ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2546/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2546/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Galați, secția penală, prin decizia nr. 245/ R din 6 aprilie 2009, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.V., împotriva deciziei penale nr. 228 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că această cale extraordinară de atac a fost exercitată împotriva unei hotărâri, pronunțată tot într-o contestație în anulare promovată de contestator, situație ce excede dispozițiilor procesual penale, respectiv art. 386 C. proc. pen., care reglementează limitativ și expres cazurile în care se poate formula. Împotriva deciziei, contestatorul a declarat recurs, adresat Înaltei Curți, cale ordinară de atac, inadmisibilă pentru următoarele considerente.
Conform art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Pe de altă parte, conform art. 392 alin. (4) C. proc. pen., sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului. Hotărârea atacată cu contestație în anulare, conform art. 386 C. proc. pen., așa cum rezultă din actele dosarului este decizia penală nr. 228/ R din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, tot într-o contestație în anulare, împotriva deciziei penale nr. 775/ R din 17 decembrie 2008 a aceleiași instanțe, ca instanță de recurs. Față de datele expuse, Curtea de Apel Galați s-a pronunțat definitiv în cadrul procesual stabilit, așa încât, prezentul recurs este inadmisibil urmând a fi respins conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului, ocazionate de această fază procesuală.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator C.V. împotriva deciziei penale nr. 245/ R din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.