ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3062/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București,

prin declinare de la Tribunalul București, reclamanta T.E. a chemat în judecată

pe pârâta A.N.R.P., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună

obligarea acesteia la soluționarea cererii privind restituirea documentației înaintată

la C.C.S.D., înregistrată la Primăria Galați, formulată în vederea soluționării

cererii privind acordarea de despăgubiri în echivalent pentru terenul în suprafață

de 221,50 mp,în baza Legii nr. 10/2001, aferent imobilului demolat, din Galați,

str. N.A., proprietatea părinților săi, A.T. și A.S.

De asemenea, s-a solicitat

obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri în sumă de 3.708,15 RON reprezentând

echivalentul în numerar aferent casei demolate din Galați, str. N.A., astfel cum

s-a stabilit prin raportul de evaluare.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a demarat procedura administrativă prevăzută de Legea

nr. 10/2001 la data de 09 iulie 2001, că a parcurs de la acea dată o serie de etape

procedurale în vederea obținerii despăgubirilor, însă nici până în prezent entitățile

abilitate nu au finalizat dosarul privind acordarea despăgubirilor, deși a făcut

o serie de demersuri legale la Primăria Municipiului Galați – Serviciul Revendicări,

A.N.R.P. – Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor,acesteia din urmă adresându-i

și o contestație la data de 01 octombrie 2008, la care nu a primit niciun răspuns.

Prin întâmpinare pârâta

a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat respingerea

cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, motivat

de faptul că, nu A.N.R.P. va stabili cuantumul măsurilor reparatorii pentru imobilele

notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, ci Comisia Centrală va emite decizia conținând

titlul de despăgubire, potrivit dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la capătul de

cerere având ca obiect plata despăgubirilor în sumă de 3.708,15 RON, pârâta a invocat

excepția prematurității, susținând că nu a fost emisă o decizie a C.C.S.D. reprezentând

titlu de despăgubire și nici nu a fost făcută opțiunea potrivit Cap. V

1

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de către reclamantă,astfel că în sarcina A.N.R.P.

nu poate fi instituită obligația de plată a despăgubirilor solicitate de reclamantă.

Prin sentința civilă

nr. 3232 din 2 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a r

espins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

A.N.R.P.; a admis excepția prematurității capătului de cerere având ca obiect obligarea

pârâtei la plata despăgubirilor și a respins acest capăt de cerere, ca prematur

formulat; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de

reclamanta T.E.,

în contradictoriu cu pârâta

A.N.R.P.

,

având ca

obiect obligarea acesteia la soluționarea cererii.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că solicitarea reclamantei nu are ca obiect instituirea

în sarcina pârâtei A.N.R.P. a obligației de emitere a deciziei reprezentând titlul

de despăgubire, pentru a se putea susține lipsa calității procesuale pasive, motivat

de faptul că atribuția emiterii titlului de despăgubire este prevăzută de lege în

sarcina C.C.S.D.

Prin urmare, constatând

că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P. este

neîntemeiată, curtea de apel a dispus respingerea acesteia.

Cererea formulată de reclamantă

a fost soluționată de pârâtă prin adresa din 20 iulie 2009, astfel că nu se poate

reține existența unui refuz de soluționare în termenul legal al unei cereri, care

să determine instituirea în sarcina pârâtei a obligației de a da curs solicitării

ce i-a fost adresată de către reclamantă.

Reținând că atitudinea

exprimată de pârâtă nu denotă un refuz explicit, cu exces de putere, de soluționare

a cererii reclamantei, instanța de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere

având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea documentației către Primăria Municipiului

Galați.

În privința solicitării

de obligare la plata despăgubirilor, instanța de fond a reținut că este întemeiată

excepția prematurității invocată de pârâtă, întrucât Dosarul nr. 16028/CC aferent

dispoziției nr. 172/2005, nu a fost soluționat definitiv prin emiterea titlului

de despăgubire, iar reclamanta nu și-a exercitat dreptul de opțiune, potrivit dispozițiilor

Cap. V

1

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva hotărârii instanței

de fond reclamanta T.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a stabilit că răspunsul

exprimat de pârâta A.N.R.P. prin adresa din 20 iulie 2009 nu constituie un refuz

nejustificat în condițiile art. 2, alin. (1), lit. i) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, recurenta

susține că în mod nejustificat instanța de fond a admis excepția prematurității

cererii privind acordarea de despăgubiri, în condițiile în care dosarul de revendicare

al imobilului situat în Galați, str. N.A. a fost înaintat spre competentă soluționare

C.C.S.D. a cărui secretariat funcționează în cadrul A.N.R.P. încă din anul 2005.

Se mai susține că așa

cum C.E.D.O. a statuat în numeroase hotărâri împotriva Statului Român, neacordarea

unor despăgubiri „efective”, și într-un „termen rezonabil” persoanelor deposedate

abuziv, precum și caracterului „iluzoriu" al Fondului Proprietatea reprezintă

principala cauză a prelungirii nejustificată a soluționării unor astfel de revendicări.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a reținut că cererea este prematur formulată.

Potrivit art. 2 lit. ș)

din H.G. nr. 1068/2007, „Autoritatea acordă despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite

cărora li s-au emis titluri de plată, în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 81/2007

pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv.”

A.N.R.P. prin D.A.D.N.

efectuează plata despăgubirilor bănești în limita și cu respectarea condițiilor

prevăzute de art. 13¹ și art. 14¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

aplicabile în speță, astfel cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, pentru a

se efectua plata despăgubirilor bănești de către A.N.R.P. (în urma opțiunii persoanelor

îndreptățite în conformitate cu dispozițiile Cap.V¹ din Titlul VII din Legea

nr. 247/2005), persoanele solicitante trebuie să fie titulare a unor dispoziții

sau decizii emise de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor potrivit

Legii nr. 10/2001, prin care să fie stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri.

Astfel, aceste dispoziții, împreună cu actele care au stat la baza emiterii lor

sunt transmise secretariatului C.C.S.D. în vederea îndeplinirii procedurii administrative

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Ulterior parcurgerii procedurii

administrative menționate, C.C.S.D. emite decizia conținând titlurile de despăgubire,

iar autoritatea, pe baza opțiunii persoanelor îndreptățite, emite un titlu de plată

și/sau un titlu de conversie.

În cauza dedusă judecății,

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu deține o decizie a C.C.S.D. reprezentând

titlu de despăgubire, nu a făcut opțiunea potrivit prevederilor Cap.V¹ din

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu este în posesia unui titlu de plată în baza

căruia A.N.R.P. să poată efectua o plată a despăgubirilor bănești.

Nici motivul de recurs

potrivit căruia instanța de fond în mod greșit nu a constatat refuzul nejustificat

al autorității de a soluționa în termen legal cererea nu este întemeiat și nu poate

fi primit.

Astfel cum a reținut și

instanța de fond, Înalta Curte constatată că reclamanta a primit răspuns la cererea

formulată, iar adresa din 20 iulie 2009 nu reprezintă un refuz nejustificat astfel

cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.E., împotriva sentinței civile nr. 3232 din 2 septembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 mai 2011.