Decizia nr. 247/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la calcularea legală a actualizărilor sumei de 1.394.275,61 RON (conform Hotărârii Comisiei Municipiului București nr. 1621/25.02.2013), adică indicele mediu de creștere a prețurilor de consum – inflația pentru perioada 25.02.2013 – 31.12.2013: 46.243 RON (10 luni) și pentru perioada 01.01.2014-22.12.2014: 23.702 RON (12 luni), total inflație 69.945 RON și dobânda medie bancară pentru perioada 25.02.2013 – 31.12.2013: 46.475 RON (10 luni) și pentru 01.01.2014-22.12.2014: 38.342 RON (12 luni), total dobândă bancară 84.817 RON. Prin încheierea din 27.05.2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secțiile III - V Civile. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă cu nr. x/2021**, la data de 09.07.2021.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a Civilă Prin sentința civilă nr. 1455/08.10.2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia civilă nr. 850A din 3 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1455/08.10.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosar nr. x/2021.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a formulat recurs reclamantul A.. În memoriul de recurs acesta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre judecare unei instanțe de contencios administrativ. Arată că s-a adresat la data de 11 februarie 2020 Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și nu secției a V - a Civile, cu o cerere având ca obiect actualizarea sumelor datorate conform Legii 290/2003, actualizare care privește perioada 25 februarie 2013 – 22 decembrie 2014 și care trebuia să fie efectuată de către pârâtă din oficiu la data de 6 mai 2019, data plății tranșei numărul doi. Indică incidența cazurilor de casare prevăzute art. 488 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ., instanța competentă fiind instanța de contencios administrativ, art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., întrucât hotărârea cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei în condițiile în care cererea este întemeiată pe prevederile Legii 290/2003, iar instanța motivează soluția pe prevederile Legii 164/2014 și art. 488 alin. (1) punctul 7 din C. proc. civ., întrucât apreciază că instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat existând o dezlegare a problemei de drept dedusă judecății. A indicat deciziile nr. 1777 din 25 iunie 2015, secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Deciziile nr. 1037 din 8 martie 2012, nr. 1749 din 25 iunie 2009, nr. 276 din 23 februarie 2006, nr. 868 din 8 iunie 2006, nr. 919 din 19 iunie 2006 pronunțate de Curtea de Apel București și decizia nr. 3062 din 23 septembrie 2011a Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Apărările efectuate în cauză În termen legal, intimatul a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs arătând că în motivarea recursului nu există indicat vreun motiv de nelegalitate a deciziei recurate. Apreciază intimata că recurentul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate, acesta întemeindu-și cererea pe aceleași motive indicate în cuprinsul cererii de apel formulate împotriva sentinței civile 1455 din 8 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul București. Cum casarea hotărârii se poate solicita pentru motivele expres indicate la art. 488 C. proc. civ. și cum recurentul nu s-a conformat acestei dispoziții legale imperative, apreciază că recursul nu îndeplinește condițiile legale, astfel încât solicită instanței să constate nulitatea cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. În ceea ce privește critica adusă de recurent privind necompetența instanței civile în soluționarea cererii de chemare în judecată arată că, în forma inițială, Legea nr. 164/2014 prevedea la art. 8 că "Deciziile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază domiciliază solicitantul". Textul de lege a fost însă modificat prin Legea nr. 212/2018, pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, unde la art. III a modificat art. 8 din Legea nr. 164/2014, în sensul că "deciziile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii". Articolul 5 alin. (2) din Legea 554/2004 prevede că "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură". În aceste condiții, în mod corect secția a II-a contencios administrativ și fiscal a dispus declinarea soluționării cauzei către secția Civilă a Tribunalului București. În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., apreciază că în mod corect instanța a considerat aplicabile litigiului dedus judecății prevederile Legii nr. 164/2014. Arată că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 "stabilirea și plata despăgubirilor acordate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) și (3) din Legea 9/1998 ... precum și persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 (...), se realizează potrivit prevederilor prezentei legi". De asemenea, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 prevede că "dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare". Având în vedere că despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 1621 din 25 februarie 2013 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 au fost achitate prin modalitatea de plată prevăzută de Legea nr. 164/2014, rezultă că litigiului de față îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 164/2014. În ceea ce privește motivul de casare privind încălcarea de către instanță a autorității de lucru judecat ca urmare a pronunțării de către Tribunalul București sau de către Curtea de Apel București a unor decizii în cauze similare, arată că acesta este nefondat întrucât hotărârile judecătorești invocate de către recurentul reclamant nu au legătură cu prezenta cauză. Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul-reclamant a reluat motivele de casare prezentate în memoriul de recurs.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data inițială a dosarului fiind ulterioară datei de 21 decembrie 2018, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru. Prin rezoluția din 15.11.2022 s-a stabilit termen la 9 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului. La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare prioritar asupra excepției nulității căii de atac, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în subsidiar, asupra cererii de recurs.