.M., s-a raportat la împrejurarea că reclamanții au inițiat anterior un proces având ca finalitate anularea acestui protocol și a Ordinului Prefectului nr. 190/2002, demers procesual în urma căruia nu au obținut satisfacție. Astfel, prin decizia civilă nr. 284 din 18 aprilie 2006 a Tribunalului Constanța, irevocabilă conform deciziei civile nr. 514C din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța (dosar nr. 3338/36/2006) s-a menținut soluția Judecătoriei Constanța de respingere a acestui petit, împrejurare față de care reclamanții nu mai pot pretinde că este posibilă restituirea în natură a acestui apartament. Soluția irevocabilă dată asupra regimului juridic al apartamentului nr. 3, pentru care prin Hotărârea Consiliului Jud. Constanța nr. 584/1998 s-a stabilit dreptul de proprietate în exclusivitate în beneficiul numitei A.M., exclude evocarea unui drept de restituire în natură în favoarea celorlalți succesori de pe urma autoarei A.P.

În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a constatat că pentru această parte de construcție și pentru terenul aferent operează dispozițiile art. 7 alin. (1) 1 și alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Deși criticile de nelegalitate a sentinței au făcut referire la soluția pronunțată de instanța de fond asupra cererii de chemare în judecată a altor persoane pe temeiul art. 57 C. proc. civ., în considerarea vocației și a numiților A.M. și A.A. la restituirea întregului imobil – cu referire la faptul că nu operează regula unanimității, în sensul că și aceste persoane au dreptul la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001, deși nu au făcut notificare – Curtea va reține că în realitate reclamanții invocă și pretind un drept de proprietate în contra persoanelor menționate, câtă vreme urmăresc restituirea în natură a apartamentului nr. 3, deținut de aceștia din urmă în temeiul Legii nr. 112/1995 (intervenienții forțați A.M.

și Andrei neatacând de altfel cu apel soluția instanței de fond). Nu are așadar nici o relevanță invocarea dreptului de acrescământ dedus din dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme ceea ce se pune în discuție este situația juridică a apartamentului nr. 3, iar nu prezumtiva vocație a actualilor deținători ai acestui spațiu locativ la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001. Cât privește soluția pronunțată asupra excepției autorității de lucru judecat, Curtea va reține succint – având în vedere dezlegarea dată motivelor de apel formulate de apelantele pârâte M.K.M. și V.D. – că nu sunt fondate criticile apelanților reclamanți în sensul că nu ar fi operat autoritatea de lucru judecat, având în vedere că analizarea intervenirii puterii lucrului judecat se putea realiza doar în condițiile promovării în termen a unei asemenea pretenții [art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001].

S-a mai reținut că nu se poate susține că situația juridică a acestui imobil nu permite supunerea lui față de dispozițiile Legii nr. 10/2001 pe considerentul că actul de preluare a fost anulat, bunul reintrând ,,în circuitul civil’’. Astfel cum s-a demonstrat prin probele administrate, cu toate că în urma contestării incidenței Decretului nr. 92/1950 asupra imobilului proprietatea numitelor A.P. și P.E., s-a recunoscut de către autoritatea locală a vremii că imobilul nu putea fi preluat în temeiul acestui act normativ (adresele nr. 12522 din 24 iunie 1950 și 12901 din 01 noiembrie 1950), Statul nu a renunțat nici un moment la posesia bunului, identificat și ulterior acestei date în patrimoniul său ca afectat unor funcțiuni locative.

Privit din această perspectivă, bunul a făcut obiectul unui act de preluare sine die, de facto, abuzivă, prorogat ca termen prin simplul act de voință al autorităților vremii, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a stabilit incidența art. 2 din Legea nr. 10/2001 ( cu aplicarea lit. a) prin raportare la Decretul nr. 92/1950, care a generat aparența preluării bunului pe temeiul acestui act normativ, dar și a lit. i) - cu trimitere la recunoașterea autorității a inaplicabilității decretului, dar cu menținerea în continuare a bunului în patrimoniu ). Obiectul principal al cererii de chemare în judecată l-a constituit restituirea în natură a imobilului în litigiu, asupra căruia Municipiul Constanța are un drept de proprietate transpus de Legea nr. 213/1998, bunul aflându-se în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.

