ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7954/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7954/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 28 august 2000 la Tribunalul Constanța, secția civilă,

reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Constanța prin primar, Consiliul

Local Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța, M.I., M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P.,

S.E., S.A., S.M. și K.S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie

obligați să îi lase în deplină proprietate și posesie cota de Vi din terenul în

suprafață de 243 mp situat în Constanța, str. G.E., fost M.Ș., deținut în

indiviziune cu pârâtul K.S.A., și imobilul situat în Constanța, str. I.V., fost

G.L., compus din teren în suprafață de 384 mp și construcție; ieșirea din

indiviziune cu privire la imobilul situat în str. G.E. și constatarea nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între R.A.E.D.P.P.

Constanța și pârâții persoane fizice M.I., M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P.,

S.E., S.A., S.M.

În subsidiar s-a

solicitat ca, în ipoteza imposibilității restituirii în natură a celor două

imobile, pârâții Municipiul Constanța prin primar, Consiliul Local Constanța,

R.A.E.D.P.P. Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să

fie obligați la plata despăgubirilor constând în contravaloarea bunurilor

revendicate.

În drept a invocat

dispozițiile art. 480, 481 și 728 C. civ.

În fapt a arătat că,

potrivit Certificatului de moștenitor din 2000 emis de B.N.P. L.M., este fiica

lui T.K., care a avut calitatea de proprietar al imobilelor solicitate.

Imobilul din str. G.E. (fost M.Ș.) a fost dobândit în coproprietate și cote

egale cu tatăl pârâtului K.S. prin Actul de vânzare-cumpărare din 1936, compus

din construcție și teren în suprafață de 243 mp. Imobilul din str. I.V. (fost

G.L.) a fost achiziționat cu actele de vânzare-cumpărare din 1934.

Reclamanta a mai

arătat că imobilele au intrat în proprietatea statului ca efect al aplicării

Decretului nr. 92/1950, fiind o preluare abuzivă, deoarece autorul său nu făcea

parte din categoria marilor comercianți ci deținea, împreună cu fratele său, o

mică manufactură de mărunțișuri.

Referitor la starea

de indiviziune privind imobilul din str. G.E. a arătat că aceasta privește doar

terenul în suprafață de 243 mp, nu și partea construită, pentru că cei doi

proprietari au edificat fiecare câte o construcție distinctă. Față de această

situație a solicitat ieșirea din indiviziune numai cu privire la teren.

În ceea ce privește

capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor

de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții R.A.E.D.P.P. Constanța și M.I.,

M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M., reclamanta a arătat că

imobilul construcție, edificat pe suprafața de Vi din terenul situat în

Constanța, str. G.E., se compune din 5 apartamente ocupate în baza acestor

contracte.

S-a invocat nulitatea

contractelor cu motivarea că actele de înstrăinare au fost încheiate cu

rea-credință, după ce reclamanta a solicitat restituirea în natură în temeiul

Legii nr. 112/1995.

Pentru imobilul

construcție situat în Constanța, str. I.V. s-a solicitat acordarea de

despăgubiri ca urmare a faptului că restituirea în natură nu este posibilă,

fiind demolat.

Urmare decesului

pârâților C.B. și S.A. au fost introduși în cauză moștenitorii acestora: M.R.

și B.O.

La termenul din 22

decembrie 2005 reclamanta a renunțat la capătul de cerere având ca obiect

ieșirea din indiviziune, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul K.S. și

la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții R.A.E.D.P.P.

Constanța și M.I., M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M.

În ședința din 19

ianuarie 2006 reclamanta a precizat obiectul acțiunii în sensul că solicită

obligarea pârâților Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local

Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor,

respectiv D.G.F.P.C.F.S. Constanța să-i lase în deplină proprietate și posesie

cota de Vz din imobilul situat în Constanța, str. G.E. (fost M.Ș.), compus din

teren și construcție în suprafață de 243 mp și imobilul situat în Constanța,

str. I.V. (fost G.L.) compus din teren și construcție în suprafață de 384 mp și

plata de despăgubiri, în măsura în care restituirea în natură nu mai este

posibilă.

Prin Încheierea din

19 ianuarie 2006 instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecata

capătului de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune, cerere formulată

în contradictoriu cu pârâtul K.S., precum și la capătul de cerere având ca

obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate între pârâții R.A.E.D.P.P. Constanța și M.I., M.Ș., B.C., C.B.,

M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M.

