ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7954/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 august 2000 la Tribunalul Constanța, secția civilă, reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Constanța prin primar, Consiliul Local Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța, M.I., M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M. și K.S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați să îi lase în deplină proprietate și posesie cota de Vi din terenul în suprafață de 243 mp situat în Constanța, str. G.E., fost M.Ș., deținut în indiviziune cu pârâtul K.S.A., și imobilul situat în Constanța, str. I.V., fost G.L., compus din teren în suprafață de 384 mp și construcție; ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în str. G.E.

și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între R.A.E.D.P.P. Constanța și pârâții persoane fizice M.I., M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M. În subsidiar s-a solicitat ca, în ipoteza imposibilității restituirii în natură a celor două imobile, pârâții Municipiul Constanța prin primar, Consiliul Local Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să fie obligați la plata despăgubirilor constând în contravaloarea bunurilor revendicate. În drept a invocat dispozițiile art. 480, 481 și 728 C. civ. În fapt a arătat că, potrivit Certificatului de moștenitor din 2000 emis de B.N.P. L.M., este fiica lui T.K., care a avut calitatea de proprietar al imobilelor solicitate.

Imobilul din str. G.E. (fost M.Ș.) a fost dobândit în coproprietate și cote egale cu tatăl pârâtului K.S. prin Actul de vânzare-cumpărare din 1936, compus din construcție și teren în suprafață de 243 mp. Imobilul din str. I.V. (fost G.L.) a fost achiziționat cu actele de vânzare-cumpărare din 1934. Reclamanta a mai arătat că imobilele au intrat în proprietatea statului ca efect al aplicării Decretului nr. 92/1950, fiind o preluare abuzivă, deoarece autorul său nu făcea parte din categoria marilor comercianți ci deținea, împreună cu fratele său, o mică manufactură de mărunțișuri. Referitor la starea de indiviziune privind imobilul din str. G.E. a arătat că aceasta privește doar terenul în suprafață de 243 mp, nu și partea construită, pentru că cei doi proprietari au edificat fiecare câte o construcție distinctă.

Față de această situație a solicitat ieșirea din indiviziune numai cu privire la teren. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții R.A.E.D.P.P. Constanța și M.I., M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M., reclamanta a arătat că imobilul construcție, edificat pe suprafața de Vi din terenul situat în Constanța, str. G.E., se compune din 5 apartamente ocupate în baza acestor contracte. S-a invocat nulitatea contractelor cu motivarea că actele de înstrăinare au fost încheiate cu rea-credință, după ce reclamanta a solicitat restituirea în natură în temeiul Legii nr. 112/1995. Pentru imobilul construcție situat în Constanța, str. I.V.

s-a solicitat acordarea de despăgubiri ca urmare a faptului că restituirea în natură nu este posibilă, fiind demolat. Urmare decesului pârâților C.B. și S.A. au fost introduși în cauză moștenitorii acestora: M.R. și B.O. La termenul din 22 decembrie 2005 reclamanta a renunțat la capătul de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul K.S. și la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții R.A.E.D.P.P. Constanța și M.I., M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M. În ședința din 19 ianuarie 2006 reclamanta a precizat obiectul acțiunii în sensul că solicită obligarea pârâților Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța, R.A.E.D.P.P.

Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, respectiv D.G.F.P.C.F.S. Constanța să-i lase în deplină proprietate și posesie cota de Vz din imobilul situat în Constanța, str. G.E. (fost M.Ș.), compus din teren și construcție în suprafață de 243 mp și imobilul situat în Constanța, str. I.V. (fost G.L.) compus din teren și construcție în suprafață de 384 mp și plata de despăgubiri, în măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă. Prin Încheierea din 19 ianuarie 2006 instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul K.S., precum și la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții R.A.E.D.P.P.