Atribuțiile privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului revin, însă, în virtutea art. 36 din Legea nr. 215/2001, Consiliului Local, primarul având doar obligațiile legale de aducere la îndeplinire a hotărârilor organului deliberativ. În jurisprudența instanței supreme s-a arătat în mod constant că deși chemat în judecată în considerarea normei speciale a art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Primarul acționează ca reprezentant al entității cu personalitate juridică (oraș, comună, municipiu), prin similitudine cu situația organelor de conducere ale altor unități deținătoare [alin. (1) al textului] și că stă în proces atât în această calitate, cât și ca titular al obligației de emitere a dispoziției motivate asupra notificării.

În speță, reține instanța de apel pentru imobilul – teren și construcții – s-au contestat atât includerea lui în domeniul privat al municipiului, cât și actele de înstrăinare operate asupra unor părți ale acestuia, motiv pentru care în raport de dispozițiile legale arătate, ambii pârâți întrunesc condițiile calității procesuale pasive. S-a mai reținut că nefondate sunt și criticile punctuale legate de nesocotirea dezlegării date prin aplicarea Legii nr. 112/1995, întrucât stabilirea măsurilor reparatorii constând în despăgubiri potrivit Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998 a Consiliului Județean Constanța - Comisia Jud. de aplicare a Legii nr. 112/1995 pentru A.N., A.M., A.I., E.S., S.E. și I.A.

nu exclude, astfel cum se statuează prin art. 20 din Legea nr. 10/2201, incidența acestui din urmă act normativ (chestiunea admisibilității cererii de restituire în natură ținând de judecata fondului cererii). În fine, nu se poate invoca netemeinicia soluției Tribunalului prin strictă trimitere la prezentarea parțială, de către reclamanți, a documentației în faza administrativă de soluționare a notificării, întrucât acest aspect nu justifică absența emiterii unei dispoziții față de notificările transmise la 5 și respectiv, 8 iunie 2001. Asupra cererii de intervenție în interes alăturat apelanților pârâți autorități locale, formulate de intervenienta L.A., instanța de apel a reținut că aceasta este nefondată, atât prin raportare la soluția procesuală dată apelului părților în interesul cărora se intervine, cât și în ansamblul dreptului invocat de intervenientă.

Sub acest ultim aspect, se va reține că prin decizia civ. nr. 284 din 18 aprilie 2006 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosarul nr. 3435/2005, irevocabilă conform deciziei civile nr. 514C din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța ( dosar nr. 3338/36/2006), a fost schimbată în parte sentința nr. 6408 din 24 iunie 2005 a Judecătoriei Constanța, în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de această parte cu R.A.E.D.P.P. Constanța sub nr. 27239 din 25 octombrie 1996. Prin urmare, intervenienta în interesul alăturat apelanților pârâți nu se mai poate prevala de un drept propriu, opozabil reclamanților și care să poată pune în discuție legalitatea soluției instanței de fond sub aspectul restituirii în natură a apartamentului astfel înstrăinat, după cum nu poate susține pe acest temei apărările părților pentru care a intervenit în proces.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții M.G.G. și A.M., și pârâții Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Primarul Municipiului Constanța și intervenienta L.A. Astfel criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Reclamanții M.G.G. și A.M. au solicitat modificarea hotărârii instanței de apel în sensul restituirii în natură a apartamentului nr. 3 de la etajul 1 al imobilului, precum și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind și lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În susținerea motivelor de recurs, reclamanții arată că le revine întregul imobil inclusiv apartamentul nr. 3, ca efect al dreptului de acrescământ, pe care, susțin recurenții, instanța nu l-a analizat. Recurenții mai învederează faptul că în speță ne aflăm în fața unei situații bizare în condițiile în care toți moștenitorii lui A.P. au formulat și cerere în temeiul Legii nr. 112/1995 dar această lege a fost aplicată parțial numai pentru cei doi intervenienți, iar în notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt evidențiați și nominalizați toți moștenitorii. S-a mai susținut că pentru moștenitorii lui A.T. (A.M., A.A., A.M.) s-au creat situații diferite deși în cauză se pune problema aplicabilității unitare a Legii nr. 10/2001.