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casației și Justiție. Analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal. Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient. În cauză, excepția nulității recursului a fost invocată de intimatul-pârât din perspectiva neîncadrării criticilor formulate de recurentul-reclamant într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., apreciindu-se că acestea reprezintă o reiterare a motivelor de apel, care au fost analizate prin hotărârea pronunțată în etapa procesuală anterioară. Prin decizia recurată, Curtea de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de către reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1455 din 8 octombrie 2021, pronunțate de Tribunalul București – secția a V-a civilă, ca nefondat. Criticile formulate în apel au fost reluate în cererea de recurs și, deși fac referire la motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 3, 6 și 7 C. proc. civ., nu dezvoltă veritabile motive de nelegalitate împotriva deciziei recurate. Astfel, în ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unei hotărâri se poate cere (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii", se constată că prin cererea formulată recurentul s-a mulțumit să argumenteze că "instanța competentă e cea a contenciosului administrativ". Or, în analiza motivului de apel privind necompetența instanței civile în soluționarea cauzei, Curtea de Apel București a analizat pe larg caracterul nefondat al acestuia, arătând temeiul legal pentru care Tribunalul București – secția a V-a civilă a fost competentă să soluționeze cauza. În memoriul de recurs reclamantul a indicat doar cazul de casare și împrejurarea competenței în soluționarea litigiului a unei instanțe de contencios-administrativ, nedezvoltând critici privind aplicarea eronată de către instanța de apel a temeiurilor de drept reținute și nici nu a arătat care sunt textele de lege care atribuiau competența de soluționare a cauzei unei instanțe specializate în materia contenciosului administrativ. Simpla indicare formală a cazului de casare, fără arătarea în concret a textului de lege apreciat ca fiind aplicabil în cauză și care ar fi atribuit competența soluționării litigiului instanței de contencios-administrativ, fac imposibilă analiza din această perspectivă a recursului întrucât instanța de recurs nu poate proceda la verificarea nelegalității deciziei recurate. În ceea ce privește motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. în susținerea căruia recurentul a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei, Înalta Curte reține, de asemenea, împrejurarea nedezvoltării în memoriul de recurs a unor critici de nelegalitate ale deciziei recurate din perspectiva acestui caz de casare. Astfel, recurentul nu precizează care dintre considerentele deciziei 850A din 3 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie sunt contradictorii, după cum nu dezvoltă nici critici privind aplicarea unor norme străine de natura cauzei. În acest sens, deși recurentul se arată nemulțumit de faptul că instanța de apel, ca și prima instanță, a aplicat prevederile Legii 164/2014 în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Legii 290/2003, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut incidența în cauză a acestui text de lege, în condițiile în care art. 1 alin. (1) din Legea 164/2014 prevede că "plata despăgubirilor acordate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, se realizează potrivit prevederilor prezentei legi". De asemenea, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, "dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, precum și a Legii nr. 290/2003." Or, recurentul nu a arătat de ce textul de lege este străin de cauza dedusă judecății, astfel încât analiza acestui motiv de recurs nu poate fi realizată de instanța de recurs. Cea de-a treia critică invocată de către recurent, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 7 C. proc. civ. este, de asemenea, nemotivată. Potrivit art. 488 alin. (1) punctul 7 C. proc. civ. "casarea unei hotărâri se poate cere (...) când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat". Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat, cu privire la chestiunea tranșată". În acord cu prevederile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect". Din interpretarea textelor de lege mai sus-amintite, coroborate cu prevederile art. 486 C. proc. civ., rezultă că, în invocarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 7 C. proc. civ., îi revine recurentului obligația de a indica hotărârea judecătorească în raport de care s-a încălcat autoritatea de lucru judecat de către instanța de apel. Or, din modalitatea de redactare a recursului, Înalta Curte constată că în cauză recurentul nu a indicat hotărârea pronunțată într-un litigiu anterior având aceleași părți, obiect și cauză (n.r. - în raport de care operează autoritatea de lucru judecat) pentru a putea analiza pe fond recursul, prin prisma cazului de casare enunțat. Indicarea unor hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel București și Tribunalul București (deciziile civile nr. 1777/25.06.2015, nr. 1037/08.03.2012, nr. 1749/25.06.2009, nr. 276/23.02.2006, nr. 868/08.06.2006, nr. 919/19.06.2006, nr. 1798/03.11.2010; sentințele civile nr. 3062/23.09.2011) nu este de natură să satisfacă prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care nu este îndeplinită cerința triplei identități de obiect, cauză și părți și nici nu se arată care este chestiunea litigioasă tranșată și care poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat în litigiul pendinte. O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Prin urmare, cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalității acesteia, o atare analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării unor motive de nelegalitate, grefate pe considerentele deciziei atacate, dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și al prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului invocată de către intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin întâmpinare și va anula recursul declarat de către reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 850 A din data 03 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.