Constanța și M.I., M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M. Pârâții M.I., M.Ș., B.C., B.O. au formulat cereri de intervenție în interes propriu, solicitând instanței să constate că au un drept de folosință gratuită asupra terenului în suprafață indiviză de 23,37 mp și respectiv de 24,54 mp, suprafețe aferente locuințelor proprietatea lor, situate în Constanța, str. G.E. (fost M.Ș.) dobândite în baza contractelor de vânzare-cumpărare din 1996 încheiate cu R.A.E.D.P.P. Constanța, cu folosință gratuită atribuită prin cele două contracte. Prin Încheierea din 27 aprilie 2006 instanța a admis în principiu cererile de intervenție în interes propriu formulate de M.I., M.Ș., B.C. și B.O. La data de 30 mai 2006 reclamanta a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 57 - 59 C. proc.

civ., cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a pârâților M.I., M.Ș., B.C., B.O., M.B.I., S.P., S.E., M.R. și S.M. solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții R.A.E.D.P.P. Constanța și M.I., M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A. și S.M. și obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie cota de Vi din imobilul situat în Constanța, str. G.E. (fost M.Ș.), compus din teren și construcție în suprafață de 243 mp, cerere care, prin Încheierea din 25 septembrie 2006, a fost respinsă ca inadmisibilă. Prin aceeași încheiere - s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii având ca obiect revendicarea, invocată de pârâta R.A.E.D.P.P.

Constanța și intervenienții în interes propriu B.C. și B.O., întrucât starea de indiviziune cu numitul K.S.A. a încetat și nu se aplică principiul unanimității; - a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanța cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului teren și construcție situat în Constanța, str. I.V. (fost G.L.) cu cererea formulată în subsidiar pentru acordarea contravalorii imobilului, în situația imposibilității restituirii sale în natură, întrucât, a reținut instanța, pârâta R.A.E.D.P.P.

Constanța are numai calitatea de mandatar al pârâtului Municipiului Constanța prin Primar, care este proprietarul bunurilor aflate în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale; - a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, motivat de faptul că imobilul revendicat se află în domeniul privat al Municipiului Constanța prin Primar. La termenul de judecată din 18 ianuarie 2007 reclamanta a precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâților Municipiului Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța la plata de despăgubiri pentru cota de Vi imobilul situat în Constanța, str. G.E.

(fost M.Ș.) compus din teren și construcție în suprafață de 243 mp și pentru imobilul situat în Constanța, str. I.V. (fost G.L.), compus din teren și construcție în suprafață de 384 mp, motivat de faptul că restituirea acestora în natură nu mai este posibilă. Față de obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizat, pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Consiliului Local Constanța au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. În susținerea excepției s-a arătat că nu există identitate între persoanele chemate în judecată și obiectul acțiunii, respectiv plata de despăgubiri pentru cele două imobile, întrucât preluarea imobilelor nu s-a făcut de către autoritățile administrației publice locale ci de către Statul Român, astfel încât numai acesta ar putea fi obligat la plata acestor sume de bani.

Din Adresa din 29 ianuarie 2007 emisă de R.A.E.D.P.P. Constanța rezultă că banii obținuți din vânzarea imobilelor situate în Constanța, str. G.E. au fost virați către bugetul Ministerului Finanțelor Publice. În primul ciclu procesual Tribunalul Constanța a pronunțat Sentința civilă nr. 536 din 2 martie 2007 prin care a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța în raport de acțiunea civilă având ca obiect plata de despăgubiri. S-a luat act de renunțarea la judecată privind capătul de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune, formulat de reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâtul K.S.A.

S-a luat act de renunțarea la judecată privind capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare formulat de reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâții B.C. și B.O., M.I.B., M.I. și M.Ș., S.M. și M.R., S.P. și S.E. A fost admisă acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța.

Au fost obligați pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța la plata către reclamanta S.M., cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 434.758,4841 RON (reprezentând echivalentul a 123.757 euro), ce se va actualiza în raport de paritatea leu/euro la data plății efective, reprezentând contravaloarea imobilului (teren în suprafață de 384 mp și construcție demolată, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză) situate în Constanța, str. I.V., precum și a sumei de 530.833,3192 RON (echivalentul de 151.115 euro), ce se va actualiza în raport de paritatea leu/euro la data plății efective, reprezentând contravaloarea imobilului compus din 115 mp și construcția situată pe acesta (astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză) situate în Constanța, str. G.E.