Pârâții M.I., M.Ș.,

B.C., B.O. au formulat cereri de intervenție în interes propriu, solicitând

instanței să constate că au un drept de folosință gratuită asupra terenului în

suprafață indiviză de 23,37 mp și respectiv de 24,54 mp, suprafețe aferente

locuințelor proprietatea lor, situate în Constanța, str. G.E. (fost M.Ș.)

dobândite în baza contractelor de vânzare-cumpărare din 1996 încheiate cu

R.A.E.D.P.P. Constanța, cu folosință gratuită atribuită prin cele două

contracte.

Prin Încheierea din

27 aprilie 2006 instanța a admis în principiu cererile de intervenție în

interes propriu formulate de M.I., M.Ș., B.C. și B.O.

La data de 30 mai

2006 reclamanta a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 57 - 59 C. proc.

civ., cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a pârâților

M.I., M.Ș., B.C., B.O., M.B.I., S.P., S.E., M.R. și S.M. solicitând să se

constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între

pârâții R.A.E.D.P.P. Constanța și M.I., M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E.,

S.A. și S.M. și obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie

cota de Vi din imobilul situat în Constanța, str. G.E. (fost M.Ș.), compus din

teren și construcție în suprafață de 243 mp, cerere care, prin Încheierea din

25 septembrie 2006, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Prin aceeași

încheiere - s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii având ca obiect

revendicarea, invocată de pârâta R.A.E.D.P.P. Constanța și intervenienții în

interes propriu B.C. și B.O., întrucât starea de indiviziune cu numitul K.S.A.

a încetat și nu se aplică principiul unanimității;

- a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanța cu

privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului teren și

construcție situat în Constanța, str. I.V. (fost G.L.) cu cererea formulată în

subsidiar pentru acordarea contravalorii imobilului, în situația

imposibilității restituirii sale în natură, întrucât, a reținut instanța,

pârâta R.A.E.D.P.P. Constanța are numai calitatea de mandatar al pârâtului

Municipiului Constanța prin Primar, care este proprietarul bunurilor aflate în

domeniul privat al unității administrativ-teritoriale;

- a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța, motivat de faptul că imobilul revendicat se află în domeniul privat

al Municipiului Constanța prin Primar.

La termenul de

judecată din 18 ianuarie 2007 reclamanta a precizat acțiunea în sensul că

solicită obligarea pârâților Municipiului Constanța prin Primar și Consiliul

Local Constanța la plata de despăgubiri pentru cota de Vi imobilul situat în

Constanța, str. G.E. (fost M.Ș.) compus din teren și construcție în suprafață

de 243 mp și pentru imobilul situat în Constanța, str. I.V. (fost G.L.), compus

din teren și construcție în suprafață de 384 mp, motivat de faptul că

restituirea acestora în natură nu mai este posibilă.

Față de obiectul

acțiunii, astfel cum a fost precizat, pârâții Municipiul Constanța prin Primar

și Consiliului Local Constanța au invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive.

În susținerea

excepției s-a arătat că nu există identitate între persoanele chemate în

judecată și obiectul acțiunii, respectiv plata de despăgubiri pentru cele două

imobile, întrucât preluarea imobilelor nu s-a făcut de către autoritățile

administrației publice locale ci de către Statul Român, astfel încât numai

acesta ar putea fi obligat la plata acestor sume de bani.

Din Adresa din 29

ianuarie 2007 emisă de R.A.E.D.P.P. Constanța rezultă că banii obținuți din

vânzarea imobilelor situate în Constanța, str. G.E. au fost virați către

bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

În primul ciclu

procesual Tribunalul Constanța a pronunțat Sentința civilă nr. 536 din 2 martie

2007 prin care a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtelor Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al

Municipiului Constanța în raport de acțiunea civilă având ca obiect plata de

despăgubiri.

S-a luat act de

renunțarea la judecată privind capătul de cerere având ca obiect ieșirea din

indiviziune, formulat de reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâtul K.S.A.

S-a luat act de

renunțarea la judecată privind capătul de cerere având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare formulat de reclamanta

S.M. în contradictoriu cu pârâții B.C. și B.O., M.I.B., M.I. și M.Ș., S.M. și

M.R., S.P. și S.E.

A fost admisă

acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.M. în

contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local

al Municipiului Constanța.

