ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2934/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința penală nr. 948 din 21 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 10311/325/2009 s-a dispus, printre altele, sesizarea Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea, în condițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a excepției de nelegalitate a Ordinului Ministerului Justiției nr. 433/2010 invocată de contestatorul F.N.I. într-un litigiu având ca obiect contestație îndreptată împotriva încheierii nr. 330/05 mai 2009, pronunțată de judecătorul delegat cu executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului Timișoara.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 13 mai 2011, sub același nr. 10311/325/2009. În motivarea excepției, contestatorul, reclamant în cauza de față, a arătat că înțelege să conteste ordinul amintit deoarece este contrar deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Brândușe vs. România prin faptul că permite un al treilea rând de paturi în cameră și nu oferă condiții acceptabile de locuit. 2. Hotărârea Curții de Apel Timișoara. Prin sentința nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate invocată de F.N.I.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că legalitatea unui act administrativ se verifică în raport cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În cauză, reclamantul a pretins că sunt încălcate dispozițiile art. 3 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția). Nu a indicat expres aceste texte legale dar a făcut trimitere la cauza Brândușe vs. România (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 07 aprilie 2009) care constată încălcarea acestor dispoziții datorită condițiilor de detenție în care executa pedeapsa deținutul Brândușe (în esență, s-a reținut că timp de mai mulți ani deținutul a dispus de o suprafață locuibilă de 1,5-2 m.p.

și timp de plimbare limitat la 1 oră pe zi ceea ce a condus la încălcarea art. 3; de asemenea, a fost nevoit să suporte noxele unei gropi de gunoi aflată în imediata vecinătate a penitenciarului). Curtea a înlăturat această apărare deoarece privește chestiuni de fapt. A reținut Curtea că Ordinul M.J. nr. 433/2010 reglementează exclusiv cazarea deținuților și prevede că celulele trebuie să asigure „cel puțin 4 metri pătrați (mp) pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regimul închis sau de maximă siguranță" și „cel puțin 6 metri cubi (mc) de aer pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regimul semideschis sau deschis" (cf. art. 1 alin. (3)). Or, aceste prevederi nu încalcă textul Convenției.

Curtea nu a primit criticile reclamantului potrivit cărora ordinul nu este aplicat corespunzător, întrucât o astfel de critică excede obiectului excepției, situațiile litigioase legate de aplicare ordinului fiind de competența judecătorului delegat la penitenciar precum și a instanței penale. 3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F.N.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut, în esență, că a motivat excepția în fața instanței de fond, respectiv Judecătoria Timișoara, instanță care nu a consemnat în încheierea de sesizare a Curții susținerile sale, motiv pentru care acest lucru nu îi poate fi imputabil. A arătat de asemenea că este cazat în al treilea rând și că acest fapt îi poate pune în pericol viața, că este privat de somn fapt contrar dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O., este supus implicit la rele tratamente și calitatea vieții îi este afectată.

A mai susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că actele administrative unilaterale cu caracter general nu pot face obiectul excepției de nelegalitate, întrucât înalta Curte s-a pronunțat de nenumărate ori în sens contrar. În fine, a precizat că în legislația actuală nu este respectat dreptul la un recurs efectiv și a solicitat casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare. II. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor Ordinul M.J.

nr. 433/2010, susținând în esență că încalcă dispozițiile art. 3 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la cauza Brândușe vs. România (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 07 aprilie 2009). Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 262/2007.

Actul administrativ, ca să fie legal, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții : actul administrativ să fie emis în litera și spiritul legilor și a ordonanțelor, actul administrativ să fie emis pe baza tuturor actelor organelor administrației publice care sunt superioare organului administrativ emitent, actul administrativ să fie emis de organul administrativ numai în limitele competenței sale, actul administrativ să fie emis în forma și cu procedura prevăzute de lege. Ordinul M.J. nr. 433/2010 reglementează exclusiv cazarea deținuților și prevede că celulele trebuie să asigure „cel puțin 4 metri pătrați (mp) pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regimul închis sau de maximă siguranță" și „cel puțin 6 metri cubi (mc) de aer pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regimul semideschis sau deschis" (cf. art. 1 alin. (3)). Or, așa cum a concluzionat și instanța de fond, Ordinul M.J.

nr. 433/2010 respectă dispozițiile art. 3 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și dispozițiile legale interne în baza cărora a fost emis, respectiv: Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin H.G. nr. 1.897/2006 și H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte constată, de asemenea că în mod corect prima instanță nu a primit criticile reclamantului potrivit cărora ordinul nu este aplicat corespunzător, întrucât o astfel de critică excede obiectului excepției, situațiile litigioase legate de aplicare ordinului fiind de competența judecătorului delegat la penitenciar precum și a instanței penale, Judecătoria Timișoara, care de altfel s-a pronunțat în dosarul nr. 10311/325/2009, prin sentința penală nr. 948 din 21 martie 2011. Așa fiind și constatând că prima instanță a dat o dezlegare corectă litigiului dedus judecății, criticile recurentului reclamant nefiind întemeiate, înalta Curte, potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinței civile nr. 53 din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.