Au fost respinse cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții M.I., M.Ș., B.C. și B.O., ca rămase fără obiect. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamanta S.M. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, iar prin Decizia civilă nr. 305/C din 26 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul civil nr. 24/118/2000 a fost admis apelul, a fost desființată Sentința civilă nr. 536 din 2 martie 2007 și Încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 25 septembrie 2006 în Dosarul civil nr. 24/118/2000 (4414/2000), cauza fiind trimisă spre soluționare pe fond și în contradictoriu cu Statul Român.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, iar prin Decizia civilă nr. 5920 din 25 mai 2009, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul civil nr. 24/118/2000 a fost respins recursul, ca tardiv.

În rejudecare, Tribunalul Constanța, secția civilă, a pronunțat Sentința civilă nr. 999 din 1 iunie 2010 prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, pentru capătul de cerere având ca obiect plata de despăgubiri; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța; a luat act de renunțarea la judecată cu privire la capătul de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune, formulat de reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâtul K.S.A. și a luat act de renunțarea la judecată privind capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.

A admis acțiunea, așa cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.

A fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța la plata către reclamanta S.M., cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 434.758,4841 RON (reprezentând echivalentul a 123.757 euro), ce se va actualiza în raport de paritatea leu/euro la data plății efective, reprezentând contravaloarea imobilului (teren în suprafață de 384 mp și construcție demolată, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză) situate în Constanța, str. I.V., precum și suma de 530.833,3192 RON, (echivalentul de 151.115 euro) ce se va actualiza în raport de paritatea leu/euro la data plății efective, reprezentând contravaloarea imobilului compus din 115 mp și construcție (astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză) situate în Constanța, str. G.E.

A fost respinsă, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, acțiunea îndreptată împotriva pârâților Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța. Au fost respinse cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții M.I., M.Ș., B.C. și B.O., ca rămase fără obiect. Prin Încheierea din data de 30 august 2010, de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinței civile nr. 999 din 1 iunie 2010 a Tribunalului Constanța, secția civilă, a obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța la plata sumei de 2100 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Constanța prin Primar și Consiliului Local Constanța instanța a reținut că aceste autorități nu au preluat imobilul de la autorul reclamantei și nu au dispus de acesta. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că această problemă a fost soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 305/C din 26 septembrie 2007 pronunțată în cauză de Curtea de Apel Constanța, în primul ciclu procesual, în sensul respingerii ei. Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanta S.M.

este unica moștenitoare a numitului K.T., decedat la data de 2 iulie 1960, astfel cum rezultă din Certificatul de calitate de moștenitor nr. din 2000 emis de B.N.P. M.L. Imobilul din str. G.E. (fostă str. M.Ș.) a fost dobândit de autorul reclamantei și numitul K.H. prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat în 1936 și transcris de fostul Tribunal Constanța, ulterior dobândirii terenului fiind edificată o construcție. Autorul reclamantei a edificat partea din imobil constând în 2 apartamente la etajul I, 2 apartamente la etajul II și un apartament la etajul III al construcției, precum și subsolul corespunzător acestor spații locative, apartamente care au fost vândute de pârâta R.A.E.D.P.P. Constanța, prin contractele de vânzare-cumpărare 1996 și 1997, numiților M.I., M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A.

și S.M. Prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat în 1934 de fostul Tribunal Județean Constanța, autorul reclamantei a dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 180 mp și construcțiile amplasate pe acesta, imobil situat în Constanța, str. G.L., actual I.V. Ulterior, prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat în 1934 de fostul Tribunal Județean Constanța, autorul reclamantei a dobândit dreptul de proprietate privind suprafața de aproximativ 204 mp și construcțiile amplasate pe acesta, imobil situat în Constanța, str. G.L., actual I.V. Ambele proprietăți ale autorului reclamantei au fost trecute în proprietatea statului, în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950, autorul reclamantei fiind menționat la poziția nr. 359 din anexa la acest decret.