Au fost obligați

pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al Municipiului

Constanța la plata către reclamanta S.M., cu titlu de despăgubiri civile, a

sumei de 434.758,4841 RON (reprezentând echivalentul a 123.757 euro), ce se va

actualiza în raport de paritatea leu/euro la data plății efective, reprezentând

contravaloarea imobilului (teren în suprafață de 384 mp și construcție

demolată, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat

în cauză) situate în Constanța, str. I.V., precum și a sumei de 530.833,3192

RON (echivalentul de 151.115 euro), ce se va actualiza în raport de paritatea

leu/euro la data plății efective, reprezentând contravaloarea imobilului compus

din 115 mp și construcția situată pe acesta (astfel cum au fost identificate

prin raportul de expertiză efectuat în cauză) situate în Constanța, str. G.E.

Au fost respinse

cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții M.I.,

M.Ș., B.C. și B.O., ca rămase fără obiect.

S-a luat act că nu

s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamanta S.M.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța și

Municipiul Constanța prin Primar, iar prin Decizia civilă nr. 305/C din 26

septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul civil nr.

24/118/2000 a fost admis apelul, a fost desființată Sentința civilă nr. 536 din

2 martie 2007 și Încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 25

septembrie 2006 în Dosarul civil nr. 24/118/2000 (4414/2000), cauza fiind

trimisă spre soluționare pe fond și în contradictoriu cu Statul Român.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, iar

prin Decizia civilă nr. 5920 din 25 mai 2009, pronunțată de către Înalta Curte

de Casație și Justiție în Dosarul civil nr. 24/118/2000 a fost respins

recursul, ca tardiv.

În rejudecare,

Tribunalul Constanța, secția civilă, a pronunțat Sentința civilă nr. 999 din 1

iunie 2010 prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, pentru capătul de cerere

având ca obiect plata de despăgubiri; a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtelor Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul

Local al Municipiului Constanța; a luat act de renunțarea la judecată cu

privire la capătul de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune, formulat

de reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâtul K.S.A. și a luat act de

renunțarea la judecată privind capătul de cerere având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.

A admis acțiunea, așa

cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat

prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța.

A fost obligat

pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța la plata către reclamanta

S.M., cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 434.758,4841 RON (reprezentând

echivalentul a 123.757 euro), ce se va actualiza în raport de paritatea

leu/euro la data plății efective, reprezentând contravaloarea imobilului (teren

în suprafață de 384 mp și construcție demolată, astfel cum au fost identificate

prin raportul de expertiză efectuat în cauză) situate în Constanța, str. I.V.,

precum și suma de 530.833,3192 RON, (echivalentul de 151.115 euro) ce se va

actualiza în raport de paritatea leu/euro la data plății efective, reprezentând

contravaloarea imobilului compus din 115 mp și construcție (astfel cum au fost

identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză) situate în

Constanța, str. G.E.

A fost respinsă, ca

fiind formulată în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală

pasivă, acțiunea îndreptată împotriva pârâților Municipiul Constanța prin

Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța.

Au fost respinse

cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții M.I.,

M.Ș., B.C. și B.O., ca rămase fără obiect.

Prin Încheierea din

data de 30 august 2010, de îndreptare a erorii materiale strecurate în

cuprinsul Sentinței civile nr. 999 din 1 iunie 2010 a Tribunalului Constanța,

secția civilă, a obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța la

plata sumei de 2100 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Constanța

prin Primar și Consiliului Local Constanța instanța a reținut că aceste

autorități nu au preluat imobilul de la autorul reclamantei și nu au dispus de

acesta.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că această problemă a fost

soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 305/C din 26 septembrie 2007

pronunțată în cauză de Curtea de Apel Constanța, în primul ciclu procesual, în

sensul respingerii ei.

Pe fondul cauzei

instanța a reținut că reclamanta S.M. este unica moștenitoare a numitului K.T.,

decedat la data de 2 iulie 1960, astfel cum rezultă din Certificatul de

calitate de moștenitor nr. din 2000 emis de B.N.P. M.L.

Imobilul din str.

G.E. (fostă str. M.Ș.) a fost dobândit de autorul reclamantei și numitul K.H.

prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat în 1936 și transcris de fostul

Tribunal Constanța, ulterior dobândirii terenului fiind edificată o

construcție. Autorul reclamantei a edificat partea din imobil constând în 2

apartamente la etajul I, 2 apartamente la etajul II și un apartament la etajul

III al construcției, precum și subsolul corespunzător acestor spații locative,

apartamente care au fost vândute de pârâta R.A.E.D.P.P. Constanța, prin

contractele de vânzare-cumpărare 1996 și 1997, numiților M.I., M.Ș., B.C.,

C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A. și S.M.