Se mai susține că în motivarea hotărârii, instanța de apel deși reține că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu schimbă soluția instanței de fond reținând aplicabilitatea art. 7 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, ceea ce echivalează cu o motivare necorespunzătoare și în neconcordanță cu legea. O altă critică vizează faptul că instanța de apel nu analizează susținerile lor cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, deși nulitatea operează în temeiul Legii speciale nr. 10/2001. În fine o altă critică adusă hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei privind dispozițiile art. 57 C. proc. civ. Intervenienta L.A.

a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: Astfel cererea de intervenție a fost formulată în interesul pârâților și nu în interes propriu, arătând că pârâții nu pot fi obligați la restituirea în natură a apartamentului întrucât prin sentința civilă nr. 4521 din 15 iunie 1999 a Tribunalului Constanța rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1180 din 24 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă acțiunea reclamantelor de revendicare pe drept comun a imobilului din litigiu fiind admisă cerea ei de validare a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului dobândit cu respectarea dispozițiilor legale. Or prin soluția dată instanțele au adus atingere dreptului de proprietate stabilit printr-o hotărâre irevocabilă.

Recursul Municipiului Constanța, prin Primar, Consiliul local Constanța și Primarul Municipiului Constanța vizează nelegalitatea hotărârii instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind dată cu aplicarea greșită a legii respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 față de faptul că E.E. și E.A. nu au făcut dovada că au calitatea de persoane îndreptățite, existând numeroase neconcordanțe de vreme ce nu au fost rectificate până la pronunțarea hotărârii. O altă critică vizează faptul că au fost încălcate și dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 deoarece actul de naționalizare este deja anulat prin act administrativ, necontestat și intrat în circuitul civil.

Se mai susține că respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Constanța s-a făcut cu ignorarea art. 36 din Legea nr. 215/2001. Se mai învederează că nu a fost analizată critica privind rezolvarea irevocabilă a cauzei în temeiul Legii nr. 112/1995, iar la soluționarea notificării direct în instanță nu s-a avut în vedere culpa reclamanților în nedepunerea documentației solicitate și necesare pentru soluționarea notificării. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele: Din dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest sens pct. 5 al textului legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, din perspectiva celor expuse, este de observat că hotărârea instanței de apel nu se circumscrie exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părți prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar. Aceasta cu atât mai mult cu cât considerentele sunt contradictorii, fără a arăta motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate susținerile reclamanților față de obiectul dedus judecății. Este de asemenea real, că instanța califică cererea de intervenție în interes propriu deși aceasta așa cum a arătat intervenienta, cererea de intervenție este în interesul pârâților obligați la restituirea apartamentului.

Din această perspectivă mai este de reținut că cererea de intervenție nu a fost analizată și pusă în discuția părților, conform principiului contradictorialității, nefiind pusă în discuție nici situația rezultată din sentința civilă nr. 521 din 15 iunie 1999 a Tribunalului Constanța dosarul nr. 2493/1999 definitivă prin decizia civilă nr. 5 din 17 ianuarie 2000 a Curții de Apel Constanța rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1180 din 24 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce vizează situația juridică a imobilului din litigiu. Ca atare din perspectiva celor expuse, și a incidenței dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., controlul judiciar este imposibil de realizat motiv pentru care în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc.

civ., recursurile urmează a fi admise, a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care se vor examina toate susținerile și apărările părților prin raportare la probele administrate, la obiectul dedus judecății și a dispozițiilor deciziei nr. XX/2007 Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității și excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanții M.G.G. și A.M., invocată de pârâții M.K.M., V.D., A.M. și A.A. Admite recursurile declarate de reclamanții M.G.G. și A.M., de pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Primarul Municipiului Constanța și de intervenienta L.A. împotriva deciziei nr. 38C din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2011.