Instanța a stabilit că naționalizarea s-a făcut abuziv pentru că autorul reclamantei nu se încadra în nici una din categoriile de persoane cărora actul de naționalizare le era aplicabil, deoarece acesta era mic comerciant, iar imobilele erau folosite ca locuință de către proprietar, nu în scop de exploatare comercială, motiv pentru care a reținut că titlul statului nu este valabil. În lipsa unui titlu valabil al statului s-a reținut că bunul autorului reclamantei nu a ieșit niciodată din patrimoniul acestuia, statul exercitând doar o simplă stăpânire de fapt, materială, asupra celor două imobile, acțiunea în revendicare formulată de reclamantă fiind întemeiată din acest motiv. Sub aspectul cererii de restituire a imobilelor instanța a constatat că, în privința imobilului din str. G.E., din cauza înstrăinării lui către terți de bună-credință, nu mai poate fi restituit în natură.

La fel, în privința imobilului din str. I.V., instanța a constatat că nu mai poate fi restituit în natură deoarece construcția a fost demolată iar terenul este ocupat de construcția unui bloc de locuințe. De aceea, s-a reținut că, urmare admiterii acțiunii în revendicare, reclamanta are dreptul la plata de despăgubiri la valoarea de circulație de la data când bunurile trebuiau restituite. În raport de această soluție s-au respins ca rămase fără obiect cererile de intervenție în interes propriu formulate de numiții M.I., M.Ș., B.C. și B.O. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.

S-a susținut că acțiunea în revendicare privind terenul din Constanța, str. G.E., deținut în cotă de Vi de către K.S.A., este inadmisibilă pentru că reclamanta nu poate revendica o cotă ideală dintr-un bun. Reclamanta nu are un drept exclusiv asupra bunului astfel că, pentru a putea formula acțiune în revendicare, aceasta trebuia să solicite partajarea imobilului deținut în indiviziune. În mod greșit instanța nu a dispus restituirea în natură a imobilului din str. G.E., reținând că este vândut către chiriași, fără a analiza buna-credință a cumpărătorilor. Greșit instanța a dispus obligarea la plata de despăgubiri, deși reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 și această lege era aplicabilă în cauză.

Municipiul Constanța prin Primar, ca unitate deținătoare notificată în temeiul Legii nr. 10/2001, nu a răspuns în termenul legal, iar instanța trebuia să constate că sunt incidente dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Instanța nu are competența de a stabili cuantumul despăgubirilor în condițiile în care, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, evaluarea imobilului se poate face numai de către experții autorizați din cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin Decizia nr. 14 C din 19 ianuarie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul că a dispus ca despăgubirile pentru imobilele situate în Constanța, strada I.V.

și Constanța, strada G.E., să fie plătite de pârâtul Statul Român în procedura Legii nr. 247/2005, Titlul VII. A menținut restul dispozițiilor sentinței. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare formulată pentru cota de Vi din terenul situat la adresa din Constanța, str. G.E., că, prin acțiune s-a solicitat recunoașterea caracterului abuziv al naționalizării bunurilor proprietatea autorului reclamantei, recunoașterea dreptului acesteia de proprietate asupra bunurilor preluate abuziv și restituirea acestor bunuri, în natură sau în echivalent în măsura în care restituirea în natură nu mai era posibilă. În privința imobilului din Constanța, str. G.E., s-a reținut că autorul reclamantei, K.T., a dobândit împreună cu K.H., în coproprietate, terenul în suprafață de 243,78 mp, pe care ulterior fiecare dintre coproprietari a construit câte o locuință familială, ambele fiind situate în aceeași clădire.