Prin Actul de

vânzare-cumpărare autentificat în 1934 de fostul Tribunal Județean Constanța,

autorul reclamantei a dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața

de 180 mp și construcțiile amplasate pe acesta, imobil situat în Constanța,

str. G.L., actual I.V.

Ulterior, prin Actul

de vânzare-cumpărare autentificat în 1934 de fostul Tribunal Județean

Constanța, autorul reclamantei a dobândit dreptul de proprietate privind

suprafața de aproximativ 204 mp și construcțiile amplasate pe acesta, imobil

situat în Constanța, str. G.L., actual I.V.

Ambele proprietăți

ale autorului reclamantei au fost trecute în proprietatea statului, în baza

Decretului de naționalizare nr. 92/1950, autorul reclamantei fiind menționat la

poziția nr. 359 din anexa la acest decret.

Instanța a stabilit

că naționalizarea s-a făcut abuziv pentru că autorul reclamantei nu se încadra

în nici una din categoriile de persoane cărora actul de naționalizare le era

aplicabil, deoarece acesta era mic comerciant, iar imobilele erau folosite ca

locuință de către proprietar, nu în scop de exploatare comercială, motiv pentru

care a reținut că titlul statului nu este valabil.

În lipsa unui titlu

valabil al statului s-a reținut că bunul autorului reclamantei nu a ieșit

niciodată din patrimoniul acestuia, statul exercitând doar o simplă stăpânire

de fapt, materială, asupra celor două imobile, acțiunea în revendicare

formulată de reclamantă fiind întemeiată din acest motiv.

Sub aspectul cererii

de restituire a imobilelor instanța a constatat că, în privința imobilului din

str. G.E., din cauza înstrăinării lui către terți de bună-credință, nu mai

poate fi restituit în natură. La fel, în privința imobilului din str. I.V.,

instanța a constatat că nu mai poate fi restituit în natură deoarece

construcția a fost demolată iar terenul este ocupat de construcția unui bloc de

locuințe. De aceea, s-a reținut că, urmare admiterii acțiunii în revendicare,

reclamanta are dreptul la plata de despăgubiri la valoarea de circulație de la

data când bunurile trebuiau restituite.

În raport de această

soluție s-au respins ca rămase fără obiect cererile de intervenție în interes

propriu formulate de numiții M.I., M.Ș., B.C. și B.O.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.

S-a susținut că

acțiunea în revendicare privind terenul din Constanța, str. G.E., deținut în

cotă de Vi de către K.S.A., este inadmisibilă pentru că reclamanta nu poate

revendica o cotă ideală dintr-un bun. Reclamanta nu are un drept exclusiv

asupra bunului astfel că, pentru a putea formula acțiune în revendicare,

aceasta trebuia să solicite partajarea imobilului deținut în indiviziune.

În mod greșit

instanța nu a dispus restituirea în natură a imobilului din str. G.E., reținând

că este vândut către chiriași, fără a analiza buna-credință a cumpărătorilor.

Greșit instanța a

dispus obligarea la plata de despăgubiri, deși reclamanta a formulat notificare

în temeiul Legii nr. 10/2001 și această lege era aplicabilă în cauză.

Municipiul Constanța

prin Primar, ca unitate deținătoare notificată în temeiul Legii nr. 10/2001, nu

a răspuns în termenul legal, iar instanța trebuia să constate că sunt incidente

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Instanța nu are

competența de a stabili cuantumul despăgubirilor în condițiile în care,

potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, evaluarea imobilului se poate

face numai de către experții autorizați din cadrul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Prin Decizia nr. 14 C

din 19 ianuarie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu

minori și de familie, litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul, a

schimbat în parte sentința în sensul că a dispus ca despăgubirile pentru

imobilele situate în Constanța, strada I.V. și Constanța, strada G.E., să fie

plătite de pârâtul Statul Român în procedura Legii nr. 247/2005, Titlul VII. A

menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în

revendicare formulată pentru cota de Vi din terenul situat la adresa din

Constanța, str. G.E., că, prin acțiune s-a solicitat recunoașterea caracterului

abuziv al naționalizării bunurilor proprietatea autorului reclamantei,

recunoașterea dreptului acesteia de proprietate asupra bunurilor preluate

abuziv și restituirea acestor bunuri, în natură sau în echivalent în măsura în

care restituirea în natură nu mai era posibilă.

