ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3166/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3166/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 87/F din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de revizuenta N.M. de revizuire a Sentinței penale nr. 4/F din 20 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 785/2005. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați sub nr. 19/111/6/2009 petenta N.M. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 4/F din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați. Efectuând verificări, procurorul a întocmit un referat, în conformitate cu art. 399 C. proc.
pen., în care a precizat că sentința penală menționată a fost pronunțată în Dosarul nr. 758/P/2005 al Curții de Apel Galați și că prin această sentință s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petenta N.M. împotriva Rezoluției nr. 128/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2333 din 10 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respins ca tardiv recursul declarat de petenta. Analizând cererea de revizuire, instanța de fond a constatat că aceasta este inadmisibilă, având în vedere Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc.
pen. este inadmisibilă. Împotriva hotărârii instanței de fond, a declarat recurs revizuenta. Examinând recursul declarat de revizuentă, în raport cu dispozițiile legale referitoare la condițiile exercitării căii de atac, Înalta Curte constată că recursul este tardiv, pentru considerentele următoare: Potrivit art. 385 3 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile și curge de la pronunțare dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile art. 363 - 365 C. proc. pen., privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac a apelului, aplicându-se corespunzător. Din examinarea părții introductive a Sentinței penale nr. 87/F din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, rezultă că recurenta revizuentă a fost prezentă la instanța de fond, la termenul când s-a soluționat cauza, astfel încât pentru aceasta termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la data pronunțării hotărârii atacate.
Or, recurenta revizuentă a declarat recurs la data de 18 august 2009, depășind cu mult termenul legal de 10 zile, prevăzut de lege. În consecință, pentru considerentele expuse și ca urmare a admiterii excepției de tardivitate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta revizuentă N.M. împotriva Sentinței penale nr. 87/F din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta revizuentă N.M. împotriva Sentinței penale nr. 87/F din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurenta revizuentă la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.