Starea de coproprietate nu a fost modificată până în momentul preluării bunului prin naționalizare astfel că, în patrimoniul statului, s-a transmis prin naționalizare cota parte din dreptul de proprietate care aparținea autorului reclamantei. S-a mai reținut că nu se poate pretinde, că transferul dreptului de proprietate asupra cotei de Vi din terenul, ce compune imobilul, poate fi admisă univoc, doar într-o singură direcție, de la fostul proprietar către stat, în timp ce un transfer în sens invers este inadmisibil. Reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la un imobil preluat abuziv.

Regula unanimității invocată de apelantul pârât ca temei în susținerea excepției de inadmisibilitate a revendicării unei cote părți din dreptul de proprietate din imobil nu este aplicabilă în cauză, pentru că acțiunea în revendicare introdusă de unul dintre coproprietari împotriva unui terț este un act de conservare prin care se urmărește readucerea bunului în patrimoniul comun al coproprietarilor și pentru că cealaltă cotă parte din dreptul de proprietate privind imobilul a fost deja restituită succesorului celuilalt coproprietar, respectiv d-lui K.S.A., prin Sentința civilă nr. 1324/2002 a Tribunalului Constanța, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 801/2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Restituindu-se acestuia atât dreptul cât și posesia terenului indiviz de 120 mp din Constanța, str. G.E. S-a reținut că, prin această sentință rămasă irevocabilă, s-a realizat o partajare, o divizare a elementului intelectual al dreptului de proprietate, chiar dacă bunul corporal (elementul material) care constituie obiectul dreptului de proprietate nu a fost partajat, motiv pentru care K.S.A. nu mai are vreun interes de a promova o cerere de chemare în judecată sub acest aspect.

Cu privire la nerestituirea în natură a imobilului cu motivarea că a fost vândut către chiriași, instanța a reținut că buna sau reaua-credință a chiriașilor cumpărători la momentul achiziționării apartamentelor, plasate în imobilul revendicat de reclamantă, ar fi putut face obiectul analizei instanței în măsura în care, reclamanta, în manifestarea principiului disponibilității, ar fi dorit să continue judecata în capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare încheiate de către chiriași. Buna-credință a achizitorului cu titlu oneros se discută în cadrul acțiunii prin care se urmărește constatarea nulității actului de înstrăinare, buna-credință a subdobânditorului înlăturând efectele nulității actului încheiat de acesta cu un vânzător al cărui titlu a fost considerat nevalabil.

Or, în speță, reclamanta S.M. a renunțat la cererea formulată inițial prin care tindea la constatarea nulității absolute a actelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții persoane fizice cu autoritățile administrative locale. De aceea, câtă vreme reclamanta nu a înțeles să supună instanței analiza bunei-credințe a pârâților cumpărători la achiziționarea apartamentelor în temeiul Legii nr. 112/1995, validitatea contractelor pârâților nu este contestată iar dreptul lor de proprietate este consolidat definitiv, de la data renunțării reclamantei la judecată. Prin nicio cerere adresată instanței de fond, a mai reținut instanța, pârâtul Statul Român nu a contestat buna-credință a chiriașilor cumpărători, pârâtul limitând critica sa din apel numai la omisiunea instanței de fond de a face o astfel de analiză.

Or, în condițiile renunțării reclamantei la cererea de constatare a nulității vânzărilor, instanța de fond nu mai era sesizată cu analiza bunei-credințe în consecință nu se mai justifică să se pronunțe cu privire la aceasta. De asemenea, în lipsa unei cereri la instanța de fond, nici instanța de apel nu poate proceda la o analiză a bunei-credințe a chiriașilor cumpărători, această cerere din apelul pârâtului având caracterul unei cereri noi, inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la obligarea Statului Român la despăgubiri și aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 s-a reținut că este real că instanța a fost învestită cu o acțiune în revendicare formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta invocând ca temei al cererii de restituire art. 480 și 481 C. civ.