În privința

imobilului din Constanța, str. G.E., s-a reținut că autorul reclamantei, K.T.,

a dobândit împreună cu K.H., în coproprietate, terenul în suprafață de 243,78

mp, pe care ulterior fiecare dintre coproprietari a construit câte o locuință

familială, ambele fiind situate în aceeași clădire.

Starea de

coproprietate nu a fost modificată până în momentul preluării bunului prin

naționalizare astfel că, în patrimoniul statului, s-a transmis prin

naționalizare cota parte din dreptul de proprietate care aparținea autorului

reclamantei.

S-a mai reținut că nu

se poate pretinde, că transferul dreptului de proprietate asupra cotei de Vi

din terenul, ce compune imobilul, poate fi admisă univoc, doar într-o singură

direcție, de la fostul proprietar către stat, în timp ce un transfer în sens

invers este inadmisibil. Reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de

proprietate cu privire la un imobil preluat abuziv.

Regula unanimității

invocată de apelantul pârât ca temei în susținerea excepției de

inadmisibilitate a revendicării unei cote părți din dreptul de proprietate din

imobil nu este aplicabilă în cauză, pentru că acțiunea în revendicare introdusă

de unul dintre coproprietari împotriva unui terț este un act de conservare prin

care se urmărește readucerea bunului în patrimoniul comun al coproprietarilor

și pentru că cealaltă cotă parte din dreptul de proprietate privind imobilul a

fost deja restituită succesorului celuilalt coproprietar, respectiv d-lui

K.S.A., prin Sentința civilă nr. 1324/2002 a Tribunalului Constanța,

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 801/2003 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție. Restituindu-se acestuia atât dreptul cât și posesia

terenului indiviz de 120 mp din Constanța, str. G.E.

S-a reținut că, prin

această sentință rămasă irevocabilă, s-a realizat o partajare, o divizare a

elementului intelectual al dreptului de proprietate, chiar dacă bunul corporal

(elementul material) care constituie obiectul dreptului de proprietate nu a

fost partajat, motiv pentru care K.S.A. nu mai are vreun interes de a promova o

cerere de chemare în judecată sub acest aspect.

Cu privire la

nerestituirea în natură a imobilului cu motivarea că a fost vândut către

chiriași, instanța a reținut că buna sau reaua-credință a chiriașilor

cumpărători la momentul achiziționării apartamentelor, plasate în imobilul

revendicat de reclamantă, ar fi putut face obiectul analizei instanței în

măsura în care, reclamanta, în manifestarea principiului disponibilității, ar

fi dorit să continue judecata în capătul de cerere privind constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare încheiate de către chiriași.

Buna-credință a

achizitorului cu titlu oneros se discută în cadrul acțiunii prin care se

urmărește constatarea nulității actului de înstrăinare, buna-credință a

subdobânditorului înlăturând efectele nulității actului încheiat de acesta cu

un vânzător al cărui titlu a fost considerat nevalabil. Or, în speță,

reclamanta S.M. a renunțat la cererea formulată inițial prin care tindea la constatarea

nulității absolute a actelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții persoane

fizice cu autoritățile administrative locale.

De aceea, câtă vreme

reclamanta nu a înțeles să supună instanței analiza bunei-credințe a pârâților

cumpărători la achiziționarea apartamentelor în temeiul Legii nr. 112/1995,

validitatea contractelor pârâților nu este contestată iar dreptul lor de

proprietate este consolidat definitiv, de la data renunțării reclamantei la

judecată.

Prin nicio cerere

adresată instanței de fond, a mai reținut instanța, pârâtul Statul Român nu a

contestat buna-credință a chiriașilor cumpărători, pârâtul limitând critica sa

din apel numai la omisiunea instanței de fond de a face o astfel de analiză.

Or, în condițiile renunțării reclamantei la cererea de constatare a nulității

vânzărilor, instanța de fond nu mai era sesizată cu analiza bunei-credințe în

consecință nu se mai justifică să se pronunțe cu privire la aceasta. De

asemenea, în lipsa unei cereri la instanța de fond, nici instanța de apel nu

poate proceda la o analiză a bunei-credințe a chiriașilor cumpărători, această

cerere din apelul pârâtului având caracterul unei cereri noi, inadmisibilă în

raport cu dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la

obligarea Statului Român la despăgubiri și aplicarea Titlului VII din Legea nr.

247/2005 s-a reținut că este real că instanța a fost învestită cu o acțiune în

revendicare formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

reclamanta invocând ca temei al cererii de restituire art. 480 și 481 C. civ.

