ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2934/2012

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

contencios administrativ și fiscal.

Prin

sentința penală nr. 948 din 21 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara

în dosarul nr. 10311/325/2009 s-a dispus, printre altele, sesizarea Curții de

Apel Timișoara pentru soluționarea, în condițiile art. 4 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, a excepției de nelegalitate a

Ordinului Ministerului Justiției nr. 433/2010 invocată de contestatorul F.N.I.

într-un litigiu având ca obiect contestație îndreptată împotriva încheierii nr.

330/05 mai  2009, pronunțată de judecătorul delegat cu executarea pedepselor

din cadrul Penitenciarului Timișoara.

Dosarul

a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 13 mai 2011,

sub același nr. 10311/325/2009.

În

motivarea excepției, contestatorul, reclamant în cauza de față, a arătat că

înțelege să conteste ordinul amintit deoarece este contrar deciziei Curții

Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Brândușe vs. România prin

faptul că permite un al treilea rând de paturi în cameră și nu oferă condiții

acceptabile de locuit.

Prin

sentința nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara secția de

contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate invocată

de F.N.I.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că legalitatea unui act administrativ

se verifică în raport cu actele normative cu forță juridică superioară în

temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În

cauză, reclamantul a pretins că sunt încălcate dispozițiile art. 3 și art. 8

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția). Nu a indicat expres

aceste texte legale dar a făcut trimitere la cauza Brândușe vs. România

(Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 07 aprilie 2009) care

constată încălcarea acestor dispoziții datorită condițiilor de detenție în care

executa pedeapsa deținutul Brândușe (în esență, s-a reținut că timp de mai

mulți ani deținutul a dispus de o suprafață locuibilă de 1,5-2 m.p. și timp de

plimbare limitat la 1 oră pe zi ceea ce a condus la încălcarea art. 3; de

asemenea, a fost nevoit să suporte noxele unei gropi de gunoi aflată în

imediata vecinătate a penitenciarului).

Curtea a

înlăturat această apărare deoarece privește chestiuni de fapt.

A

reținut Curtea că Ordinul M.J. nr. 433/2010 reglementează exclusiv cazarea

deținuților și prevede că celulele trebuie să asigure

„cel puțin 4 metri pătrați (mp) pentru fiecare persoană privată de

libertate,

încadrată în regimul închis sau de maximă siguranță" și „cel

puțin 6 metri cubi (mc) de aer pentru fiecare persoană privată de libertate,

încadrată în regimul semideschis sau deschis" (cf. art. 1 alin. (3)). Or,

aceste prevederi nu încalcă textul Convenției.

Curtea

nu a primit criticile reclamantului potrivit cărora ordinul nu este aplicat

corespunzător, întrucât o astfel de critică excede obiectului excepției,

situațiile litigioase legate de aplicare ordinului fiind de competența

judecătorului delegat la penitenciar precum și a instanței penale.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F.N.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul

a susținut, în esență, că a motivat excepția în fața instanței de fond,

respectiv Judecătoria Timișoara, instanță care nu a consemnat în încheierea de

sesizare a Curții susținerile sale, motiv pentru care acest lucru nu îi poate

fi imputabil.

A arătat

de asemenea că este cazat în al treilea rând și că acest fapt îi poate pune în

pericol viața, că este privat de somn fapt contrar dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O.,

este supus implicit la rele tratamente și calitatea vieții îi este afectată.

A mai

susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că actele administrative

unilaterale cu caracter general nu pot face obiectul excepției de nelegalitate,

întrucât înalta Curte s-a pronunțat de nenumărate ori în sens contrar.

În fine,

a precizat că în legislația actuală nu este respectat dreptul la un recurs

efectiv și a solicitat casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

II. Considerentele înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Înalta

Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate

și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul

a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor Ordinul M.J. nr. 433/2010,

susținând în esență că încalcă dispozițiile art. 3 și art. 8 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la cauza Brândușe vs. România

(Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 07 aprilie 2009).

Legalitatea

unui act administrativ unilateral cu caracter individual, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea

părții interesate potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 262/2007.

Actul

administrativ, ca să fie legal, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele

condiții : actul administrativ să fie emis în litera și spiritul legilor și a

ordonanțelor, actul administrativ să fie emis pe baza tuturor actelor organelor

administrației publice care sunt superioare organului administrativ emitent,

actul administrativ să fie emis de organul administrativ numai în limitele

competenței sale, actul administrativ să fie emis în forma și cu procedura

prevăzute de lege.

Ordinul

M.J. nr. 433/2010 reglementează exclusiv cazarea deținuților și prevede că

celulele trebuie să asigure „cel puțin 4 metri pătrați (mp) pentru fiecare

persoană privată de libertate, încadrată în regimul închis sau de maximă

siguranță" și „cel puțin 6 metri cubi (mc) de aer pentru fiecare persoană

privată de libertate, încadrată în regimul semideschis sau deschis" (cf. art.

1 alin. (3)).

Or, așa

cum a concluzionat și instanța de fond, Ordinul M.J. nr. 433/2010 respectă

dispozițiile art. 3 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

precum și dispozițiile legale interne în baza cărora a fost emis, respectiv:

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de

organele judiciare în cursul procesului penal, Regulamentul de aplicare a Legii

nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele

judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin H.G. nr. 1.897/2006 și H.G. nr.

652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu

modificările și completările ulterioare.

Înalta

Curte constată, de asemenea că în mod corect prima instanță nu a primit

criticile reclamantului potrivit cărora ordinul nu este aplicat corespunzător,

întrucât o astfel de critică excede obiectului excepției, situațiile litigioase

legate de aplicare ordinului fiind de competența judecătorului delegat la

penitenciar precum și a instanței penale, Judecătoria Timișoara, care de altfel

s-a pronunțat în dosarul nr. 10311/325/2009, prin sentința penală nr. 948 din 21

martie 2011.

Așa

fiind și constatând că prima instanță a dat o dezlegare corectă litigiului

dedus judecății, criticile recurentului reclamant nefiind întemeiate, înalta

Curte, potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.N.I.

împotriva sentinței civile nr. 53 din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel

Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.