În același timp, instanța a reținut că reclamanta a urmat și procedura Legii nr. 10/2001 în vederea restituirii imobilelor în litigiu, dar unitatea deținătoare, Municipiul Constanța, nu a răspuns Notificărilor din 30 aprilie 2001. Reclamanta nu a primit nici un răspuns la notificările formulate, motiv pentru care a înțeles să continue judecata în cadrul acțiunii formulate pe calea dreptului comun. Instanța a mai reținut că în ambele proceduri reclamanta a urmărit restituirea bunurilor imobile care au aparținut autorului său, restituirea în echivalent a bunurilor care nu mai pot fi restituite în natură, aceasta a abandonat dreptul comun, respectiv restituirea posesiei imobilelor - specifică acțiunii în revendicare, cu consecința aplicării dispozițiilor specifice legii speciale de reparație care reglementează această modalitate de reparație.

Pentru plata despăgubirilor bănești stabilite în cadrul procedurilor de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat instanța a reținut incidența Titlului VII din Legea nr. 247/2005. După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare prin care se urmărește redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada reglementată de această lege specială, nu poate fi soluționată potrivit dreptului comun, această abordare fiind în conformitate cu jurisprudența română și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.M. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.

Reclamanta S.M. a criticat decizia din perspectiva art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În criticile dezvoltate reclamanta învederează faptul că s-a conformat dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dar, deoarece unitatea notificată nu a emis dispoziție potrivit prevederilor acestei legi, a optat, potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, la acțiunea clasică în revendicare. Instanța a încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., respectiv a fost încălcat principiul disponibilității. Instanța era obligată să se pronunțe în limitele sesizării prin cererea de chemare în judecată, modificată sau completată în termenul legal prevăzut de art. 132 C. proc. civ. În acest sens recurenta-reclamantă a arătat că instanța nu poate reforma temeiul juridic al cererii modificate sau completate în termenul legal, decât cu acceptul expres al părților adverse, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.

S-a mai arătat că optând pentru revendicarea întemeiată pe dreptul comun, instanța trebuia să procedeze la examinarea comparării de titluri. Față de această împrejurare s-a susținut că este nelegală soluția instanței de apel prin care se stabilește că în cauză competența revine Fondului Proprietatea, recurenta susținând că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice trebuie să achite despăgubirile la care a fost obligat de instanța de fond. În fine, recurenta-reclamantă a mai arătat că nu și-a pierdut dreptul de proprietate, deoarece preluarea de către stat a imobilului s-a făcut abuziv, în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 92/1950, învederând și că pârâtul K.S.A., coindivizarul său, și-a reconstituit dreptul de proprietate.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța a criticat decizia pentru nelegalitate potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În critici se susține stabilirea eronată a cadrului procesual. În mod eronat instanța de fond a admis ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Municipiul Constanța prin primar și a Consiliului Local al municipiului Constanța, soluție menținută de instanța de apel. În mod eronat s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, deoarece imobilele revendicate se află în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, care este Municipiul Constanța prin primar.

Calitatea procesuală a Municipiului Constanța prin primar este justificată cu atât mai mult cu cât reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, deci a ales calea acestei legi, în speță fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială, derogatorie de la dreptul comun. Având în vedere că unitatea deținătoare nu a răspuns la notificare în termenul prevăzut de lege, instanța de judecată poate dispune restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Față de situația de fapt conform căreia imobilele revendicate au trecut în proprietatea statului în baza Decretului-lege nr. 92/1950, în prezent imobilul din str. G.E. este ocupat de foștii chiriași, care au cumpărat apartamentele în baza Legii nr. 2/1995, iar imobilul situat în str. I.V.