În același timp, instanța a reținut că reclamanta a urmat și procedura Legii

nr. 10/2001 în vederea restituirii imobilelor în litigiu, dar unitatea

deținătoare, Municipiul Constanța, nu a răspuns Notificărilor din 30 aprilie 2001.

Reclamanta nu a primit nici un răspuns la notificările formulate, motiv pentru

care a înțeles să continue judecata în cadrul acțiunii formulate pe calea

dreptului comun.

Instanța a mai

reținut că în ambele proceduri reclamanta a urmărit restituirea bunurilor

imobile care au aparținut autorului său, restituirea în echivalent a bunurilor

care nu mai pot fi restituite în natură, aceasta a abandonat dreptul comun,

respectiv restituirea posesiei imobilelor - specifică acțiunii în revendicare,

cu consecința aplicării dispozițiilor specifice legii speciale de reparație

care reglementează această modalitate de reparație.

Pentru plata

despăgubirilor bănești stabilite în cadrul procedurilor de restituire a

imobilelor preluate abuziv de stat instanța a reținut incidența Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

După intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare prin care se urmărește

redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada reglementată de această

lege specială, nu poate fi soluționată potrivit dreptului comun, această

abordare fiind în conformitate cu jurisprudența română și a Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanta S.M. și pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța.

Reclamanta S.M. a

criticat decizia din perspectiva art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În criticile

dezvoltate reclamanta învederează faptul că s-a conformat dispozițiilor Legii

nr. 10/2001, dar, deoarece unitatea notificată nu a emis dispoziție potrivit

prevederilor acestei legi, a optat, potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea

nr. 10/2001, la acțiunea clasică în revendicare.

Instanța a încălcat

dispozițiile art. 129 C. proc. civ., respectiv a fost încălcat principiul

disponibilității.

Instanța era obligată

să se pronunțe în limitele sesizării prin cererea de chemare în judecată,

modificată sau completată în termenul legal prevăzut de art. 132 C. proc. civ.

În acest sens

recurenta-reclamantă a arătat că instanța nu poate reforma temeiul juridic al

cererii modificate sau completate în termenul legal, decât cu acceptul expres

al părților adverse, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.

S-a mai arătat că

optând pentru revendicarea întemeiată pe dreptul comun, instanța trebuia să

procedeze la examinarea comparării de titluri.

Față de această

împrejurare s-a susținut că este nelegală soluția instanței de apel prin care

se stabilește că în cauză competența revine Fondului Proprietatea, recurenta

susținând că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice trebuie să achite

despăgubirile la care a fost obligat de instanța de fond.

În fine,

recurenta-reclamantă a mai arătat că nu și-a pierdut dreptul de proprietate,

deoarece preluarea de către stat a imobilului s-a făcut abuziv, în temeiul

dispozițiilor Decretului nr. 92/1950, învederând și că pârâtul K.S.A.,

coindivizarul său, și-a reconstituit dreptul de proprietate.

Pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța a criticat decizia pentru nelegalitate potrivit dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În critici se susține

stabilirea eronată a cadrului procesual.

În mod eronat

instanța de fond a admis ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei Municipiul Constanța prin primar și a Consiliului Local al

municipiului Constanța, soluție menținută de instanța de apel.

În mod eronat s-a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, deoarece imobilele revendicate se află în

domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, care este Municipiul

Constanța prin primar.

Calitatea procesuală

a Municipiului Constanța prin primar este justificată cu atât mai mult cu cât

reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, deci a ales

calea acestei legi, în speță fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001,

lege specială, derogatorie de la dreptul comun.

Având în vedere că

unitatea deținătoare nu a răspuns la notificare în termenul prevăzut de lege,

instanța de judecată poate dispune restituirea în natură sau acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent.

Față de situația de

fapt conform căreia imobilele revendicate au trecut în proprietatea statului în

baza Decretului-lege nr. 92/1950, în prezent imobilul din str. G.E. este ocupat

de foștii chiriași, care au cumpărat apartamentele în baza Legii nr. 2/1995,

iar imobilul situat în str. I.V. a fost demolat în anul 1975, terenul fiind

ocupat de blocul și accesul pietonal și auto, recurentul a arătat că prin Legea

nr. 247/2005, Titlul VII se reglementează procedura de acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură.

Instanța poate constata îndreptățirea persoanei la măsuri reparatorii, cuantumul

despăgubirilor se face de evaluatorul sau societatea de evaluare aflată la

dispoziția Comisiei Centrale, potrivit dispozițiilor acestei legi.

