ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1797/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1797/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1185 din 28 iulie 2008 Judecătoria Brăila, în baza art. 278/1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petiționarul N.A. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 821/P/2008 din 8 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și împotriva rezoluției nr. 585/II/2/2008 din 11 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a menținut rezoluțiile atacate. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petiționarul N.A. și prin decizia penală nr. 266 din 26 septembrie 2008, Tribunalul Brăila, secția penală, s-a respins ca nefondat recursul declarat de petiționarul N.A.
împotriva sentinței penale nr. 1185 din 28 iulie 2008 a Judecătoriei Brăila și s-a menținut sentința atacată. Împotriva acestei decizii petiționarul a formulat recurs și prin decizia penală nr. 744/R din 9 decembrie 2008 Curtea de Apel Galați, secția Penală, a respins ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul N.A. împotriva deciziei penale nr. 266 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila. La data de 21 ianuarie 2009, nemulțumit de această hotărâre, petiționarul N.A. a formulat recurs împotriva deciziei definitive nr. 744/R pronunțată la data de 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală. Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilității căii de atac a recursului, în fața Înaltei Curți, în raport de obiectul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este inadmisibil.
Astfel, Judecătoria Brăila, în baza art. 278/1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul N.A., Tribunalul Brăila a soluționat cauza ca instanță de recurs, conform prevederilor art. 385/1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., hotărârea pronunțată fiind definitivă. În mod corect a procedat Curtea de Apel Galați respingând un nou recurs ca inadmisibil, întrucât, decizia atacată a fost pronunțată de Tribunalul Brăila, ca instanță de recurs, hotărârea acestei instanțe fiind legală. Astfel, urmează a fi, de asemenea respins, ca inadmisibil, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat de petiționarul N.A., conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc.
pen., recursul de față fiind al doilea recurs, aplicându-se și prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul N.A. împotriva deciziei penale nr. 744/R din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.