a fost demolat în anul 1975, terenul fiind ocupat de blocul și accesul pietonal și auto, recurentul a arătat că prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII se reglementează procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură. Instanța poate constata îndreptățirea persoanei la măsuri reparatorii, cuantumul despăgubirilor se face de evaluatorul sau societatea de evaluare aflată la dispoziția Comisiei Centrale, potrivit dispozițiilor acestei legi. Instanța de apel a stabilit în mod corect că plata despăgubirilor bănești stabilite în cadrul procedurilor de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat a fost reglementat de un sistem unitar de evaluare și acordare prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În acest context este criticată hotărârea instanței de apel, care nu a indicat corect și complet denumirea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Instanța de apel a obligat un pârât care nu a fost parte în litigiu - Statul Român, fără să indice dacă este vorba de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sau de Statul Român prin Comisia Centrală, având în vedere invocarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cunoscut fiind faptul că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu se identifică cu Statul Român prin Comisia Centrală, raportat la dispozițiile Decretului nr. 31/1954 și ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Soluția instanței de apel prin care a obligat Statul Român la sesizarea Comisiei Centrale este nelegală, fiind încălcate dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 30 septembrie 1936 la Tribunalul județului Constanța K.T. și K.H. au cumpărat terenul în suprafață de 243,78 mp. Din această perspectivă decizia mai este criticată sub aspectul inadmisibilității acțiunii în revendicare atâta timp cât starea de indiviziune nu a încetat. Acțiunea în revendicare nu poate fi promovată de un proprietar aflat în indiviziune, unul din principiile ce caracterizează coproprietatea pe cote părți fiind acela că nici unul din proprietari nu are dreptul exclusiv asupra unei părți determinate din bun în materialitatea sa, motiv pentru care acțiunea în revendicare a terenului situat în str. G.E., este inadmisibilă, motivat de faptul că nu s-a făcut ieșirea din indiviziune.

Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente: I. Recursul reclamantei. Recurenta-reclamantă a invocat art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Acest articol dispune asupra cazurilor când se poate cere modificarea sau casarea hotărârilor „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia". Din criticile reținute se constată că niciuna nu poate fi încadrată în conținutul acestui text de lege, întrucât instanța nu a fost învestită cu analiza vreunui act juridic, în sensul dispozițiilor art. 969 C. civ., motiv pentru care se constată că textul este invocat formal. Cu privire la criticile încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: Criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., cu referire la încălcarea principiului disponibilității și a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., vizând cadrul procesual sunt nefondate. Reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată în mod repetat. Astfel, prin Încheierea din 19 ianuarie 2006, Tribunalul Constanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere. Având ca obiect ieșirea din indiviziune, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul K.S., precum și la capătul de cerere având ca obiect constarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții R.A.E.D.P.P. Constanța și M.I., M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M.

La termenul din data de 18 ianuarie 2007 reclamanta a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâților Municipiului Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța la plata de despăgubiri pentru cota de Vi imobilul situat în Constanța, str. G.E. (fost M.Ș.) compus din teren și construcție în suprafață de 243 mp și pentru imobilul situat în Constanța, str. I.V. (fost G.L.), compus din teren și construcție în suprafață de 384 mp, motivat de faptul că restituirea acestora în natură nu mai este posibilă. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a fost soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 305/C din 26 septembrie 2007 pronunțată în cauză de Curtea de Apel Constanța, în primul ciclu procesual, în sensul respingerii ei.

Așa fiind, rezultă că instanțele s-au pronunțat corect, în raport de cererile formulate, cum au fost modificate și de evoluția procesului raportat la cele două cicluri procesuale, cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Sub acest aspect se reține că judecătorii și-au exercitat rolul activ în contextul asigurării echilibrului între celelalte două principii ale procesului civil: al disponibilității și al contradictorialității. Printr-o altă critică reclamanta arată că, optând pentru revendicarea întemeiată pe dreptul comun, instanța trebuia să procedeze la examinarea comparării titlurilor deținute de părți. Nici această critică nu poate fi primită față de precizările făcute de reclamantă la 19 ianuarie 2006 și la 18 ianuarie 2007, precum și de faptul că reclamanta a apelat la procedura Legii nr. 10/2001.