Instanța de apel a

stabilit în mod corect că plata despăgubirilor bănești stabilite în cadrul

procedurilor de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat a fost

reglementat de un sistem unitar de evaluare și acordare prin Titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

În acest context este

criticată hotărârea instanței de apel, care nu a indicat corect și complet

denumirea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța de apel a

obligat un pârât care nu a fost parte în litigiu - Statul Român, fără să indice

dacă este vorba de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sau de

Statul Român prin Comisia Centrală, având în vedere invocarea dispozițiilor

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cunoscut fiind faptul că Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice nu se identifică cu Statul Român prin Comisia

Centrală, raportat la dispozițiile Decretului nr. 31/1954 și ale Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Soluția instanței de

apel prin care a obligat Statul Român la sesizarea Comisiei Centrale este

nelegală, fiind încălcate dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 30 septembrie 1936 la Tribunalul județului

Constanța K.T. și K.H. au cumpărat terenul în suprafață de 243,78 mp. Din

această perspectivă decizia mai este criticată sub aspectul inadmisibilității

acțiunii în revendicare atâta timp cât starea de indiviziune nu a încetat.

Acțiunea în

revendicare nu poate fi promovată de un proprietar aflat în indiviziune, unul

din principiile ce caracterizează coproprietatea pe cote părți fiind acela că

nici unul din proprietari nu are dreptul exclusiv asupra unei părți determinate

din bun în materialitatea sa, motiv pentru care acțiunea în revendicare a

terenului situat în str. G.E., este inadmisibilă, motivat de faptul că nu s-a

făcut ieșirea din indiviziune.

Recursurile sunt

nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:

I. Recursul

reclamantei.

Recurenta-reclamantă

a invocat art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Acest articol dispune

asupra cazurilor când se poate cere modificarea sau casarea hotărârilor „când

instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".

Din criticile

reținute se constată că niciuna nu poate fi încadrată în conținutul acestui

text de lege, întrucât instanța nu a fost învestită cu analiza vreunui act

juridic, în sensul dispozițiilor art. 969 C. civ., motiv pentru care se

constată că textul este invocat formal.

Cu privire la

criticile încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Criticile privind

încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., cu referire la încălcarea

principiului disponibilității și a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., vizând

cadrul procesual sunt nefondate.

Reclamanta și-a

precizat cererea de chemare în judecată în mod repetat.

Astfel, prin

Încheierea din 19 ianuarie 2006, Tribunalul Constanța a luat act de renunțarea

reclamantei la judecata capătului de cerere.

Având ca obiect

ieșirea din indiviziune, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul K.S.,

precum și la capătul de cerere având ca obiect constarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții R.A.E.D.P.P.

Constanța și M.I., M.Ș., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M.

La termenul din data

de 18 ianuarie 2007 reclamanta a precizat acțiunea solicitând obligarea

pârâților Municipiului Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța la

plata de despăgubiri pentru cota de Vi imobilul situat în Constanța, str. G.E.

(fost M.Ș.) compus din teren și construcție în suprafață de 243 mp și pentru

imobilul situat în Constanța, str. I.V. (fost G.L.), compus din teren și

construcție în suprafață de 384 mp, motivat de faptul că restituirea acestora

în natură nu mai este posibilă.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice, a fost soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 305/C din 26

septembrie 2007 pronunțată în cauză de Curtea de Apel Constanța, în primul

ciclu procesual, în sensul respingerii ei.

Așa fiind, rezultă că

instanțele s-au pronunțat corect, în raport de cererile formulate, cum au fost

modificate și de evoluția procesului raportat la cele două cicluri procesuale,

cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Sub acest aspect se

reține că judecătorii și-au exercitat rolul activ în contextul asigurării

echilibrului între celelalte două principii ale procesului civil: al

disponibilității și al contradictorialității.

Printr-o altă critică

reclamanta arată că, optând pentru revendicarea întemeiată pe dreptul comun,

instanța trebuia să procedeze la examinarea comparării titlurilor deținute de

părți.

Nici această critică

nu poate fi primită față de precizările făcute de reclamantă la 19 ianuarie

2006 și la 18 ianuarie 2007, precum și de faptul că reclamanta a apelat la

procedura Legii nr. 10/2001.

Astfel, așa cum a

reținut și Curtea de Apel, reclamanta a urmărit, în ambele proceduri

restituirea în natură a imobilelor care au aparținut autorului său ori

restituirea în echivalent a bunurilor care nu pot fi restituite în natură.

