ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5857/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5857/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2012 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 10024/1/2011, numitele S.M. și C.E. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 și 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 8147 din 17 noiembrie 2011 pronunțată de această instanță în Dosar nr. 22029/3/2007. În motivare, revizuentele au arătat că prin decizia susmenționată instanța a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de acestea împotriva deciziei civile nr. 117/R din 04 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, fără a se pronunța pe fondul acestuia.
De asemenea, revizuentele au mai arătat că decizia obiect al revizuirii a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, respectiv, B.N., care decedase anterior pronunțării deciziei respective. Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele argumente: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia. Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.
Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea „unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul". Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.
O instanță de recurs evocă fondul cauzei atunci când, statuând în drept în mod diferit față de modalitatea în care au facut-o instanțele anterioare, pronunță o soluție proprie și diferită de cele anterior date în aceeași cauză. În categoria hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care Tribunalele și Curțile de Apel rejudecă fondul după casare. Per a contrario, nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a constatat nul. Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că în speță, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-au constatat inadmisibile recursurile declarate de S.M.
și C.E. (revizuentele din prezenta cauză) și de P.M.M.F. împotriva deciziei civile nr. 117/R din 04 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Așa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de art. 322 C. proc. civ., și anume aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situație în raport de care analizarea altor condiții specifice reglementate de cazul de revizuire invocat devine inutilă. Pe de altă parte, referitor situația reglementată de art. 322 pct. 8 C. proc. civ., respectiv, „dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa", se constată că nici acest motiv de revizuire nu subzistă.
În cadrul motivului reglementat de textul legal anterior citat, revizuenta arată că decizia obiect al căii extrordinare de atac a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, respectiv, B.N., care decedase anterior soluționării cauzei. Or, motivul de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 322 C. proc. civ., vizează o cu totul altă situație, respectiv, împrejurarea ca partea (în speță, revizuentele) să fi fost „împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa", situație care nu se regăsește în cauză. Astfel, revizuenta S.M. a fost prezentă personal la termenul de judecată la care s-a pronunțat decizia atacată, iar revizuenta C.E.
a fost legal citată, iar din actele și lucrările dosarului nu rezultă că s-ar fi aflat în ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 8 C. proc. civ. Cum imposibilitatea de prezentare la judecată și de înștiințare a instanței despre aceasta se raportează la persoana sau persoanele care promovează calea extraordinară de atac, iar nu la celelalte părți din dosar, motivul de revizuire arătat nu poate fi primit, situația dedusă judecății nefiind subsumată acestuia. Pentru aceste considerente, cererea de revizuire formulată de S.M. și C.E. va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de S.M., C.E. împotriva deciziei nr. 8147 din 17 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2012.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.