Astfel, așa cum a reținut și Curtea de Apel, reclamanta a urmărit, în ambele proceduri restituirea în natură a imobilelor care au aparținut autorului său ori restituirea în echivalent a bunurilor care nu pot fi restituite în natură. Drept urmare, față de împrejurarea că reclamanta nu a învestit instanța cu un atare capăt de cerere - compararea titlurilor de proprietate - instanța de apel, constatând că restituirea în natură nu este posibilă urmare a înstrăinării imobilelor în temeiul Legii nr. 112/1995, a stabilit îndrituirea acesteia la despăgubiri, potrivit cererii subsidiare formulate. Nici critica referitoare la acordarea despăgubirilor în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu este fondată.

Curtea de Apel a aplicat corespunzător legea atunci când a reținut că pentru plata despăgubirilor bănești sunt incidente dispozițiile din legea specială de reparație. Existența unei proceduri speciale prin care statul acordă măsurile reparatorii prin echivalent determină în aplicarea regulii specialia generalibus derogant ca și despăgubirile stabilite de prima instanță de fond ca echivalent al imobilelor preluate abuziv de la autorul reclamantei și nerestituite în natură să urmeze aceeași procedură instituită prin Legea nr. 247/2005.

În ce privește referirile recurentei la faptul că pârâtul K.S.A., coindivizarul său, și-a reconstituit dreptul de proprietate, se constată că s-a stabilit împrejurarea preluării de către stat a imobilului în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 în mod abuziv, prin Sentința civilă nr. 1324/2002 a Tribunalului Constanța, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 801/2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta reconstituindu-și propriul drept de proprietate asupra imobilului provenind de la autorul său, în materialitatea lui. Soluția pronunțată în cauza de față nu este în contradicție cu soluția primită de coindivizarul recurentei întrucât se recunoaște caracterul abuziv al preluării imobilului precum și îndrituirea acesteia de a primi despăgubiri în condițiile legii speciale.

II. Recursul pârâtului Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Criticile privind stabilirea eronată a cadrului procesual de către instanța de fond, ce nu au fost avute în vedere de instanța de apel nu vor fi analizate întrucât au fost invocate omisso medio, direct în recurs, fără a constitui obiectul motivelor de apel îndreptate împotriva sentinței primei instanțe. Astfel, respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune nu numai ca părțile să le exercite în ordinea instituită de legiuitor, partea care nu a declarat apel neputând declara recurs, dar și faptul că partea care a declarat apel, dar nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, nu o poate formula pentru prima oară în recurs.

Criticile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului-recurent vor fi înlăturate, ca nefondate. În cauză, Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă, problemă dezlegată irevocabil prin Decizia civilă nr. 305/C din 26 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în primul ciclu procesual. Prin dispozitivul deciziei recurate se statuează „despăgubirile pentru imobilele situate în Constanța, strada I.V. și Constanța, strada G.E., vor fi plătite de pârâtul Statul Român în procedura Legii nr. 247/2005, Titlul VII". Așa fiind nu pot apărea confuzii nici cu privire la pârâtul obligat în raportul juridic dedus judecății, nici cu privire la obligațiile acestuia.

În ce privește criticile vizând inadmisibilitatea acțiunii în revendicare a cotei de Vi din terenul în suprafață de 243 mp, pretins a fi deținut în indiviziune cu K.S.A., se constată că sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Problema inadmisibilității acțiunii în revendicare având ca obiect o cotă-parte indiviză din dreptul de proprietate a fost dezlegată prin Sentința civilă nr. 1324/2002 a Tribunalului Constanța, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 801/2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a statuat că cele două construcții constituie bunuri distincte, individual determinate, astfel încât reclamantul K.S.A. în acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 24/118/2000 al Tribunalului Constanța, cât și reclamanta S.M.

din prezentul dosar nu au solicitat să le fie lăsate în proprietate și posesie o cotă ideală din dreptul de proprietate, ci imobilul edificat de propriul autor al fiecăruia, în materialitatea sa. În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 1 C. proc. civ. recursurile vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.M. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța împotriva Deciziei nr. 14 C din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.