Drept urmare, față de

împrejurarea că reclamanta nu a învestit instanța cu un atare capăt de cerere -

compararea titlurilor de proprietate - instanța de apel, constatând că

restituirea în natură nu este posibilă urmare a înstrăinării imobilelor în

temeiul Legii nr. 112/1995, a stabilit îndrituirea acesteia la despăgubiri,

potrivit cererii subsidiare formulate.

Nici critica

referitoare la acordarea despăgubirilor în temeiul Titlului VII din Legea nr.

247/2005 nu este fondată.

Curtea de Apel a

aplicat corespunzător legea atunci când a reținut că pentru plata

despăgubirilor bănești sunt incidente dispozițiile din legea specială de

reparație.

Existența unei

proceduri speciale prin care statul acordă măsurile reparatorii prin echivalent

determină în aplicarea regulii specialia generalibus derogant ca și

despăgubirile stabilite de prima instanță de fond ca echivalent al imobilelor

preluate abuziv de la autorul reclamantei și nerestituite în natură să urmeze

aceeași procedură instituită prin Legea nr. 247/2005.

În ce privește referirile

recurentei la faptul că pârâtul K.S.A., coindivizarul său, și-a reconstituit

dreptul de proprietate, se constată că s-a stabilit împrejurarea preluării de

către stat a imobilului în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 în mod

abuziv, prin Sentința civilă nr. 1324/2002 a Tribunalului Constanța,

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 801/2003 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, acesta reconstituindu-și propriul drept de proprietate

asupra imobilului provenind de la autorul său, în materialitatea lui.

Soluția pronunțată în

cauza de față nu este în contradicție cu soluția primită de coindivizarul

recurentei întrucât se recunoaște caracterul abuziv al preluării imobilului

precum și îndrituirea acesteia de a primi despăgubiri în condițiile legii

speciale.

II. Recursul

pârâtului Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța este nefondat și va fi respins pentru

următoarele considerente:

Criticile privind

stabilirea eronată a cadrului procesual de către instanța de fond, ce nu au

fost avute în vedere de instanța de apel nu vor fi analizate întrucât au fost

invocate omisso medio, direct în recurs, fără a constitui obiectul motivelor de

apel îndreptate împotriva sentinței primei instanțe.

Astfel, respectarea

principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune nu numai ca părțile

să le exercite în ordinea instituită de legiuitor, partea care nu a declarat

apel neputând declara recurs, dar și faptul că partea care a declarat apel, dar

nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva

sentinței primei instanțe, nu o poate formula pentru prima oară în recurs.

Criticile privind

lipsa calității procesuale pasive a pârâtului-recurent vor fi înlăturate, ca

nefondate.

În cauză, Statul

Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală

pasivă, problemă dezlegată irevocabil prin Decizia civilă nr. 305/C din 26

septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în primul ciclu

procesual.

Prin dispozitivul

deciziei recurate se statuează „despăgubirile pentru imobilele situate în

Constanța, strada I.V. și Constanța, strada G.E., vor fi plătite de pârâtul

Statul Român în procedura Legii nr. 247/2005, Titlul VII".

Așa fiind nu pot

apărea confuzii nici cu privire la pârâtul obligat în raportul juridic dedus

judecății, nici cu privire la obligațiile acestuia.

În ce privește

criticile vizând inadmisibilitatea acțiunii în revendicare a cotei de Vi din

terenul în suprafață de 243 mp, pretins a fi deținut în indiviziune cu K.S.A.,

se constată că sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Problema

inadmisibilității acțiunii în revendicare având ca obiect o cotă-parte indiviză

din dreptul de proprietate a fost dezlegată prin Sentința civilă nr. 1324/2002

a Tribunalului Constanța, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 801/2003

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a statuat că cele două

construcții constituie bunuri distincte, individual determinate, astfel încât

reclamantul K.S.A. în acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 24/118/2000 al

Tribunalului Constanța, cât și reclamanta S.M. din prezentul dosar nu au

solicitat să le fie lăsate în proprietate și posesie o cotă ideală din dreptul

de proprietate, ci imobilul edificat de propriul autor al fiecăruia, în

materialitatea sa.

În consecință, pentru

considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 1 C. proc. civ.

recursurile vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta S.M. și de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța împotriva Deciziei nr. 14 C din 19 ianuarie 2011 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, litigii de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2011.